Copii mici – strategii mici, copii mari – strategii mari

Dorinta de a vedea copilul, o a doua arma

Exista categoria copiilor aparuti din naivitate – cei ai „fetelor-mame“, fenomen cunoscut si ca „sarcina nedorita“ – sau copii aparuti din neglijenta, incultura, dintr-un gind obtuz privind viata sau, dimpotriva, dintr-un calcul clocit in micimea mintii. Un copil nu apare niciodata fara o explicatie sau o motivatie. Copilul poate fi pentru unele cupluri sensul vietii, pentru altele doar o inregimentare automata la practica milenara a vietii insasi. Si, indiferent de situatie, copilului i se da, in mintea celor care-l aduc pe lume, o eticheta si o folosinta. Adesea, de un copil te lepezi – silit sau cu buna stiinta, pentru ca nu ai de ales ori nu-ti trebuie – sau te folosesti.
Pentru femei, copilul este altceva decit pentru barbati. |n psihologie, s-a scris mult despre felul in care copilul modifica relatia dintre cei care l-au pro-creat, cum se schimba acel „doi“ in „trei“. Dupa trei, altfel se pune problema.
Unele femei vad in copil o speranta a tintuirii barbatului, indiferent daca acesta si-l doreste sau nu, sau o ameliorare a relatiei de cuplu. Un barbat intors cu fata de la femeie, poate fi facut sa-si intoarca din nou fata catre ea. Ceva comun il readuce spre ea. Cine cunoaste folclorul feminin – si oare ce femeie nu este „impurificata“, alterata de el? – stie ca se spune „fa-i un copil si o sa vezi ca se potoleste!“ sau „nu-l vrea, nu-l vrea, dar pina la urma sa vezi ce-o sa-l iubeasca!“. Ceva, ceva pare sa fie adevarat, dar nu functioneaza totdeauna. Viata ne-o arata.
Alte femei nu vad in copil o speranta a tintuirii barbatului, ci mai degraba un obstacol. Acest lucru se intimpla cind copilul nu este al lui, nu este din singele lui si, deci, trebuie indepartat. Si cine sa-l indeparteze? Nu poti indeparta ceva ce nu este al tau. Deci, nu el, pentru ca nu este al lui, ci mama, pentru ca este al ei. Din spaima de a-si pierde concubinul sau uneori sotul, multe femei „doneaza“ copilul societatii. Ea se disponibilizeaza voluntar din rolul de mama, se de-maternizeaza. E cineva care s-o oblige sa-l creasca? Legea? Nici vorba! |l creste prost, pina ce societatea, „in interesul suprem al copilului“, o decade din drepturi, pe care de altfel nici nu le intelege si de care oricum nu-i pasa. Asternutul cald al barbatului o asteapta fara disconfort. Orice responsabilitate dispare. Un ziarist cunoscut de la noi a facut un reportaj cu o mama careia, la certurile insistente ale concubinului, i-a fost dificil doar sa afle adresa casei de copii. Apoi, lucrurile s-au simplificat, poate si fara violenta concubinului. Un nou concubin si dadea fuga la casa de copii sa-l depuna pe copilul ex-concubinului si tot asa. Reportajul se incheia cu cel de-al noualea copil lepadat lumii. Adica noua.
Femeia poate manipula barbatul folosind copilul. Atunci copilul devine o arma puternica. Totul este sa-l cunosti pe barbat si sa stii cum sa-l manipulezi. El trebuie responsabilizat subtil si sistematic, fara a-l extenua, lasind sa para nu ca-i dai o povara, ci ca-i faci doar o favoare. Atunci el va jindui apropierea de copil, si-o va dori, iar dorinta lui, odata formata, va deveni o a doua arma.
Am cunoscut barbati – carora nu le banuiai in nici un fel virtuti paterne si care, dimpotriva, manifestau un viu interes pentru sexul opus, spre nelinistea sotiei – transformati in doici grijulii, alergind prin oras dupa pampers sau dupa un anume tip de lapte, singurul bun. Adio, priviri spre alte femei! Ochiul, altadata relaxat si plimbaret, odihnindu-se pe corpurile femeilor de pe strada, devenise un ochi centrat obsesiv pe tot ce era necesar copilului. Nu stiu daca mai dureaza. Dar si strategiile se schimba. Copii mici, strategii mici, copii mari, strategii mari.
Femeile sint manipulatoare. Fie ca este un talent nativ, fie ca este strategie gindita indelung, fie, si mai bine, amindoua, ele pot schimba pozitia de mama intr-un avantaj psihologic si/sau material. N-ati vazut cum reactioneaza un tata cind sotia-i spune in public ca al lor copil are „ochii lui“, „nasul lui“ sau ca seamana cu el la X, Y , etc. Este un exemplu de manipulare si barbatii au si ei un repertoriu de flatari.

Femelele isi pun la adapost progeniturile, cautand masculi puternici

O femeie desteapta, psihologii ne-o spun, trebuie sa glorifice transmiterea calitatilor – reale sau imaginare – ale tatalui la copil si sa deplinga smerita si vag vinovata transmiterea defectelor ei catre copil. Cine face invers risca sa nu puna caramizi la temelia iubirii paterne si sa ingreuneze legatura de atasament.
Dar, ce spuneti de femeile care fac un copil – rareori, mai multi – nu stim daca dupa un acord initial sau nu, cu un barbat cunoscut, bogat, celebru? Sau de actritele americane, care in perioada de mare iubire, cind discernamintul este scazut, smulg barbatului asentimentul de a adopta copii – de ce sa te obosesti sa-i faci tu si de ce sa pierzi contracte fiind cu „burta la gura“? Ei au, oricum, aceleasi drepturi ca cei naturali.
Dar, hai sa aruncam un ochi in ograda biologilor. Ce ne spun ei despre istorie si evolutia lumii vii: ca femelele vor sa-si puna la adapost progeniturile, cautind masculi puternici, vitali, luptatori. |n plus, instinctul de conservare le face sa se strecoare in avantajele descendentilor, traind pe linga ei. Cite femei nu primesc pentru un copil bani cit altora le ajunge sa creasca o duzina? Caci nimeni nu face un „cos al copilului“ si nici nu exista „pensie medie pe economie pentru copil“, obligatorie sau limitata. Cu cit ai mai multi bani, cu atit dai mai multi bani copilului. Legal. Si, daca nu se cheltuiesc toti, nu conteaza. Pe copil il ajuta mama, spre ciuda tatalui. Iar daca ai mai multi copii, ai mai multi bani. La noi, legea spune ca lui trebuie sa-i ramina bani atit cit sa traiasca si sa munceasca, incit sa poata plati.