Cristina Nichita: Nu exista legea „daca ai afacere, nu ai barbat“

de

A intrat in afaceri acum 12 ani si a ales moda, fiind atrasa de lucrurile care se fac cu talent si cu suflet. A creat un brand, tot mai cunoscut, in care imbina cele mai noi tendinte de fashion cu liniile clasice, etern elegante. Munceste cu pasiune, dar gaseste mereu timp sa se bucure de copiii sai, de familie, de echipa pe care o conduce si de fiecare produs care poarta semnatura NICHI – CRISTINA NICHITA.

In moda romaneasca exista personaje de o zi, dar si impostori

Tango: Cum apreciezi cea mai recenta editie Romanian Fashion Week?

Cristina Nichita:
Mai buna organizarea, deja se simte exercitiul editiilor anterioare. Participantii au fost buni, partenerii media interesanti si interesati, toata lumea a vrut sa iasa bine. In plus, faptul ca EuforiaTV a transmis seara de seara in direct a creat o tensiune extraordinara si pe podium si in public. E grozav sa stai acasa, la Timisoara, la Bucuresti sau la Baia-Mare, sa fii in Italia, Spania sau Danemarca (am primit telefoane, stiu ca am fost vazuti) si sa vezi ce se intimpla la Iasi: un festival de moda cu standarde inalte.

Tango:
Cum vezi actualul peisaj al modei romanesti? Ce e bun, ce nu e bun, ce nevoi exista?

Cristina Nichita:
Moda romaneasca e un domeniu care se dezvolta zi de zi, cu creatori consacrati, designeri tineri, branduri care vor face istorie, personaje de o zi, dar si impostori. Ca peste tot in lumea asta. Orice sistem solid se construieste urmind insa anumite etape. Ceea ce vad un pic riscant in evolutia de pina acum este rapiditatea cu care s-a miscat moda romaneasca, sarind parca anumite trepte. Un ritm rapid, care n-a fost urmat in acelasi timp si de consumatori. E greu sa creezi, sa produci si sa vinzi moda urmind tendintele internationale actuale. Consumatorul nu le accepta cu aceeasi rapiditate. Si increderea in brandurile autohtone se creeaza in timp. Trebuie sa fii bun, sa convingi, sa perseverezi si… sa astepti.
Un lucru foarte bun ce se intimpla, demn de urmat si in alte domenii, este acela ca marile concerne internationale,
branduri ce nu pot fi sterse vreodata din mintea niciunui om, gen L’Oréal, Coca-Cola, Pantene, etc., isi asociaza numele cu designeri, branduri si case de moda autohtone. Ne pun in valoare pe noi in tara noastra, apreciind de fapt adevarata valoare si creativitatea.

Tango: Brandul pe care l-ai construit are nevoie de imaginea personala a Cristinei Nichita?

Cristina Nichita:
Toata lumea stie ca, de fapt, una e designerul-reclama si alta e brandul bazat pe creatie, productie si comercializare. Vorbim despre moda la dimensiuni foarte diferite. Bun, daca pina la un moment dat am considerat ca trebuie sa stau in umbra si sa construiesc un brand, acum cred ca e vremea sa ies in fata, e timpul ca numele si imaginea mea sa se suprapuna cu cele ale brandului.
In Romania, publicul vrea sa cunoasca omul din spatele imaginii, cu povestea lui, cu istoria lui de succes, cu chip si voce. E nevoie de povesti si de modele, iar eu am o poveste de spus.

Tango: Care sint elementele de baza pe care se sprijina afacerea?

Cristina Nichita:
Seriozitatea. Calitatea. Oamenii. Momentele de inspiratie. Talentele pe care le-am detectat. Am stiut sa aduc oameni tineri si seriosi, creativi si entuziasti, am stiut sa-i tin linga Nichi, sa le valorizez insusirile si sa le dau aripi. Am mai si gresit, am fost impulsiva si nerabdatoare, am vrut de multe ori sa vad rezultate imediat. Pe unii i-am asteptat prea mult, pe altii i-am pierdut pe drum, cu altii am ramas. Asta e! Bine ca am stiut ca momentele bune, ca si oamenii, vin si pleaca.

Tango: Care crezi ca au fost cele mai bune decizii pentru dezvoltarea brandului?

Cristina Nichita: Deciziile sint multe si zilnice. Unele majore, altele care tin de rutina. Cita vreme m-am dezvoltat frumos inseamna ca deciziile au fost, cel putin corecte, daca nu chiar inspirate. Nu ma feresc de raspunsuri concrete, am o ecuatie care la mine a functionat: cind am riscat cel mai mult, atunci am cistigat cel mai mult, atunci am ajuns mai departe, mai sus. Una din cele mai bune decizii luate a fost aducerea in echipa NICHI pe postul de Creative Director a lui George Hojbota. Impreuna facem o echipa foarte buna.

Muncesc de la zece ani

Tango: Care au fost evenimentele si oamenii care te-au format?

Cristina Nichita: Am invatat sa ma redescopar zi de zi. Cei care ma formeaza sint prietenii, familia si oamenii din jurul meu, atunci cind ma critica sau atunci cind ma lauda. Orice critica, mai ales cea venita din partea specialistilor si a cunoscatorilor de moda, nu a facut decit sa ma remonteze si sa ma ambitioneze.
Mi-a impus evolutia si m-a determinat sa fac lucrurile mai bine. Ca manager, m-a format traiul in Germania. Am locuit acolo trei ani, timp in care mi-am descoperit calitati de care nu eram constienta, precum ambitia, perseverenta, rezistenta. De la parinti, fara cuvinte, am primit valorile de care nu ma indoiesc nici azi: cinste, devotament si lucrul bine facut, pina la capat.

Tango: Te-au schimbat responsabilitatile?

Cristina Nichita: Eu am fost intotdeauna responsabila, inca din copilarie. Am avut frati mai mici si am avut griji pe care singura mi le-am asumat. Nu m-a pus nimeni sa fac tot ce faceam, era ceva natural. Muncesc de la zece ani pentru ca asa am inteles ca trebuie sa fac. Noi imitam ce vedem. Toti in jurul meu munceau, prin urmare si eu. Munca inseamna responsabilitati, termene si decizii, ritmicitate si organizare. E o responsabilitate si sa dai apa la gaini cind ai zece ani, nu? De aceea spun ca responsabilitatile nu m-au schimbat, poate doar greutatea raspunderilor cumulate ma face acum sa am o parere mai buna despre mine insami. Si de ce nu? Pot sa duc singura familia mea cu doi copii, doi parinti care au inceput si ei sa aiba nevoie de mine, plus cei 200 de angajati. Toate acestea sint responsabilitati. E un cuvint cam sec pentru cite ascunde de fapt.

Tango: Cu ce se mindreste Cristina Nichita?

Cristina Nichita: Cu tot ce am si cu tot ceea ce sint eu acum, cu copiii si cu familia mea. As spune „cu fintina din curtea casei“, la propriu si la figurat. Metaforic suna mai bine, ce rost ar avea sa incep sa enumar bucuriile si realizarile?! Da, ma mindresc ca tot ce am facut am facut cu capul meu, fara sa datorez nimanui ascensiunea. Daca nu reuseam, era vina mea. Dac-am reusit, e mindria mea!

Tango: Care-ti sint resursele si cum iti incarci bateriile?

Cristina Nichita: Sint pozitiva, cred in Dumnezeu si in sansa mea. Mi se spune ca seman cu iepurasii din reclama cu baterii: toti cad in jurul meu, numai eu urc muntele mai departe. Resursele le iau din intimplari si clipe fericite, din carti, din natura, si mai ales din dragoste, atunci cind simt iubirea si admiratia celor din jur. Cum ma refac? Cu planuri pentru ziua de poimiine.

Tango: Cum te imparti intre munca si familie?

Cristina Nichita: Toate femeile normale si responsabile din lumea asta gasesc masura justa intre familie si munca lor. Nu ma impart, ci ma daruiesc total, in toate directiile. Era mai rau atunci cind credeam ca pot reusi doar impartindu-ma. De fapt, ma fortam, faceam efort. A ma darui nu-mi cere efort. De fapt, eu sint o patimasa. Tot ceea ce fac, fac cu mare drag. Fac afaceri, sport, dragoste; cresc copii, ma joc, maninc, ma distrez, invat, calatoresc, ma supar… Deci, traiesc!

Tango:
Ca multe alte femei de afaceri, esti singura. Cum iti explici acest lucru? Te afecteaza?

Cristina Nichita: Eu nu sint ca multe alte femei de afaceri, eu sint eu. Timpul si valorile se masoara altfel pentru fiecare dintre noi. Nu exista legi de genul „daca ai afacere, nu ai barbat“. Asta e o capcana sigura de gindire si de actiune, n-are nici o legatura cu norocul, cu viata si cu povestea fiecaruia. Eu cred ca Dumnezeu ma iubeste.

Tango:
Multi spun ca te-ai schimbat, ca arati foarte bine, ce a determinat noua ta imagine?

Cristina Nichita: Cred ca a fost intr-o dimineata, cind mi-am dat seama ca lipsesc eu insami din propria mea viata. Suna ca un text prefabricat, dar nu e. Pur si simplu, asa a fost. Mi-am amintit de mine si am hotarit ca vreau rolul principal in aceasta viata proprie. Uite-asa!
Interviu publicat in revista Tango/Iulie 2007

 

Tag-uri:
· · · · · · · · · ·
Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *