Vlad Ivanov: Actoria e singura profesie pe care mi-am dorit cu adevarat s-o fac

Marea Dragoste / Tango: De ce v-ati facut actor?
Vlad Ivanov: Pentru ca mi-a placut, efectiv, mi-a placut. Si vreau sa spun ca pe masura ce fac profesia asta, imi place asa de tare, atat de mult ma hranesc din ea si sunt atat de fericit facand-o si intalnind oameni deosebiti, incluzand si spectatorii, incat imi dau seama ca actoria era singura profesie pe care mi-as fi dorit cu adevarat s-o fac. Si uite ca s-a intamplat sa fac exact ceea ce-mi place si sa infloresc din pasiunea mea.

Marea Dragoste / Tango: Dar sunteti talentat dintotdeauna? Va spuneau si in copilarie parintii, colegii, ca sunteti talentat?
Vlad Ivanov: In afara de faptul ca eram un copil foarte vesel si mereu pus pe sotii, la scoala am avut primele semne in sensul asta… La serbarile de sfarsit de an, la serbarile clasei, m-apucasem chiar sa dramatizez unele lucruri, faceam mici scenete, in care jucam si pe care tot eu le regizam. Eram copil si ma jucam, dar, dupa aceea, joaca asta a devenit un lucru foarte serios pentru mine si am simtit nevoia sa institutionalizez talentul asta. Si am intrat la Scoala Populara de Arta din Botosani, la clasa profesorilor Teodor si Silvia Bratescu.

Marea Dragoste / Tango: Proveniti din familie de artisti si parintii au vreo legatura cu domeniul acesta?
Vlad Ivanov: Nu, nici o legatura, sunt singurul artist din familie, nimeni n-are nici o treaba cu arta. Parintii mei au fost muncitori.

Marea Dragoste / Tango: Si nu v-ati intrebat: de unde si pana unde? Cum rasare un asemenea talent intr-un loc unde nu e asteptat?
Vlad Ivanov: Sunt destul cazuri cand parintii sunt actori, dar copilul nu imbratiseaza aceeasi profesie… Nu stiu, e o chemare care vine de undeva, de altundeva…

Marea Dragoste / Tango: Citeati foarte mult, ati fost un copil studios?
Vlad Ivanov: Da. Si, o data cu intrarea la Scoala Populara de Arta, preocuparea aceasta a devenit mult mai adanca, mult mai profunda, pentru ca acolo am intalnit chiar un profesor extraordinar, Teodor Bratescu, un om care din prima clipa m-a imbratisat si, practic, a pus piatra de temelie in lungul meu drum catre aceasta profesie. Pentru ca si-a dat seama de talentul meu, de potentialul meu foarte mare si a stiut ca trebuie sa-l cizeleze. M-a invatat extrem de multe lucruri. Inclusiv ce anume sa citesc, imi dadea carti… Era un om extraordinar, un erudit. Iar orele de curs, de actorie, nu insemnau doar actorie in sine, doar scenete si teatru, insemnau ore de cultura. Si, practic, de acolo incepand, personalitatea mea a inceput sa se contureze. Mai aveam doi prieteni foarte buni, maghiari, veniti acolo cu repartitii dupa facultate, erau muzicieni, cantau la viola si la fagot, si impreuna aveam niste seri absolut extraordinare. Ei, practic, mi-au deschis apetitul pentru muzica clasica si asa am invatat sa ascult Bach, Mozart, Beethoven… Am avut norocul sa ma invart inca din adolescenta intr-un cerc de oameni extrem de pasionati si extrem de culti.

Marea Dragoste / Tango: Ati spus asa de frumos „am invatat sa ascult”. Se invata, sa zicem, sa asculti muzica. Dar sa simti teatru, sa fii un spectator bun asta se invata?
Vlad Ivanov: Asta am descoperit si eu discutand cu marii actori. Nu mai departe cu Victor Rebengiuc cu care am avut marea bucurie sa joc in Ivanov. Spunea ca publicul trebuie sa fie talentat. Nu ajunge sa fie doar actorul foarte talentat. Spectacolele difera de la unul la altul si datorita publicului si nu numai datorita actorilor care joaca pe scena. Este o energie care se naste intre spectatori si actori si depinde in mare masura si de public, depinde cat de elevat sau cat de dispus este publicul sa asculte. Si atunci sigur ca lucrul asta se educa. Vii la teatru si e posibil sa nu-ti placa in prima faza, sau dimpotriva, placandu-ti o anumita piesa de teatru, sa descoperi ca o fereastra se deschide in sufletul tau si atunci ai nevoie sa mergi si la al doilea si la al treilea spectacol de teatru, poate chiar la aceeasi piesa careia sa-i descoperi alte intelesuri. Cred ca toate lucrurile au un inceput si cred ca la baza acestor descoperiri este o sete si o nevoie interioara ce tine de intimitatea ta.

Marea Dragoste / Tango: Ce-ati facut inainte de „Patru luni, trei saptamani si doua zile“ si cum ati primit toata notorietatea asta care a venit asupra dumneavoastra odata cu filmul acesta atat de premiat?
Vlad Ivanov: Eu va spun cu mare seriozitate si poate multa lume ar putea crede ca e ipocrizie. Eu nu simt atat de tare aceasta notorietate si nu cred ca e atat de mare. Nici nu cred ca pe un om care-si face profesia si are vocatie pentru aceasta profesie succesul l-ar putea ameti, dimpotriva, ii da echilibru. Intr-adevar a fost un mare succes, filmul asta a explodat pe piata internationala si a reusit sa aduca premiul mare pe care l-a luat. Si lumea a inceput sa vada si aplecarea spre film din mine. Inainte eram, ca si acum, un om normal, un actor… Eram angajat la Teatrul National pe vremea aceea.

Marea Dragoste / Tango: Si nu mai sunteti?
Vlad Ivanov: De doi ani de zile am decis sa fiu liber profesionist, pentru ca asta imi confera o mai mare libertate de miscare. Am avut cateva experiente foarte placute acolo in diferite roluri, dar marturisesc ca nu multe, de aceea am si decis sa plec. Atunci se impartea viata mea intre teatru, film, mai putin film, erau acele coproductii vestite romano-americane sau romano-franceze cum spuneam, coproductii in sensul ca – spunea cineva, un actor – noi venim cu caii si ei cu actorii. (rade) Cam asa era. Pentru ca actorii principali erau bineinteles americanii, cei de la Hollywood, si noi luam rolurile mici, doua-trei replici sau, in cel mai bun caz, episodice. Dar eu mai cred ca actorii de calitate si foarte mare talent nu sunt cei care se bat pentru roluri sau cei care dau coate in stanga si in dreapta. Cred ca au o liniste, linistea pe care ti-o da talentul si linistea pe care ti-o da munca pentru talentul tau. Pentru ca, asa cum spunea Sanda Manu, „actoria, teatrul este 10% talent si 90% munca“. Daca nu-ti educi talentul, daca nu muncesti sa ti-l constientizezi in primul rand si pe urma sa ti-l educi, cu un talent nativ poti sa traiesti o vreme si atat. Nu reusesti sa ajungi la performante foarte mari, sa faci roluri care sa ramana in istoria teatrului sau in istoria filmului.

Marea Dragoste / Tango: Munca se opreste la un moment dat?
Vlad Ivanov: Niciodata.

Acum cum munciti? Cum invatati in continuare?
Vlad Ivanov: Citesc fel de fel de carti.

Marea Dragoste / Tango: Carti despre teatru sau carti de teatru?
Vlad Ivanov: Nu neaparat. Actorul este o persoana privilegiata din acest punct de vedere, pentru ca el trebuie, prin natura meseriei, sa aiba tot timpul acces la cultura. Am citit acum o carte a celui care a luat premiul Nobel anul acesta, Mo Yan, un chinez, de curiozitate am citit „Sorgul rosu“, cartea care a aparut la Humanitas si am inteles c-o sa apara la targul de carte cea de a doua carte a lui, „Obosit de viata, obosit de moarte“. Trebuie sa te intereseze tot ce-apare nou. Daca apare, nu stiu, in pictura, ceva, un curent, e bine sa stii… Pentru ca noi jucam fel de fel de roluri si atunci trebuie tot timpul sa te documentezi. Mie mi se pare o munca foarte frumoasa, asta de documentare. Nu poti sa faci nimic la prima mana, pentru ca se cunoaste. M-am documentat mult si aici, in Ivanov. Cum face si Andrei Serban. Poate sa existe o tusa de originalitate, si de contemporaneitate, care sa faca spectacolul mai digerabil, dar asta nu inseamna ca sarim din epoca. Si atunci sigur ca te intorci in timp ce vezi ce-a scris Cehov, mai citesti putin despre viata lui Cehov. Sigur ca noi citim in scoala foarte mult la „Istoria teatrului universal“, dar un actor bun, si un actor cu adevarat pasionat trebuie sa aiba tot timpul acces la cultura.

Marea Dragoste / Tango: Nu toti actorii cred ca traiesc in lumea asta.
Vlad Ivanov: Nu stiu. Eu spun ce-ar fi bine sa faca. Pentru ca e important si pentru rol, dar si tine, capeti niste perspective mentale fantastice si dupa aceea toate lucrurile care altora li se par foarte greu de facut, tie ti se par foarte simple pentru ca tu capeti o usurinta ca de magician. Tot Sanda Manu spunea, o tot citez pentru ca o respect si tin enorm de mult la dumneaei: „Oricat de greu faci un rol, oricat de greu e sa ajungi la esenta rolului, tot ce faci in scena trebuie sa para pentru public foarte usor“. Spectatorul sa plece din sala cu senzatia ca poate face si el ce-ai facut tu, si cand se apuca sa incerce sa faca si el, sa-si dea seama ca nu e chiar asa. Eu pot sa spun: „Ce e mare lucru sa mergi pe sarma?“. Dar cand m-apuc sa merg, sa cad dupa primul pas. Sunt ore si ore de munca si de studiu in spate, dar astea trebuie ascunse cu talent.

Marea Dragoste / Tango: Cum va reveniti dupa un rol, cum iesiti din pielea personajului? Cat timp va ia sa reveniti un om normal dupa ce-ati fost ca intr-o alta lume, ca-n transa.
Vlad Ivanov: Actorul lucreaza cu trupul lui, cu sufletul lui, dar sigur ca aduna pentru acel rol niste energii care nu sunt ale lui. Vorbeam mai devreme de acea igiena a actorului. Asa cum o faci inaintea spectacolului, asa trebuie s-o faci si dupa spectacol, pentru ca, daca joci Othello si te duci acasa la prietena sau la sotie si te comporti precum Othello, nu prea e in regula. Trebuie sa devin din nou Vlad cand ajung acasa. Eu, personal, dupa ce ies de la un spectacol ca Ivanov, care este extrem de solicitant, prefer sa merg foarte mult pe jos. Uneori ma duc pana acasa pe jos, chiar daca stau undeva in Mihai Bravu. Ma gandesc la altceva, chiar si la seara care a fost, imi raman foarte tare in minte si-n suflet momentele cu spectatorii, energia cu care am lucrat cu ei, ce am primit din sala, pentru ca si noi primim o energie din sala, din partea spectatorilor. Ma gandesc la toate astea sau poate primesc un telefon si zbor din gandurile mele, in orice caz incerc sa revin usor, usor la mine, la ce ma preocupa in fiecare zi. Poate ma gandesc ce fac a doua zi, dar e un timp necesar dupa spectacolul asta, in care sa te relaxezi putin.

Marea Dragoste / Tango: Si ajungeti acasa unde sunteti singur.
Vlad Ivanov: Acum, da.

Marea Dragoste / Tango: Si nu va simtiti singur?
Vlad Ivanov: Nu. Imi pun o muzica sau daca dupa spectacol vreau sa ma vad cu niste prieteni, ma vad cu ei, bem un pahar de vin si discutam despre altceva. De obicei, dupa ce plec de la teatru imi place sa vorbesc despre cu totul altceva, sa ies din atmosfera aia. Asa, a doua zi, putem discuta orice despre teatru, dar atunci…

Marea Dragoste / Tango: De ce este singur un barbat ca dumneavoastra? Probabil ca in momentul cand sunteti pe scena, multe spectatoare ar spune „as da orice sa pot sa stau cu omul asta”.
Vlad Ivanov: Nu, nu cred. Sau nu stiu,se poate sa fie si asa, dar nu cred ca de asta avem nevoie. Cred ca avem nevoie de oameni langa noi, de oameni cu care-ti imparti intimitatea, oamenii care sa te aprecieze pentru cine esti tu ca om, nu ca actor. Sa te aprecieze si ca actor, sigur ca ceea ce faci e important. Dar cred ca in primul rand trebuie sa te cunoasca ca om. Iau toate cuvintele calde si elogiile de dupa spectacol strict pentru partea ce tine de profesie, niciodata legate de persoana mea, pentru ca nu au cum sa fie. Sunt oameni care nu ma cunosc absolut deloc si nu stiu cum sunt in viata de toate zilele.

Marea Dragoste / Tango: Cat de importanta a fost iubirea in destinul dumneavoastra?
Vlad Ivanov: Eu nu vorbesc aproape deloc despre viata mea intima, pentru ca avem o profesie extrem de expusa mass-mediei si, practic, singurele momente care ne raman sunt cele din intimitate. Sigur ca au fost si in viata mea lucruri care, ca pe orice om normal, l-ajuta sa mearga inainte. E frumos sa iubesti, pe noi poate ne ajuta si mai mult pentru ca toate lucrurile astea te imbogatesc si mai tare si poti sa aduci in scena toate trairile inimii. Dar ele sunt acolo, in sufletul meu, si asa o sa ramana.

Marea Dragoste / Tango: Dar banii cat de importanti sunt pentru dumneavoastra si cum v-ati raportat la ei de-a lungul timpului?
Vlad Ivanov: Cred ca sunt importanti in viata oricui, atata vreme cat nu devii robul banilor. Sunt un om normal, am avut si perioade mai proaste si perioade mai bune. Acum e o perioada mai buna. Dar niciodata nu am facut caz de lipsa banilor sau de faptul ca am mai multi. Dintotdeauna mi-a placut sa am bani atat cat sa traiesc, sa calatoresc, pentru ca-mi place foarte mult sa calatoresc, si sa pot sa-mi ajut familia, prietenii, atata tot. Nu ma vad un milionar, poate un milionar excentric.

Marea Dragoste / Tango: Sunt foarte multi colegi de-ai dumneavoastra sau artisti din alte domenii care spun, cu dreptate, ca traim intr-o tara in care nu este recunoscuta munca.
Vlad Ivanov: Niciodata, aici in Romania, cel putin, niciodata talentul unui actor nu va putea fi rasplatit in bani, pentru ca nu exista aceasta putere financiara. Si eu am facut filme cu un buget foarte mic si pe bani foarte putini. Chiar filmele premiate in afara. Daca am fi avut acelasi succes in afara, eram demult in filme cu bugete foarte mari. Nici nu ne putem compara. Dar asta e alta discutie. In Romania, deocamdata, cultura e un domeniu care ramane non-profitabil si atunci, din pacate, cei din administratia guvernului nu aloca foarte multi bani pentru cultura, desi cultura unui popor semneaza identitatea acelui popor. Fara cultura nu avem identitate. Si nu am spus-o eu acum, au spus-o inaintea mea foarte multi.

Marea Dragoste / Tango: Si e corect, pana la urma, sa-i lasi pe artisti sa faca tot ceea ce fac din entuziasm, stiind ca, oricum, nu pot trai fara asta?
Vlad Ivanov: Noi, practic, suntem niste entuziasti incurabili pentru ca n-am putea sa facem aceasta meserie fara entuziasm. Sigur ca sunt seri in care jucam la nu stiu cate minus grade si in piesa e soare, e cald, e frumos… Am jucat la Chisinau un spectacol, „Caldura mare“ de Caragiale si toti in sala erau cu subele pe ei, si cu manusi in mana si cu caciuli de blana pe cap, iar noi eram in niste camasute de in topit si spuneam „Caldura mare, monser, mai da-mi un pahar cu apa“ si apa aproape ca era inghetata in pahar. Facem haz de necaz, ce sa facem? Dar eu cred ca, daca iubesti cu adevarat meseria asta, o faci asa, stiind toate lucrurile astea. De fapt ar trebui sa stii de la bun inceput ca nu e o meserie cu foarte mari asteptari materiale, e bine sa o faci din vocatie. Daca faci din vocatie aceasta profesie, lucrurile pot inflori. Daca ai clar un scop, acela de a ajunge cunoscut, de a lua premii, de a face bani din aceasta meserie, e mai bine sa n-o faci, pentru ca vei avea dezamagari foarte mari.

Marea Dragoste / Tango: Cand ati constientizat si „ati legiferat” iubirea pentru meseria asta? Cand ati spus: da, iubesc meseria asta si asta e drumul meu?
Vlad Ivanov: Inca de pe vremea cand eram la Scoala Populara de Arta din Botosani, de mic, am inceput sa constientizez cat de legata e sufletul meu de aceasta profesie si ca practic asta imi doresc sa fac si nimic altceva. Nu ma vedeam facand nimic altceva. Sunt foarte multi tineri care cocheteaza si cu alte profesii. Ba m-as face avocat, medic, contabil, le aproximeaza, asa. Dar eu n-am cochetat cu nimic altceva. Nu m-am vazut facand nimic altceva si de atunci lucrul asta a devenit foarte serios si s-a cuibarit foarte bine in sufletul meu. Am mai povestit in alte interviuri ca faceam si liceul in acelasi timp cat faceam Scoala Populara de Arta si imi calculasem exact drumul alergand de la Scoala Populara de Arta pana la liceu, dura 7 minute, ca sa nu pierd nici o secunda din cursurile de la teatru. Si tot timpul veneam transpirat la liceul, si eram intrebat: de unde vii, ca tot timpul vii ud, transpirat, de unde vii? Spuneam: am eu treburile mele. Era micul meu secret, nu voiam sa spun ce fac. In facultate, dupa ce terminam toate orele de curs, care incepeau la 8 dimineata si se sfarseau la 8 seara, eu plecam si mai faceam inca doua ore de step, de dans de societate, lectii pe care le plateam din banii mei tocmai pentru ca exista pasiune, exista acel foc interior care ma facea sa merg inainte.

Marea Dragoste / Tango: La Iasi ati facut facultatea sau la Bucuresti?
Vlad Ivanov: La Bucuresti, ATC pe vremea aia, Academia de Teatru si Film, la clasa Sanda Manu.

Marea Dragoste / Tango: De ce faceati cursurile acestea de dans, de step? Un actor trebuie sa stie de toate, stiti sa si cantati?
Vlad Ivanov: E foarte bine sa stie cat mai multe si mie imi place sa cochetez cu ideea asta de actor total. Sigur ca nu poti sa faci bine absolut tot, sa si joci, sa si dansezi, sa si canti. Important e sa ai habar cate putin din fiecare. Si, in functie de talentul tau, sa poti sa le faci mai bine sau mai rau. Dar lucrul asta m-a ajutat foarte mult pentru ca toata experienta mea si toata munca asta de a face si altceva in afara de actorie, respectiv dans, step, canto am facut la scoala, pantomima cu Dan Puric, s-au coagulat mai tarziu intr-un spectacol foarte frumos „Pantomimia“ pe care l-am jucat incepand cu anul II de facultate la Teatrul National. Era un lucru deosebit pentru un student in anul II sa joci la Teatrul National. Si, dupa aceea, cu un spectacol absolut extraordinar care a luat premiul Uniter, ca cel mai bun spectacol, in regia lui Alexandru Tocilescu, Elisabeta Ban care era o opera bufa si timp de 2 ore si jumatate toti actorii cantau, dansau, jucau, era un spectacol extrem de revolutionar in gen avangardist. Asa ca merita. Si cred ca e o necesitate sa ai o plaja foarte larga de mijloace actoricesti.

Marea Dragoste / Tango: Cum va selectati si cum acceptati rolurile, ofertele? Primiti, acceptati orice, sau deja stiti cam in ce directie mergeti si de acum stiti cam ce ati accepta?
Vlad Ivanov: Am facut pana in momentul de fata extrem de multe lucruri si extrem de variate si asa ca, in functie de cum am rezonat cu acest lucruri, imi aleg in continuare ceea ce vreau sa fac. Si intrand in zona asta extrem de serioasa a filmului, vorbesc despre filmul facut serios, filmul fie el si televiziune chiar, dar un film care presupune un subiect serios, o abordare serioasa a unei teme, un regizor serios, parteneri pe masura, asta imi place sa fac acum. Am facut si seriale TV si lucruri mai usoare, dar nu e nimic gresit in a face si lucrurile astea. In functie de cum rezonezi fata de aceste lucruri poti sa-ti alegi drumul sau nu. Eu asa fac deocamdata. Asa fac si in teatru. Dupa 15 ani petrecuti la Teatrul National, intr-un sistem bugetar extrem de coercitiv, unde, practic, nu aveai posibilitatea sa alegi ceea ce joci, acum, dupa doi ani de liber profesionism pot sa-mi aleg rolurile in care sa joc. Asa am putut sa fac Ivanov, asa am putut sa fac Lautrec la Teatrul Metropolis si sa reiau spectacolele care imi fac placere la Teatrul National cum este „Un duel“ care s-a reluat chiar aseara.

Marea Dragoste / Tango: Nu va e frica, totusi? Nu sunteti intr-un sistem…Poate ca acum aveti cateva piese in care sa jucati. Poate maine nu aveti…
Vlad Ivanov: E o meserie periculoasa din punctul asta de vedere pentru ca sunt perioada si perioade chiar in viata unui actor mare, sunt perioade in care joaca foarte mult si perioade cand intervine o pauza. Poate ca regizorii vor sa incerce altceva, cu alti actori, dar, cum spuneam si mai devreme, exista o liniste, o liniste a talentului tau. Acest talent nu poate sa ti-l ia nimeni. Este o meserie de cursa lunga, nimeni nu te poate scoate la pensie din meseria asta. Joci la 90 de ani, pana la 95, cum joaca maestrul Beligan si salile sunt arhipline. Practic e o meserie in care poti sa mori pe scena linistit. Trebuie doar sa ai rabdare si sa lasi lucrurile sa se intample pur si simplu. Eu asa fac.

Marea Dragoste / Tango: Si sa ai mare grija de tine.
Vlad Ivanov: Asta spuneam. Pentru ca daca ajungi sa spunem in pozitia unui actor cu roluri jucate foarte bine, un actor mare, cu roluri foarte bune in spate, si pe film si pe teatru, si, dintr-un motiv sau altul, cum spune un actor, „iti ia Dumnezeu actualitatile” si pici in zona mai usoara, mai vulgara, atunci, sigur ca nu numai publicul se mira, si avem destule exemple la ora actuala, dar si oamenii din profesia noastra se vor mira. Odata ce ajungi sa-ti tii rangul, cum spune profesoara mea, Sanda Manu, trebuie sa stii sa te apreciezi si sa te iubesti cu adevarat.

Marea Dragoste / Tango: Cum sa invatam si noi, oamenii de rand, sa ne iubim asa cum suntem?
Vlad Ivanov: Nu stiu sa va raspund. Eu ma feresc de sfaturi si de retete pentru ca toata lumea are impresia ca daca esti in prim-plan cu profesia ta, poti sa-ti dai cu parerea despre alte lucruri. Apar, din pacate, destul de multi actori la televizor si isi dau cu parerea despre criza economica sau despre criza politica. Am primit si eu foarte multe invitatii in acest sens, dar le-am refuzat. Sigur ca am parerile mele, dar le discut la mine acasa sau cu prietenii mei si sunt ale mele si acolo se consuma, la masa, nu devin publice. Cred ca trebuie sa ne stim putin barierele, sau, cum spune o vorba populara, sa ne stim lungul nasului. Fiecare suntem atat cat suntem. E important sa ne stim exact limitele, sa stim exact pana unde putem ajunge si, cum spune Noica, sa ajungem in propria vana a interminabilului, in singura noastra vana a interminabilului…