O, dac-ai vrea să ne-ascundem de lume în vechiul dulap
Plin cu jachete și rochii din marea sufragerie,
Cînd după-amiaza ne tulbură mințile-n cap
Și prin unghere sînt nasturi pierduți ce se roagă acolo pe veci să ramîie…
.
Toți s-ar gîndi c-am fugit de prea multă iubire…
Singur, motanul tău blînd ne-ar cunoaște teribila taină
Și ne-ar aduce, pe-ascuns, portocale, prin rostogolire,
Ca să mîncăm, ghemuiți de plăcere-ntr-o haină…
Iar apoi, dac-ai vrea să ieșim, către seară,
Ne-am întrista atît de adînc clătinînd un albastru sifon,
Că uluiți de obiectele strînse-n lumina aceea amară,
O, ne-am ascunde din nou sub patul imens de mahon…
Fotografie de Paul Buciuta
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
