Radu Gyr – Sarutul

Cum, sus, in pisc, ne-nlantuie sarutul
ori in prapastii oarbe ne scufunda,
nu stim de strange-n cupa lui rotunda
sfarsitul unui cer sau inceputul.

Adanci milenii poate ne inunda,
poate-n genuni ni se dizolva lutul,
se naste-un ev, se-ntuneca trecutul,
sau timpul vast se rupe de secunda…

Ce scari de-argint ne duc spre-nalte zone,
in pulbere de sori sa ne transforme?
Tu capeti chipul limpezii madone,

eu, trup de zeu al boltilor enorme;
in noi tresar paduri de anemone
si-ntaia oara lumea prinde forme.

Calimanesti, IX, 1969

Din volumul Radu Gyr, Anotimpul umbrelor, Editura Lucman, 2010