ANASTASIA LAZARIUC: Am lucrat ca femeie de serviciu pana am terminat zece clase

Primul a fost sotul ei, Gheorghe Criganuta, cu care are doi copii, Andrei si Ileana. Numele celui de-al doilea a refuzat sa mi-l spuna. Am intrebat-o direct daca e vorba de Mihai Constantinescu. A tacut stinjenita, citeva momente, dupa care a raspuns rar, masurindu-si cuvintele: „Nu a existat interviu sau aparitie publica la care sa nu fiu intrebata daca am sau nu o relatie cu Mihai Constantinescu. Las la latitudinea si imaginatia oamenilor sa descifreze adevarul despre acest subiect atit de mediatizat“. M-am grabit sa dau curs imaginatiei si sa „descifrez“ ceea ce stia, de fapt, toata lumea: ca Mihai Constantinescu este „inculpatul“.

„Eram foarte saraci, traiam din munca campului“

Am reluat discutia, intrebind-o daca, in afara de cei doi, a mai existat cineva. „Alti barbati in viata mea n-au fost in tot acest timp“ – marturiseste, cu vehementa retinuta, Anastasia Lazariuc. „Nici de o noapte, nici de o saptamina. Cind am fost cu cineva, am fost numai cu acel cineva. Nu m-am folosit de barbati. Nici pe termen lung, nici ca obiecte de unica folosunta. Din pacate, sau, poate din fericire, asa sunt eu, nu ma pot schimba si nici nu vreau sa ma schimb. De altfel, am renuntat sa mai caut fericirea. O las pe ea sa ma caute“.

S-a nascut in apropiere de Chisinau, in satul Bacioi, intr-o familie de oameni simpli si foarte saraci. A fost ultimul nascut din cei 11 frati, din care mai traiesc patru. A avut parte de o copilarie austera, devenita, dupa moartea tatalui, dramatica. „Cind a murit taticul meu, eu aveam 14 ani. Suferea, de multi ani, de ulcer… Mama, care-l iubise foarte mult, a facut atunci o depresie ingrozitoare si a vrut sa se sinucida. Iar eu, care eram inca un copil, ramasesem dezorientata, cu sufletul pustiit, fara cel mai puternic barbat din viata mea. Eram foarte saraci, traiam din munca cimpului.

Pe care nu prea mai avea cine sa-l lucreze, caci surorile si fratii mei, unii erau casatoriti, pe la casele lor, iar altii, in armata. Iar mama era atit de darimata, incit nu mai putea face nimic. A trebuit sa iau eu o decizie… Am acceptat propunerea directorului scolii de a lucra, cu jumatate de norma, dupa ore. Adica sa fac curatenie in scoala. La inceput imi era rusine de colegii mei, imi era teama ca vor ride de mine.

N-au ris, dimpotriva, ma ajutau si ei sa spal dusumelele prin salile de clasa. Am lucrat ca femeie de serviciu pina cind am terminat zece clase. Cind m-am dus acasa cu primul salariu, mama a lacrimat. Nu-i venea sa creada ca eu, un copil, pot sa cistig  bani din munca mea. Asta i-a mai alinat durerea si a facut-o, incet-incet, sa-si revina. O vreme am trait numai din banii cistigati de mine. Apoi, cei doi frati ai mei, care erau in armata, s-au intors si au putut sa ne ajute, pina s-au insurat“.

„Mihai Constantinescu mi-a zdranganit ceva la chitara, dar nu mi-a placut“

Dupa liceu, a dat examen la Scoala Muzicala „Neaga“, un fel de scoala populara de arta, unde n-a fost admisa. La Chisinau, ca si la Bucuresti, se umbla tot cu pile. Dupa mai multi ani a intrat la Institutul de Arte „Gavril Muzicescu“, pe care l-a si absolvit. Vocea ei s-a facut rapid remarcata. In scurt timp a ajuns solista orchestrei Radioteleviziunii din Moldova. Intre timp, s-a maritat, in 1976, cu inginerul Gheorghe Criganuta, iar in anul urmator a facut primul copil, pe Andrei. Pe Ileana a nascut-o ceva mai tirziu, in 1982.

Cariera nu si-a abandonat-o, insa, nici o clipa. Festivalul International de la Soci, din 1987, la care a cistigat locul doi, a facut-o cunoscuta pe teritoriul intregii Uniuni Sovietice, ceea ce i-a adus ca recompensa imprimarea celui de-al treilea disc, „Ochii mei“, la Moscova (mai imprimase doua, unul in 1983 si altul in 1985). Au inceput turneele de mare succes prin toate statele URSS si colaborarea cu marele compozitor Eugen Doga (autorul muzicii din «Satra» si din «Maria Mirabela»). O propunere venita din partea lui Emil Loteanu, de a juca intr-un film al sau, ar fi putut sa o consacre definitiv.

Ascensiunea ei se prefigura, asadar, stralucitoare, constanta si sigura. Si ar fi fost, fara indoiala asa, daca nu ar fi intervenit, in 1988, un declic al destinului. „In anul acela a avut loc, la Palatul National din Chisinau, o seara de creatie Eugen Doga. Erau invitati, din Romania, Anda Calugareanu, Alexandru Arsinel si Mihai Constantinescu. Pentru prima oara in viata mea vedeam in carne si oase artisti din Romania… La acel spectacol Mihai a avut mare succes cu melodia «Sus, in deal, e o casa». Mi-am dat seama imediat ca e genul de compozitor care scrie piese slagaroase si l-am rugat sa compuna si pentru mine… Mi-a zdranganit ceva la chitara, dar nu mi-a placut… A ramas pentru alta data“…

„Nu poti obtine totul de la viata. Undeva trebuie sa pierzi. Iar eu mi-am pierdut sotul“

Aceasta intilnire a fost momentul care i-a schimbat Anastasiei Lazariuc destinul. In bine, in rau? Inca nu se stie. Cert e ca viata si cariera ei s-au impreunat cumva, din acea clipa, determinind-o sa ia decizii pe care le tot amina. In anul urmator a divortat. „In primavara lui 1989, am fost invitata, de cineva din Botosani, sa fac un turneu in toata Moldova romaneasca“ – povesteste Anastasia. „Mi s-a propus sa aduc un invitat roman. Eu l-am chemat pe Mihai Constantinescu, pe care tocmai il cunoscusem. Era pentru prima oara cind doi romani, unul din stinga, altul din dreapta Prutului, faceau un turneu impreuna. La sfirsitul spectacolului, cintam in duet o melodie a lui Mihai, «Avem nevoie de putina dragoste in plus». Impactul a fost foarte puternic… Se sparsese o bariera.“

Se spargea o bariera si in viata Anastasiei Lazariuc. Sotul ei, Gheorghe Criganuta, cazuse, de ani buni, in patima betiei. Personalitatea si succesul sotiei il puneau in umbra, il faceau sa sufere. Ceea ce a declansat o criza de lunga durata, tribut platit unei mentalitati provinciale. „Nu i-am dat niciodata motive sa fie gelos. Iar el era inalt, frumos si destept… Intelept n-a fost, pentru ca daca era, nu ne desparteam. L-am iubit. Eram din acelasi sat, am invatat in aceeasi clasa. Am fost o sotie cuminte si o mama prezenta in viata copiilor mei. Am facut tot posibilul sa ma impart corect intre profesie si familie. Dar, probabil, nu poti obtine totul de la viata. Undeva trebuie sa pierzi. Iar eu mi-am pierdut sotul.“

Dupa divort, la inceputul anului 1990, Anastasia s-a stabilit in Bucuresti. „Repatrierea“ avea sa inceapa insa cu o mare dezamagire: statutul de mare vedeta, pe care il avea in Uniunea Sovietica, nu s-a reeditat in Romania. N-a reusit sa devina aici cea ce fusese acolo, asa ca a trebuit sa ramina in umbra lui Mihai Constantinescu, a carui popularitate apusese. „Poate e vina mea ca nu m-am asezat in lumina care-mi apartine. Sau poate am gresit crezind ca lumea obisnuita ar trebui sa stie cine sunt eu.“

„Ileana s-a nascut rebela. Face intotdeauna tot ce-i spun eu sa nu faca“

In 1992 a adus-o in Romania pe fiica sa, Ileana (pe care o cheama, de fapt, Criganuta, ca pe tatal ei). Andrei a ramas la Chisinau, pentru a-si termina liceul acolo. Mai tirziu, in 2001, a venit si el in Bucuresti, unde locuieste impreuna cu sotia sa, Natasa, si cele doua fetite, Beatrice si Anastasia. Andrei s-a casatorit la 18 ani cu o frumoasa rusoaica, vecina lui de la Chisinau. „Acum este un incepator om de afaceri“, zice Anastasia, rizind.

Relatiile mamei cu cei doi copii sunt foarte apropiate, dar diferite, pentru ca si cei doi copii sunt diferiti. „Andrei este calm, cumpatat si iubitor. Un barbat linga care orice femeie se simte bine. Iar pe mine, ca mama, ma iubeste si ma respecta foarte mult. Zilnic are grija sa-mi telefoneze si sa ma intrebe daca mi-e bine sau daca am nevoie de ceva. S-a casatorit cam devreme, e adevarat, dar asta nu inseamna ca a facut un gest inconstient sau lipsit de maturitate.“

Nu acelasi lucru se poate spune despre raporturile cu propria fiica, Ileana, care sunt mult mai „trepidante“: „Ileana s-a nascut rebela“ – povesteste Anastasia. „Face intotdeauna tot ce-i spun eu sa nu faca. Din punctul asta de vedere seamana cu mine. Din pacate, nu e facuta pentru muzica. In schimb, locul ei e in cinematografie. Are si vocatia, si imaginea care-i trebuie pentru asa ceva. Si asta isi doreste. Mi-ar placea sa joc cu ea intr-un film. Ar fi o provocare… Numai ca Ileana e mindra, ca si mine, nu se duce sa ceara sau sa solicite nimic. Asteapta sa i se faca oferte, dar ofertele n-au mai venit de cind s-a combinat cu Ion. Lumea isi inchipuia ca, daca e cu fiul lui Tiriac, nu-i mai trebuie nimic, ca si-a atins scopul in viata. Nu e asa. Ileana l-a iubit pe Ion, de aceea a stat cu el, nu pentru altceva. Ea nici nu poate sta cu cineva pe care sa nu-l iubeasca. Dar de realizat vrea sa se realizeze singura. Sunt convinsa ca va reusi“.

„Despre despartirea fiicei mele de Ion am aflat din presa“

Am intrebat-o, cu cinism profesional, pe Anastasia Lazariuc, daca nu se simte in nici un fel pusa in umbra de frumusetea fiicei ei. Mi-a raspuns greu, cu un zimbet amar: „E cea mai cruda intrebare care se poate pune unei mame. Pai, ce poate fi prilej de mai mare bucurie pentru un parinte, decit sa vada ca are un copil frumos si fericit? Uitati, probabil, ca Ileana e fata mea, nu o femeie cu care sa ma aflu in relatii de rivalitate, de orice natura ar fi ele“…  Evident, n-am mai insistat in directia asta. Dar am ajuns, inevitabil, la povestea de dragoste, cu iz de scandal si de droguri, dintre fiica ei si Ion Ion Tiriac, la relatiile sale cu fostul posibil ginere si cu potentialul cuscru.

A fost foarte rezervata, dar a acceptat sa raspunda. „Tot ce stiu si ce pot sa spun este ca nimic din ceea ce ar privi-o pe fiica mea, in legatura cu acele droguri, nu e adevarat. Ileana a stat cu Ion trei ani, iar faptul ca nu l-a parasit la necaz, riscind sa fie suspectata de acelasi lucru, inseamna ca l-a iubit. A avut si de ce, pentru ca e un barbat simpatic, respectuos, galant, comunicativ si cu mult umor. Si detesta sa i se spuna «fiul lui Ion Tiriac». Despre mama lui nu stiu decit ca este in America, iar cu «seniorul» nu am nici un fel de relatie.

O singura data am fost impreuna la Inviere, la o biserica de pe Dorobanti. In legatura cu despartirea fiicei mele de Ion, ce sa spun? Am aflat din presa. Stiu doar ca, atunci cind se despart doi oameni, nu se despart de bine. Mai stiu ca Ileana sufera, dar nu-mi spune nimic acum, probabil ca sa ma menajeze.“

„Celelalte femei imi dau de inteles ca sunt in competitie cu ele. Ma percep ca pe un pericol“

In vara lui 2002, relatia Anastasiei cu Mihai s-a rupt iremediabil. Spre binele ei, desigur, pentru ca frumoasa cintareata este un om puternic si hotarit, care isi cunoaste si valoarea, si resursele, si limitele. Atit cele umane si estetice, cit si cele profesionale. „Ma simt in competitie, desi nu mai sunt asa tinara. Ca artist, pentru ca am multe de spus iar lumea nu ma stie. Ca femeie, de asemenea. Nu eu mi-am propus sa fiu in aceasta competitie, celelalte femei imi dau de inteles ca sunt, pentru ca ma percep ca pe un pericol. Lucrurile astea se simt. Ceea ce, recunosc, ma bucura, caci ma simt vie si imi da puterea sa lupt.“

Am intrebat-o daca e adevarat ce s-a scris, cum ca ar avea, sau a avut, o relatie cu Leonard Iozefini. „Este incredibil cum se face din tintar armasar“ – se indigneaza ea. „Am fost vazuta, in vara asta, cu Leonard, pe plaja din Mamaia. Eu eram singura, el era cu copiii. Ne cunosteam, era normal sa stam de vorba. Din asta s-a confectionat o adevarata idila, care n-are absolut nici o baza reala. Cum sa te aperi de asemenea vorbe?“. Pina la noi „agresiuni“, moldoveanca e hotarita sa-si apere cu toate puterile intimitatea, adica relatia ei actuala, pe care n-o stie nimeni. „Nu sunt o femeie singura, bineinteles. Dar pentru ce sa fac publica o relatie despre care nu stiu nici cit va dura, nici daca va dura? De ce sa-i tulbur mersul firesc? De atitea ori am fost lovita in directia asta, incit nu vreau sa stric ceea ce am acum. Daca va fi o relatie pe termen lung, ea va fi aflata, la un moment dat, sunt constienta de asta. Dar pina atunci prefer sa o pastrez pentru mine“.

„Cind am deschis usa, am gasit cald in casa, flori, mincare gatita si pe el in prag“
Si totusi, Anastasia Lazariuc a acceptat sa-mi vorbeasca despre misteriosul ei iubit. „Acum doi ani, dupa spectacol, am primit acasa un cos cu trandafiri, insotit de un biletel cu un nume, un numar de telefon si citeva cuvinte frumos adresate. La scurt timp am primit si un telefon, prin care acel barbat isi exprima dorinta de a ma cunoaste personal.

Pentru ca imi placuse gestul, pentru ca imi placea cum imi vorbeste si pentru ca eram o femeie singura, am acceptat sa ne vedem. Am aflat ca stia totul despre mine, ca ma urmarise din umbra, inca dinainte de a veni eu in Romania, si nu dorea decit sa fie aproape de mine. Era fericit ca acest lucru, iata, se intimpla. Nu mi-a cerut nimic din ceea ce eu n-as fi putut sa dau, nu-mi cerea nimic, de fapt, nu dorea decit sa ofere. Mi-a mers la suflet, asta-i cuvintul… E un barbat care calatoreste mult, poate si asta m-a apropiat de el, pentru ca si eu calatoresc. Este din afara, dar face afaceri si in Romania…

Am cunoscut barbati care au incercat sa ma uimeasca, aratindu-mi masina, sau iahtul, sau casa, ori m-au chemat cu ei in nu stiu ce insula, sau in America. N-au reusit decit sa ma faca sa ma indepartez. Instinctiv, nu pentru ca as avea eu nu stiu ce principii… Ei, bine, omul asta nu m-a deranjat cu nimic, nu mi-a stirnit nici o reactie de respingere. Nu pot sa spun ca m-am indragostit brusc de el, dar l-am acceptat. Cu timpul, a reusit sa ma impresioneze. Odata, ma intorceam dintr-un turneu, din Germania. Ma gindeam ca ma asteapta o locuinta pustie si un frigider gol. Cind am deschis usa, am gasit cald in casa, flori, mincare gatita si pe el in prag. A fost un soc minunat. Nimeni, in afara de mama, nu mai facuse asta pentru mine. Vedeti? Vedeti ce putin ii trebuie unui om sa fie fericit?“

Citeste si interviul MIHAELEI CONSTANTINESCU www.revistatango.ro/mihaela_constantinescu_anastasia_lazariuc_a_distrus_iubirea_dintre_mine_si_mihai_constantinescu-979.html