fbpx

Andrei Tinu, la zece ani de la disparitia lui Dumitru Tinu: Moartea tatalui meu nu a fost un accident

de

Este un tanar destept, ambitios si capabil, care a demonstrat ca stie si poate multe! Insa indiferent de functia pe care i-o trec pe burtiera televiziunile care-l invita in programe, pentru multi ramane „fiul lui Dumitru Tinu”, copilul-minune din umbra care, in fata vietii, nu avea de demonstrat niciun test ADN. Viata s-a incapatanat sa-l faca sa semene atat de mult cu tatal sau, incat Golgota obtinerii numelui sa nu fie decat o spovedanie publica. Andrei poarta pe umeri o datorie grea: aceea de a spune Adevarul despre 1 ianuarie 2003!

In numele tatalui…

Eveline Pauna: Esti o prezenta destul de discreta in media din Romania. Nu apari oricand…
Andrei Tinu: Multumesc… Mi-a placut sa mentin o oarecare discretie si sa merg doar la emisiunile din care oamenii au ceva de invatat…
E.P.: Te-ai nascut pe 21 noiembrie 1985. Ca zodie, deci, esti Scorpion. Ei bine, eu stiu ca aceasta zi, 21 noiembrie, este considerata de astrologi Ziua Elegantei. Astrele spun ca cei nascuti pe 21 noiembrie sunt extrem de interesati de ceea ce este de actualitate in societatea contemporana. Considera ca au putin timp la dispozitie pentru a gandi demodat. Chiar daca le ia o viata de om, nativii zilei de 21 noiembrie sunt dispusi sa persiste in a le dovedi celorlalti ca viziunea lor personala a fost corecta. Ti se potriveste, esti incapatanat? Esti dornic sa demonstrezi?
ANDREI TINU: Este o descriere chiar foarte buna. Neasteptat de exhaustiva. Mi se potriveste, desi nu cred prea mult in zodiace. Nu sunt nici un tip bisericos. Sunt crestin-ortodox si sunt o persoana care spune, in fiecare seara, inainte de culcare „Tatal Nostru”. Asa am fost crescut. Dar… nu prea sunt dus la Biserica – si la propriu si la figurat.
E.P.: As vrea sa subliniez faptul ca esti nascut in 1985. Deci, ma bucur sa vorbesc cu cineva cu varsta apropiata de a mea… Tie ti s-a spus vreodata „esti prea mic pentru un lucru, ai rabdare, nu e momentul tau. Trebuie sa mai astepti”? Ai avut vreodata confruntarea aceasta cu varsta? A fost o problema?
ANDREI TINU: Da, si cred ca, pana la 33 de ani, pana la varsta Hristica, tot o sa mi se spuna. Mi s-a spus! Si de cand am intrat in politica, in 2008… Am fost cel mai tanar candidat pentru Parlamentul Romaniei – respectiv Camera Deputatilor. Fiind foarte tanar, colegii mei de partid m-au trimis acolo unde era cel mai greu. Tocmai ca sa ma calesc. Am fost la Arad. Am obtinut un scor bun, dar nu am iesit deputat. Totusi, nu am privit acea experienta ca un esec, ci ca pe un bagaj de lucruri pe care le-am invatat. Mi-a prins foarte bine sa vorbesc cu oamenii, sa ma apropii de ei. A fost o experienta extrem de interesanta.
E.P.: Totusi, eu imi amintesc ca, atunci cand ai aparut la televizoarele romanilor, erai Andrei Iucinu…
ANDREI TINU: Da, eram Andrei Iucinu. Aveam 17 ani.
E.P.: Toti oamenii ti-au pus eticheta „fiul lui Dumitru Tinu”. E o eticheta grea pe care ai avut-o pe umeri inca de atunci?
ANDREI TINU: E si grea, e si buna. Este o eticheta de care probabil ca nu o sa ma desprind in urmatorii zece ani. Nu spun „toata viata”, fiindca majoritatea oamenilor ma vad acum ca „Andrei Tinu”.
E.P.: Si generatiile se vor schimba, la un moment dat…
ANDREI TINU: Sigur, se vor schimba. Cei tineri, studentii mei – pentru ca sunt si cadru universitar, nu imi mai spun „baiatul lui Dumitru Tinu”, imi spun „domnul profesor Tinu”. Totusi mi-a fost greu… Mi-a fost greu atunci cand am inceput sa colaborez la diferite publicatii. Numele de „Tinu” este un nume cu greutate. Un nume cu greutate si prin prisma luptei pe care am dus-o pentru a-l castiga. Si, pe de alta parte, pentru fapul ca a trebuit sa confirm ca merit acest nume. Sigur, este un nume care uneori starneste invidie, care alteori deschide usi pe care, daca nu l-as fi avut, n-as fi reusit sa le deschid. Cert este ca m-am acomodat foarte bine in aceasta postura.
E.P.: As vrea sa vorbim despre cand erai Andrei Iucinu. Cum ti-a explicat tie mama situatia din familie. Nu-l aveai pe tata intotdeauna acasa… Copiii au rautati atunci cand sunt mici – cum erau colegii tai de la scoala… Poate te-au pus vreodata intr-o ipostaza grea pentru tine…
ANDREI TINU: Mi s-a pus de foarte multe ori aceasta intrebare. Chiar si de prieteni. Pentru ca, daca nu esti implicat direct, cum am fost eu, in aceasta poveste, e oarecum greu de inteles. Din punctul meu de vedere, eu am dus o viata absolut normala. Tatal meu a incercat sa faca astfel incat eu sa am o viata normala. Si-a dat toata silinta si chiar a reusit. El era o prezenta constanta, continua in viata mea. Atata tot: pleca seara. Nu ramanea peste noapte la noi.
E.P.: Si n-ai intrebat-o niciodata pe mama de ce?
ANDREI TINU: Nu, pentru ca din punctul meu de vedere asta era ceva normal.

Atunci, in certificatul de nastere, in dreptul numelui tatalui era o liniuta. Acum scrie… „Tinu Dumitru”

E.P.: Dar la serbarile de la scoala venea?
ANDREI TINU: Da, a fost.
E.P.: La sedintele cu parintii?
ANDREI TINU: La sedintele cu parintii, nu. Nu venea. As fi preferat, in schimb, sa vina el, pentru ca mama era foarte severa.
E.P.: Andrei, dar in certificatul tau de nastere, in dreptul numelui tatalui, ce scria?
ANDREI TINU: Acum?! Tinu Dumitru!
E.P.: Si atunci?
ANDREI TINU: Atunci era o liniuta. Pur si simplu o liniuta. Mi-aduc aminte si acum un moment de la varsta de 14 ani cand mi-am luat buletinul… ma rog, cartea de identitate. Si pe vremea respectiva se trecea numele parintilor. Si in dreptul tatalui era o liniuta. Pentru mine nu a contat. Pur si simplu m-am dus si l-am luat. Stiam care este realitatea si altceva nu mai conta. Stiam ca tatal meu este acasa, ma asteapta, imi verifica lectiile. O simpla hartie nu conta! Si chiar nu a contat! Dar el a tinut sa ma traga de-o parte si sa-mi spuna ca nu ar trebui sa ma simt in niciun fel. I-am spus atunci ca nu ma simt nici abandonat, nici marginalizat. Si el mi-a spus sa nu ma simt nicicum pentru ca timpul le va rezolva pe toate si el va rezolva situatia.
E.P.: A fost aceea singura discutie pe care ati avut-o, de la tata la fiu, in problema aceasta?
ANDREI TINU: In problema legata de nume si de paternitate, da.
E.P.: Faptul ca avea o familie in alta parte te facea sa suferi? Stiai? Sau ai prins-o pe mama lacrimand in vreo seara din pricina asta?
ANDREI TINU: Tatal meu a avut o calitate extraordinara – aceea de a mentine intotdeauna un echilibru. Ca si in presa, cum il cunoaste toata lumea, asa era si in familie. Realiza un echilibru. El intotdeauna imi povestea de sora mea – ce a facut, ce realizari are. Chiar, de multe ori, mi-o dadea drept model. Cand eram mic nu prea-mi placea sa citesc. Eram ca orice copil mic care prefera sa se duca sa se joace decat sa citeasca si imi spunea „Ana-Maria, sora ta…”.
E.P.: Ana-Maria… TINU, sora ta…
ANDREI TINU: Da… „citeste, eu o ascult”… Intotdeauna mi-am dorit sa fiu ca ea, din punctul acesta de vedere.
E.P.: Cand v-ati cunoscut?
ANDREI TINU: Am cunoscut-o la moartea tatalui meu. A fost alegerea mea! Murise tatal meu si voiam sa acopar intr-un fel aceasta pierdere, regasind-o pe ea.
E.P.: Si i-ai spus ca a fost un model pentru tine?
ANDREI TINU: Da, i-am spus exact ce-ti spun tie acum. Se pare ca nu a impresionat-o. Dar faptul ca nu a interest-o e problema ei. Eu in continuare o vad ca fiind sora mea, desi ea a spus ca ea nu ma poate recunoaste. Este perspectiva ei… Eu am perspectiva mea pe care mi-a imprimat-o tata.
E.P.: Daca l-ai avea pe tatal tau acum in fata i-ai reprosa ceva? Judecand cu mintea ta de adult…
ANDREI TINU: Nu. Sunt convins ca el, la momentul respectiv, a facut ceea ce a considerat ca este mai bine pentru mine si pentru ea.

Adevarul despre 1 ianuarie 2003

E.P.: Unde erai pe 1 ianuarie 2003, atunci cand s-a intamplat acel… accident?
ANDREI TINU: Pe 1 ianuarie 2003 eram la Paris, si as face mentiunea ca accident e un cuvant intre ghilimele.
E.P.: Voiam sa stiu cum ai aflat tu de momentul… „accidentului”. Asa cum am aflat si noi, din presa?
ANDREI TINU: Nu din presa. Ne-a sunat o ruda. Era 1 ianuarie, dupa noaptea de Revelion. Dormeam, m-a luat pur si simplu din somn. A fost o stire care ne-a zguduit.
E.P.: Si stirea a fost „accident de masina”.
ANDREI TINU: Da, la momentul respectiv, da. Din momentul ala mama mea a avut o cadere si atunci mi-am intrat eu in atributiile capului familiei.
E.P.: Nu a fost un accident, spui tu.
ANDREI TINU: Nu.
E.P.: Si nu esti singura voce care sustine acest lucru… Ce crezi ca a fost?
ANDREI TINU: Nu, nu sunt singura voce. A fost…
E.P.: …Pentru ca s-a asternut, cumva, un val de liniste peste acel episod si as vrea ca lumea sa nu uite!
ANDREI TINU: Cu singuranta nu vor uita pentru ca, in viitorul apropiat, voi scrie o carte despre moartea tatalui meu. Se va intitula „Moartea ziaristului” – cel putin asa am creionat eu… Cred ca va fi cu adevarat un bestseller care va zgudui din temelii societatea romaneasca.
E.P.: Andrei, tu stii adevarul sau doar il banuiesti?
ANDREI TINU: Adevarul absolut nu-l cunoaste nimeni…
E.P.: Dar cine ar fi vinovatul sau vinovatii? Cum crezi tu ca s-a intamplat?
ANDREI TINU: Te voi lasa sa cumperi cartea si sa aflii de acolo… Printre randuri. Sigur, am cercul meu de suspecti – sunt mai multe ipoteze, dar care toate converg catre aceeasi concluzie – cea a crimei.
E.P.: Deci, concret, atunci cand masina a iesit de pe carosabil, tatal tau nu era in viata. Asta ar trebui sa intelegem…
ANDREI TINU: Da, eu cred ca el a murit in alta parte si a fost transportat acolo. Chiar de curand am si incheiat procesul cu sora mea legat de mostenire si mie mi-a revenit, printre alte proprietati, autoturismul.
E.P.: Un Vovlo…
ANDREI TINU: Un Volvo S 40, cea mai sigura masina la momentul aceea. M-am dus personal si am luat masina din garajul apartamentului si am dus-o la mine in curte. Am spalat-o, am aranjat-o…
E.P.: E… masina ta?
ANDREI TINU: E masina mea!
E.P.: O vei conduce?
ANDREI TINU: Da.
E.P.: Poti sa o conduci?
ANDREI TINU: Pot sa o conduc. Toata lumea m-a intrebat cum pot sa fac lucrul acesta… Eu sunt convins ca nu autoturismul a fost arma crimei. El a fost doar un mijloc prin care, probabil, l-au transportat acolo.
E.P.: Daca ar fi sa dai timpul inapoi, l-ai sfatui pe tatal tau sa iasa din presa, sa fie in alta parte in momentul acela…
ANDREI TINU: Nu. Nu, pentru ca presa a fost viata lui. Chiar de curand vedeam un interviu pe care l-a acordat postului national de televiziune, un intreviu din 2001 sau 2002, in care vorbea cu atata pasiune despre meseria lui, meseria de jurnalist, si cred ca odata cu moartea lui s-a incheiat o epoca romantica a presei romanesti. In anul 2003 ziarul „Adevarul” era singurul ziar care era condus si patronat de jurnalisti. De atunci nu a mai existat un astfel de produs, presa s-a diluat si s-a polarizat in functie de partidele politice, de interesele economice si nu a mai existat o institutie media care sa fie patronata de catre ziaristi.
E.P.: Am citit o declaratie de-a ta. Spuneai ca, dupa ce a ajuns actionar majoritar la „Adevarul”, tatal tau declara ca va incepe o campanie impotriva clasei politice pentru ca detine niste dosarecare o vor zgudui din temelii. Dosarele acestea…?
ANDREI TINU: Ti-am spus, voi scoate o carte care va zgudui din temelii societatea romaneasca.
E.P.: Dar nu ti-e frica sa spui adevarul?
ANDREI TINU: Nu! Astazi nu am nici importanta, nici greutatea cuvantului pe care tatal meu il avea atunci, dar sunt dator sa spun adevarul. Si el a facut astfel – acesta a fost crezul lui profesional si de convingere.
E.P.: Ce voiai sa „te faci” cand erai mic? Jurnalist?
ANDREI TINU: Aveam 17 ani cand l-am intrebat pe tatal meu daca sa dau la facultatea de Jurnalism, sa ma fac ziarist ca si el. Mi-a spus ca ar trebui sa fac ceea ce imi place, dar m-a sfatuit sa ma indrept catre o facultate in care sa invat o profesie… si apoi, daca imi va placea presa… e bine sa am un domeniu la care sa ma refer, nu sa fiu… „bun la toate”.
E.P.: Si pentru ce facultate ai optat?
ANDREI TINU: La momentul in care am avut discutia cu el optasem pentru Politehnica, sa ma fac inginer. Avem si jurnalisti-ingineri… chiar mana lui dreapta de la momentul respectiv era inginer… Dar, dupa moartea lui, care s-a petrecut cand eram la jumatatea clasei a XI-a, am fost introdus in procese si intr-o lupta in fata unui complet de judecata, in fata judecatorului… m-a atras foarte tare acest lucru si am dat la Facultatea de Drept. Am facut Facultatea de Drept si acum sunt profesor acolo. Nu-mi pare rau deloc pentru alegerea pe care am facut-o si chiar simt ca asta este vocatia mea.
E.P.: Erai in liceu atunci cand s-a intamplat… si deja de atunci ai inceput sa apari la televizor. Erai… o vedeta printre colegii tai?
ANDREI TINU: Dar ce emotii am avut prima data cand am aparut la televizor! Imi aduc aminte si acum cum am inceput sa tremur! Nu stiam ce sa spun, toate camerele erau indreptate spre mine…
E.P.: Dar toata lumea te-a placut!…
ANDREI TINU: Am avut noroc ca eram de partea adevarului, de partea dreptatii. Si vorbele ieseau singure pentru ca eu povesteam lucruri din viata mea, lucruri traite. Nu aveam cum sa ma incurc in mincuni si eram sincer. Si cred ca poate de aceea m-a placut si lumea, pentru ca oamenii simteau sinceritatea.

Nu am avut timp sa sufar

E.P.: Practic lupta ta si chinul tau au fost pentru numele „Tinu” si pentru tot ce a insemnat tatal tau in mintea oamenilor de pretutindeni. Ai avut timp sa te reculegi si sa-ti dai seama, in momentele acelea, prin ce treci? Iti pierdusei parintele… ai avut timp sa suferi?
ANDREI TINU: Nu… N-am avut timp sa sufar si cred ca asta a fost un lucru bun. A trebuit sa lupt, a trebuit sa am grija de mama mea, pentru ca devenisem si ma simteam ca fiind capul familiei. Din punctul acesta de vedere nu am apucat sa sufar. Sigur, suferinta a fost! Dar am incercat sa ma concentrez pe viitor si nu pe trecut.
E.P.: Te-a intrebat cineva de ce nu ti-ai dorit numele mai devreme? De ce nu s-a luptat mama ta ca tu sa primesti numele mai devreme? Banuiesc ca asta ar fi intrebarea din mintea multora – de ce in momentul acela ai vrut neaparat numele.
ANDREI TINU: Din cate am inteles si din discutiile cu mama mea, urma sa fie facut acest pas – deci o recunoastere oficiala, cand implineam 18 ani. Atunci procedeul ar fi fost mult mai simplu si se putea face mai discret. In plus, tatal meu devenise patronul ziarului si nu mai exista posibilitatea ca el sa fie destituit din functia de director al ziarului pentru ca devenise patron. Inainte sa inceapa campania de achizitionare a actiunilor, el avea in jur de 30%. Mai avea Cristian Tudor Popescu – 20%, si apoi actiunile continuau in functie de ierarhie. Si se puteau strange sa-l dea jos. Asa, nemaiexistand aceasta problema, fiind linistit si eu avand 18 ani, fiind procedura mai simpla, urma sa se faca acest pas. Ne-au lipsit 11 luni.
E.P.: Cristian Tudor Popescu… Nu va intelegeti bine…
ANDREI TINU: Nu. Si nici nu as vrea sa ma inteleg bine cu el.
E.P.: Ti-a atras si antipatii numele acesta!
ANDREI TINU: Apropo de acest aspect, chiar in cartea pe care o sa o scriu… deocamdata nu stiu daca o sa fie o carte gen documentar sau daca o sa fie un roman in care sa schimb usor numele personajelor, dar cititorul sa stie, de fapt, la cine ma refer. Daca ar fi sa fac un volum putin romantat m-am gandit la mai multe nume pe care as putea sa i le pun.

Cristian Tudor Popescu este un om fara principii si fara valori

E.P.: Ne dai o cheie de lectura acum?
ANDREI TINU: As putea sa va dau asa… un indiciu, dar nu o sa va spun numele. Daca ma intrebati cum il caracterizez eu si in carte si in viata de zi cu zi… este un om fara principii si fara valori. Desi la televizor pozeaza… Il apreciam inainte de moartea tatalui meu, dar, dupa aceea, imediat in zilele urmatoare tragicului eveniment el a aparut la televizor si a spus ca va face tot posibilul sa afle adevarul. In momentul in care s-a vazut instalat in scaunul de director al ziarului, in scaunul de Presedinte al Clubului Roman de Presa – deci luase toate locurile si functiile posibile de la tatal meu, s-a asternut tacerea asupra marelui deontolog.
E.P.: De ce crezi? I-a fost impusa sau a vrut singur?
ANDREI TINU: E greu de spus, desi, pentru un om de talia lui, de calibrul lui… Ce i se putea intampla?! Sa il dea afara? Isi gasea oricand un alt job. Cand a fost sa fie dat afara si-a gasit un alt loc de munca. Si-a facut propriul ziar, deci nu era niciun fel de problema. De ce nu a spus atunci adevarul?! Cand devenise el patron la ziar?! Din punctul meu de vedere, repet, este un om fara coloana vertebrala.
E.P.: Ce s-a intamplat cu actiunile tatalui tau de la „Adevarul”?
ANDREI TINU: Imediat dupa moartea tatalui meu, pe 1 ianuarie 2003, ele i-au revenit Anei-Maria Tinu, sora mea, printr-un certificat de mostenitor obtinut fraudulos la momentul respectiv. Certificat pe care, dupa 8 ani, am reusit sa-l anulez. Vreo trei ani au ramas in posesia ei – 80% dintre actiunile de la „Adevarul” – dupa care a vandut pachetul de 60% catre omul de afaceri Dinu Patriciu, care, astfel, a devenit actionarul majoritar.
E.P.: Tu ce ai fi facut cu ele?
ANDREI TINU: E greu de spus! La 17 ani, sigur, nu ai nici cunostintele necesare – nu m-as fi dus, in niciun caz, sa fac eu pe seful peste ziaristii de acolo. Eu nu pot sa ma raportez decat la acel moment. Ulterior, daca ma intrebi daca as fi vandut sau nu… Nu am de unde sa stiu care au fost conditiile in momentul respectiv, pentru ca, din cate s-a spus in presa, in anul in care ea a vandut se schimbase deja si conducerea manageriala a ziarului. N-au mai lasat ziaristii sa conduca… – asta a fost si motivul pentru care Cristian Tudor Popescu a plecat, si partea financiara. S-a impus un management propriu, iar ziaristii au zis ca nu mai pot fi independenti. Si atunci au plecat! Atunci ziarul s-a prabusit si in tiraj, pentru un om cumpara un ziar pentru cel care il semneaza, nu pentru cum arata. Sau, cel putin asa ar trebui! Si probabil asta a fost singura ei solutie la momentul respectiv, sa vanda. Probabil ca ar fi trebuit sa vina cu bani de acasa pentru a-l sustine pentru ca nu mai mergea pe profit.

Am intrat in politica la 19 ani

E.P.: De ce ai intrat in politica si de ce alaturi de PRM?
ANDREI TINU: Cineva spunea odata ca, atunci cand esti mic, ai voie sa faci o greseala. Eu nu consider ca am facut o greseala chiar si pentru ca am intrat in PRM. Eu sunt un nationalist, prin convingere. Ma vei intreba cum de sunt la un partid social-democrat… Doctrina nationala nu are legatura cu doctrina de Stanga sau de Dreapta, din punctul meu de vedere. Ba chiar platforma-program a partidului Romania Mare era una social-democrata. Am intrat in politica la 19 ani pentru ca singura persoana care a fost alaturi de mine a fost Corneliu Vadim Tudor. El a spus „da, eu stiam, eu am scris in Romania Mare de atata timp de relatia extraconjugala a lui Dumitru Tinu”. A avut curajul sa spuna lucrul asta desi atatia oameni importanti stiau despre situatia noastra. A fost un gest care, pentru mine, a contat foarte mult, mai ales in acel moment. Atunci am zis sa ader si eu la partidul pe care il conduce. Si nu mi-a parut rau. Nici acum nu imi pare rau. Am avut foarte multe lucruri de invatat de la el…
E.P.: O clipa! „Relatie extraconjugala”. Tu asa o numesti sau… o numesti „o mare iubire?”
ANDREI TINU: Eu l-am citat pe Corneliu Vadim Tudor. A fost o iubire intre tatal si mama mea! Altfel nu ar fi durat atata timp – 20 de ani, si nu ar fi avut un rod atat de frumos. Nu imi place sa vorbesc despre mine, nu este bine sa vorbesti despre propria persoana, dar cred ca am fost un rod frumos al dragostei dintre ei.
E.P.: Si semanati foarte bine…
ANDREI TINU: Daca tu spui…
E.P.: Hai sa vorbim si de PSD, ca asa e corect!
ANDREI TINU: Sa o luam cronologic. Eu imi fac doctoratul in istorie si… trebuie sa o luam sistematic. Spuneam ca, in politica, am intrat alaturi de Partidul Romania Mare. Am avut foarte multe de invatat! Acolo am avut si debutul – la revista „Romania Mare”. Acolo am inceput sa scriu. Ma simteam bine, ma simteam independent, scriam despre ce subiect voiam. Corneliu Vadim Tudor nu m-a cenzurat niciodata, chiar daca, la un moment dat am sustinut votul uninominal desi el nu-l sustinea. M-a lasat, pentru ca asta era opinia mea. Imi facea corecturi pe text… de colo am invatat si eu sa fac corecturi… Am lucrat in redactie si a fost o experienta extrem de utila. Chiar in prima carte pe care am scos-o, intitulata „Mostenirea” am introdus o selectie de texte pe care le-am publicat in „Romania Mare” si in „Q Magazine”. Ii multumesc domnului Corneliu Vadim Tudor pentru sansa pe care mi-a acordat-o. Sigur, ulterior drumurile noastre s-au despartit intr-o maniera mai mult sau mai putin eleganta. Dansul are un temperament vulcanic… L-am inteles. Eu nu am niciun resentiment, chiar i-am trimis cartile pe care le-am publicat. El a scris despre asta in revista si a pus si dedicatia pe care i-am dat-o… E bine ca oamenii sa lase loc de „buna ziua”.
E.P.: Bun, ai incheiat acel capitol, ce urmeaza?
ANDREI TINU: Da, acela este un capitol incheiat. Dupa ce am fost dat afara… Pentru ca nu am plecat din PRM ca sa ma duc undeva mai bine, ci am plecat pentru ca am fost dat afara… am vrut sa continui cu viata politica. M-ai intrebat de ce am ales politica si, ca raspuns, o sa-ti dau un citat din Platon – „Riscul de a nu te implica in viata politica este acela de a fi condus de oameni inferiori tie”. Eu nu vreau sa accept sa fiu condus de oameni care imi sunt inferiori. Desi suntem, de multe ori, condusi de astfel de oameni, nu trebuie sa acceptam. Trebuie sa ne implicam! Chiar daca nu facem politica, macar sa venim la vot. Prezenta la vot este importanta tot timpul, pentru ca, daca nu venim la vot, cum ne putem exprima apoi ca nu o ducem bine?!
E.P.: As putea sa te vad vreodata presedintele Romaniei?
ANDREI TINU: Da, daca ma votezi…
E.P.: Ti-ai dori asta?
ANDREI TINU: Sa ma votezi tu?
E.P: Sa fii presedintele Romaniei…
ANDREI TINU: Da, mi-as dori!
E.P.: Ma uit la tine si nu pot sa nu ma-ntreb daca studentii iti spun „Dom’ profesor” cand te vad pe culoarele universitatii.
ANDREI TINU: Da. Asa-mi spun. Sigur, suntem apropiati de varsta. Am avut foarte mari emotii cand am intrat la catedra pentru ca nu stiam cum ma vor trata.
E.P.: Esti exigent?
ANDREI TINU: Da, pentru ca daca nu esti exigent si chiar putin sever… ti se urca in cap. Asta a fost prima lectie pe care mi-au spus-o profesorii mai experimentati. Incerc sa fiu si prieten cu studentii mei, incerc sa fac lucruri practice. La primul seminar chiar am simulat un proces pentru ca ei sa vada in ce intra. Dragostea mea pentru Drept s-a nascut intr-o sala de tribunal. Multi dintre ei n-au intrat niciodata intr-o sala de tribunal!

Sunt si scriitor, si profesor, si politician si… om de afaceri…

E.P.: Bun, am stabilit si asta cu „Dom’ profesor” , om de afaceri putem spune ca esti? Ca a existat un episod cu viperele. S-a spus ca faci afaceri cu veninul miraculos… Ai scris si o carte
ANDREI TINU: Da… Sunt si scriitor, si profesor, si politician si… om de afaceri…
E.P.: De toate…
ANDREI TINU: Nu prea e bine sa fii „de toate”. Se spune ca acela care este bun la toate, de fapt, nu e bun la nimic. Am putea spune ca sunt un om de afaceri in sensul ca… am o societate comerciala pe care am infiintat-o cu prietenii mei. Ideea ne-a venit de pe internet. Cum am simtit nevoia sa ma implic in politica, am simtit nevoia de a ma implica si in afaceri. Multa lume m-a intrebat de ce trebuie sa mai muncesc pentru ca, spuneau ei, o sa primesc la un moment dat nu-stiu-ce mostenire. Eu toata viata mea… nu mi-am construit-o cu gandul ca, peste un numar de ani, o sa primesc nu-stiu-ce avere.
E.P.: Dar crezi ca o sa o primesti? Averea asta mare?
ANDREI TINU: Pai… am primit-o. Am primit masina tatalui meu, o vila de vacanta de la Breaza si apartamentul in care statea. Deci aceasta este toata mostenirea pe care am primit-o…
E.P.: … Deci mai trebuie sa muncesti!…
ANDREI TINU: Sigur ca trebuie sa muncesc. Si imi place sa muncesc. Toata lumea ar trebui sa munceasca intr-o societate normala. Sau, cel putin asa o sa fie in societatea pe care o sa o construiesc eu ca presedinte.
E.P.: Atunci o sa te votez!… Sa ne intoarcem la afacerea cu vipere…
ANDREI TINU: Am inceput afacerea aceasta desi eu nu am avut niciodata vreo pasiune pentru animalele cu sange rece, pentru ca oricum am fost inconjurat de oameni cu sange rece inca de cand a inceput scandalul cu tatal meu. Ne-am documentat, am achizitionat animalele, am facut procedurile necesare… A fost si accidentul cu muscatura de vipera, din care am ramas cu o cicatrice destul de urata pe bratul drept… Dupa experienta aceasta am scris o carte.
E.P.: Accidentul s-a intamplat atunci cand demonstrai unei echipe de filmare cum se recolteaza veninul de la vipere….
ANDREI TINU: Atunci cand faci pe desteptul… o patesti. Faceam o demonstratie pentru o echipa de televiziune si, intr-un moment de neatentie si de oboseala, am fost muscat. Am fost transportat la spital…
E.P.: Te-ai gandit atunci ca iti poti pierde viata? Stiai cat de grav este?
ANDREI TINU: Citisem foarte mult despre acest subiect si am avut situatia sub control. Mi-am pastrat calmul. Pana cand am ajuns la spital eram foarte linistit. Dupa aceea, pentru ca am intrat sub sedative, am stat oricum linistit doua saptamani. Toata lumea era panicata, chiar medicii nu imi dadeau foarte mari sanse, dar eu eram linistit. Chiar asa am si tratat subiectul in carte – mama mea e putin suparata pe mine din acest punct de vedere pentru ca-mi spune ca nu-mi pot imagina prin ce drama au trecut ei toti. Purtatorul de cuvant al spitalului a iesit si a spus ca sunt rezervati in ceea ce priveste evolutia mea, pentru ca nu s-au mai confruntat cu un caz de o asemenea gravitate.
E.P.: Cand te-a vazut mama ta prima data dupa acel episod… cum a fost?
ANDREI TINU: S-a repezit sa ma pupe pe mana cu interventia, pentru ca aveam niste dureri cumplite. Mama era foarte patrunsa de eveniment si acum imi dau seama cat de traumatizant a fost pentru ea. Pentru mine a fost o experienta interesanta si dupa acel moment – in saptamana in care am fost internat la terapie intensiva. Oamenii mureau pe capete pe langa mine. Eram la sectia de toxicologie, acolo unde majoritatea pacientilor sunt cei care vor sa isi ia viata si inghit tot felul de substante. A fost o imagine interesanta pentru ca, pe de-o parte, eram eu si inca cativa pacienti printre care si scriitorul Olimpian Ungherea – Dumnezeu sa il ierte, ca a murit dupa aceea – care ne luptam pentru viata. De partea cealalta erau oamenii pentru care viata nu conta si care au ajuns acolo tocmai pentru ca voiau sa renunte la viata. Intre noi… erau medicii care se luptau, in egala masura, sa ne salveze viata si noua, si lor.
E.P.: E adevarat ca era sa o pierzi pe mama ta din cauza cancerului, acum ceva vreme?
ANDREI TINU: Da.
E.P.: Te-ai gandit ca vei ramane orfan atunci? Sa o pierzi si pe ea…
ANDREI TINU: Nu m-am gandit la lucrul asta. Poate ca am refuzat sa ma gandesc! Sigur… exista aceasta posibilitate. Norocul nostru a fost ca am aflat de aceasta suferinta a ei din pripa si astfel am putut sa o tratam. Am fost cu ea si in Turcia… La momentul respectiv chiar mi-am vandut masina noua pe care o luasem tocmai pentru ca sa merg cu ea in Turcia si sa faca acest tratament. Noi am fost si suntem o echipa unita si puternica si cred ca asta este si cheia succesului.
E.P.: Hai sa vorbim si despre lucrurile mai vesele din viata ta. Spune-mi, ce pasiuni ai?
ANDREI TINU: Fetele frumoase!
E.P.: Si atat?
ANDREI TINU: Glumeam, daca mi-ai spus ca am trecut la un registru vesel. Imi place foarte mult sa fac scufundari – scubadiving. Chiar am fost si in strainatate sa practic acest sport. Suntem un grup de prieteni care mergem in deplasari… acolo e foarte frumos. E o lume cu totul si cu totul diferita fata de lumea de la suprafata. Este o lume in care nu auzi galagie.
E.P.: Da’ apropo de fetele frumoase…
ANDREI TINU: Nu exista sirene, daca asta vrei sa ma intrebi…
E.P.: …Iubesti? Exista cineva in viata ta?
ANDREI TINU: Da, bineinteles! Sunt mai multe fete pe care le iubesc?
E.P.: Cum adica „mai multe” fete?
ANDREI TINU: Pai mama mea, prietena mea…
E.P.: Exista cea pe care ai cere-o de sotie?
ANDREI TINU: Asta e o intrebare grea…
E.P.: Te-ai gandit la pasul acesta? Te vezi cu sotie si copil, la un moment dat?
ANDREI TINU: Sa stii ca am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai des. Totusi am si eu niste ani… Dar mi-am propus ca pana la 33 de ani, pana la varsta Hristica, sa nu fac acest pas desi, din cate am inteles eu, in dragoste nu sti niciodata cand se intampla aceasta trecere. Iubesc! Cred ca asta e cel mai important combustibil al vietii – iubirea. Daca nu am iubi, nu stiu ce fel de oameni am fi.
E.P: Daca ar fi sa ne uitam in CV-ul tau, ce ne-ai spune de acolo?
ANDREI TINU: Scrisul este o pasiune de-a mea. Acum imi scriu teza de doctorat, pe care vreau sa o termin cat mai repede. Apropo de teza de doctorat si de tatal meu, el a fost participant la evenimentele de la Praga, a fost corespondent de razboi pe acea vreme, a intrat clandestin in Cehoslovacia – pntru ca granitele erau inchise. Din pacate nu am scrierile lui originale pentru ca, daca ele exista, sunt in posesia Anei Maria Tinu care, probabil ca nu o sa mi le dea niciodata. Incerc sa reconstitui traseul si corespondenta lui oficiala de acolo – cea de la Agerpress. Am gasit niste editoriale impresionante pe care le-a semnat acolo. Probabil ca, intr-un viitor nu foarte indepartat voi scoate o carte, o culegere cu editorialele lui, de cand a intrat in presa, din 1960 si pana in 2002. El a semnat editorialul din ziarul Adevarul pe 31 decembrie 2002. Se intitula, profetic – sa spun asa – „Spre statia Sperantei”. Si a plecat in acea statie a sperantei pe 31 decembrie spre 1 ianuarie. Pentru ca m-ai intrebat de CV, cred ca cel mai mandru sunt de ceea ce am facut, de ceea ce am scris, sunt mandru si de faptul ca sunt profesor si incerc sa le imprim si studentilor mei aceleasi idealuri in care eu am crezut.
E.P.: Andrei, care ar fi cele trei lucruri fara de care nu poti trai?
ANDREI TINU: Ce sa spun?! Aer, apa si mancare… Glumesc… n-as putea trai fara iubire, fara persoanele apropiate mie si fara sa am un tel in viata.
E.P.: Dar ai putea pleca din Romania? Te-ai gandit, la un moment dat, sa iti gasesti rostul in alta parte?
ANDREI TINU: Nu. Am fost coleg si de generala, si de liceu si de facultate cu foarte multi prieteni care au plecat. Nu i-am inteles niciodata… Omul este precum un copac. Are radacini in pamant, din care se naste. Sa te duci printer straini… ce sa faci? Sau, pana la urma, cui lasi tara care ti-a fost mama? Spuneam la inceput ca sunt putin nationalist, dar daca noi plecam si… toata lumea ar pleca… ce s-ar alege de Romania?
E.P.: Spune-le ceva romanilor!
ANDREI TINU: Am emotii pentru ca nu ma asteptam sa ma pui intr-o astfel de situatie, dar tocmai emotiile pe care le am acum si pe care le-am avut intotdeauna cand am aparut in fata unei camere de luat vederi m-au facut sa fiu sincer. Asa sunt si acum, cand le spun ca ar fi bine sa se implice, asa cum am facut eu, si in viata sociala, sa nu plece din Romania, pentru ca daca toti ramanem aici si punem umar de la umar, sigur vom reusi sa schimbam lucrurile in bine.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *