fbpx

La multi ani, Aurelian Temisan!

de

Implineste astazi, 3 iunie 2011, 39 de ani. Este cantaretul fermecator al tineretilor noastre si este barbatul unei singure iubiri. Astazi este ziua lui Aurelian Temisan, caruia ii spunem, din tot sufletul, La multi ani!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cand, in copilarie, ai avut revelatia ca vei fi artist? Exista o intamplare dincolo de care nu te-ai mai indoit de drumul tau?

Aurelian Temisan: Eu am fost sportiv. Nu am crezut niciodata ca voi putea canta pe scena, in schimb, ca orice copil, imi etalam „talentul“ legand o ata de lana (era mai groasa) de surubelnita tatei (nu existau microfoane wireless) si cantam dupa discuri, sau imitam cate un artist pe care il vedeam la televizor. Dansam, imi admiram vocea, chiar daca de multe ori cantam in gand, miscand doar buzele dupa cum facea artistul pe care il imitam. In imaginatia mea eram cel putin unul dintre cei mai mari artisti. Cand puneam surubelnita la loc, toate reveneau la normal si ma intorceam la antrenamente.
Muzica si-a gasit locul in viata mea o data cu festivalul „Mamaia“ din 1989, unde am fost dus de tata mai mult cu ochii inchisi. In timp, el ma tot testase si vazuse ca e totusi ceva de capul meu si ca mostenisem mai multe de la el, nu doar asemanarea fizica.

Cine din familia ta avea talent sau simt artistic pe care l-ai mostenit?

Aurelian Temisan:
Tatal meu a cantat in tinerete si se pare ca am mostenit picatura de talent de la el. Aveam cinci ani cand, intr-o dupa-amiaza, l-am vazut pe tata la televizor, impreuna cu ansamblul Electroputere. Canta si la acordeon. Am fost tare mandru, desi nu intelegeam mare lucru. Nu m-a tentat niciodata sa cant la acordeonul tatei, dar mai tarziu am constatat ca ii mostenisem calitatile vocale.

Exista vreo intamplare trista in viata ta, care ti-a marcat copilaria?

Aurelian Temisan: 
Din pacate, si amintirea mea trista din copilarie tot la pierderea unui membru al familiei se refera. in 1977, la varsta de cinci ani, am vazut cum fratele meu mai mare (avea 10 ani) era inconjurat de parintii mei, de sora mea, de rude, si toti ii cereau sa se ridice si sa mearga. El, refuzand, statea nemiscat in centrul camerei, intins pe masa, cu multe flori in jurul lui, total absent la rugamintile celor din jur. Era deja intr-o alta lume.

Care a fost primul tau succes artistic de care iti amintesti?

Aurelian Temisan:
Primul succes, dar neoficial, s-a produs la serviciul mamei (lucra la notariatul de stat, unde intram din birou in birou si le cantam femeilor de acolo, multe de altfel, tot felul de franturi din cantece, mai mult sau mai putin existente. Ele bateau la masini de scris, ma mai si ascultau, luau banii clientilor pentru actele pentru care venisera, dar nu uitau sa ma aplaude la final, incurajandu-ma sa „mai zic una, asa, de suflet“. Si am tinut-o asa de pe la 8 ani pana pe la 13. (Probabil astfel se explica succesul meu in birouri si acum, cand merg cu cate un act, mi se mai cere, asa, sub un zambet larg, sa cant ceva frumos.)

Cand si cum te-ai indragostit prima oara in viata?

Aurelian Temisan: O cunosteam de la gradinita, unde de altfel refuzam sa stau daca nu era Gabriela. Intr-o zi, am mers la ea acasa, si cu emotiile cat un munte, am intrat in sufragerie, unde ea statea pe canapea langa tatal ei, m-am lipit de perete langa usa, probabil ca sa am mai mult curaj, mi-am luat inima in dinti, vazand ca tatal ei e putin preocupat de ceea ce vedea la televizor si, cand pentru o secunda s-a uitat la mine, am spus tare si raspicat „Mi-o dati pe Gabriela sa ma insor cu ea?“
El a fost destul de amabil, mi-a dat curaj, intrebandu-ma unde o sa stam, i-am spus ca la mine acasa, cine va avea grija de ea, i-am spus ca mama, si fara sa primesc un raspuns clar, am plecat acasa cu speranta ca se va muta curand la mine. Eheee, la momentul cand am cerut fata de sotie, direct de la tatal ei, aveam numai 4 ani si eram indragostit lulea.

Cum a fost atunci cand ai vazut-o pe Monica Davidescu, sotia ta, prima oara in viata?

Aurelian Temisan: Veneam dupa o relatie care ma cam bulversase putin sufleteste si, chiar daca nu simteam ca vreau o noua „partenera de iubire“, am considerat intalnirea cu Monica un inceput de prietenie, nedand sperante unei relatii concrete. Usor-usor, am simtit ca ar putea fi vindecarea a ceea ce eu numeam „rani deschise in dragoste“ si… uite asa… s-au scurs pana acum primii 15 ani.

Cand si cum ai avut revelatia ca veti ramane impreuna?

Aurelian Temisan:
Niciodata nu stii acest lucru, dar speri sa fie asa. Tot ce stiu e exact ceea ce simt, adica… vom fi in continuare impreuna.

Nu esti gelos? Traiti in public, aveti admiratori, si unul, si celalalt…

Aurelian Temisan: Eu cred ca gelozia e o boala. Sau o lipsa de ocupatie. Personal, nu cunosc acest sentiment. Am preocupari mult mai interesante decat sa fiu macinat de un sentiment care nu aduce nimic bun. Ba chiar duce la distrugerea relatiilor bune, solide, in care ai crede ca nimic nu poate patrunde, nici macar sa le fisureze, daramite sa le naruiasca.

Ce diferentiaza o mare iubire de o poveste oarecare sau de o aventura?

Aurelian Temisan: Nu timpul petrecut impreuna, ci armonia creata, echilibrul pe care ti-l ofera relatia, libertatea pe care o simti atunci cand vorbesti despre partener fac ca aventura – careia la inceput poate nu ii dai sanse – sa se transforme intr-o relatie solida.

Interviul integral cu Aurelian Temisan si Monica Davidescu il puteti citi la http://www.revistatango.ro/monica_davidescu_si_aurelian_temisan_cantec_de_dragoste-1191-p1.html

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Comentarii

  • LA MULTI ANI SI SA TE BUCURI DE FAMILIE SI MAI ALES DE FETITA.

    mariana iunie 3, 2011 11:07 pm Răspunde
  • LA MUUULTI ANI!

    petronela iunie 3, 2011 6:48 am Răspunde

Dă-i un răspuns lui petronela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.