fbpx

Radu BANCIU: Este mai bine sa fii canalie la televizor decat in realitate

de
Radu BANCIU, pictorial pentru Revista Tango / Marea Dragoste, Foto: Paul Buciuta

Este cel mai iubit si cel mai hulit dintre comentatorii de presa, cel mai plin de umor si de tristete, cel mai cinic si cel mai romantic, deopotriva. Radu Banciu, realizatorul emisiunii Lumea lui Banciu de la B1 Tv, a vorbit in exclusivitate pentru noi despre parcursul sau prin viata si prin presa, despre casnicie, paternitate, dar si despre iubirile pline de suferinta din afara casatoriei.

Alice Nastase Buciuta: Mi-am dat seama ca, de cand iti urmaresc emisiunea, ma simt intimidata in prezenta ta, am venit cu inima putin stransa… Cred ca ceea ce ai reusit sa faci cu emisiunea ta este, poate, mai mult decat reusesti sa-ti dai seama.
RADU BANCIU: Sigur ca emisiunea a crescut si, cu o asemenea emisiune, capeti o influenta asupra oamenilor care te inconjoara si despre care vorbesti. De ce? Pentru ca oamenii iti studiaza anumite miscari, analizeaza anumite situatii si se gandesc „N-ar fi rau sa am o relatie cat de cat OK cu omul asta, sa nu intru deliberat in gura lui…”. La oamenii cu care am avut relatii obisnuite inainte, nu este nicio diferenta in felul in care se raporteaza la mine. Cei pe care nu am apucat sa-i cunosc mai demult, care vin langa tine, asa cum se intampla in viata, cand ai un succes, acestia nu sunt importanti, pentru ca ei nu ma cunosc in interior. Ei vad ceea ce joc eu la televizor, o partitura, pana la urma. Oricat esti de sincer, este, totusi, un rol. Ei ma iau de acolo, de la emisiune, ma taxeaza… Confuzia asta se intampla astazi, in viata mea, in sensul ca toata lumea ma crede canalie, pentru ca ma vede asa la televizor. Eu zic ca este mai bine sa fii canalie la televizor, decat in realitate.

Marea Dragoste / Tango:  Vrei sa spui ca este un rol? Un format pe care il respecti? Noi te vedem foarte spontan, nu pare nimic regizat.
RADU BANCIU: Sa nu uitam ca asta este o situatie in care esti la locul de munca, nu esti acasa. Sigur ca esti spontan, la mine spontaneitatea si starea de spirit sunt 95% din emisiune, poate si mai mult. Totusi, respecti niste reguli, vorbesti la o camera, te imbraci intr-un fel, ai niste subiecte anume, sunt niste teme pe care le dezbati… Cei mai multi oameni ma percep de acolo, ei nu ma stiu pe mine cel care stau acasa si ma uit la televizor.

Marea Dragoste / Tango: Exista, de exemplu, in copilaria ta, un episod, sau o prima amintire dincolo de care ai inteles ca vrei sa spui oamenilor, in fata, lucrurile pe care le crezi despre ei? Poate educatia, felul in care ai fost crescut de parintii tai te-au determinat sa fii asa?
RADU BANCIU: Da, sigur ca au legatura aceste lucruri. Eu spun ca principala cauza ar fi modul in care se traia inainte, in Romania. Chiar daca ai mei au fost intelectuali si au avut pozitii sociale destul de inalte, ei nu erau oamenii sistemului. Au trait intr-o lume care i-a asuprit si care le-a dat in cap, in permanenta. Sigur ca asta a creat in mine un spirit de revolta.

Marea Dragoste / Tango: Ce erau parintii tai?
RADU BANCIU: Tatal meu a fost judecator, toata viata lui, 40 de ani. Mama a fost arhitecta. Acum sunt pensionari. Dar ei au avut acelasi serviciu toata viata lor, intr-un oras de provincie amarat, unde toata lumea te cunostea si aveai toate tarele sociale deasupra capului. Puteai sa faci doar lucrurile pe care ti le permitea sistemul. Se poate ca sentimentul acesta de revolta sa-l ai si in gena. Mi-au spus ai mei ca o strabunica era tot stilul asta, persifla, ironiza, avea simtul umorului… Eu nu am cunoscut-o. Dar era si imposibil sa nu te revolte modul ala de societate, tipul de scoala pe care am facut-o, Romania aia inchisa… eu am terminat liceul tot in comunism, nu am prins nicio zi in afara lui, mai ales ca am facut un liceu de mate-fizica, cu ordine, cu severitate. Eu eram la clasa de filologie-istorie, dar am facut un liceu de mate-fizica in conditii dramatice, cu 7 ore de matematica, de fizica, de chimie pe saptamana si 2 ore de limbi straine si de romana… Asa era sistemul atunci. Noi am avut o viata de caine. Si astazi mai am cosmaruri cu perioadele alea. Cu toti profesorii aia, pe care nu-i interesa nimic altceva decat sa-ti dea in cap. Cum rostea Ceausescu cate un discurs, ca sa mearga lumea in agricultura, asta spuneau si ei la scoala. Ideea lor principala nu era sa te faca pe tine sa inveti carte, desi erau oameni bine pregatiti, ideea lor era sa te faca sa te simti cat mai stingher, cat mai stresat in viata. Practic, pana la varsta de 19 ani, am trait intr-un stres continuu, pentru ca scoala era o prioritate absoluta. Daca nu faceai scoala, erai muncitor necalificat, nu aveai niciun viitor. Nu existau portite, ca astazi. Trebuie sa te duci sa inveti, sa-ti vezi de treaba ta. Ca sa intri la facultate era o miza enorma, in permanenta, mai ales ca presiunea asta venea si din familie, tot timpul. Nu puteau ai mei sa ma lase sa joc fotbal sau sa bat mingea sa ma fac fotbalist, nu se putea, nu exista varianta asta. Am trait in aceasta atmosfera si sigur ca si-a pus amprenta asupra mea. Toate nedreptatile la care erai supus, injustitia vietii de zi cu zi, cartile pe care le citeai… Iar in momentul in care am avut ocazia sa erup, am avut conflicte, ca majoritatea adolescentilor. Ulterior, am apucat sa fac o facultate in conditii normale, trecuse Revolutia, scoala se liberalizase oarecum. Nu mai erai obligat sa te mai duci intr-o anumita tinuta. Pai, la liceul meu, daca fetele nu aveau cordeluta, daca nu aveai inelul la cravata, daca nu aveai numarul cusut la matricola, nu aveai pantofii negri sau maro… te dadea afara. Nu aveai carnetul de note semnat, te dadea afara. Nu aveai ciorapi de culoarea pielii, te dadea afara. Erau niste situatii absolut dramatice. Nu a fost o aiureala din asta, „ma duc cand vreau”, nu exista asa ceva.

Marea Dragoste / Tango: De ce ai ales, apoi, Facultatea de Litere?
RADU BANCIU: Pentru ca era singurul domeniu in care aveam, cat de cat, niste repere. Matematica, fizica si chimia nu-mi placeau, chiar daca pentru niste note puteai sa inveti. Nu ma atrageau, nu aveam talent. La filologie aveai o evadare, puteai sa divaghezi…

Marea Dragoste / Tango: Si dupa ce ai terminat facultatea, ai primit repartitie? Te-ai dus la un post?
RADU BANCIU: Nu, pentru ca am terminat in 1997, nu te mai repartiza nimeni. Am venit atunci in Bucuresti. Clujul era slab dezvoltat, mi-am dat seama, am fost singurul din toata grupa mea de 25 de absolventi care a venit in Bucuresti. Poate am avut si viziunea asta si, sigur, si sansa, pentru ca fratele meu era aici, facuse facultatea aici si locuia in Bucuresti, deci aveam unde sa stau.

Marea Dragoste / Tango: La inceput ai locuit cu el? Cum ti-ai gasit de lucru?
RADU BANCIU: Din prima zi mi-am gasit de lucru. Am venit in week-end, am stat cu fratele meu, el luni s-a dus la serviciu, iar eu, de pe strada, m-am dus la Pro Sportul lui Tolontan, ca ziarul incepuse sa apara cand eram eu la licenta. Eu am fost mare cititor de ziare, in epoca Ceausescu eram abonati la ziare, ne interesau absolut toate ziarele, tot ce aparea: Scanteia, Scanteia Tineretului, Romania Libera, Flacara, Saptamana, Magazin Istoric, Sportul… nu exista ceva sa lipseasca. Am avut Cutezatorii, Luminita, Start spre viitor… le-am avut pe toate, am fost tot timpul interesat de presa. Imi placea sa scriu, era singurul lucru pe care simteam ca pot sa-l fac, dupa anii de facultate, cand am scris mult, am citit mult si mi-am format un stil.

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a intamplat cu lucrurile pe care le scriai atunci? Le-ai adunat? Le-ai publicat?
RADU BANCIU: Nu, nu am avut ambitia asta. Erau lucruri care aveau valoare pentru momentele alea. Nu am fost niciodata atat de ambitios, incat sa public ceva. Asta m-a si intrebat Tolontan, a fost epocala discutia aia. Eu m-am dus de pe strada, am batut la usa la ziar, am intrat… Iar acolo lucrau: Paunescu, Fanus, Cosasu, Chirila, inca vreo 3-4, cam astia erau, pe langa toti ziaristii de la toate ziarele de sport, unii adunati intr-o singura redactie ca asa voia Sarbu atunci. Eu am intrat linistit, ca nu aveam nimic de pierdut, m-am dus la Tolontan si i-am zis ca vreau sa lucrez la ziar. Ne-am asezat la o masa si el m-a intrebat „Ati publicat ceva?” I-am raspuns ca nimic. „Ati scris ceva?” Eu: Nimic. „Ati mai lucrat in vreo redactie?” Eu: Nu. „Va pricepeti la computer?” Eu nu stiam absolut nimic, nici sa-l deschid, nu am avut in facultate, abia atunci apareau. La toate am raspuns cu Nu. „Perfect, in aceste conditii, va trimit la un meci sa scrieti o cronica de campionat, daca aveti timp sa va duceti. Sa-mi aduceti 20 de randuri, sa vedem…” M-am dus la meci, in seara aia, cand a venit si fratele meu de la munca. Am scris o cronica de vreo 40 de randuri, a citit-o tot Tolontan, a zis ca e buna… „Daca nu ati scris-o dvs? Va mai trimit, totusi, la un meci.” Am mai scris o cronica si dupa aia mi-a zis sa vin in probe, o luna, si vedem dupa aceea. In acest timp, eu urma sa scriu ce imi trecea mie prin cap, ce vedeam pe acolo, am inceput sa deschid calculatorul… dupa o luna m-au angajat pe baza a ceea ce scrisesem eu pana atunci.

Marea Dragoste / Tango: Deci fara nicio pila!
RADU BANCIU: Se faceau pariuri in redactie, a cui pila sunt: Sarbu, Janine, Ioanitoaia, Tolontan… astea erau variantele. Prea venisem de nicaieri. Nimeni nu mai facuse chestia asta. De altfel, la acel ziar nu a intrat nimeni de pe strada, eu am fost singurul si nu lucrasem niciun minut in presa. Toti ceilalti aveau referinte. Tin minte ca stransese oameni din patru ziare de sport. Tolontan stransese, cu banii lui Sarbu, cu Pro Tv in spate, tot ce era mai bun. El a zis „Doar orgolii sa nu fie”, asa ca se impacase Chirila cu Ioanitoaia, care nu fusesera prieteni niciodata, lucrau doar ca sa existe un mare ziar . Si exista. Era un alt tip de presa, ziarul arata altfel, impresiona pe toata lumea, chiar si cei care nu erau pasionati de sport il cumparau. Sigur, mirajul asta nu a tinut mult ca, la doi ani de la lansarea lui, s-a sfaramat, cand au venit alti concurenti, s-au facut alte oferte, Sarbu nu mai marise salariile timp de 2 ani… Eu, atunci, am si plecat. Am plecat vreo 20 de insi din redactie catre Gazeta Sporturilor.

Marea Dragoste / Tango: Ai plecat pentru bani mai multi?
RADU BANCIU: M-am transferat dintr-un loc in altul, in functie de conjunctura, dar toate alegerile mele profesionale au fost bune. M-am dus nu pentru o chestie de bani desi, sigur, ne dadeau mai multi, dar la vremea aceea nu era important. Nu apucai, din banii aceia, sa-ti platesti toate taxele pe o luna sau, daca le plateai, nu mai ramaneai cu niciun chior. Adica, nu se castiga, asta vreau sa spun. Erau bani putini, undeva la 200 de dolari, dar Sarbu nu mai marise salariile timp de doi ani. Eu am plecat pentru ca deja ma cunosteau de doi ani si imi propuneau alte lucruri, sa fiu reporter special, m-au trimis la tot felul de meciuri adevarate. Facusem un salt. Am avut si norocul ca puteam sa merg si la Euro Sport. Sarbu nu ne lasa, era interzisa colaborarea. Am ajuns dintr-o intamplare la Euro Sport si am stat acolo 11 ani. Daca as fi ramas la Pro Sportul lui Tolontan, nu as fi putut sa merg niciodata la Euro Sport. Daca nu m-ar fi auzit lumea comentand acolo nu as fi ajuns in televiziune. Asa s-au inlantuit toate.

Si peste mine trec 23 de ore pana la momentul acela. Eu nu stau intr-o cutie si la ora 23 se deschide cutia si incep sa vorbesc ca un cuc. Nu, am si eu viata mea, cu problemele mele, cu toate tampeniile. Sunt zile in care iti iese mai bine decat in altele. Ideea este sa-ti iasa in cat mai multe zile.

Marea Dragoste / Tango: Cum a venit propunerea de a veni la „B1”? Mai intai a fost „Razii de noapte”, cum de ai acceptat?
RADU BANCIU: „B1” se relansa atunci. Eu eram la Sport.Ro, unde analizam, eram polemist, iar cei de la „B1” ma vazusera si au spus ca au nevoie de cineva care sa aiba un pic de nerv. Initial, m-au chemat pentru un matinal. Am zis sa ma gandesc un pic si sa vad cu cine as putea sa-l fac, fiindca singur nu am cum. Mi-au dat ei niste nume, eu nu le-am acceptat si l-am propus pe Radu Naum, care comentase 11 ani la Euro Sport. Au zis Ok, dar sunteti cam batrani, nu sunteti de matinal. La matinal se poarta tinereii. Haideti sa faceti un „late night show”. Dar, dupa trei luni, televiziunea si-a schimbat profilul. Din televiziune generalista a devenit de stiri si a cazut varianta cu „late night show-ul”.

Marea Dragoste / Tango: Dar a fost ok, privind acum lunile acelea de experienta? Te simteai la fel de bine? Ti se potrivea formatul acela?
RADU BANCIU: Mi se potrivea, insa acolo eram mai putin pus in lumina, dar asta pentru ca asa era formatul. Eu am acceptat chestia asta, eu il adusesem pe Naum la „B1”, nu el pe mine, eu il cunosteam pe el, dar este un tip care vorbeste mult mai mult, acapareaza spatiul, nu prea ai cum sa stai pe langa el. Este foarte greu sa stai langa cineva care nu vorbeste in gol, care are substanta si, in momentul in care mai tace, sa spui si tu ceva interesant. El era singurul om din presa asta, in afara de Tolontan, de la care am invatat ceva. Restul… nu simt nevoia sa spun ca cineva m-a ghidat in vreun sens.

Marea Dragoste / Tango: Eu imi amintesc ca, atunci, la Razii de noapte, au fost si niste scandaluri. Oamenii nu erau obisnuiti cu asta. Florin Piersic a iesit din emisiune, a zis „Nu vreau sa te mai vad, esti un dobitoc”.
RADU BANCIU: Da, da, Juniorul. Asa e. A iesit din emisiune. Mie imi era greu sa ma abtin atata timp, era lunga emisiunea, trecea de miezul noptii. Au mai fost si alte conflicte, pe care eu simteam nevoia sa le provoc. Naum era genul de gazda ideala, cu multi ani de televiziune in spate, nici nu te scotea din pepeni, crea o atmosfera interesanta. Daca erai un tip inteligent, te simteai bine, la el. Dar, nu era piperul ala… Daca toata emisiunea in care venea Mihaela Radulescu ii spunea ca este frumoasa si desteapta, daca venea Andreea Raicu, ca este frumoasa si desteapta, daca venea Lorette, ca este frumoasa si desteapta, daca venea una violata, spunea „sigur, violul nu este un lucru bun, dar fata este frumoasa si desteapta”. Or, mie nu mi se pareau chiar toate asa. Atentie si la asta. Mie mi-au placut intotdeauna femeile istete, asta nu inseamna ca, daca ea este proasta, eu nu am dreptul sa i-o spun. Discutia asta am avut-o ani de zile cu Naum si era si el de acord. Ce, daca asta este negru, eu nu pot sa-i spun ca este prost? Eu nu-i spun prost pentru ca este negru, ci pentru ca mi se pare ca e prost. Asa si cu ele, nu inseamna ca daca aia aparea la televizor, eu trebuia sa-i spun obligatoriu ca este frumoasa si desteapta. Putea sa nu fie. Intotdeauna am detestat prostia, superficialitatea, suficienta asta pe care o au cei mai multi dintre cei care au ajuns intr-un punct si dupa aia stiu ca nu mai au nimic de demonstrat. Asta nu am putut s-o inghit si, sigur, uneori chiar am exagerat, dar am facut-o cu buna stiinta, ca sa atrag atentia. Eu am un spirit mai mediteraneean, mai coleric, in anumite dezbateri, discutii. Daca aveam un stil mai linistit, mai ardelenesc, probabil ca lumea nu ar fi percutat la nivelul asta, nu ar fi fost impactul la nivelul asta. Unii oameni au acest stil, vorbesc linistit, calm, coerent, reusesc sa patrunda… dar in televiziune nu este neaparat un castig. Este ca in actorie, esti linistit, calm, bland, esti doar pentru o categorie de roluri. Daca nu reusesti sa treci intr-o alta dimensiune, nu este suficient. Fiecare face asa cum are el caracterul. Si Dinescu era la fel, el din orice discutie, despre patrunjel, se alarma, nu putea sa vorbeasca linistit, asta era stilul lui. Nu este, neaparat, un defect. Conteaza felul in care o spui, asta face diferenta, mai ales aici, la televiziune. Stirile sunt cam aceleasi, eu vorbesc despre lucruri pe care le spun si Turcescu, si Badin, si cel de la Realitatea… Enuntul este identic, dar difera cum le spun. Toti plecam de la aceleasi ingrediente, cuvintele sunt aceleasi, dar modul in care le spui este diferit de la unul la altul.

Marea Dragoste / Tango: Cum gasesti acum, la Lumea lui Banciu, tonul acesta altfel? Te pregatesti dinainte? Nici nu stii cum o sa comenteze cei dinaintea ta, ca tu sa fii altfel. Nu ai timp sa afli ca sa pui tu problema invers…
RADU BANCIU: Nu am intrat niciodata in detaliile astea. Nimeni nu m-a intrebat, realmente, „Mai, tu cum iti pregatesti emisiunile?”, nici macar nevasta-mea. Ideea este ca nu mi le pregatesc inainte, nu. Eu am avut intotdeauna un discurs liber, despre orice. Eu, si cand ma duceam la facultate sa sustin lucrarea de diploma, nu-mi pregateam inainte discursul, desi lucrarea avea 600 de pagini. Practic, ma bazez pe momentul respectiv. Stiu ca, daca am niste baze, stiu ce s-a intamplat – de aceea am si foile acelea pe care scriu niste lucruri, date tehnice – reusesc sa fac un tablou, mobiland asta cu un anumit limbaj. Sigur ca nu-ti vin intotdeauna cuvintele, e greu sa mai ai si umor, in fiecare zi. Si peste mine trec 23 de ore pana la momentul acela. Eu nu stau intr-o cutie si la ora 23 se deschide cutia si incep sa vorbesc ca un cuc. Nu, am si eu viata mea, cu problemele mele, cu toate tampeniile. Sunt zile in care iti iese mai bine decat in altele. Ideea este sa-ti iasa in cat mai multe zile.

Marea Dragoste / Tango: Dar un public fidel, care te urmareste oricum, exista…
RADU BANCIU: Noi nu avem un public taliban, cum este la „Antena 3”, aia se uita indiferent de ce se intampla. „Antena 3” ramane intotdeauna cu un nucleu remarcabil, adica, exista mereu acolo un public care nu se va dezlipi. Cum zicea si CTP-ul, la un moment dat, exista oameni care se informeaza numai de la Badea. Am incercat de mai multe ori sa explic malaxorul asta infernal al lui Felix, ce a reusit sa faca el… Dar nu am reusit si, pana la urma, nici nu ma intereseaza, eu nu am un meci cu ei. La noi, nu exista nicio discutie in sensul asta, nu suntem la concurenta cu Antena.

Marea Dragoste / Tango: Dar daca ai fi fost la Pro tv?
RADU BANCIU: Chiar au fost, la un moment dat, niste discutii cu cei de la Pro, dar nu si-au asumat, au zis ca este prea riscant pentru ei. „Noi avem un post serios, ii avem pe Maruta, avem pe Andra… Nu trebuie sa vina unul sa spuna ca aia sunt niste boi”, au zis… Nu, nu si-au asumat. Sa zicem ca as fi ajuns acolo, poate ca, la conditiile acelea, aveai un public din oficiu. Dar la noi nu exista public din oficiu, la noi trebuie sa ti-l castigi in fiecare seara, sa incepi sa-i atragi cu ceva, nu vin din inertie. Exista si public fidel, dar nu se vede, am si eu 0,8- 1 rating asigurat, dar nu este un rating care sa te tina pe post, daca nu ai o audienta ca lumea. Este de muncit in fiecare zi, esti rezultatul ultimului tau produs. Eu nu pot sa zic, daca am avut o emisiune buna intr-o seara si am facut peste 2 rating, acum gata, trei zile nu mai vorbesc despre nimic… In fiecare seara trebuie sa o iei de la inceput. Deocamdata am reusit, se fac 2 ani si este singura emisiune de la „B1” care nu si-a schimbat orarul, formatul si stilul. Toate celelalte, inclusiv buletinele de stiri, toate si-au schimbat ora, prezentatorii, tot, tot, tot… Emisiunea mea este singura care a ramas pe acelasi orar, de la inceput si pana acum.


In momentul de fata, nu am de ce sa tanjesc la mai multi bani, pentru ca nici nu as merita sa iau mai mult. E ok, de ce sa-l manii pe Dumnezeu? Problema cu banii, am rezolvat-o.

Marea Dragoste / Tango: Emisiunea nu s-a schimbat, dar spune-mi cum s-a schimbat viata ta din momentul in care te-ai casatorit, ai avut un copil… Te-ai mai imblanzit?
RADU BANCIU: Eu nu sunt un barbat care si-a neglijat familia. Cred ca sunt unul dintre putinii barbati care a petrecut un timp decent cu copilul lui. Sigur, in vremea cand fetita era foarte mica, nici nu aveam un serviciu din asta cum am acum. Seara, eu ii citeam povesti. Am stat mult langa ea in frageda pruncie, pentru ca timpul imi permitea. Dimineata, eu o duceam la gradinita, eu o aduceam. Asa fac si acum, in mare parte, cu scoala. Eu nu am fost parintele de tip modern, de astazi, care nu-si vede copilul decat la televizor, sau in poze. Am trecut prin asta firesc, nu s-a schimbat cu nimic viata. Acasa am si latura asta foarte afectiva, pentru ca am fost intotdeauna un om care a avut nevoie de afectiune. Eu schimbam si scutece, ma trezeam de 4-5 ori pe noapte… iar asta nu ma afecta, dimpotriva, imi dadea energie, un tonus special. Fiica-mea a trait asa si se si vede asta, are o educatie foarte buna si e net superioara tuturor copiilor, la scoala. Peste tot mi s-a spus asta pana acum, asa ca nu este nicio lauda. E in avans cu nu stiu cat fata de toti, pentru ca, intotdeauna, am vorbit cu ea ca si cu un om mare. Ea intotdeauna a avut curiozitate, o intereseaza orice. Daca vorbesc cu nevasta-mea de Mongolia, fiica-mea ma inteaba „ce e aia, ce se face acolo…” si dupa aceea, peste 3-4 zile, imi zice dintr-o data ceva despre Mongolia, legat de subiectul in discutie. Stie toate drapelele tarilor europene, stie multe melodii pe care le asculta, stie numele jucatorilor, ale oamenilor politici… este interesata de tot. Face adunari si scaderi pana la 100, desi nu e la scoala. Singura invata, nu o pun eu. Fiica-mea vine cu un caiet de matematica sa-i scriu eu, pe toata pagina, adunari si scaderi, dar nu simple, complicate. Pe cele mai multe le face bine. Nu este un copil din asta care sa aiba doar felia lui. Asta pentru ca noi nu am tratat-o niciodata cu „Hai, gata cu chestiile astea. Ne plictisesti. Du-te sa te culci, du-te in camera ta…”. La scoala, a castigat toate concursurile pe care le-a avut. Are diplome, are medalii. Asta demonstreaza ca ea nu se culca pe laurii unui succes, a progresat din toate punctele de vedere. Nu stiu cum va fi in timp, daca va conta acest lucrur, dar, deocamdata, nu a dezavantajat-o. Nu as mai fi facut chestiile astea daca as fi vazut ca ea stagneaza sau e neinteresata. Sigur, are si ea momentele ei de reverie, cand nu e atenta, dar, daca se concentreza pe ceva si stie ca e important, reuseste… I-am spus, la concursurile si testele pe care le-a avut, ca doua lucruri sunt importante: sa te concentrezi, atat cat tine chestia aia, si sa nu te iei dupa cei din jur. Si le aplica, de cele mai multe ori.

Marea Dragoste / Tango: Erai pregatit sa ai un copil, cand sotia ta ti-a spus ca e insarcinata? Erai pregatit pentru pasul acesta tu, ca barbat?
RADU BANCIU: Da, eu aveam 36 de ani. Sigur ca eram pregatit, chiar daca nu stiam cum va fi asta. Da. M-am acomodat repede. La 36 de ani eram si din punct de vedere profesional exact in top, stateam cel mai bine atunci. Cand a aparut fiica-mea eram pe val. Nu am facut copilul cand eram in facultate si nu aveam ce manca. La momentul ala, imi permiteam sa am un copil. Nevasta-mea avea 32 de ani. Nu poate spune nimeni nimic, e un copil venit firesc. Daca nu-l faci la 36 de ani, cand sa-l mai faci?

Marea Dragoste / Tango: Tu, ca barbat, te simti mai puternic, mai vulnerabil, avand un copil? Nu te temi, cateodata, si pentru fetita ta, ca poate cineva ar vrea sa se razbune pe tine prin intermediul ei?
RADU BANCIU: Realmente, nu am problema asta. Sigur ca se poate intampla, dar nu m-a deranja foarte tare gandul asta. Fiica-mea mai are genul asta de discutii, le mai aud si eu. Ii spun copiii pe la After-School: „L-am vazut pe taica-tu, ala cu portocala si cu pamantul”, emblemele emisiunii, de fapt, lamaia si pamantul. Desigur, invatatoarea stie ca eu sunt la televizor, ma cunoaste lumea pe acolo, dar asta e riscul. Si daca as fi fost politist ar fi fost niste riscuri. Sau, cum a fost taica-miu, judecator. Tata a judecat procesul lui Cofariu, in martie 1990, la Targu-Mures, cand s-au batut romanii si ungurii cu cutitele… Atunci stateau doi securisti, la intrarea in blocul nostru. Stiu ce inseamna problemele de genul asta, iar riscuri ai in multe meserii. Nu-mi pun probleme, realmente. Mi-as fi pus probleme daca as fi avut o vila de 10 etaje, sau conturi in Elvetia sau, ca Nastase, o colectie de tablouri, in toata casa… Atunci mi-as fi facut probleme. Pentru ca, daca fiica-mea m-ar fi intrebat, la un moment dat, „Tati, dar tu de unde le ai pe astea? De unde avem noi Mercedes-ul sau elicopterul?” Eu m-as fi simtit stingher si ce i-as fi spus? „Pai, le-a gasit tati pe strada.” Din ce le-a facut tati? Le-a luat din salariu? Si-a facut tati 7 case din salariu? Atunci, m-as fi simtit prost. Dar, eu nu am trait intr-o lume de genul asta, la noi in familie nu a fost niciodata asa ceva. Taica-meu nu a luat un plic de zahar de la nimeni, desi a condamnat oameni la moarte, pe vremea respectiva. Noi nu am trait din chestiuni din acestea nejustificate, am mancat si noi „polonezi”, parizer, cartofi pentru care stateam la coada, tacamuri de pui… Nu vreau sa-i arat lui fiica-mea ca noi ne ducem sa ne cumparam penthouse, acum, ca ne-a dat, Sorin Oancea imprumut nu stiu cati bani… cum i-a dat lui Ciutacu. Cum as putea eu sa-i expli fiica-mii ca noi stam intr-un penthouse? Cred ca, la un moment dat, m-ar intreba si ea „Cat costa, tati, casa asta?” Din ce sa o cumperi? De unde 200 de mii de euro? La cum o cunosc, s-ar duce fiica-mea la ea in camera si dupa cateva minute ar veni si mi-ar spune: „Pai, 200 de mii de euro fac atata in lei?” Si ce o sa-i spun atunci? M-as fi simtit prost fata de copil sa nu pot sa justific niste lucruri. Sau sa zic „am adus ieri, intr-un plic, 10.000 de euro, ii punem la saltea, sau la banca? Sa vedem unde ii punem ca mi i-a dat unu, asa… a venit un politician si…” M-as simti nasol, sa trebuiasca sa-i explic. Dar, atata timp cat nu am problemele astea, nu-mi fac griji. In rest, e OK. Asta cu ce o sa spuna gura lumii, nu-i grija mea.

Marea Dragoste / Tango: Nu-ti doresti, totusi, sa ai bani mai multi? Macar pentru ea, ca sa o trimiti la studii in strainatate. Presupun ca nu esti un om cu multi bani, sau nu platit la nivelul lui.
RADU BANCIU: In momentul de fata sunt bine platit, nu ma plang de chestia asta. Nu cred ca sunt foarte multi oameni in televiziune mai bine platiti. In momentul de fata, nu am de ce sa tanjesc la mai multi bani, pentru ca nici nu as merita sa iau mai mult. E ok, de ce sa-l manii pe Dumnezeu? Problema cu banii, am rezolvat-o.

Marea Dragoste / Tango: Cu ce se ocupa sotia ta?
RADU BANCIU: Lucreaza la un hotel, este manager de vanzari-rezervari.

Marea Dragoste / Tango: Deci, nu aveti nimic in comun, ca profesie? Asta va ajuta in relatie? Multi spun ca e bine sa fii in acelasi domeniu, sa te poti intelege. Altii, tocmai, ca nu.
RADU BANCIU: Din punctul meu de vedere, e bine pentru ca nevasta-mea nu se uita la emisiune, decat foarte vag. Noi nu ne-am cunoscut din cauza asta, nu avem nicio legatura profesionala, ea nu stia cine sunt. Ea nu este o fana a mea. Pe vremea aia lucram doar in presa scrisa, iar ea nu urmarea nici domeniul sportiv. Pentru mine este mai bine asa, am spus de multe ori ca „asta este o emisiune buna, mai ales daca nu te uiti la ea”. Am avut conflicte de astea existentiale, cu multe persoane, bine ca cel putin acasa nu am avut problema asta. Nevasta-mea face diferenta, ea s-a obisnuit. Evident, ca nu este de acord cu cele mai multe chestiuni. Nici maica-mea nu e de acord cu 99% dintre abordarile astea, nu, neaparat, ca i-ar proteja pe unii sau pe altii, dar nu este de acord cu stilul asta, care e dincolo de tiparele clasice. Practic, nu pot sa spun ca am intalnit pe cineva, pana acum, o persoana reala, nu virtuala, care sa-mi fi spus „Da, domnule, sunt 100% de acord, exact asa gandesc si eu. Daca as fi in locul tau, asta as face si eu”. Practic, nimeni. Toata lumea e in conflict, unii ti-o spun mai deschis, altii pe ocolite… Nu am avut decat de pierdut. Dar, imi asum lucrurile astea, pentru ca eu stiu ca nu le fac cu o tenta, ca nu sunt platit nici de ala, nici de ala, nici de amicul lui, nici de dusmanul lui… le fac pentru ca asa simt. Sigur ca sunt si momente incontrolabile, ca in orice speach, one man-show… ai momente care nu-ti apartin in totalitate, poate nu-ti iese cum ti-ai propus, spui niste lucruri pe care, dupa aia, le regreti. Asta mi se imtampla destul de des. Cele mai multe dintre emisiuni nu-mi ies asa cum mi-am dorit. Sau, daca as mai fi avut ocazia sa mai spun inca o data, nu as mai fi facut asa. Asta este, nu citesc de pe prompter ca sa mi le aranjez din timp. Mizez pe chestiunea asta de spontaneitate, nu inventata 100%, pentru ca nu ai cum sa pornesti de la zero. Pe baza unor argumente, a unor cunostinte, construiesti un tot care sa-ti iasa cu gradul de spontaneitate necesar. Altfel, nu m-as fi simtit eu bine in pielea mea si nu as mai fi facut chestia asta. Am vrut sa am si eu un pic de libertate. De chestia asta nu am de ce sa ma plang deloc. Niciodata, in toata cariera asta, nu m-a constrans nimeni, cu nimic. Nimeni nu mi-a bagat pumnul in gura niciodata. Am avut libertatea sa fac, aproape tot timpul, ce am vrut. Daca nu ar fi fost asa, ma lasam.

Marea Dragoste / Tango: Compromisuri, trebuie sa fi facut si tu, la nivel profesional. Toti am facut.
RADU BANCIU: La nivel profesional, cat de mici… compromis, inseamna ce? Nu m-am apucat sa scriu despre unul, la comanda, de exemplu.

Marea Dragoste / Tango: Nu ai scris niciodata la comanda?
RADU BANCIU: Niciodata.

Marea Dragoste / Tango: Nici genul asta de reclama mascata?
RADU BANCIU: Niciodata. Nu m-as fi dus sa lucrez intr-un loc din asta. Cand m-am dus la Pro Sport, m-am dus doar pentru ca stiam ca Tolontan e un tip corect, am mai spus asta. Nu m-am dus nici la Satmari, nici la Graur, nici la Raetchi, cei trei sefi de la celelalte ziare de sport, pentru ca stiam ca sunt niste oameni de nimic. Si cand am schimbat locul de munca, am avut niste sefi care m-au lasat intotdeauna in pace, nu m-au rugat nimic pentru nimeni. Invers, s-a intamplat. Am scris un editorial despre Chivu si nu am stiut, chiar in ziua aia se casatorea si nu mi l-au mai publicat. Scrisesem ca si-a ales nevasta de la televizor, pe Adelina, ca era prezentatoare. Evident ca nu a ales-o altfel si ca a luat-o cum luam noi piersicile din piata, la Medias, de la olteni, le gustam si, daca erau bune, le cumparam. Eu nu mi-am ales nevasta si nici nu as fi facut-o, sa mi-o aleg dupa tate sau dupa cur sau dupa cum o vedeam la televizor. Si am scris exact asta, una dupa alta, spunand ca e normal sa te alegi dupa afinitati, nu dupa cum apari la televizor. Chivu, daca era student, nu o lua pe aia de la televizor, ca aia i-ar fi spus „esti din Resita, uite ce moaca de prost ai!”, ca el, de fapt, are moaca de prost. Ajungand fotbalist, a ajuns sa arate bine.

Marea Dragoste / Tango: Deci crezi in asta, ca ajung sa ni se para frumosi oamenii care sunt Cineva?
RADU BANCIU: Si mie mi s-a intamplat. Tin minte o chestie fabuloasa a lui Cornel Nistorescu. Cand era la Evenimentul Zilei si ajunsese ditamai directorul ziarului, la un moment dat, i-a trimis o fosta iubita din liceu o scrisoare, in care a scris, printre altele, „Draga Cornel, nu esti tu Cornel Nistorescu ala, mai tii minte cand imi faceai curte?”, o scrisoare lacrimogena, foarte misto. El a scris un editorial, dupa aceea, in care spunea „M-a induiosat, am tinut la ea, am iubit-o, a fost una dintre iubirile mele, cum sa o uit?” Dar ei i-a raspuns la sfarsit doar atat: ”Nu, nu sunt eu”. Tipa aia vazuse ca el a ajuns nu stiu ce director, nu mai era Cornel Nistorescu ala amarat, care nu avea nici bicicleta… Si eu am patit din astea. Fete care, astazi, sunt in alte tari si pe care le-am iubit in tinerete, si care, tot asa, mi-au zis „Te-am vazut la televizor, ce-ar fi sa ne intalnim, ce-ar fi sa…?” S-a schimbat perceptia lor asupra mea, dar tot ala eram si atunci, doar ca nu eram in situatia asta, nu castigam atatia bani, nu ma vedeai la televizor…, dar eu tot ala eram. Ai fi putut sa investesti atunci! De aceea nu m-am intors niciodata la chestii de genul asta. Este o chestiune absolut jalnica. Ai venit acum ca ai vazut ca imi merge bine … dar, risca si tu un pic! In general, intr-o iubire trebuie sa risti. O fosta iubita a venit din Germania, la usa mea, cu bagaje cu tot, sa-mi spuna: „Sunt doctorita si am divortat”. Cum a divortat, cum a inceput sa-mi scrie. Cand eram student, fugeam dupa ea pe strazile Sighisoarei, ma duceam de la Cluj la Sighisoara pentru ea… Evident, in alte conditii lucrurile astea nu s-ar fi intamplat, daca ma vedea pe strada sau vanzand rosii, nu ar fi venit cu valiza la usa mea, dar acum ma vedea la televizor. Nu-mi plac chestiile astea. Sunt exact acelasi om ca si atunci, cand am avut sansa sa fim impreuna, si, dintr-o eroare, nu am ramas impreuna. Nu ti-a convenit atunci, acum nu mai imi convine mie. Nu am cum sa trec peste chestiunea asta.

M-am indragostit… Asta este, pana la urma, undeva vei pierde. Si asta am facut, am pierdut. Ce sa fac? Am avut puterea sa-mi dau seama ca, nici daca as pleca si as sta intr-o astfel de iubire, exceptionala sufleteste, nu as putea sa las in urma totul… Nu as fi fericit 100% lasand in spate o parte din mine, pentru ca nu am cum sa plec cu totul.

Marea Dragoste / Tango: Notorietatea nu ti-a bulversat valorile? Multi profita de asta, de aceea si vor sa ajunga celebri. Celebritatea si succesul in plan profesional, notorietatea iti deschid foarte multe usi in viata personala. Multi profita.
RADU BANCIU: Eu spun ca aproape toti profita. Ce om politic n-a profitat macar o data in viata lui? Cum sa nu? Toti profita. De asta si vorbesc la televizor cu atata ura despre ei. Chestia asta mi se pare inacceptabila, astea sunt lucrurile la care trebuia sa tii cel mai mult, principiile, moralitatea elementara. Si nu am niciun respect fata de ei pentru ca stiu ca ei asta cauta: banul, puterea, influenta. Astea le stiam, le citeam pe cand eram student, ca la 40 de ani, cand vine succesul, iti parasesti gagica sau nevasta, ca oricum o sa fie suficiente pe langa ea. Exact asta este traseul unui barbat, in momentul in care a dat peste un succes din asta, tinde sa profite. Absolut, orice om politic, din Romania, a profitat de chestiunea asta. Si orice om de afaceri a profitat. Multi au plecat de acasa, au lasat 2-3 copii, altii nu au plecat, dar au profitat de viata.

Marea Dragoste / Tango: Care e varianta mai corecta, lasi totul si pleci, sau ramai insurat, ai nevasta si copii, dar si amante… Ce te faci cand te indragostesti?
RADU BANCIU: Nu stiu ce sa zic. Depinde de om. Am trecut si eu prin situatia asta, am avut si eu momente de cumpana si de indoiala, lucrurile astea nu m-au ocolit in totalitate. Nu au nicio legatura cu influenta, cu banii, cu puterea. Dar au legatura cu sentimentele, pentru ca nu pot sa spun ca, din toata lumea asta, la care am astazi acces, singura femeie la care ma uit e nevasta-mea. Evident ca nu. De aceea si sunt impotriva casatoriilor. Mi se pare ca, in secolul asta si la modul cum a evoluat lumea, casatoria este o inutilitate. Adica, sa stai o ora sau doua pe zi cu familia este, pana la urma, o trauma, si la adresa familiei si la adresa ta. Eu imi petrec cea mai mare parte a timpului cu oamenii cu care sunt coleg. Sunt femei pe care le vad intr-un an de sute de ori mai mult decat pe nevasta-mea. Ma atasez de ele, teoretic. Am complicitati mai multe. Cand vin acasa, sunt obosit, ma culc, sau ea e obosita… am mult mai putin de discutat cu ea. Si asa imi formez alte repere. Am trecut prin faze din astea.

Marea Dragoste / Tango: Si cum le-ai depasit? Cum te analizezi ca sa iei decizia buna si sa treci peste ceea ce ai simtit?
RADU BANCIU: E foarte greu. Ca sa fiu sincer, nu o sa trec peste asta niciodata. In domeniul asta, nu am luat niciodata deciziile bune. In domeniul profesional, sigur, am avut si sansa, am ales ce trebuia. Niciodata, insa, in plan sentimental, nu am facut alegerile corecte. Am avut, sigur, aceasta luciditate in mine, care, pana la urma, m-a facut sa cantaresc, sa fac bilantul, sa pun lucrurile cu adevarat importante intr-o parte si pe celelate, in alta parte. Nu am actionat asa cum ma tragea sufletul intotdeauna, pentru ca nu am aceasta libertate fata de copil, nu depinde numai de mine. In momentul asta, mi-as putea permite multe, am ajuns intr-un anumit nivel al vietii, in care imi pot permite mult mai multe lucruri decat fac. Dar nu e corect sa fac asa. Nu vreau acum sa-mi pun sufletul pe masa. Dar daca ar fi sa fac un clasament sufletesc, ar fi destul de complicat. Nu-mi permit sa-l respect pana la capat. Regret, regret chestia asta, dar nu pot sa o fac. Si eu puteam sa aleg sa plec de acasa, sa ma duc in lume… aveam mii de variante. Dar nu am putut sa fiu atat de egoist, incat sa spun „Da, uite asa imi place mie, asa ma simt bine”. Evident ca din rutina asta a unei casnicii, a unei vieti obisnuite, simti nevoia sa evadezi. Cum dracu’ sa nu simti? Ce, nu m-as duce cu una acuma, nu stiu unde, sa scap de toate? Dar, uite, nu pot sa fac asta. Chiar daca, in unele momente, recunosc, as vrea. La capitolul sentimental, sunt vulnerabil.

Marea Dragoste / Tango: Dar, daca te indragostesti? Daca te indragostesti atat de tare, incat nu mai poti sa respiri? Ce faci cu o iubire ca asta?
RADU BANCIU: M-am indragostit… Asta este, pana la urma, undeva vei pierde. Si asta am facut, am pierdut. Ce sa fac? Am avut puterea sa-mi dau seama ca, nici daca as pleca si as sta intr-o astfel de iubire, exceptionala sufleteste, nu as putea sa las in urma totul… Nu as fi fericit 100% lasand in spate o parte din mine, pentru ca nu am cum sa plec cu totul. Eu nu pot sa plec de langa un copil, sau de langa doi, de langa nevasta, de langa tot ce inseamna o familie, cu totul. Daca eram altfel si as fi putut sa fac asta, probabil ca as fi plecat. I-am spus asta si nevesti-mii, de mai multe ori,. Daca as fi ales numai sufleteste, as fi plecat. Sunt vulnerabil, nu ma indragostesc in fiecare zi, dar am momente pe care le tin pentru mine, suferintele astea… Bine, persoanele in cauza stiu despre ce e vorba.

Marea Dragoste / Tango: Nu te temi ca si lor le provoci o mare suferinta?
RADU BANCIU: Ba da, cum sa nu. Asta este riscul, ca provoci suferinta si catre persoana pe care o iubesti, si fata de tine si fata cei de acasa. Sunt trei categorii. Singura chestiune care este suportabila este ca ele nu s-au intamplat niciodata, in cazul meu, din niciun fel de interes. Nici nu pot sa stau cu un om care e innebunit dupa bani. La mine, toate situatiile astea au fost pur sentimentale, cate au fost. Importanta nu a fost decat una, o chestiune care, intr-adevar, m-a bulversat, si pe care este complicat sa mi-o scot din cap. Una singura, care a fost bazata doar pe niste sentimente. S-au amestecat multe… nu am fost ireprosabil, evident. Nici nu ai cum sa fii. Toata povestea asta, practic, este facuta numai din regrete, numai infrangeri, puse cap la cap si care au dat si niste momente scurte de bucurie, de fericire. Asta e tot, practic, intr-o relatie. Niste momente pe care le-ai trait si pe care, acum, le retraiesti in minte. Nu am avut ce sa fac, am intrat intr-o chestie de genul asta, atras fiind si neputand sa spun ca nu-mi doream, la momentul respectiv. Si s-a dezvoltat ceva foarte puternic, desi stiam care sunt riscurile. Nu puteam altfel. La un moment dat, trebuia sa iei o decizie si aceste decizii le-am luat gresit, sau nu… Sufleteste, le-am luat gresit.

Eu nu regret nimic. Doar mi-ajunge cati oameni am cunoscut si mi-au facut zdrente toate sentimentele, e destul. Or mai fi altii, mai colosali, mai nu stiu cum, dar nu mai vreau sa-i cunosc. Viata asta e asa facuta, sa nu profiti de ea chiar pana la capat. Nimeni nu poate sa spuna asta: „Eu am fost fericit de la cap la coada, eu am dus-o perfect”. Sunt aproape convins de faptul ca, in iubire, oamenii care ar trebui sa se intalneasca nu se intalnesc niciodata.

Marea Dragoste / Tango: Deci regreti ca nu mai esti liber?
RADU BANCIU: Eu nu regret nimic. Doar mi-ajunge cati oameni am cunoscut si mi-au facut zdrente toate sentimentele, e destul. Or mai fi altii, mai colosali, mai nu stiu cum, dar nu mai vreau sa-i cunosc. Viata asta e asa facuta, sa nu profiti de ea chiar pana la capat. Nimeni nu poate sa spuna asta: „Eu am fost fericit de la cap la coada, eu am dus-o perfect”. Sunt aproape convins de faptul ca, in iubire, oamenii care ar trebui sa se intalneasca nu se intalnesc niciodata. Toti copiii pe care noi ii facem sunt, de fapt, niste intamplari. Ai 20 de povesti de iubire in viata si faci copii doar cu unul sau cu doi. Raman 18 care sunt in spatele tau. Tot ce s-a nascut, toate geniile, tot ce inseamna umanitate, iti dai seama ce putin e? In spatele lor sunt toti cei care nu s-au nascut, pentru ca au fost niste obstacole, la un moment dat, niste oameni care n-au mers pana la capat, care nu s-au potrivit dintr-o tampenie. Ne laudam cu enorm de putin. Am zis de multe ori ca poate nu am intalnit oamenii perfecti, nu mi-am intalnit jumatatea, dar am reusit, totusi, sa fac un copil, pe care, sincer, nu as fi putut sa-l am, poate, din alta parte. Este si aici o magie. In relatiile pe care le-am abandonat stiu sigur ca as fi ajuns la o rutina. Nu ai cum sa te salvezi de rutina asta. Poate ca acolo as fi avut altfel de copil, altceva, nu stiu. Dar uite, ca si din relatii imperfecte poti sa ajungi la ceva, ca asa s-a cladit omenirea, numai din imperfectiuni, pe care oamenii sunt constransi sa le accepte. Ce puteau sa faca? Nu poti sa te reintorci acum, sa intri in alte relatii, sa le reiei pe cele pe care le-ai abandonat odata… nu se mai poate. Doar daca suntem toleranti cu noi ajungem la concluzia „E bine, ma… E bine si asa”, cand, de fapt, suntem victimele acestui infiorator „e bine si asa” in care traim…

Marea Dragoste / Tango: Daca tot am ajuns la toleranta, la intelegere… Nu ti-e frica, asa, la nivel providential, ca te bate Dumnezeu, daca zici lucruri rele? Ca se poate rasfrange asupra ta un lucru rau pe care l-ai spus?
RADU BANCIU: Ba da. Dar asta ar putea fi valabil daca ai spune lucruri care nu sunt reale. Eu nu ma gandesc ca ar fi posibil asa ceva, decat daca as face ceva gratuit. Dar eu ma feresc de asa ceva cat pot. E posibil sa fi facut niste greseli, la un moment dat, dar ma feresc sa-i spun unuia ca e idiot, daca nu e asa. Nu o sa-l fac pe unul doar pentru ca am eu ceva cu el, ca nu-mi place mie de ala. Nu am prea facut chestia asta.

Marea Dragoste / Tango: Cu constiinta esti ok, dar cu sanatatatea, cu frumusetea? De cand esti la televiziune, nu te intereseaza cum arati? Sa faci muschi, sa te duci la sala.
RADU BANCIU: Nu fac sport. La sala, nu am fost niciodata.

Marea Dragoste / Tango: Nu conteaza lucrul asta, daca esti om de televiziune?
RADU BANCIU: Am avut un metabolism destul de bun, nu am avut o problema din asta, sa apar cu 10-20 de kile in plus, nu a fost o problema asta. Eu ma simt destul de bine, nu simt sa fac tampenii din astea. Am fost sportiv in sensul ca ieseam la sport, la fotbal, cat am putut, inclusiv, in anii facultatii. De cand am venit in Bucuresti, foarte rar. Daca ma duc sa joc fotbal, intr-o jumatate de ora, sunt lat. Nu as mai face fata la chestia asta, ca orice om care traieste intr-un mare oras, e sedentar, pana la un anumit punct. Cei care se duc la sala, putini, nu cred ca sunt, neaparat, mai sanatosi. Eu nu am vicii, nu fumez, nu consum alcool, la nivel sa ma imbat… nu traiesc intr-un mediu atat de toxic, incat sa ma duc, neaparat, la sala. Daca 3-4 zile nu mai mananc dupa ora 6 seara, se vede pe mine. Iar sa fac muschi nu m-a interesat niciodata, ca nu aveam unde sa-i folosesc. Ca sa scriu la ziar si sa tin pixul in aveam muschi suficienti. Iar cum arat, nu m-a interesat niciodata, realmente. Nu am facut niciun efort la chestia asta, desi, poate sa para paradoxal, am ajuns la televiziune. Nu stiu daca pe Ion Cristoiu il intereseaza cum arata, ma indoiesc. Poate l-o interesa pe Turcescu, el o fi din alt aluat, pe mine nu ma intereseaza. Eu nu ma duc sa ma arat la televizor si sunt multi care sunt asa. Ce, pe Badin, il intereseaza cum arata? Am discutat pe problema asta si la femei. Mi se pare extraordinar ce se intampla in alte parti cu prezentatoarele de televiziune. De exemplu, la francezi, la televiziunea publica, sunt niste femei, de nici bunica nu arata asa rau, dar ele prezinta stiri, pentru ca sunt bune profesioniste. Un lucru exceptional, pe care nu-l stie nimeni, de fapt: ideea de televiziune este sa-ti demonstreze tie, consumatorul, ca si tu poti sa fii ca cei care apar acolo. Nu e ca la noi in televiziune. Acolo, o urata poate sa apara la televizor, daca stie meserie. Pentru ca asta inseamna viata, oricine poate sa ajunga, daca ii merge capul, asta inseamna competenta. La noi e altfel, daca nu te siliconezi, nu vei ajunge niciodata sa prezinti meteo sau sport. Zi-mi o urata de la meteo sau de la sport, la noi! La ei, sunt niste personaje infioratoare. La jurnalul cel mai important al zilei, este o urata, care nu ajungea nici taxatoare, in Romania. Dar, stie meserie, vorbeste frumos, are vocabular… chiar daca arata groaznic. Noi, care avem dependentele astea romanesti, de o anumita factura, nu ne putem uita la astea urate. La noi, de fapt, asta e, sa ma vada lumea, sa ma sune fotbalistii ca eu apar la televizor. Asta, de fapt, iti doresti. Daca ti-ar placea presa, ai zice „Vreau sa scriu… cine stie, poate o sa public o carte?! Poate o sa fiu editorialist, la un ziar, poate o sa fiu reporter… As sustine pe una ca asta, pana in panzele albe, de ce sa nu aiba aceasta sansa? Doar ca vine de pe strada si vine de la tara? Doar ca nu are bani, doar ca nu arata bine, de ce? Poate e geniala. Prezentatoare de stiri poate sa vina absolut oricine. Inveti sa citesti de pe prompter, ai un pic de dictie, sau nici pe aia nu o ai ca nici Florian Pittis nu avea dictie la inceput. Oricine poate. Pittis ajunsese sa fie un monstru sacru la asa ceva, dar dupa super exercitii. Ne-a povestit noua, l-am avut o data invitat, 7 ore, la o etapa de tur. Ca sa-si perfectioneze dictia, statea cu creionul in gura si facea nu stiu cate exercitii. Inseamna ca se poate, dar nu toti pot sa ajunga la un anumit nivel, sa scrie, sa gandeasca… Prezentatoare poate sa fie oricine, clar. Asta se poate face. Chiar si tate poate sa-si puna oricine. Apoi te machiaza, te aranjeaza, cine stie cum poate sa fie photoshop-ul asta peste ani?…Poate, peste 5-10 ani se va face un sistem si toate vor arata extraordinar, asa cum vei vrea tu. Nu stiu, insa, daca la inteligenta se poate umbla. Deocamdata nu exista un sistem, dar cine stie, poate se va putea umbla si la ea. Aia care sunt frumusei si dragalasi, nu stiu daca isi fac datoria. Asta trebuie sa spui despre ei? Ca-s frumosi? Eu le-am cunoscut si pe Andreea Raicu si pe Mihaela Radulescu, le stiu, nu la nivelul sa am relatii cu ele, sa ies cu ele, dar le stiu. Eram in ProTV cu prieteni, lucram la Media Pro, cand Andreea Raicu a venit la Andi Moisescu, stiu ca nu putea nici sa-si deschida gura sa lege doua vorbe. Stiu ca Mihaela Radulescu, cum cobora scarile la Pro TV, nu se uita nici dracu la ea. Nu erau nici macar frumoase, erau urate, pur si simplu. A zis si Dan Chisu despre Raduleasca, „era urata, nu era nici macar frumoasa”. Stii ce s-a intamplat? Am cunoscut si eu femei de genul asta, unele chiar au fost prietenele mele, partenerele mele. Au invatat. Au invatat mergand in foarte multe locuri. Nu este, insa, inteligenta lor. Daca stai, toata viata ta, la mese cu oameni destepti, cazul fetelor astea, Corina Danila, Mihaela Radulescu, Andreea Raicu, care au stat stat la mese, au intalnit oameni mai destepti decat ele, le-au plimbat, le-au dus… au acumulat, ca sunt oameni, nu sunt animale. Nu erau cretine, cretine, erau niste fete fara cultura, nu stiau nimic. Poate aveau inteligenta nativa, poate nu, dar nu aveau cultura. Au mai pus cate ceva, la asemenea nivel incat, astazi, pot sa sustina o conversatie. Stai cu ele la masa si ai impresia ca vorbesti despre orice. Nu e asa. Ele nu stiu nimic despre nimic, in realitate. Ele nu sunt niste repere. Nu poti sa fii reper, cand tu esti o nulitate, de fapt. Da, mobilezi asa o discutie, dar nu se intra in amanunte, in discutia aia. Se vorbeste despre fleacuri. Da, stie sa vorbeasca. Nu mai zice „a…a…a”. Monica Columbeanu, la inceput, nici nu stia cand sa zambeasca, mai zicea cate un „da”. Acum, cred ca, daca o pui la masa, te intelegi cu ea, dar nu intri in profunzime. Da-i o dictare! Nu stie, nu a invatat, la acest nivel nu stie. Radeam de marii manageri de la firme, sefii nostri. Cand trimiteau cate un mail, in redactie, se faceau de ras. Si de ce sa nu rad de tine? Odata, ma certam, la radio, cu Lacatus si mi-a bagat clasica chestiune: „Domnule Banciu, dvs. cate medalii ati luat?” El luase, pentru nu stiu ce. Si i-am spus ca nu am luat nicio medalie, dar „am invatat limba romana, spre deosebire de tine ca, daca iti dau o dictare, acum….” Evident ca s-a enervat. Dar si asta face parte din viata, nu numai a lua medalii. Si asta e o medalie, sa poti sa vorbesti si sa scrii corect in limba romana. Cati o fac?

Marea Dragoste / Tango: Din ce in ce mai putin, mai ales ca copiii nostri nu mai citesc nimic. Ii spui fetitei tale sa citeasca? O indemni sa studieze?
RADU BANCIU: Toate problemele vietii s-au acumulat si noi toti, chiar si eu, ma trezesc ca-i spun, de multe ori, fiica-mii, niste cretinitati, ii spun ce trebuie sa faca, cum sa faca… Imi dau seama ca nu sunt, neaparat, cele mai bune sfaturi, pentru ca si eu, la randul meu, le-am mostenit si le trag dupa mine. Am trait in societatea in care ti se spunea tot timpul „Aia nu se poate, aia nu se poate…” Nu era incurajata imaginatia, nu erai incurajat la scoala… Scriai ce trebuia sa scrii, faceai ce trebuia sa faci, iar daca nu faceai, erai penalizat. Daca aveai un pic de imaginatie, daca erai un pic altfel, erai plesnit. Asa ni s-a intamplat tot timpul. Daca faceai o compunere, in care il citai pe Poe sau pe Baudelaire, iti dadeau peste mana, nu aveai voie sa iesi din rand. Tin minte profesorul de matematica. Cand incepea un elev sa spuna „cred ca…” ne spunea „Du-te la biserica, daca crezi!”, avea acest reflex, biserica era ceva ordinar. „Du-te la biserica!” insemna „Cara-te!” Scoala si biserica nu aveau nimic in comun. Azi, sunt impreuna, inveti religie, fortat. Si fiica-mea invata religie, la pregatitoare. Venim dintr-o lume in care nu mai recuperam teren, noi am trait in cea mai proasta perioada si profesional, pentru ca sunt, exact, cele doua generatii: cei de atunci si astia, care au venit dupa, si de-abia isi mai amintesc ce se intampla atunci, nu au nicio baza, s-au trezit, dintr-o data, intr-o lume fara repere. Cum sa-i spui unui copil sa traiasca? Unii au telefon de la 3 ani, altii nu au citit o carte in viata lor… Sunt cu totul si cu totul pe alte repere decat noi. Iar de citit nu citesc, dar cred ca nici noi nu am fi citit, daca ne-am fi nascut astazi, pentru ca nu e asa o drama. Cultura poate sa vina si pe alte cai, nu numai din citit carti. Astazi nu mai e la moda. Ce, mai scriem scrisori, ca pe vremea lui Balzac? El ii scria scrisoare contesei aleia din Ucraina si scrisoarea se ducea cu diligenta, trei saptamani. Mai astepta o saptamana pana sa-i raspunda si, iar trei saptamani pana in Franta, daca nu se intepenea diligenta. Astazi, nu mai face nimeni asta. A fost o epoca pentru asa ceva. Nu mai e o epoca de citit. Cei care se revolta azi cu cartea, trebuie sa inteleaga. Nu va mai fi, poate, trebuie inventat altceva. A avea telefon mobil, tableta, computer nu este o infrangere, nu inseamna ca esti mai cretin, daca stii cum sa le utilizezi. Telefonul mobil nu ne face cretini, dimpotriva, este o unealta senzationala. Dupa mine, internetul este cea mai mare descoperire din toate timpurile, nu exista nimic peste asta. Daca secolul XIV avea internet, era exceptional. De ce sa te privezi de asa ceva? Si cu cartea… ca se va citi pe net, ca nu se va mai citi deloc… inseamna ca societatea s-a adaptat la altceva. Poate se va gasi altceva, sau nu se va gasi si, atunci, oamenii vor fi cretini, nu se va mai sti nimic, asa se va trai.

Marea Dragoste / Tango: Ca-n Evul Mediu.
RADU BANCIU: Dar ce, in secolul IX, cum se traia? Nu exista nimic, nicaieri, erau doar pietre. Romania nici nu avea istorie, nu exista niciun atestat, in secolele IX-XI, noi nu am avut istorie. Si se traia. Asta e problema. Se va ajunge poate in secolul XXV sa se traiasca ca atunci. Vezi piramidele? Nici acum nu se stie cum le-au facut. Poate ca erau mult mai inteligenti decat suntem acum. A apus acea perioada si au venit cretinii, uita-te la egiptenii de azi, niste imbecili. In Guatemala sau in Mexic, astazi aia sunt niste cretini, cand ei au avut o perioada cand erau numarul 1 pe glob. Europenii, cand s-au dus in America Latina, in secolul XV, cu Columb, aia aveau asa: rosia, cartoful, porumbul, fasolea, avocado si alte fructe care nu se stiau in Europa. Europa a trait 15 secole fara sa manance rosii, cartofi, fasole, mazare si porumb. Iti dai seama ce cretini erau europenii? Ei nu aveau nimic, aia aveau. Astazi, cei de acolo sunt ultimii oameni. Si atunci erau senzationali in toate. Europa, daca avea asa ceva, in perioada aceea, se dezvolta altfel. Au fost razboaie mondiale pentru piper, pentru mirodenii, de-a lungul timpului, in India, in China, s-au batut secole de-a randul, pentru ca India avea sute de mirodenii. Au murit generatii intregi pentru razboiul asta al piperului. Aia era miza, atunci. Astazi, iti vine sa razi, nici nu-ti vine sa crezi, ce imbecili. Asa a fost. Acum, asta cu cititul, las-o, e o latura simpla. Egiptenii nu aveau carti, dar au facut piramidele. Azi nu se mai pot face. Nu se mai reuseste sa se faca nimic din tot ce s-a facut atunci. Daca stai un pic sa te gandesti la lucrurile astea, s-ar putea sa ai alta perspectiva…

Interviul cu Radu Banciu a fost realizat in aprilie 2013 si publicat in editia de mai a revistei Tango-Marea Dragoste.

  • Credit: PAUL BUCIUTA

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *