fbpx

Marina Rasnoveanu – Povestea unei regasiri ratate

de

Usa e deschisa. Ma privesti. Nu imi spui sa plec. Nici sa raman.Iti misti mana incet de parca ai vrea sa ma atingi. Nu o faci. Ti-e frica.
De undeva din departare se aude Pink – I don’t believe you. Privesti confuz cateva secunde de parca asta te distrage.

Vantul imi flutura parul. Te intorci mirat catre mine. O mica unda de regret. Credeai ca plec. Iti revii repede. Prea repede. Curand aceeasi privire.

Atunci imi dau seama. Stiu ca nu te voi uita curand sau poate chiar niciodata. Oare te cunosc? Oare te-as putea cunoaste vreodata?

Vreau sa te ating. Imi trec degetele tremurande peste fruntea brazdata de cateva riduri adanci. Prea adanci. Ma ranesc. Aceiasi ochi negri care scruteaza, usuca lacrimile si adancesc nodul din gat. Barba ti-a crescut putin. Nu conteaza. Ii simt asprimea ce imi gadila podul palmei.

Te incrunti. Poate ca nu iti place ultima mea dovada de iubire. Poate pentru ca si tu gandesti ca e ultima. Odata spuneai ca asta e cel mai tandru gest pe care il pot face. Astazi te doare.

Buzele intredeschise. Vrei sa imi spui ceva. Imi doresc sa imi spui ceva. Totusi nu o faci.

Ai vrea sa ma saruti. Te abtii.

E vara. De afara se aud copii zgomotosi. Nicio masina. Nu am cu ce pleca. Ma auzi si zambesti usor sarcastic. Am devenit prizoniera ta.

Asta e camera noastra. Nu o pot vedea pentru ca acum iti tin in palme chipul si te privesc in ochi. Fix, de parca tie sau mie ne-ar fi frica ca de cum am clipi sa nu fim aruncati intr-o lume paralela. Macar de-ar fi asa! Poate ca acolo ar fi altfel. Poate ca acolo nu ar mai fi granite, reguli, legi nescrise, prejudecati si conventii. Dar acum si aici, camera asta e universul nostru. Mi-l voi aminti mereu. Nu in imagini. Astea se sterg in timp. O voi vedea in picaturile de ploaie ce imi vor contura urmele sarutarilor tale. In frigul din decembrie care imi va raci trupul incalzit odata de tine. Si stiu ca undeva, candva, rasfoind filele unui album vechi si prafuit, voi auzi urmele rasetelor noastre venite de departe. Dintr-o camera mica, dar atat de incapatatoare pentru o iubire pe care nici macar timpul nu o va sterge.

Stam acum unul in fata celuilalt, intr-o camera ce ne-a desavarsit iubirea, cu ochii tai atintiti asupra mea si privirea mea ravasita, cautandu-ti pe fata un secret. Doar unul care sa ma salveze. Nici nu mai stiu cum era fara tine. Incep sa uit cum era si cu tine. Asta ma sperie. Incep sa tanjesc dupa o alta imbratisare si sarutare. Tu stai insa necrutator.

Ochii tai negri. Pana la urma se indura si imi spun ceea ce imi doream sau ma temeam sa aflu. Nodul din gat coboara incet, ca un adevar greu, care doare, dar care trebuie acceptat.

Ma indepartez putin de tine. Iti trec mana prin par ca intr-un ultim gest de iubire.

Am ajuns prea tarziu. Urmele durerilor tale sunt inca proaspete. Nu au putut fi sterse de niste dovezi de iubire prea fragede. Au ramas. Cufundate in porii chipului tau si incrustate in adancimea ochilor tai negri. Nu putem fi impreuna. Oricat ne-am iubi, ne-am dori, am incerca, ne-am lupta… e in zadar. Sunt ani, drame, vieti, lumi si tari intre noi.

Un pas inapoi, al doilea. Tot mai departe de tine. Cantecul se apropie de final. Povestea noastra, insa, nu poate avea un capat. Pentru ca de fapt nici nu a inceput.

Ultimele secunde. Nu ma voi uita inapoi. Imi propun asta. Nici nu stiu daca iti pot spune adio. Chiar de mi-as dori, destinul nu imi va implini cerinta.

De-acolo, de langa usa, zaresc broboane de transpiratie pe frunte-ti. Oare iti pasa? Te misti. Inima imi sare din piept. Credeam ca spre mine. Pentru mine. Ce copil prost si naiv! De-acum suntem deja prea departe.

Ma intorc. Pentru prima oara clipesc. Stiu ca de undeva din spate, din trecut, clipesti si tu. Incepi sa te trezesti dintr-un vis. Avem parte de acele cateva secunde de liniste. Ca atunci cand ne trezeam dimineata si nu stiam bine in ce viata suntem, unde, cu cine. Doar ne simteam trupurile si mangaierea. Era de-ajuns. La fel ca si acum. Clipim o data, de doua ori, stergem pe rand fiecare gest care ne-a unit, pasind in acelasi timp intr-o alta lume, cu o noua speranta de a ne reintalni. In asta a fost prea tarziu.

Plec. Vocile copiilor se opresc. Ma privesc tristi, dupa care incearca sa te strige. Nu ii aud. Cantecul ala imi rasuna inca in urechi ca o placa stricata ce nu vrea sa ajunga la final. Macar de as putea plange! Sa ma eliberez de tine. Nu pot.

Si totusi as vrea sa trisez. O ultima privire spre camera noastra. Spre tine. Stiu ca nu ti-as mai vedea chipul, insa cu siguranta ti-as distinge silueta in dreptul usii de la intrare, conducandu-ma in gand pe aleea casei noastre.

Trebuie sa am curaj. Nu voi putea altfel. Ma intorc. Ma opresc si privesc in jur. Castani goi si tristi, o strada pustie si cateva case rasfirate. Nu mai esti tu. Nu mai e nimic. Si parca nici eu. Un cantec. Nu imi aduc aminte ce e cu el. Oare cine il canta si de ce mi se pare atat de trist? Un copil ratacit trece pe langa mine si imi zambeste de parca ma cunoaste. Nu recunosc strada asta, asa ca am intorc si pornesc grabita.

De-acum numai in fata pentru ca de trecut nici nu mai poate fi vorba. De parca nici nu a existat vreodata. Ajung in alte locuri. Invat sa zambesc, sa vorbesc, sa zabovesc pe alte strazi. Intalnesc alti oameni. Ii privesc. Cu disperare. Poate pentru ca undeva, intr-un moment de ratacire am uitat sau am renuntat la ceva. Ce gand prostesc!

Sunt confuza si uimita de tot ce se intampla. Si, oricat de multe cuvinte as spune, oricat de multi oameni as iubi si oricat de multe as trai, sunt singura.

Nu stiu de ce. Totusi, de la un timp cerul e mai instelat ca alta data. Cand il vad, simt ca doi ochi negri ma privesc cu blandete de undeva de departe. Nu ii cunosc. Nici macar nu exista. Sunt doar in imaginatia mea. Eu i-am fabricat. Pentru a putea continua. Si imi iese. Adorm, ma trezesc si o iau de la capat. Pornesc din nou si privesc in jur. Cu aceeasi melodie in urechi de parca ceva sau cineva m-a condamnat sa o aud pe vecie.

Ma intorc, nu e nimeni. Deocamdata. Da, deocamdata. Oare?

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.