Cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, în perioada 18 – 27 octombrie. Pentru al cincilea an consecutiv, Festivalul Național de Teatru se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Este un eveniment finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Primăria municipiului București.
Ediția din acest an a FNT este dedicată celor 30 de ani pe care îi celebrăm de la evenimentele din Decembrie 1989, care au repus România pe harta democratică a lumii.
„Teatrul, clipa magică a Istoriei – este motto-ul din acest an al Festivalului Național de Teatru. Pentru că teatrul, precum o busolă în mijlocul degringoladei sociale, a avut mereu calitatea de a pune distanță și luciditate între el și abrutizare. A consemnat, prin spectacolele lui, perioade de ratări, dar și de fertile căutări. A avut puterea de opri – magic – clipa, pentru acei oameni care încă nu și-au pierdut moralitatea. A pedepsit kitschul, a aplaudat speranța, a încurajat meritocrația – chiar și în acest timp istoric scurt, care s-a scurs de la Revoluție încoace.
Teatrul poartă în el puterea de a o lua mereu de la capăt. De a fi martor, de a consemna epoci, dar și forța, prin mijlocirea creatorilor săi, de a lua atitudine atunci când totul pare să se năruiască“, spune Marina Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru.
O adevărată efervescență culturală va cuprinde Capitala în cele zece zile de festival. Celor 41 de producţii naţionale realizate în stagiunea 2018-2019 li se vor adăuga patru spectacole străine de teatru și dans de înaltă clasă care vor fi jucate pe scenele celor mai importante teatre partenere din București. De asemenea, evenimentele unice, de o mare diversitate – conferințe, dezbateri, expoziţii, proiecţii de film, evenimente speciale, workshop-uri – concentrate în HUB-ul FNT (la ARCUB Gabroveni), vor îmbogăți zilele de festival.
Deschiderea oficială a FNT 2019 va avea loc vineri, 18 octombrie, de la ora 21.30, în foaierul central al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.
Cu această ocazie va fi vernisată și expoziția „Doina Levintza – experiment teatral”, care va însoți Festivalul – fiind deschisă publicului pe întreagă sa durată – în foaierele „Marmură”și „Tapiserii” ale TNB. Creații alese, regândite de inegalabila Doina Levintza, propun o fomulă nouă a costumului de teatru într-un manifest artistic de sine stătător: un demers menit să-i recalibreze semnificația. Costumul dobândește, astfel, noblețe, devenind un simbol al perenității celei mai efemere dintre arte: Teatrul.
SPONSORI:
Help Net
DEDEMAN
Aqua Carpatica
Domeniile Blaga
Madd Electronics
PARTENER PRINCIPAL:
MOL România
PARTENERI DE TRADIŢIE:
Societatea Română de Radiodifuziune
RFI România
CU SPRIJINUL:
ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București
PARTENERI INSTITUŢIONALI:
Teatrul Odeon
Teatrul L.S.Bulandra
Teatrul Metropolis
Teatrul Mic
Centrul Educațional Replika
UNTEATRU
Teatrul ACT
Teatrul Dramaturgilor Români
Teatrul Excelsior
Teatrul Luni de la Green Hours
Teatrul Nottara
Teatrul Evreiesc de Stat
ARTMARK
Teatrul de Comedie
Librarium
UNATC
Galeria Rotenberg-Uzunov
Restaurant Angelo Grasso