fbpx

IMAX Day, pe 29 septembrie 2018. De neratat!

de

Ce e mai cool și mai spectaculos decât un film în IMAX? Șase filme în IMAX! Sărbătorește Ziua Blockbusterelor din 2018, în sălile T IMAX de la Cinema City din București și Timișoara. Doar pe 29 septembrie, te bucuri de IMAX Day și de o experiență cinematografică unică, la un preț de sărbătoare: 13 lei biletul la un film.

Reîntâlnește-te cu (aproape) toți supereroii celebri din Universul Cinematografic Marvel și urmărește confruntarea mortală supremă din „Avengers: Infinity War”; trage o sperietură pe cinste urmărind „The Nun”, înfricoșătorul film horror filmat în România; vezi invazia celor mai letali vânători ai universului odată cu revenirea lor pe marile ecrane în „The Predator”, la 30 de ani după primul film al seriei; pregătește-te să-i salvezi pe dinozaurii din „Jurassic World: Fallen Kingdom”, alături de Owen și Claire; (re)descoperă povestea lui T’Challa și cum devine el noul rege din Wakanda în „Black Panther” și fii din nou alături de familia de supereroi iubită de toată lumea și descoperă cum Elastigirl e, de această dată, în centrul acțiunii, în animația Disney-Pixar „The Incredibles 2”.

Pe parcursul întregii zile de sâmbătă, trăiește cele șase filme la intensitate maximă, vizionându-le în spectaculosul format IMAX, care combină perfect cele mai mari ecrane din țară cu tehnologia inovatoare și arhitectura sălii de cinema, pentru a-ți crea senzația că faci parte din acțiune.

Doar în sălile T IMAX vei avea parte de imersie totală în acțiunea filmului; un ecran uriaș care oferă cu până la 26% mai multă imagine decât cel dintr-o sală standard; imagini clare ca lacrima, care îți taie răsuflarea, având cu 40% la mult contrast și cu 60% mai multă luminozitate; un sunet care zguduie pământul, fiind de 10 ori mai dinamic decât cel dat de sistemele standard; cea mai realistă experiență 3D și efecte speciale captivante.

Biletele s-au pus în vânzare online pe www.cinemacity.ro și la casieriile Cinema City din AFI Cotroceni din București și Shopping City Timișoara. Ne vedem la cinema!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· ·
Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.