Mihaela Burda – Prietenia nu are sex

de

Mi-a fost dat sa fiu o persoana de un optimism dezgustator. Din pricina asta, cand am luat decizia sa plec din tara, nu m-am gandit vreo clipa cum va fi viata mea fara prieteni – si, oricat m-as fi gandit, nu aveam cum sa imi imaginez!

Prietenie fara prospect si explicatii

 

Prima trupa de teatru am facut-o cand aveam 10 ani si, de vreo 35 de ani incoace, am trait numai impreuna cu oameni care mi-au fost si pentru care am fost mediu de rezonanta. Fara ei nu ma mai oglindesc, fara ei nu mai pot deveni. Sa traiesc fara prieteni e ca si cum mi-ar fi scoase organele si puse sa functioneze wireless – sunt numai o carcasa care se subtiaza si se cioflegeste in interactiunea cu mediul extern, intr-o fractura continua cu sine.

Articolul asta mi-as fi dorit sa il scriu cu si prin prietenele mele – cu toate ca, pentru mine, prietenia nu are sex. Profesoarele mele, mentorii mei care mi-au dat mai mult decat invatatura – energia si spiritul care nu se pot cuantifica nicicum. Colege care mi-au devenit, cu anii, un fel de alter-ego-uri. Partenere de afaceri cu care m-am trezit mai legata – prin ganduri, iar nu prin arginti! – decat am fost vreodata legata de cineva din familie. In fine, femei cu care m-am intersectat accidental candva si cu care n-am mai putut sa-mi intorc nicicand spatele. Si, fireste, Madalina, pentru care nici nu stiu cat am fost de prietena – am fost un fel de animal de casa zevzec, o pisica nebuna care-si miauna noptile pe coclauri si mai vine la „mama” in poala de Sarbatori, sau cand are cate o hiba, joia si toamna, cum ar spune ea, si doarme sub pomul de Craciun, cu jucariile, ca sa-si vindece ranile de salbaticiune odarlita, doar ca s-o zbugheasca iar pe geam, cand iti e lumea mai draga si sa te lase intrebandu-te: Unde-o mai fi plecat nebuna?!, cu speranta ca, poate, si de asta data va reveni intreaga…

Chiar am stat sa ma gandesc care a fost prima „prietena“ din viata mea – cand am simtit prima data cat e de bine sa nu fii judecat de omul din fata ta, sa simti ca te iubeste cineva si daca nu asteapta de la tine note de 10 si premii cu coronita, ci te are la inima asa cum esti. Mi-a venit in minte Emilia Mureteanu – o Doamna! Fosta colega cu tatal meu, in Muzeul National, o femeie de o forta si o cultura cum rar mi-a fost dat sa intalnesc, alaturi de care am petrecut numeroase vacante sau week-end-uri, pana cand a disparut din viata noastra fara ca mama sa-mi fi dat vreo explicatie.

M-a uitat Dumnezeu cautand-o pe net! Am gasit-o cand in realitatea mea parea ca se insereaza, dar in viata celorlalti se facea dimineata – si am sunat-o! Un telefon dat la ora 4.30 ora Bucurestiului – primul, dupa 35 de ani!

Mi-a raspuns un domn buimac si, incredibil, m-a rugat sa astept o clipa.

I-am auzit glasul – da, era timbrul pe care il cunosteam, cu o nota grava si altele saltarete si ludice, o voce pe care, din cand in cand, de-a lungul vietii, cand mi-a venit sa tin fruntea in pamant, am auzit-o mereu: Priveste peste multime cand esti trista! Ai sa vezi ce repede te inveselesti! I-am spus cine sunt.

– He! He! rade ea, ca si cand m-ar fi auzit alaltaieri. Era si timpul!

Timpul?! Intru in panica – pentru ca, in fine, ma uit la ceas. Dar bravez, cu un fel de zambet si-mi cer iertare: nu prea e o ora la care sa sune telefoanele…

– Ce ti-e, draga, cu ora?! Telefoanele de-aia sunt facute, ca sa sune cand ai nevoie de ele! De la Socrate incoace, in spatiul nostru cultural, gandirea e dialogala, devenirea e colaborativa, iar prietenii – voci esentiale in drumul catre sine. Nu poti sa spui: Multumesc! pentru un astfel de lucru – poate doar sa iti pese atat de mult, incat sa inveti sa raspunzi la chemari doar pentru ca oamenii dragi au nevoie.

 

Dincolo de cuvinte

 

Acum, sa nu cadeti in doaga mea si sa incepeti a crede ca toate femeile sunt minunate, iar viperele care v-au ciumpilit de picioruse – a se citi: v-au barfit, v-au suntat, v-au blocat o vreme cariera, v-au ventilat alesul cu batai precipitate de pleoape, v-au facut zile negre doar pentru ca erati diferite – sunt accidente pe drumul magnific al vietii!

Mi-aduc aminte ca acum – am intrat cu mentalitatea mea de „ingeras“ intr-o intalnire cu niste dudui, si unicul meu noroc a fost ca mi s-a aprins la vreme butonul de „avarie”! Mersesem impreuna cu Alice si Camelia (partenera mea de business, draga, draga mea prietena) la o intalnire de afaceri, care in mintea mea nu avea cum sa mearga rau: aveam un proiect si, in raport cu el, unica noastra asteptare era sa il realizam cat mai bine cu putinta. Nu aveam asteptari financiare marete, la inceput, dar eram sigure ca, punandu-l pe picioare, avea sa aduca tuturor multumiri felurite, pe termen lung.

Una dintre doamnele cu care ne intalneam avea foarte multi bani, dar nicio idee. Alaturi de ea mai erau doua doamne, aduse ca sa o ajute sa faca si mai mult banet, bineinteles, dupa ce isi indestulau domniile lor teschereaua.

Alice avea un concept. Eu si Camelia facusem tot ce insemna naming, branding, strategie de marketing si comunicare, dar pentru ca firma era la inceput, cea mai solida investitie a noastra era asocierea cu proiecte prestigioase, asa ca decisesem sa sacrificam veniturile pentru viitorul companiei si sa lucram pro bono – de necrezut pentru interlocutoarele noastre!

Atat de veninoasa a fost intalnirea cu pricina, incat, uitandu-ma la Alice, ne intrebam din priviri „de ce?!” si, mai ales, „unde vom ajunge?!” in cazul in care decideam sa mergem mai departe. 

Proiectul in care ne pusesem noi nadejdea se numeste si astazi, dupa ani, Tango. Relatia cu doamnele respective, asa cum era de asteptat, s-a incheiat. Alice a avut generozitatea sa isi aminteasca de mine si mi-a scris o dedicatie pe o carte. Lumea, fireste, m-a sunat sa ma intrebe ce inseamna asta…

As vrea sa ma intelegeti cu toate nuantele care imi vin in minte cand scriu – si intr-un fel, am incredere ca asa se va intampla pentru ca e un dar pe care doar femeile il au: vedem dincolo de cuvinte, chiar simtim lacrimile retinute sau naduful legat fedeles in spatele unor fraze asternute pe o hartie alba.

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *