fbpx

Hugh Laurie – Sex-appeal politraumatic

de

Este nu doar actor si scriitor, ci si muzician, iar in aceasta calitate va sustine impreuna cu The Copper Bottom Band un concert live, la Sala Palatului, pe 12 iulie, de la ora 20.00. Dar noi il acunoastem mai degraba drept Dr. House…

Actorul care il insufleteste din 2004 pe Dr. House, medicul briliant profesional, dar arogant si cinic cand vine vorba de relatiile cu semenii, a fost la inceput un copil nesupus, marcat de atmosfera presbiteriana impusa in casa de mama si de aparenta imposibilitate de a se ridica la nivelul asteptarilor acesteia. Este cel mai mic dintre patru copii, mai are un frate si doua surori. S-a nascut pe 11 iunie 1959 in Marea Britanie, la Oxford. Parintii alcatuiau o pereche de caractere contrare si, in consecinta, fiul a avut relatii de natura foarte diferita cu ei. Tatal era „cel mai placut om din univers, un cetatean solid care purta costume de tweed si deborda blandete si bun simt”. Era un medic respectat, educat la Cambridge, si in tinerete fusese canotor medaliat cu aur olimpic. Mama scria si a avut cateva esee publicate in The London Times. Intr-un interviu cu James Lipton, fiul o descrie ca „presbiteriana in caracter si in starea de spirit. Conceptul de placere era tratat cu mare suspiciune in casa noastra”. Sentimentul ca orice ar fi facut tot nu se ridica la nivelul asteptarilor imposibile ale mamei l-a facut chiar sa mearga pana acolo incat sa declare „eram o frustrare pentru ea. Au existat intervale lungi de timp cand credeam ca ea nu ma place”. Filmele si distractia erau departe de a fi preocupari centrale in familia Laurie. Presupunerea nerostita era ca fiul cel mai mic ii va urma tatalui in profesia medicala. Debutul adolescentei a fost insa bogat ornat cu stari in care viitorul actor se simtea mizerabil, era deprimat, absorbit de sine insusi, o prezenta departe de a fi placuta pentru cei din jur. La scoala zelul pentru studiu era cu preponderenta absent. Singura pasiune care parea sa il trezeasca din starile rele era canotajul, asa ca si-a concentrat aproape intreaga energie spre practicarea acestui sport. In timpul liceului, rezultatele excelente obtinute la manuirea vaslelor i-au asigurat premisele necesare pentru a se tranfera la Eton Public School for Boys, o institutie prestigioasa care pregatea tinerii pentru admiterea la cele mai renumite universitati britanice. Dar, desi au avut un rol foarte important, nu satisfactiile procurate de canotaj au reprezentat cea mai marcanta experinta a adolescentei actorului, ci descoperirea geniului comic impregnat in randurile scriitorului britanic P. G. Wodehouse.

Asa dupa cum singur marturiseste intr-un articol publicat in mai 1999 in The Daily Telegraph, viata pana la intalnirea cu Wodehouse nu a fost una prea vesela. In jurul varstei de 13 ani i-a cazut insa cumva in maini un exemplar al romanului „Galahad la Blandings” si de atunci totul s-a schimbat la modul esential. „De la primul rand al primei povestiri de Wodehouse, viata mi-a aparut intr-o lumina noua. Intotdeauna existasera inaltimea, latimea, adancimea si timpul, si in aceste dimensiuni prozaice, pana la acel moment, eu maraiam, blestemam si nu vroiam sa imi spal parul. Dar apoi dintr-o data a aparut Wodehouse si descoperirea asta parea sa ma imblanzeasca pe zi ce trece. Pe la mijlocul capitolului cinci eram deja capabil sa folosesc cutitul si furculita si mi-ar placea sa cred ca am continuat sa progresez in mod rezonabil de atunci incoace.” Considera ca P.G. Wodehouse este si la momentul actual cel mai amuzant scriitor care a asternut vreodata cuvinte pe hartie iar seria de romane si povestiri „Jeeves si Wooster” e cireasa de pe tortul operei autorului englez.

In timpul petrecut la Eton s-a dedicat cu tot elanul canotajului si in 1977 el si partenerul lui de vasle au devenit campioni nationali de juniori si apoi au ocupat pozitia a patra la campionatul mondial pentru juniori din Finlanda. In timpul ultimului an la Eton s-a gandit sa calce profesional pe urmele tatalui si sa devina medic. S-a razgandit insa repede si a optat sa studieze antropologie si arheologie la Colegiul Selwyn din cadrul Universitatii Cambridge. Alegerea nu avea nimic in comun cu vreo pasiune speciala pentru amintitele discipline ci ascundea determinarea lui Hugh de a se dedica trup si suflet canotajului. „Antropologia era cel mai convenabil subiect de citit cand petreci opt ore pe zi pe rau.” Atletic, bine facut si inalt de aproape 1.90 m, tanarul era o forta in barca lui si parea sortit pe mai departe unei cariere stralucite in domeniu. Destinul avea insa alte planuri si in primul an de studentie campionul la canotaj s-a imbolnavit de mononucleoza, o infectie virala mai usoara cand se manifesta la copii mici dar cu simptome mult mai grave cand atinge adolescentii. Cazul lui a fost unul sever si l-a fortat sa se retraga mai intai din echipa si apoi sa abandoneze de tot sportul cu vasle.

Ramas brusc fara ocupatia principala si mai deloc interesat de arheologie sau antropologie, dupa ce si-a recapatat sanatatea s-a vazut nevoit caute alta indeletnicire care sa ii mentina starea de spirit si, daca se poate, sa aduca putina pasiune in viata lui. Directia la care s-a gandit a fost arta dramatica. A inceput sa participe la auditii pentru Footlights, clubul de teatru al studen’ilor de la Cambridge, renumit la nivel mondial. De acolo au pornit spre glorie nume grele ca John Cleese, Douglas Adams, Sasha Baron Cohen si, contemporara cu Laurie, Emma Thompson. De altfel Hugh Laurie si Emma Thompson s-au cunoscut chiar in timpul unei asemenea auditii, au devenit prieteni si apoi pentru scurta vreme iubiti. Laurie a trecut cu brio testele de interpretare scenica si era clar de acum ca ratacirile pe piste false se sfarsisera si isi gasise adevarata vocatie.

S-a implicat tot mai puternic in activitatea clubului, astfel ca in 1980, la 21 de ani, a devenit chiar presedintele acestuia, in timp ce Emma Thompson era vice-presedinte. Exista un actor si autor de texte dramatice pe numele lui Stephen Fry si piesa acestuia „Latin!” l-a impresionat foarte puternic pe Laurie. Emma Thompson, care se invartea de mai multa vreme in mediul artistic de la Cambridge, il cunostea deja pe Fry, asa ca Laurie a rugat-o sa il puna si pe el in legatura cu acesta.

Imediat dupa ce s-au intalnit cei doi au avut o conexiune umana grozava, au devenit prieteni foarte buni si au inceput o colaborare fructuoasa ca parteneri in cupletele de comedie. Impreuna au conceput si apoi au interpretat cu Emma Thompson si inca trei colegi sketch-ul „The Cellar Tapes” pe care l-au inscris in 1981 la renumitul Edinburgh Fringe Festival. Talentul evident le-a fost rasplatit cu Perrier Comedy Award, iar aceasta onoare a avut ca rezultat mai intai un turneu in Anglia si Australia si apoi, in 1982, o adaptare pentru televiziune sub titlul „Cambridge Footlights Review”. In prima parte a anilor ‘80 trio-ul Laurie-Fry-Thompson a continuat sa lucreze la alte show-uri de comedie pentru televiziune, dintre care cel mai bine primit a fost „Alfresco”.

In 1986 Emma Thompson s-a indreptat spre alte proiecte iar Laurie si Fry au inceput sa apara in „Blackadder”, un sitcom de comedie britanic cu tema istorica. Laurie a intrat puternic in atentia publicului englez cand l-a intruchipat pe Printul Regent George, un idiot de vita nobila, rol care de altfel l-a si consacrat pe actor drept un interpret perfect al pesonajelor care defileaza prin viata fara sa beneficieze de binefacerile unei inteligente remarcabile. In 1987 cei doi prieteni si parteneri profesionali au filmat un episod pilot de 35 de minute pentru productia BBC ce avea sa devina renumitul sitcom „A Bit of Fry and Laurie”, un show de comedie care ii are ca protagonisti si care s-a derulat pe durata a 7 ani, intre 1989 si 1995. Acesta a fost contextul artistic in care Laurie a avut sansa sa isi puna in valoare la intreaga capacitate nu doar talentul coplesitor pentru roluri de comedie dar si aptitudinile muzicale, el fiind un priceput pianist si chitarist. Lucrurile s-au legat in mod fericit si in planul vietii personale. Femeia care i-a cucerit inima nu a intarziat sa apara in persoana lui Jo Green, administrator de teatru, si cei doi au devenit sot si sotie in iunie 1989, cand actorul implinea 30 de ani. Cuplul are acum doi baieti si o fata.

Anul 1990 a venit cu o propunere tentanta pentru Laurie si Fry, si anume aceea de a transpune pe micile ecrane farmecul umoristic inegalabil al personajelor Jeeves si Wooster, cei doi eroi ai lui P.G. Wodehouse, de care Laurie era foarte legat afectiv, pentru ca descoperirea lor in adolescenta daduse o noua profunzime vietii. Desi initial ingrijorati ca replicile incarcate de umor si causticism ale lui Wodehouse vor fi greu de prins in nuanta potrivita pe micul ecran, cei doi au raspuns provocarii si s-au ridicat la inaltimea ei. Rezultatul a fost un serial de comedie Edward-iana unic in felul sau, derulat pe patru sezoane, intre 1990 si 1993, si apreciat ca un incontestabil succes. Cei doi prieteni au mai aparut impreuna in filmul britanic „Peter’s Friends” (1992) si in numeroase spectacole cu scopuri caritabile, iar in 2010 s-au reunit pentru show-ul retrospectiv „Fry and Laurie Reunited”.

Cunoscut si iubit in Marea Britanie ca un comedian de televiziune de prim calibru, actorul a simtit ca poate ataca si alte forme de expresie artistica, asa ca a inceput sa cocheteze cu marele ecran. Emma Thompson l-a invitat sa fie Mr. Palmer in distributia filmului „Sense and Sensibility” (1995), o adaptare dupa Jane Austen de care actrita s-a ingrijit personal. In anul urmator Laurie a trecut Oceanul pentru a-l intruchipa pe Jasper, unul din hotii impiedicati care fura dalmatienii in productia Disney „101 Dalmatians”. Filmele de familie cu scenarii inspirate din povestile pentru cei mici au ajuns cumva sa domine la un moment dat cariera actorului. A aparut in „The Borrowers”(1997), „Stuart Little”(1999) si in inca doua continuari ale epopeii soricelului adoptat de o familie cu suflet bun. In unele cazuri si-a imprumutat doar vocea unor personaje din filme pentru copii sau in seriale animate cum sunt „Family Guy” si „The Simpsons”. Printre multe alte proiecte, s-a bucurat de apreciere pentru rolul regizorului Vicente Minnelli in filmul american de televiziune „Life with Judy Garland: Me and My Shadows”(2001), pentru partitura din serialul britanic „Fortysomething”(2003) si pentru rolul dramatic din remake-ul american „Flight of the Phoenix”(2004).

Desi jucase deja in destule productii marca Hollywood, pentru publicul american si pentru cel international actorul era inca in mare masura un ilustru necunoscut. In timpul filmarilor desfasurate in Namibia pentru „Flight of the Phoenix”, Laurie a inregistrat o proba filmata pentru un nou serial american al carui producator executiv urma sa fie regizorul Bryan Singer, cunoscut pana atunci pentru „The Usual Suspects”(1995), „X-Men”(2000) sau „Superman Returns”(2003). Accentul american al lui Hugh Laurie a fost atat de reusit incat regizorul nu numai ca nu si-a dat seama ca actorul nu e american, dar chiar l-a dat exemplu de potrivire perfecta cu interpretarea pe care o astepta de la un profesionist de la Hollywood. Odata cu distribuirea in „House”, popularitatea lui Laurie a explodat nu numai in America dar si la nivel international. Bryan Singer a imprimat serialului o nota usor dementa, diferita de abordarile mai sentimentale folosite in productii de genul „ER” (NBC, 1994-2009). Personajul principal, intruchipat de Hugh Laurie, este Dr. Gregory House, un medic diagnostician capabil sa detecteze boli rare folosind metode de multe ori neortodoxe, un caracter mizantrop, dur, torturat de un numar nelimitat de demoni personali. Intr-un interviu pe care Emma Thompson i l-a luat lui Hugh Laurie cei doi au incercat sa explice cum de publicul american, atras mai ales de filme cu tenta usor sentimentala, a reactionat cu atata entuziasm la personajul Dr. House. Concluzia a fost ca sub aparentul sentimentalism americanii au o atitudine mult mai realista cu privire la oameni, in timp ce britanicii, pe exterior mai duri, au un miez mai delicat decat ar putea sa para la prima vedere. Aprecierea spectatorilor a fost urmata imediat de reactia pozitiva a criticilor. Actorul a primit Globul de Aur pentru Best Actor in a Drama Series in 2006 si 2007, Screen Actors Guild Award in 2007 si 2009 si a fost nominalizat la Emmy in 2005 si apoi in fiecare an din 2007 pana in prezent. Personajul doctorului House poate fi considerat, fara dubii, unul din cele mai complexe si mai admirate caractere din istoria micului ecran. Explicandu-si propria atractie fata de Dr. House, Laurie admite ca este interesat de oameni care isi fac probleme, care sunt torturati. „Intotdeauna sunt usor suspicios in fata oamenilor fericiti. Intotdeauna cred ca ceva nu e in regula sau ceva lipseste undeva. Probabil ca ei ar putea sa spuna ca eu am problema si poate au dreptate. Dar faptul ca House nu e un om fericit face multe dintre comportamentele sale mai usor de iertat. Daca cineva se comporta urat, dar totusi ramane nefericit si torturat, atunci chiar comportamentul respectiv e un fel de pedeapsa pentru el, deci e greu sa mai fi suparat din cauza lui.” Spune ca ritmul de lucru la serial de noua sau zece ore pe zi, cinci zile pe saptamana, este un mod de viata pe care acum zece ani l-ar fi considerat absurd. Munceste din greu dar efortul e rasplatit, ii place ce face si lucreaza cu o echipa de oameni grozavi, deci se simte binecuntat. Cu toate acestea, si in ciuda succesului imens, Laurie spune ca dupa terminarea serialului nu va mai continua sa lucreze in proiecte legate de televiziune ci isi va concentra eforturile spre regie si marele ecran.

In timp ce lucra la „House”, actorul a mai raspuns afirmativ solicitarilor pentru alte proiecte, dintre care cele mai importante au fost sa gazduiasca de doua ori programul Saturday Night Live (2006 si 2008), sa isi imprumute vocea lui Dr. Cockroach in filmul de animatie „Monsters vs. Aliens”(2009), sa apara in show-ul „Fry and Laurie Reunited” (2010), sa fie David Walling, barbatul matur care se indragosteste de fiica unei familii de prieteni in filmul independent „The Oranges”(2011) si sa fie din nou voce de personaj animat in fantezia 3-D „Arthur Christmas”(2011).

Ca si cand toate acestea nu ar fi deja de ajuns, Laurie canta, iubeste mersul cu motocicleta, scrie, este un cititor avid si, in mai 2007, Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii l-a onorat cu titlul de „Officer of the Order of the British Empire” pentru contributiile aduse in domeniul artei dramatice. Pe 9 mai 2011 si-a lansat albumul de muzica blues „Let Them Talk”, pentru care a colaborat cu nume ca Tom Jones, Irma Thomas sau Dr. John. Pe langa faptul ca interpreteaza vocal piesele, se acompaniaza la pian si la chitara. Tot in mai 2011 a incheiat alaturi de un cvintet de jazz reprezentatiile de la Cheltenham Jazz Festival, starnind entuziasmul publicului. De asemenea a cantat live in mai multe locatii din New Orleans, oras al carui spirit a declarat ca il iubeste. Iata ce marturiseste despre sentimentele incercate atunci: „Nu pot sa neg ca a fost, fara indoiala, cel mai inspaimantator lucru pe care l-am facut vreodata. Sa te ridici si sa canti live in fata oamenilor e o experienta foarte, foarte intimidanta dar in acelasi timp minunata. Multe lucruri in viata sunt intimidante si minunate, daca le supravietuiesti. Sa fii atacat de un leu e probabil nemaipomenit, dar partea legata de supravietuire e importanta.” In 1996 i-a aparut thrillerul comic „The Gun Seller”, pe care l-a scris si l-a trimis spre publicare sub pseudonim, pentru ca nu vroia sa fie acceptat numai de dragul numelui lui cunoscut. Abia dupa ce editura a fost de acord cu aparitia cartii, publicistul lui Laurie a reusit sa il convinga pe acesta sa isi puna pe coperta numele real. Romanul este construit pe aceeasi idee de umor Wodehouse-ian dar are si pasaje de o delicatete surprinzatoare, cum este cel in care descrie mersul pe zapada proaspata si implora un personaj sa crute distrugerea entitatii aceleia perfecte si lipsite de aparare. Autorii care l-au marcat, in afara P.G. Wodehouse, sunt Steinbeck cu „Fructele Maniei”, Melville cu „Moby Dick”, John Le Carre cu „The Spy Who Came In from the Cold”, Daniel C. Dennett cu „Darwin’s Dangerous Idea” si Joseph Heller cu „Catch-22”.

In spatele atitudinii de sarcasm punctat cu ironie muscatoare care se degaja din discutii si interviuri, Laurie marturiseste ca se ascunde „un suflet rezonabiul de vesel”. Spiritul presbiterian caracterizat cel mai bine prin ploaie si frig, impreuna cu un simt al vinei bine inradacinat in copilarie, au creat un psihic complicat, care lupta cu stari sufletesti contradictorii chiar si sub soarele generos din Los Angeles. In tinerete a recurs la antidepresive iar acum, in timp ce lucreaza la Hollywood, discuta o data pe saptamana cu un psihiatru „in primul rand pentru a tine sub control a stress-ului si apoi pentru ca e vorba de Los Angeles si ar fi considerat ciudat sa nu vezi psihiatru.” Posibilitatea de a pierde controlul il sperie atat de tare incat nu bea aproape deloc alcool. Desi din 2004 petrece noua sau zece luni pe an in California, abia in vara lui 2010 a cumparat o casa aici, sotia si copii ramanand sa locuiasca pana la acel moment la resedinta din nordul Londrei.

Emma Thompson il considera „lugubru de sexi” si, intrebat daca nu cumva o parte din succesul serialului „Dr House” se datoreaza fanteziei colective a femeilor de a incerca sa il „repare”, a negat posibilitatea si a laudat mai degraba meritele celor zece scriitori care participa la conceperea scenariului.

Intrebat ce ar scrie intr-o scrisoare adresata lui insusi ca adolescent, declara „cred ca i-as spune ca niciodata nu va gandi si nu va sti mai mult si nu va simti mai intens si nu va avea o perspectiva mai clara asupra vietii decat la acea varsta. Dupa aceea va urma o coborare gradata intr-o ceata de indoieli si confuzie. Niciodata nu am stiut mai putin decat stiu acum. Sper ca ii plac adolescentului si ca ma va ierta pe mine, cel de la 50 de ani. Ar fi groaznic sa ma gandesc ca ar fi rusinat si dezamagit, ca sunt o tradare a tot ceea ce ar fi sperat el sa devina.” Si adauga „cred ca sunt genul de persoana care intotdeauna vrea sa faca exact lucrul pe care nu il face acum. Am tot timpul dorinta aceasta dureroasa, continua, surda, de a face altceva.”
Succesul lui urias este de fapt raspunsul publicului la emanatia unui spirit autentic, manifestat fara rezerve intr-o lume care nu numai ca nu este dispusa sa cultive autenticitatea, dar care pare mai degraba pregatita sa o siluiasca fara sa stea pe ganduri, schimband-o pe comoditate si comfort. Poate ca tocmai acesta este motivul pentru care atat Hugh Laurie cat si Dr. Gregory House se bucura de privilegiul rar de a spune ceea ce nu poate fi spus si de a ramane nepedepsiti.

Fan box

Nume complet: James Hugh Calum Laurie
Data nasterii: 11 iunie 1959
Locul nasterii: Oxford, Marea Britanie
Parintii: tatal, William „Ran” Laurie, a fost medic si medaliat olimpic cu aur la canotaj, mama, Patricia Laurie (nascuta Laidlaw), a scris si a avut eseuri publicate in The London Times
Familia actuala: din iunie 1989 este casatorit cu Joanne Green, administrator de teatru, si au impreuna doi baieti si o fata
Religie: presbiteriana dar nu o practica, se declara ateu
Inaltime: 1,89 m
Curiozitati
– este fan declarat al lui Clint Eastwood
– a aparut in videoclipuri filmate pentru piese interpretate de Kate Bush, Annie Lennox si Spice Girls
– datorita accentului american fluent, cand regizorul Bryan Singer a decis sa il distribuie in rolul Dr. House, acesta nu si-a dat seama ca Hugh este britanic si nu american
– intr-un show de televiziune britanic a declarat ca nu ii place sa apara in piese de teatru, spune ca in singurul spectacol in care a aparut a simtit ca isi pierde mintile
– conform The Guiness Book of World Records, editia 2012, datorita distributiei serialului „Dr. House” pe scara internationala, este cel mai urmarit actor intr-un rol principal la nivel mondial
– de asemenea, este si cel mai bine platit actor de televiziune, salariul sau pentru celebrul serial este estimat la 400.000 de dolari pe episod

Declaratii ale lui Hugh Laurie:

Daca nu am deja o piatra in pantof, o sa imi pun singur una. Nu stiu de ce fac asta. Probabil ca versiunea mea de fericire consta in a fi nefericit. Asta s-ar putea sa fie zona mea de confort.

In viata nu regreti lucrurile pe care le faci, ci pe acelea pe care nu le faci.

Intrebat ce ii lipseste din Anglia in timpul petrecut in America, a raspuns: „Cladirile si cruzimea. Britanicii sunt oameni foarte aspri, greu de impresionat, care se comporta dur unul cu celalalt, dar mie imi plac toate astea. Nu e vorba ca britanicii sunt mai onesti, e numai faptul ca nu iti poti face iluzii despre ei. Los Angeles functioneaza pe baza de optimism, entuziasm si flatare. Cred ca poti sa o iei un pic razna. Am auzit oameni spunand ca exista o limita a numarului de ani cat poti sta acolo fara sa innebunesti putin. E prea al naibii de insorit in fiecare aspect – ca vreme, ca viata sociala si profesionala”.

Speech-ul sau dupa castigarea Globului de Aur pentru Dr. House: „Sunt speechless (calambur: „speechless” inseamna „fara cuvinte” dar poate fi inteles si ca „nu am un discurs”). Serios, nu am niciun discurs. Pentru ceremoniile astea, oamenii se calca in picioare sa iti trimita gratuit pantofi si butoni de camasa si parfumuri. Nimeni nu iti ofera niciodata un discurs gratuit. Se pare ca exista o omisiune pe piata. Mi-ar placea teribil sa scot acum un discurs marca Dolce & Gabbana.

Fetele sunt complicat de crescut. Manualul de instructiuni pe care il primesti o data cu o fata are 800 de pagini, capitolele 14, 19, 26 si 32 lipsesc, e tradus prost si e greu sa iti dai seama despre ce e vorba de fapt.

In mod evident, te afli intr-o pozitie foarte vulnerabila atunci cand dai un interviu. Iti pui testiculele pe masa de tocat. Devin nelinistit in legatura cu o multime de lucruri, asta-i necazul. Devin nelinistit in legatura cu tot. Pur si simplu nu ma pot opri sa ma gandesc tot timpul la un lucru sau altul. Si partea cu adevarat distructiva e ca totul se intampla retrospectiv. Imi irosesc timpul gandindu-ma la ce ar fi trebuit sa spun sau sa fac. Nu pot sa suport sa trec iar si iar prin acelasi dans afurisit al disperarii.

Ma simt foarte strain in America, ca si cand as fi intr-un safari, uitandu-ma la animalele exotice si la cum se comporta ele. Dar America e alcatuita din oameni care nu se simt americani pana cand se simt, deci nu sunt singur in asta. (Intrebat apoi daca viata in America il va face sa se simta mai putin pesimist sau mizerabil): O, sper ca nimic nu va face sa se intample asta. Nu o sa ma dezic de radacinile mele.

 

Categorii:
Superstar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.