Membrii trupei Proconsul au fost implicati astazi intr-un accident rutier, in drum spre Suceava, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Suceava, Ionut Epureanu.
Proconsul urmeaza sa sustina in aceasta seara, vineri, un concert intr-un local din municipiul Suceava.
Potrivit lui Epureanu, masina in care se aflau cei de la Proconsul s-a rasturnat in jurul orei pranzului, pe DN 2, intre localitatile sucevene Rosiori si Vadu Moldovei.
Nu au fost raniti, iar microbuzul cu care se deplasau cei 7 pasageri nu a suferit avarii majore in urma rasturnarii. Autoturismul era condus de un barbat de 44 de ani, din Bucuresti, iar intre localitatile Rosiori si Vadu Moldovei, intr-o curba deosebit de periculoasa, soferul a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat cu masina in santul lateral. Nu s-au inregistrat victime. AGERPRES

Categorii:
Stiri