Pe fiecare filă-a vieții mele
E-o lacrimă mai mult lângă surâs;
Dar e-un belșug de dragoste și vis,
Ca-n nopți de toamnă risipiri de stele.
Îmi răsfoiesc adesea trista carte
Și-n foșnet de-amintiri surâd și-mi zic
Că-n drumul care duce către moarte
Eu n-am uitat pe margine nimic.
Sunt pete, însă petele-s de-argint
Ca niște fluturi morți, ca niște flori,
Din câte-au răsărit de-atâtea ori
Și s-au uscat pe-al inimii pământ.
Ici, colo, stropi albaștri de cerneală
Și urmele durerii, ca de praf;
Dar vina este-a unui tipograf
Cu litera destinelor în poală.
Însemnări ieșene, an. II, vol. III, nr. 9, 1 mai 1937
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
