Aproape ca ne asteptam cu totii ca Meryl Streep sa fie vedeta Oscarurilor 2012, pentru ca fiecare implicare a ei intr-un proiect artistic a fost incununata de glorie. Momentul in care Meryl Streep a primit cea de-a treia statueta Oscar din cariera sa (in urma celei de-a 17-a nominalizari), pentru rolul principal din The Iron Lady, a fost unul de profunda emotie si inca o dovada ca dreptul la maretie e al celor care stiu sa creada in ei si sa isi traiasca viata cu discretie si demnitate.
Dormind sub un copac, visand la Ritz
Cea mai buna actrita din lume, dupa cum este perceputa de fiece pamantean consumator de cinema, si dupa cum o dovedesc, fara tagada, statisticile de specialitate, s-a nascut pe 22 iunie 1949, in Summit, New Jersey, intr-o familie ce nu parea sa ascunda in gene un har actoricesc de asemenea amploare. Singurul membru al familiei Streep care-si desfasurase activitatea intr-un mediu creativ – cel al artei plastice – era mama, tatal activand ca director al unei companii farmaceutice. Alaturi de Dana si Harry, fratii ei mai tineri, Meryl Streep a crescut in Bernardsville, unde a fost lidera grupului de majorete si vedeta liceului Bernards. Insa primele inclinatii artistice ale viitoarei mari actrite au fost catre muzica, in special cea de opera, pasiune ce a fost abandonata dupa ce Streep s-a inscris la cursurile de
actorie din cadrul colegiului Vassar, in 1967. Fenomenalul ei talent a facut senzatie, chiar de la inceput, printre colegi si profesori. Clinton Atkinson, primul ei dascal intr-ale actoriei, isi aminteste: „Interpretarea ei iti facea, pur si simplu, pielea de gaina, iti ravasea mintile. Meryl Streep nu juca, ea se confunda cu rolul.“
Dupa absolvirea colegiului Vassar, Meryl Streep a urmat cursurile prestigioasei scoli de actorie a Universitatii Yale, si n-a durat mult pana cand si cele mai rigide standarde ale scolii, cele mai severe cerinte ale programei au capitulat in fata exceptionalei puteri de transfigurare artistica a tinerei studente. Streep a absolvit, in 1975, Masterul in Arte Frumoase, si astfel, echipata cu diplome ce-i atestau talentul fara rival, a debutat pe scena de teatru cu roluri in piese faimoase, precum „A Memory of Two Mondays“, de Arthur Miller, si „27 Wagons Full of Cotton“ a lui Tennessee Williams. Din pacate, insa, recunoasterea incredibilelor ei calitati avea loc, peste tot, numai la nivel declarativ, scolile exploatandu-si marile talente fara a oferi recompense banesti, astfel ca, din punct de vedere material, perioada de inceput a fost una foarte grea. Meryl Streep isi lua, deseori, part-time, joburi de chelnerita, iar, in timpul unei vizite la Londra, a dormit in strada, deoarece nu si-a putut permite sa-si inchirieze o camera la hotel.„M-am straduit sa castig pe acolo cativa banuti, cu care sa-mi pot cumpara de mancare si sa ma cazez undeva. Dar intr-o noapte, cand nu am reusit sa strang suficienti bani, am dormit in Green Park, sub un copac. Vedeam, din parc, Hotelul Ritz, si mi-am jurat in acea noapte ca intr-o zi ma voi caza acolo. Si asa a fost“.
Da, asa a fost, caci pentru cea mai buna tanara actrita de pe Broadway propunerile de a debuta in televiziune n-au intarziat sa apara. Mini-seriile „Secret Service“ (1977), „The Deadliest Season“(1977) si „Holocaust“(1978) s-au grabit sa si-o revendice pe generic, iar schimbarea a fost de bun augur, caci, pentru interpretarea din „Holocaust“, Meryl Streep a castigat primul ei premiu Emmy. Acelasi an, 1978, avea sa-i aduca si cea dintai nominalizare la Oscar, pentru rolul din „The Deer Hunter“, un film despre durele consecinte ale razboiului din Vietnam, in care apare alaturi de magnificul Robert de Niro.
Prima la Oscar
Filmele care au facut valva in 1979 i-au cimentat apoi reputatia de cea mai in voga actrita a momentului. „The Seduction of Joe Tynan“ si „Manhattan“-ul lui Woody Allen au relevat performante cu adevarat impresionante, puse in umbra, in scurt timp, de partitura din „Kramer vs. Kramer“ (1979) – o drama de familie in care teribila confruntare cu Dustin Hoffman i-a adus lui Meryl Streep Oscarul pentru cea mai buna interpretare feminina, Globul de Aur si premiile de excelenta ale criticilor de film din Los Angeles si New York. Se povesteste ca, in timpul coplesitoarei ceremonii a Oscarurilor, proaspata premiata a fost atat de naucita de emotie, incat si-a uitat la toaleta statueta abia castigata.
Plictisita de intruchiparea unor personaje contemporane, Meryl Streep si-a pus agentul la treaba si i-a trasat sarcina gasirii unui rol mai provocator, ceva nou, care sa-i starneasca toate valentele interpretative. „Nu stiu, pune-ma pe luna, imbraca-ma altfel, fa-mi ceva, ca m-am saturat de vremurile astea!“ – spunea ea celui insarcinat sa-i caute de lucru. „Vreau in alt timp si-n alt spatiu, oriunde, numai in prezent, nu.“ Dorinta i s-a indeplinit cand a primit rolul principal in „Logodnica locotenentului francez“, o trista poveste de dragoste din Anglia secolului al XIX-lea.
Satisfacuti au fost si criticii, care s-au grabit sa o apalude pentru emotionanta prestatie, si au coplesit-o, din nou, cu premii: primul premiu al Academiei Britanice de Film, inca un Glob de Aur si premiul Asociatiei Criticilor de Film din Los Angeles.
In sirul record al trofeelor castigate de Meryl Streep a urmat cel de-al doilea Oscar, primit pentru rolul din „Sophie’s Choice“ (1982). Tulburatorul destin al Sophiei Zawistowski a fost zugravit cu atata emotie, putere si pasiune, de Streep, incat cei mai duri critici nu s-au sfiit sa declare aparitia ei in acest film drept cea mai buna performanta actoriceasca a tuturor timpurilor.
Se zvoneste ca Meryl Streep l-ar fi implorat in genunchi, la propriu, pe regizorul Alan J. Pakula, ca sa capete rolul pe care apoi l-a pregatit minutios, invatand expresii intregi in limba poloneza pentru ca accentul personajului principal sa fie credibil.
Libera, de acum, sa controleze pe care generice sa-i apara celebrul nume, Meryl Streep si-a dovedit flerul si maiestria in alegerea proiectelor care au urmat: „Falling in Love“ (1984) – povestea unui amor intårziat, a unei intålniri de dragoste care tulbura destine, film in care partener de scenariu romantic ii este Robert De Niro, sau duiosul si exoticul „Out of Africa“ (1985), cu Robert Redford in rolul iubitului interzis, ambele pelicule aclamate de critica, dar, mai ales, de public. Insa, dupa aproape doua decenii aglomerate de succese rasunatoare, cariera lui Meryl Streep a cunoscut un oarecare declin la inceputul anilor ’90, cand rolurile bune, scenariile cu miez, n-au mai abundat. Au trecut cinci ani pana ce „Podurile din Madison County“, povestea unei splendide si imposibile iubiri, in care l-a avut ca partener pe Clint Eastwood, i-a dus din nou, in prim-plan, talentul de exceptie.
Publicul a suspinat, criticii si-au ridicat, din nou, admirativ, palariile, si-a curs, iar, cu premii mari: un Screen Actors Guild Award, o noua nominalizare la Oscar (aveau sa se stranga, in total, 14) si inca un Glob de Aur din colectia record, de 6 trofee rotunde.
A Big Happy Family
Listei generoase de izbanzi profesionale si puzderiei de premii de actorie care i-au rezervat un loc de onoare in istoria cinematografiei mondiale li se opune, in cazul fericit al lui Meryl Streep, un trecut sarac in furtuni sentimentale si-n spectacole de viata personala ce fac atat de des deliciul presei de scandal.
Dupa ce destinul i-a rupt, tragic, logodna cu actorul John Cazale, acesta murind in urma unui cancer osos, anul 1987 a insemnat, totusi, pentru Streep, perioada de fructuos inceput de cariera, dar si anul intalnirii cu cel ce avea sa devina marea ei iubire. Pe 15 septembrie, sculptorul Don Gummer a luat-o de nevasta si, in ciuda traditiei nefaste a mariajelor din lumea artistica, cei doi sunt, si astazi, de nedespartit. Un an mai tarziu s-a nascut Henry, primul dintre cei patru copii ai cuplului. Meryl Streep pare sa fi gasit mult-cautata reteta a impacarii vietii profesionale celebre si tumultuoase cu responsabilitatile unei familii asezate si fericite, caci faima si defilarile intense pe covoarele rosii ale festivalurilor de film n-au oprit-o sa mai faca inca trei copii, n-au aruncat-o in dileme amoroase si n-au abonat-o la casnicii pe banda rulanta, asa cum s-a intamplat in cazul altor staruri de cinema. In decada ’80 – ’90, printre decernari de Oscaruri, Globuri de Aur si alte trofee, Meryl Streep, ajutata mult, ce-i drept, si de catre devotatul ei sot, a schimbat scutece pentru Mary Willa Gummer, Grace Jane Gummer si Louisa Jacobson Gummer, cele trei fiice care au venit pe lume dupa nasterea lui Henry. Insa Streep recunoaste cu fair-play ca Don a fost cel care si-a luat, in aceasta perioada, cel mai lung concediu de „maternitate“.
O alta explicatie plauzibila pentru reusita atat de deplina in viata personala se poate gasi si intr-o declaratie recenta a actritei: „Cred ca sunt o fanatica a ideii de familie. Da, fanatica, in sensul acela extrem in care vorbim despre cei dependenti de o religie, de exemplu. Intotdeauna mi-am dorit sa intalnesc persoana potrivita cu care sa-mi construiesc o familie. Nici nu pot sa-mi imaginez ce-ar fi insemnat, pentru mine, sa ajung sa traiesc singura!“
Mamma Mia, ce actrita!
Cu o familie reusita, o casnicie solida si-o cariera emblematica – asa a trecut Meryl Streep pragul anilor 2000, iar sirul performantelor de invidiat nu s-a oprit, nicidecum, aici. „One True Thing“(1998), alaturi de Renee Zellweger, si „Music of the Heart“ (1999), cu un rol pe care i l-a suflat de sub nas Madonnei, i-au adus inca doua nominalizari la mult-ravnitele premii Oscar. A urmat „The Hours“(2002), bine primit de public si de critica, si de pe urma caruia s-au ales cu Oscaruri Nicole Kidman si Julianne Moore, si „The Manchurian Candidate“ (2004), cu Denzel Washington ca partener, un film de factura politica in care Streep a avut ocazia sa fie, conform propriilor declaratii, amuzanta: „Ador sa joc comedie, dar, din pacate, nu mi s-a dat de multe ori sansa asta. Noroc cu «Candidatul Manciurian», asa am putut fi si eu, in sfarsit, haioasa.“ Oricum, teribil de „amuzanta“ mai fusese si in comedia neagra „Death Becomes Her“(1992), un regal de efecte speciale si replici tragi-comice, in care aparuse alaturi de Goldie Hawn si Bruce Willis.
Perioada recenta i-a oferit, insa, si alte roluri de care s-a achitat in stilu-i de o incredibila naturalete, iar aparitiile ei in filme cu un imens succes de box-office, precum comedia romantica „Prime“ si ecranizarea romanului „The Devil Wears Prada“ (2006), au salvat de la anonimat scenariile oarecum modeste. Astfel, rolul taioasei sefe de revista de moda i-a adus lui Meryl Streep inca un Glob de Aur, dovada ca fiece partitura ce-i trece lui Streep prin mana se transforma, sub bagheta unui talent miraculos, in trofeu sclipitor.
In tot acest timp, Meryl Streep nu s-a dezis, insa, de reputatia sa de cea mai buna actrita de drama, si a emotionat in miniseria „Angels in America“, o sfasietoare si controversata poveste despre viata si problemele homosexualilor americani.
Cu musicalul „Mamma Mia!“, Streep se intoarce la muzica si dans, pasiunile ei din tinerete. Mixata si produsa de Benny Andersson si Bjorn Ulvaeus, coloana sonora a filmului cuprinde duete fermecator interpretate de Meryl Streep, Julie Walters si Pierce Brosnan, pe celebrele melodii „Dancing Queen“, „S.O.S.“ si „Voulez-Vous“ ale legendarului grup ABBA.
La 55 de ani, Meryl Streep arata extraordinar, canta excelent, dansa fabulos si dadea lectii de mobilitate facand, in timpul unei scene de dans din „Mamma Mia!“, spagatul in aer. Iar pauzele dintre filmari le dedica activitatilor caritabile in care a fost implicata dintotdeauna si luptei acerbe pe care o duce pentru ca tinerele actrite sa nu se mai despoaie, asa de usor, pe ecran.
„Poti sa fii o diva si fara sa-ti dai chilotii jos“, spune ea, si, privindu-i cariera construita cu har si maretie, nu avem decat sa-i dam dreptate. Mai ales ca acum, la aproape 63 de ani, cand si-a ridicat noua statueta Oscar primita pentru exceptionalul sau rol din filmul “The Iron Lady” le-a facut pe toate femeile lumii sa-si doreasca sa calce pe urmele de noblete, distinctie si eleganta ale marii actrite.
Fan box
Numele complet: Mary Louise Streep
I se spune: Meryl
Par: blond; Ochi: albastri
Inaltime: 1,68 m
Frati/Surori: Are o sora si un frate mai mici decat ea, Dana si Harry
Studii: Vassar College din Poughkeepsie, New York (absolvit in 1971) si Yale University din New Haven, Connecticut (absolvita in 1975)
Copii: Henry (33 de ani), Mary Willa (29 de ani) Grace Jane (26 de ani) si Louisa Jacobson (21 ani)
Atuuri fizice: nasul. Desi, teoretic, e considerat un defect, nasul ei cu deviatie de sept, pe care a refuzat categoric sa si-o corecteze, ii da farmec si noblete.
Prieteni buni: Jill Clayburgh si Robert de Niro
Hobby-uri: muzica de opera. In copilarie a luat cateva lectii de canto.
Actrite preferate: Cate Blanchett, Emily Blunt, Helen Mirren si Nicole Kidman
Actori preferati: a declarat ca este cel mai mare fan al lui Leonardo di Caprio.
Adora: filmele chinezesti
Uraste: nuditatea exagerata din filmele americane
Barfe: A invatat sa cante la vioara, exersand cate 6 ore pe zi, timp de 8 saptamani, pentru rolul sau din „Music of the Heart“(1999).
A fost colega cu Sigourney Weaver la Scoala de Teatru de la Yale si au jucat impreuna intr-o piesa de teatru numita „Broastele“ („The Frogs“), pusa in scena intr-o piscina.
Diane Keaton a numit-o „geniul generatiei mele“, Bette Davis a vazut-o ca succesoare a sa la titlul de „Cea mai buna actrita a lumii“, insa Katharine Hepburn nu putea s-o sufere si nu i-a recunoscut niciodata talentul.
S-a luptat cu Madonna pentru rolul din „Evita“ si chiar a declarat: „Cant mai bine decat va putea ea sa cante vreodata, si daca primeste rolul asta, jur ca-i sucesc gatul!“ Madonna a primit rolul Evitei, dar, din fericire, Meryl Streep nu s-a tinut de juramant.
A declarat ca 7 barbati au ajutat-o sa intre in costumul stramt, de spandex, pe care a trebuit sa-l poarte in musicalul „Mamma Mia!“