Filmele produse de ea au fost selectate și premiate la festivaluri de film internaționale din toată lumea, iar în anul 2014 a primit nominalizarea de Tânără Speranță la Premiile Gopo. Deloc întâmplător, directorul IPIFF 16: Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți, regizorul Toma Enache, a invitat-o pe Gabriela Suciu, sâmbătă, 7 mai 2022, de la ora 18.00, să susțină un Masterclass la Cinema Muzeul Țăranului despre producția cinematografică independentă și despre finanțarea și dependența producției independente de co-producțiile naționale. Mai mult ca sigur că a contat și cea dintâi „Scoică de aur” câștigată de un film românesc la Festivalul de Film de la San Sebastian în 2021 pentru „Blue Moon/Crai Nou”, regizat de Alina Grigore. Lucrează ca analist de piață, producător și distribuitor de film, fiind una din persoanele responsabile pentru aducerea în România a unor titluri precum animația nominalizată la Premiile Oscar, „Cu drag, van Gogh”, și documentarul „McQueen”.
Credite foto: Cristian Radu Nema/Jimmy Catson
Am stat de vorbă imediat după încheierea Masterslass-ului și am aflat că atunci când a făcut primii pași în meseria aceasta, în 2008, filmele se făceau pe peliculă, iar digitalul era abia la început. În prezent putem vorbi de produse comparabile cu ce se întâmplă în afară.
Loreta Popa: De ce ai plecat pe drumul acesta, ce te-a atras la această profesie?
Gabriela Suciu: Am învățat să citesc foarte devreme și am fost fascinată de povești. Prin 2007 a venit HBO în România și, pentru mine, care sunt din Sebeș, localitate în care nu exista cinematograf, să văd filme nonstop, filme europene, fără reclame, a fost o revelație. Atunci, prin clasa a VII-a, am spus că vreau să fac film. M-am interesat unde se face film și am venit la București. La momentul respectiv nu exista licență de producție, nici acum nu există, avem doar master în producție. Din tot ce era acolo, singurul loc unde nu aveam nevoie de fizică, pentru că era ceva ce uram și nu voiam să mai fac niciodată, era regia. Așa că am optat pentru regie, unde am și intrat. După primul an mi-am dat seama că nu mă atrage atât de mult partea aceasta, cât bucătăria din spate. Am ajuns până la final de an patru să produc foarte multe dintre filmele colegilor, să lucrez într-o formă sau alta, și am realizat dintr-odată că aveam peste 30 de scurt-metraje. Am prins gustul și acolo am rămas. Am continuat cu masterul în producție, apoi un doctorat în co-producție, și am rămas profesor la Masterul de Producție. Am și cursuri la Imagine și Regie, la anul II, și încerc să-i ajut de la început pe studenți să înțeleagă cum pot să colaboreze cu producția. Sunt și pro-decan la Facultatea de Film.
Care dintre proiectele pe care le-ai realizat de-a lungul timpului consideri că este cea mai realizare a ta?
Gabriela Suciu: Toate au fost aproape de mine și le-am făcut pentru că am crezut mult în ele. „Blue Moon”, spre exemplu, mi-e foarte drag pentru că a reușit să facă ceva pentru România ce nu a mai făcut niciun alt film. A fost prima „Scoică de aur” câștigată de un film românesc la Festivalul de Film de la San Sebastian în 69 de ediții. Pe lângă aceste premii și de borne pe care eu în profesia mea le-am depășit e vorba de oameni, de prieteniile pe care le-am legat și poveștile care au reușit să creeze o schimbare sau o discuție în urma proiecțiilor și asta pentru mine este foarte important. Noi nu facem film de entertainment, facem filme care trebuie să nască discuții și care să pună întrebări, iar oamenii să învețe ceva. Una e când ți se spune: „Nu funcționează sistemul medical”, cu totul altceva când vezi un film precum „Să nu ucizi”. Atunci înțelegi exact de ce nu funcționează și înțelegi din perspectiva medicului care este acolo. Ceea ce face camera de filmat este să te ducă în niște locuri în care nu ai avea acces altfel niciodată, să ai toată bucătăria din spate, să ai o viziune completă. Cel mai important este că cinematografia te ajută să-ți faci o părere cunoscând mai multe elemente. Bineînțeles că regizorul în final are și el o poziție, că nu poți fi obiectiv și neutru, dar tu, ca spectator, poți să alegi dacă ești de acord sau nu ești de acord cu el, și acesta este deja doar începutul unei discuții înspre schimbare.
Cea mai grea luptă pe care ai dat-o până acum?
Gabriela Suciu: Doctoratul. Mi-a luat șapte ani să-l termin, pentru că am lucrat foarte mult în paralel, și doamna Doina Maximilian a tot insistat și a spus că nu o să iasă la pensie până nu-mi termin doctoratul, a pus această presiune pe mine și atunci când au apărut și nepoții am spus că trebuie să termin. „Co-producția, un prim pas spre o producție românească de film” a fost titlul lucrării mele de doctorat. Pornește de la ideea că nu avem o industrie, dar cu toate acestea sunt foarte mulți bani, undeva la 3 la sută din PIB, și sunt peste 40 de filme pe an care ies. Dacă nu vin bani înapoi atunci de ce se continuă acest lucru și de unde vin toți banii care intră aici? Răspunsul este cumva pe partea de co-producție și cred că putem încet-încet să gândim niște strategii mai departe de partea aceasta de producție.
Aminteai în cadrul Masterclass-ului de faptul că Noul Val al cinematografului românesc a netezit drumul, a pavat puțin calea pentru noua generație. Mi s-a părut interesantă ideea ta.
Gabriela Suciu: Am ajuns la UNATC pentru că citeam în reviste articole în care era vorba despre Cristian Mungiu, care a ajuns la Cannes cu filmul lui. În Sebeș nu aveam unde să văd filmele lui, abia când am venit la București am reușit. Acest lucru însemna pentru mine că exista ceva creat, nu era totul de la zero, exista o posibilitate. Da, erau greii regiei, dar noile generații au venit pe o schimbare tehnologică, filmul a trecut de la peliculă la digital, camerele au devenit din ce în ce mai mici. Petrache Poenaru a inventat stiloul și noi scriem cu telefonul. Nu mai scrie nimeni cu stiloul. Când am început în 2008, filmele erau pe peliculă și mergeam de multe ori cu rola de peliculă la festival. O duceam noi. Acum punem 10 giga pe transfer. Privind înapoi nu mi se pare că a trecut chiar atât de mult timp, dar când văd câte filme s-au adunat îmi dau seama că am pornit de la internet pe dial-up care nu funcționa, pe niște laptopuri pe care nu puteam să montăm. Nu era nimic. Am ajuns acum să putem face de pe telefon totul. Zoom nu exista acum doi ani și acum nu mai stabilim ședințe, stabilim zoom-uri.
Cât de greu e să fii femeie în producția de film?
Gabriela Suciu: Nu cred că este greu să fii femeie în industria aceasta. Cred că este greu să fii în industria asta, punct. E la fel de greu și pentru unii, și pentru alții. Eu nu am simțit că am fost discriminată pentru că am fost femeie. Am simțit că am fost discriminată pentru că eram prea tânără și că nu aveam suficientă experiență și e cumva normal. Până nu dovedești ceva, oamenii nu au cum să te ia în serios. Trebuie să muncești pentru ca să-ți găsești poziția. Am foarte multe colege producător care se zbat pentru bani. Nici bărbații nu obțin mai ușor banii. Sunt prea puțini bani în piață și cu toții ne zbatem, dar generația mea (și-mi place dintotdeauna să cred că fiecare nouă generație merge împreună și este unită), este unită. Ne sunăm și ne întrebăm și ne dăm scenarii unii altora să le citim și ne bucurăm unul pentru altul. Știm cât de greu este să facem ceea ce facem și de asta ajungem să co-producem împreună, să ne distribuim unii altora filmele. Lucrurile se schimbă foarte mult, dacă e să ne uităm la ultima generație de regizoare din UNATC cred că 40% sunt fete. Chiar și la imagine, unde se spune că ai nevoie de forță fizică, sunt foarte multe fete în UNATC. Cred că asta se datorează și tehnologiei care a evoluat și care permite unei femei să gândească în perspectivă și să planifice și familie, și organizare, și tot. Înainte, femeia producător avea doar un telefon fix și atât. Acum avem atât de multe posibilități încât putem să ne deplasăm. Nu știu cum se făcea producție înainte și nu știu dacă aș fi fost producător, dar am tot respectul pentru cei care au reușit să facă producții de mare montare. Nouă ne e greu cu telefoane și cu agende comune să-i aducem pe oameni la filmare.
Cea de-a XVI-a ediție IPIFF- Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți a adus în fața pasionaților de film cele mai bune filme independente din ultimii doi ani, din șapte țări. Din 5 până în 8 mai 2022, la Cinema Muzeul Țăranului, filme independente de lungmetraj ficţiune (inclusiv animație), filme de lungmetraj documentar și scurtmetraje (ficţiune, documentar, animație) au fost vizionate și apreciate. Vineri, 6 mai 2022, de la 11.30, Mirona Radu a vorbit, tot într-un Masterclass, despre peisajul festivalier și trainingurile de formare în domeniul cinematografiei.
IPIFF, un eveniment realizat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA), al cărui director este regizorul Toma Enache pentru al doilea an consecutiv, are ca obiectiv principal promovarea filmului românesc contemporan prin intermediul producătorului de film, punând accentul pe producţia de film independent şi profesioniștii angrenaţi în astfel de proiecte. Juriul IPIFF16 este format din: Adrian Titieni (actor), Mihai Orășanu (inginer de sunet și producător), Ioan-Pavel Azap (critic de film). Premierea celor mai bune producții din fiecare categorie are loc duminică, 8 mai, de la ora 18.00, la Teatrul Odeon. Intrarea se face pe bază de invitație.
Gabriela Suciu a absolvit Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, promoția 2006, specializarea Matematică – Informatică, cu atestat în Informatică. A continuat studiul îmbinând pasiunea pentru numere și tehnologie și cea pentru cărți la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, unde a absolvit cu diploma de licență în Arta Regiei de Film și TV și masterat în Producție de Film. În 2012 a înființat UNATC Atelier de Film, o casă de producție de film a universității, menită să sprijine debuturile cinematografice și continua cu un doctorat în cercetarea co-producției internaționale de film, devenind profesor invitat la aceeași universitate la cursurile masterale. În primii zece ani de carieră a produs peste 45 de scurt-metraje, șapte documentare, șase lung-metraje, reclame și videoclipuri, și a coordonat traducerea în limba română de cărți de cinema și publicare de reviste de specialitate, implicându-se totodată și în organizare de festivaluri de film.
A absolvit câteva programe europene de dezvoltare profesională, printre care și Berlinale Talents, Talents Sarajevo și Emerging Strategies in Film Distribution and Marketing din Berlin. A fost unul dintre fondatorii companiei Ultraviolet Media, prima agenție dedicată de vânzări internaționale de film din România. În anul 2017, a preluat UNATC Atelier de Film care devine GS Atelier de Film pentru a continua munca de producție, distribuție și studii de piață într-un sistem profesionist.
