fbpx

In tara ingrata, din iubire secata

de

M-am intrebat adesea cum mi s-ar fi construit destinul daca as fi trait o altfel de copilarie. Daca m-as fi nascut sub un nume sonor si un tavan de conac si-as fi avut, cuibarita in gene si-n vene, lenea dulce, siguranta de sine, dezinvoltura celor ce nu s-au temut nici o clipa pentru ziua si averea de miine.

Intr-un exercitiu dureros si absurd, m-am gindit deseori cum ar fi fost viata mea, daca as fi vazut lumina zilei intr-un cartier cu pretentii, nu intr-o mahala din Ploiesti, in casa inchiriata pe viata bunicii mele, de o proprietareasa cu suflet. Daca parintii mei mi-ar fi cumparat pian cu banii cu care, dupa multi ani de naveta cu RATA, si-au luat un Wartburg ponosit. Daca n-as fi purtat, pina-n adolescenta aproape, hainele surorii mai mari, care crestea indaratnic, implacabil, insuportabil, intotdeauna inaintea mea.
Si n-am putut sa nu ma intreb, obsesiv, ce suflet mi-ar fi inflorit sub coaste daca as fi invatat dintru inceput ca oamenii care fac copii impreuna se iubesc pina la moarte, ca voalul alb le apara pe veci pe mirese de dor si de singuratate, de nedragoste.
Nu am stiut sa imi raspund la intrebari. Pentru ca n-am stiut – ce pacat! – sa rastorn timpul si rosturile parintilor mei, nici macar in gind ori in vis.
Dar stiu si imi spun mereu, cu o trufie pentru care uit sa-mi cer iertare ca, daca as fi trait in alta tara, pentru doar jumatate din chinul si lumina muncii mele, as fi primit rasplata insutita. Pentru puterea de a construi din nimic nu imperii, ci numai reviste – e drept, mai bune, mai profunde, mai intelepte decit altele pe care le-au bibilit echipe intregi de jurnalisti imbuibati de traininguri occidentale – as fi capatat bogatie si glorie. Si multumiri.
Insa traiesc intr-o tara in care patronii de presa muta averi, umflate prin speculatii la bursa, dintr-un cont in altul, si-n loc de dobinda iti cer nu viata, ci demnitatea ta, glazurata cu recunostinta pentru generozitatea cu care ei te lasa sa creezi, sa trudesti, sa te jertfesti pe altarul profitului lor.
Imi spun mereu, cu o tristete din pricina careia uneori tresar din somn si ma trezesc plingind, ca, daca m-as fi nascut in alta casa, care sa fi avut pereti netezi si fara igrasie, poate ca as fi putut sa pretuiesc si sa atrag luxul si bogatia, cu dezinvoltura femeilor care stiu sa-si revendice dreptul la rasfat. Imi spun mereu ca, poate, daca parintii mei s-ar fi iubit nebuneste si ar fi vietuit mereu sub un singur acoperis, as fi fost in stare si eu sa-mi asez fericirea, banal si splendid, sub semnul unei unice iubiri.
Dar m-am nascut in tara ingrata, din iubirea secata a unor parinti frumosi si saraci. N-am avut de ales. Si, totusi, ma lupt, zi de zi, sa smulg din inima mea radacina amara.
Cu-ndaratnicie nebuna astept ziua in care ma voi simti la adapost in propria-mi viata. Si ma-ndirjesc sa-mi repet ca eu, altfel decit parintii mei, voi trai o mare si definitiva iubire. Care sa ma faca sa uit cine-am fost, cine sint.
Si sa sper. Si sa cred.

  • Credit: ARTISTA PHOTO AGENCY
  • Title: COPYRIGHT 2009: PAUL BUCIUTA/ ARTISTA / TANGO

 

Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • imi pare rau ca ai dificultati (financiare) 🙁

    nu te descuraja! evaluaza-ti cu grija \"dezastrul\" – poate nu e chiar asa de rau. 🙂

    ai grija: nu amesteca niciodata dragostea cu banii. sau tu asta faci cu fiecare articol ?!

    karina aprilie 19, 2010 9:38 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *