fbpx

Doru Rancea: Scriu o carte care se numeste ”Beatrice, nevestele mele”…

de

Conversatia mea cu Doru si Beatrice Rancea s-a asezat de la inceput sub semnul zambetului, dar si al marturisirii oneste “Nu faceti ca noi!”. “Nu suntem un cuplu de dat exemplu!” au spus ei, razand, si declarand ca, totusi, se incadreaza cautarilor noastre, intre cuplurile care s-ar putea sa nu se desparta niciodata, fiindca, in cei 12 ani de cand sunt impreuna, au traversat si zile nebunesti, in care au decis de cateva zeci de ori ca se despart si niciodata nu s-au tinut de cuvant. Mai ales ca au impreuna 27 de catei pe care n-ar avea cui sa-i lase, daca ar divorta.

INTALNIREA

BEATRICE: E amuzant, prima data cand l-am vazut pe Doru, treceam pe la sala Amfiteatru a Teatrului National, unde el lucra cu clasa lui de actorie. Si stiu ca am trecut printr-o scara, ca sa ajung la sala mare, si a iesit dintr-o data, din intuneric, un baiat care mi-a spus: „Doamna, sa stiti ca daca aveti nevoie de mine in vreun spectacol, vreau si eu sa joc!” Si m-am speriat in secunda aia, ca nu ma asteptam sa apara cineva din intuneric! Cu clasa lui am lucrat, ei faceau figuratia de la Romeo si Julieta. El juca oricum in National, pentru ca, pana sa se casatoreasca cu mine, a avut sase sau sapte roluri importante. Profesorul lui il placea foarte tare, si era momentul in care Grigore Gonta monta in National si-l distribuia in roluri importante. Partea proasta a fost in momentul in care ne-am casatorit, pentru ca el a iesit complet din spectacolele mele, n-a mai vrut sa joace, a spus ca nu vrea sa creada lumea ca noi suntem casatoriti si el profita de asta. Nu sunt de acord cu el. Cand am fost eu directorul Teatrului National din Constanta, s-a intamplat sa se imbolnaveasca un actor cu doua zile inainte de spectacol, si l-am rugat pe Doru sa joace, ca sa salveze spectacolul, si nici macar atunci nu a vrut!

DORU: Ca dovada ca suntem diferiti si ca altfel ne ordonam amintirile, eu as povesti ca prima istorie a intalnirii noastre faptul ca am lucrat impreuna in Ungaria, unde Beatrice montase Cocosatul de la Notre Dame. Eu venisem cu un coleg acolo si jucam tiganii – normal, ce puteam sa jucam noi, romanii, decat tiganii (rade) – iar Claudiu, sotul de atunci al lui Beatrice, si Andra, viitoarea lui nevasta, aveau rolurile principale. Da, Claudiu juca atunci cu Andra si apoi s-a casatorit cu ea, asta ca picanterie de presa. Iar noi doi de-acolo am ramas prieteni…

PRIETENIA

BEATRICE: Noi suntem si prieteni foarte buni, inca dinainte sa fim impreuna, si chiar glumeam spunand: uite ce inseamna sa spui totul cuiva. Pentru ca el imi spunea tot ce face, imi povestea toate aventurile lui, vorbea despre toate prietenele lui, iar eu stiu acum totul despre el. Deci ne-am apropiat foarte mult inainte sa fim impreuna, nu stiu cand s-a intamplat sa facem pasul „dincolo”, nu ne-am propus niciodata. Si, cand ma mai enervez, ii mai reprosez unele lucruri, iar el imi spune: uite, vezi ce se intampla daca ti-am povestit tot? Dar noi nici nu ne-am imaginat ca ar fi vreodata posibil sa fim impreuna.

DORU: Prietenia noastra a devenit dragoste si s-a preschimbat intr-o poveste dintr-aia, nebuna, ciudata, cu ruperi de nori, cu fulgere, cu senzatia ca, daca nu esti impreuna, mai departe oricum nu poti sa traiesti. Rar se intampla asa ceva. Am trait lucruri totale si am stiut ca sunt in stare sa fac orice. O iubire cu urlete, tipete, rasete, sex, nebunie, o iubire ca-n filmele lui Tarantino.

ADMIRATIA

DORU: Scriu o carte care se numeste “Beatrice, nevestele mele”. Din pacate, nu pot s-o public acum, ca e socanta, doar dupa disparitia noastra poate aparea… Dar cei 12 ani de cand suntem impreuna au fost ani superintens traiti. La noi e ca la Fat Frumos, am trait intr-un an cat altii-n trei. Asa ca eu zic ca la noi au fost 36 de ani in 12, iar eu m-am inaltat la rangul de Preafericit.

BEATRICE: Eu am avut mare noroc cu Doru, pentru ca este un om foarte optimist si vesel, e o bucurie pentru cine il are in casa. E si un artist minunat, si un om foarte bun.

DORU: Beatrice e 100% in tot ce face. De la regie la mancare, de la catei la casa, e 100% acolo. Atunci cand e prietena cu cineva, isi da si viata pentru omul ala, iar cand cineva e agresiv cu ea, devine pitbull. Pot sa spun si asta, ca ea nu spune, dar eu vreau sa spun: la Iasi, la Opera, cand s-a dus acolo, au fost cativa care au zis, lasa, ii dam trei luni si o dam noi afara, o aranjam noi… Ei, uite ca n-au putut. N-ai vrea sa te certi cu ea sau sa-i fii dusman. Pentru ca ea e Leu, un Leu veritabil. Si pentru ca e un real creator si un real artist – si nu zic balerina sau regizor, zic artist, pentru ca “artist” inseamna cate ceva din toate. Fiind asa, extraordinara, normal ca are si inger si demon, si plus si minus, pe care le activeaza in functie de situatie. Si pe cat pare de moale, atata e de tare. Pe cat pare de fragila, pe-atat e de puternica.

CASATORIA

BEATRICE: Ce m-a surprins foarte tare la el e ca orice barbat, in situatia in care eram atunci, cu divortul, ar fi vrut sa fim ascunsi, sa nu stie nimeni de noi, de cuplul nostru. Mai ales in fata familiei, pentru ca stiti cum e, cei din familie incep sa se impovareze singuri, cu lucruri care poate nici nu sunt asa cum cred ei. Doru nu a aparut la noi si a distrus o casnicie, nici nu s-a pus problema de asa ceva, dar familia lui asa a considerat, oamenii din afara asa judecau. Si ce-am apreciat la el e ca a fost omul care a spus „Eu nu ma tem absolut deloc, suntem impreuna, lumea trebuie sa stie ca suntem impreuna, si trebuie sa ne casatorim cat se poate de repede”. Pe mine m-a surprins, ca trebuia sa plec la Budapesta sa lucrez, venea si postul sfintilor Petru si Pavel, abia terminasem divortul, dar el a spus: acum ne casatorim, imediat, inainte sa plecam la Budapesta.

DORU: Eu n-am vrut sa fie ceva pe ascuns. Genul ala de poveste: hai, ca mai vorbim noi… Multi barbati stau un pic cu cineva, apoi se cara repede si, nu ca ma dau eu barbat – ca nu sunt, mai am pana la 50 de ani cand o sa fiu si eu barbat, deocamdata sunt inca pustan (rade) – , dar eu n-am vrut asa ceva, n-am vrut sa fac ca altii care zis: a fost frumos, gata, plec. Eu cred ca asa trebuie sa fie, cum zic si in firma – si cu active, si cu pasive…

BEATRICE: Ne-am casatorit pe 10 iunie, in 2001.

RELATIA

DORU: Beatrice e Leu si ii place sa conduca. Ea conduce intreaga lume. Ei, real, in toata lumea asta ii e rusine si asculta, daca e cazul, doar de mama ei, de Mami. Si de domnul Tudor Marascu, care era profesorul ei, ii era rusine. Dar acum dumnealui nu mai este, asa ca a ramas doar Mami de care sa asculte. O respecta si ii e rusine de Mami, asa ca eu, cateodata, fac cum fac copiii si ii spun: Te zic lu’ Mami… Pentru ca daca Mami zice ca n-a fost bine, Beatrice chiar asculta.

BEATRICE: Pot sa spun ca nu ascult de Mami. Dar este cea care a facut eforturi foarte mari sa ma creasca, sa ma sprijine si nu vreau sa isi faca probleme din cauza mea. Dar de ascultat… nu. Sunt o persona care tot timpul a facut numai ce a crezut.

BEATRICE: Fiecare etapa trebuie luata asa cum e. Nu s-a schimbat nimic la el in acesti ani. Doru e un om extrem de optimist, foarte vesel, si eu n-am intalnit pe nimeni altcineva care sa fie fericit de cand se trezeste dimineata. Glumeste, face parodie la personajele din spectacolele mele, e foarte amuzant. Si suntem in primul rand foarte buni prieteni, iar asta e foarte important, sa poti vorbi orice cu omul de langa tine. Eu, in general, nu am prietene femei, si atunci toate lucrurile ni le spunem numai intre noi.

DORU: Ca-n orice iubire, nu aveai cum s-o tii la cota aia, la dimensiunea aia de la inceput, ca ai fi murit… Nimeni nu poate sa faca asta, cine zice ca iubirea lui e la fel ca la inceput minte. In niciun caz nu mai sunt aprinderea si combustia pe care le traiai la inceput, pentru ca, pur si simplu, ai muri. Si atunci lucrurile se asaza, intra in normal… Pe noi ne-au linistit foarte mult si cateii, si spun asta fara gluma. Daca divortam, nu stiu ce facem cu cateii. Pentru noi e ca si cu copiii, cand zici: unde mai plec acuma… Deci ne tin si cateii.

PROFESIA SAU FAMILIA

DORU: Profesia nu ar trebui sa bata familia… Vreau sa spun ca, din punctul meu de vedere, profesia nu ar trebui sa fie mai presus decat familia. Cred ca trebuie combinate si ajustate una pe alta. Iar daca ne-am pune intrebarea ce-i mai important, cariera sau viata? Munca sau familia? Eu, unul, as raspunde ca viata. Viata e mai importanta decat cariera.

BEATRICE: Cariera inseamna viata. Eu nu pot face diferente…

DISTANTA

BEATRICE: Faptul ca suntem la distanta e un lucru rau, nu ajuta o relatie. Nu sunt de acord cu cei care spun ca e bine sa stai separat, sa-ti fie dor… Nu. Doru a fost bolnav, a avut niste probleme in iarna, anul trecut, cand la Opera era foarte mult de lucru, iar eu nu am putut sa plec acasa nici macar o zi sa il ajut. Si a fost singur! Si nu e in regula, pentru ca si mama m-a sunat si a zis ca nu e normal sa nu te duci acasa… Si am spus „nu am cum sa las Opera acum, in momentul asta, e imposibil”. Dar mi-a parut foarte rau, nu asa trebuia sa fie. Iar mie mi-e foarte greu sa stam la distanta unul de altul atat de mult timp.

DORU: Eu cred ca ne maturizam impreuna. Ca nu-i usor sa duci o relatie. Dar, in 12 ani, am lasat incet–incet unul de la altul. La inceput toate discutiile erau cu scantei. In timp, ajungi sa il mai intelegi pe celalalt, iti dai seama ca si el are nervi… Inveti sa nu te mai implici atat de mult, chiar daca asta, paradoxal, inseamna ca poti avea o casnicie lunga. In cazul nostru, daca avem deja 36 de ani impreuna, de-acum nu ne mai despartim…

Fotografii de Paul Buciuta realizate la Paris in ianuarie 2013

Material realizat in ianuarie 2013

  • Credit: PAUL BUCIUTA

 

Categorii:
Personalitati

Comentarii

  • Imi sunteti tare dragi, va admir si va respect pentru tot ceea ce faceti !
    Am avut marea placere de a-l cunoaste pe domnul Doru un om de nota 90000+.

    Loredana februarie 3, 2016 8:05 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *