fbpx

Iulia Miclea – Tacerea este de aur si ipocrizia de argint

de

Uneori mi-ar placea sa stiu sa tac. Nu am reusit niciodata, dar de multe ori s-a dovedit ca ar fi fost mult mai bine daca nu puneam punctul pe cate un ”i” nevralgic in sufletul sau in viata cuiva. Dar ce sa fac? Odata ma aud spunand exact ce gandesc si… poc cu bata in carul cu oale!
Eu una prefer un adevar crud spus direct in fata decat o minciuna ieftina pe la spate, dar uneori pur si simplu trebuie sa stii sa taci.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Am fost odata, in vremea studentiei, la o nunta in creierii muntilor, ca mirele era montaniard si nu a vazut evenimentul decat sus, pe nu stiu ce creasta, intr-o cabana care arata exact ca o magazie mai mare. Am ajuns cu greu si probabil un pic tarziu, deoarece chiolhanul incepuse si noi – eram trei – nu stiu de ce, nu aveam loc la nicio masa. Nicio problema. Atatea scaune au fost. Lasa ca stam cu randul, ne-a zis nasul, foarte amabil. Si asa am facut toata noaptea: stateau nasul si nasa un pic, stateam si noi trei pe doua scaune, mai stateau ei, mai socializam noi in picioare.
Nu stiu ce am mancat, daca am mancat, dar stiu ca n-am dat drumul la furculita si am refuzat sa o impart cu nasul sau cu nasa, dupa cum imi venea randul la scaun. De dragul miresei, care ne era o foarte buna prietena, am tacut, dar i-am dat dreptate unui nuntas chefliu care, spre dimineata, ridica paharul si urla cat il tineau plamanii: “Oomoara-ma, Niculinoooooo!”.
Altadata, la o masa de Craciun, cu muzica de ambient si invitati simandicosi, fiind nora gazdei, m-am apucat sa pun ciorba in farfuriile de protocol pe care le asezasem frumos ca sa cinstim momentul. Si cum imi faceam eu treaba cu grija ca sa nu dau vreun fir de ciorba pe fata de masa adusa din Cehia de socrul meu, la o iesire in interes de serviciu, am auzit o voce pitigaiata dintr-o parte a mesei pe care oricum o ignoram din principiu, ca nu imi facea nicio placere sa o vad pe ocupanta scaunului: Draga, nu stii sa pui ciorba in farfurie! Si atunci am simtit cum parul mi se ridica in varful capului, am vazut negru inaintea ochilor mei rosii de idignare si, inainte sa ma gandesc, m-am auzit spunand: Daca nu taci, daca iti mai aud glasul asta care imi zgarie creierii, daca te mai bagi peste mine, iti dau cu polonicul in cap!
Soc si groaza! Soacra-mii i-a crescut tensiunea, asa ceva la masa ei nu s-a pomenit! Eu m-am albit asteptand sa cada tavanul pe mine pentru asa o indrazneala, pitigaita a bagat nasul in farfurie si m-a urat si mai vartos, doar undeva, in spatele scenei cu masa, barbatul meu zambea poznas si turna vin in pahare ca sa mai incalzeasca sufletele.
Tacerea este de aur si ipocrizia de argint. De aceea, in casa si la masa mea, numar putini invitati, dar cand sunt cu ei imi umplu sufletul de bucurie, pentru ca lor pot sa le spun cinstit ce cred eu si nu trebuie sa imi inghit cuvintele sau, mai rau, daca porumbel-boeing-ul a scapat, sa imi para rau ca poate nu trebuia :))

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· ·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.