fbpx

Pianistul și compozitorul Valentin Gheorghiu, un simbol al muzicii românești, a încetat din viață la 95 de ani

de

Valentin Gheorghiu, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria noastră muzicală și compozitor apreciat, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a încetat din viață la 95 de ani.

Creația sa componistică a fost distinsă cu Premiul “George Enescu” al Academiei Române acordat Concertului pentru pian și orchestră și cu Marele Premiu al UCMR pe anul 2020, pentru întreaga activitate.

Observat și apreciat de George Enescu și de Cella Delavrancea, Valentin Gheorghiu a fost una dintre cele mai importante personalităţi muzicale româneşti postbelice, cu o impresionantă activitate artistică întinsă pe parcursul a peste opt decenii. După primele sale apariții publice, George Enescu, într-o scrisoare adresată Ministerului Culturii aprecia că Valentin Gheorghiu este ”un talent ce trebuie supravegheat îndeaproape”.

Pianistul şi compozitorul Valentin Gheorghiu s-a născut la 21 martie 1928, la Galaţi.
I-a avut profesori, la Academia Regală de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti, pe Mihail Jora, Constanţa Erbiceanu, Mihail Andricu şi Constantin Brăiloiu. A urmat Conservatorul Naţional de Muzică din Paris.

A debutat, în 1943, ca solist pe scena Ateneului Român, cu Concertul nr. 1 în do major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, alături de Filarmonica condusă de George Georgescu. A fost organist la Catedrala Catolică “Sf. Iosif” din Bucureşti şi solist concertist al Filarmonicii ”George Enescu” din Bucureşti.

La prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu” din 1958, Valentin Gheorghiu a fost distins, împreună cu fratele său, violonistul Ştefan Gheorghiu, cu premiul I pentru interpretarea Sonatei nr. 3 “în caracter popular românesc”, în la minor, de George Enescu.

La 26 septembrie 2014, Valentin Gheorghiu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.Preşedinţia României i-a conferit, la 1 decembrie 2000, Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” – în grad de Mare Cruce, în semn de apreciere pentru ”contribuţia adusă la progresul şi propăşirea României”.

La 23 mai 2018, la împlinirea vârstei de 90 de ani, a fost decorat de Preşedinţia României cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional “Steaua României”, “în semn de profundă apreciere pentru ceea ce a realizat în extraordinara sa carieră muzicală, în calitate de pianist şi compozitor”.

Ultimul omagiu îi va putea fi adus pe data de 18 iulie, între orele 10 şi 15, în rotonda Ateneului Român, iar slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 19 iulie, ora 10, la Capela Cimitirului Bellu ortodox.

 

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.