Regina Maria – Inaltimea Sa, Seducatoarea

Nepoata regala

E anul 1875, 29 octombrie. In editia sa de dupa-amiaza, ziarul londonez Times anunta ca la Eastwell Park, in Kent, la ora 10:30, in familia ducelui de Edinburgh si Coburg, fiul reginei Victoria, si a ducesei Maria Alexandrovna, fiica tarului Alexandru al II lea, a deschis ochisorii albastri Marie Alexandra Victoria. Missy va fi porecla de alint a rasfatatei printese, ce va creste alaturi de un frate si inca trei surori. Daruita cu mestesugul scrisului va povesti despre varsta de aur cu un condei inmuiat in culorile fericirii.

Missy, frumoasa Europei

La 11 ani ajunge cu familia in Malta. Intr-un rai mediteraneean, unde oamenii aveau fete si nu masti, si cand zimbeau o faceau de fericire, Missy se va desparti pe nesimtite de varsta inocentei si va trece gratios spre adolescenta. Se vorbea deja despre ea ca despre cea mai frumoasa printesa a Europei. Talentata si spontana peste tot ceea ce insemna eticheta impusa de rangul ei nobiliar. Va simti insa cat de subtire devine granita dintre bine si rau, dintre iluzie si realitate atunci cand nu esti muritor de rand. Va invata ca suferinta nu se sperie de insemnele regale. In Malta traieste prima poveste de iubire cu varul ei, George. Va trece, dezamagita, pe langa o casatorie din dragoste, rara la vremea aceea, si pe langa palatul Buckingham, ca resedinta permanenta. Pentru ca George va ajunge pe tronul Marii Britanii mai curand decat se astepta nerabdatoarea ei mama. Care a refuzat nu numai cererea printului, ci a impiedicat si idila cu un alt viitor britanic celebru. Winston Churchill.

De la Missy, la Maiestatea Sa, Regina Maria a Romaniei

Azi suna caraghios si anacronic ca ,,o printesa trebuie sa se marite cu mult inainte de-a incepe sa gandeasca singura“. Dar daca ne amintim ca toate astea se intamplau intr-o Europa in care erau mai multe familii regale decat regate sau imperii, mai multe capete decat coroane si printi mostenitori in care dadea strechea dragostei si renuntau la deliciile coroanei pentru deliciile iubitei morganatice, aproape ca intelegem graba si preocuparea Ducesei ca Missy sa faca o partida care sa-i asigure cat mai curand un tron.

Si privirile i s-au oprit asupra Principatului Romaniei si printului mostenitor, Ferdinand, din familia dinastica Hohenzollern. Asa ca, in 1893, Missy va ajunge in noua ei tara ca mireasa a unui barbat cu 10 ani mai mare, ce suferea din dragostea pentru o alta femeie. Poeta Elena Vacarescu. Casatoria panaceu va duce spre tron si coroana, dar nu va avea acelasi drum cu iubirea. Pentru ca inima lui Ferdinand va ramane daruita femeii exilate la Paris, pe care o va iubi pana la moarte. Va ajunge fata de fiul sau rebel, Carol, un lup moralist, batran si bolnav, dar vehement, desi a simtit pe blana lui ca dragostea nu imperecheaza dupa rang, ci dupa suflet.

Ani multi dupa, regina Maria va scrie cu tristete: ,,Nu erau timpurile pentru ca cineva ca mine sa-si poata face singura alegerea.“ Si nu era vorba de tara de adoptie, pentru ca ei ii va face o minunata declaratie de dragoste. Pe care si-ar fi dorit, cu siguranta, sa i-o poata face si regelui ei: ,,Aveam 17 ani cand am plecat spre tine. Eram tanara si ignoranta, si foarte mandra de tara mea natala. Dar te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriei si a durerii mele, minunata patrie care locuiesti in inima mea.“

Frumoasa, dar “insuficient educata si instruita”

Ajunsa in Romania, Missy intalneste o tara si o curte regala care nu semanau cu nimic din ce vazuse pana atunci si unde temperamentul ei vulcanic, independenta si nonconformismul intriga si deranjeaza. Fetele Ducesei de Edinburgh traisera o viata de placeri, cand in fastul curtii imperiale ruse, cand prin parcurile castelelor englezesti, si printesei ii era greu sa intre in corsetul etichetei si al noului statut de viitoare regina. S-a trezit, la 17 ani, aruncata spartan intr-un colt indepartat de Europa si intr-o relatie pe viata, avand doar doua optiuni: sa se inece ori sa invete sa inoate. ,,Uneori aproape m-am inecat, dar dragostea mea de viata, instinctul meu de conservare au fost mai puternice si am invatat sa inot. Chiar si impotriva curentului.“

Adolescenta, insuficient educata si instruita de o mama convinsa ca invatatura e buna numai pentru mujici, iar inocenta absoluta, o virtute, a devenit, in chiar anul casatoriei, o mama la fel de nestiutoare. Si daca, la inceput, regele Carol I si regina Elisabeta au fost intelegatori si doar moderat suparati, mai tarziu, tanara Maria a devenit motiv de insomnie. Viitoarea regina era mai mult decat frumoasa, buna si fertila, cat credea regina poeta Carmen Sylva ca i-ar fi necesare si suficiente oricarei printese mostenitoare.

Missy se reinventa dupa propriile instincte chiar sub ochii lor ingrijorati si critici, fara sa-i pese de parerea unora sau altora ca nu ar fi potrivita sa le fie printesa. Isi descoperea neasteptate afinitati cu firea romanilor. Englezoaica de spita regala, devenise o prezenta insolita si familiara intr-un Bucuresti plin de contraste. Pe care-l explora, intr-un anturaj eteroclit, ce aduna de la tarani si tigani la muzicieni si artisti, imbracata aidoma lor. Picta, desena, scria, isi traia pasional tineretea. Iubea frumosul in toate formele lui, de la flori pana la tinarul locotenent din suita princiara, Zizi Cantacuzino.

Echitatie, vals, flirt, viata trepidanta. Tot ce-i lipsea langa un sot alintat la inceput cu nume de amant latin, Nando, si care se va dovedi a fi dintre cei nascuti gata obositi si batrani, pe care nu-i  putea face sa fiarba nici o flacara. A inotat, asadar, impotriva curentului si a reusit sa se faca adoptata, indragita, admirata si sa impuna o versiune noua de regina decat cea in vigoare, a bunicii ei, regina Victoria. Care, timp 60 de ani, condusese un imperiu ,,sedata“ pe tronul Marii Britanii. Devenise limpede pentru romani ca vor avea un alt fel de regina. Careia, cand va veni timpul confirmarilor, coroana nu-i va fi niciodata prea grea sau prea mare.

Iubirile unei regine

In septembrie 1925, revista Cosmopolitan publica un articol inedit. Nu tema era surpriza, ci autoarea. ,,A Queen Talks About Love.“ ,,Iubirea este cea mai mare problema in viata unei femei, si, cum de la inceputul lucrurilor se pare ca ea a fost aleasa de natura sa fie purtatoarea poverii, nici legile, nici morala sau exigentele societatii n-au fost vreodata in stare sa i-o rezolve.“ Era o recunoastere indrazneata a unei dileme ce framanta tacut un public feminin inca pudibond. In vorbele ei se regasea un adevar trist. Si in spatele Reginei, Femeia.

Poate ca lipsa dragostei si a interesului celui care ar fi putut ramane primul si ultimul barbat din viata ei au facut-o pe Maria sa caute in brate straine atingeri vinovate de suflet si trup. Ca Ferdinand a iubit si continua sa iubeasca o alta femeie, ca isi ineca dorul de ea in bautura si apoi si-l alina pe sub fuste de tiganci focoase, aduse la palat de chiar prefectul Politiei Capitalei, era la fel de scandalos, dar nu era o consecinta, asa cum nici pentru regina asta nu era o scuza.

Dar o regina de femeie ca ea nici n-a fost de mirare ca a trezit atatea patimi si controverse. Era frumoasa pana la taierea respiratiei, feminina pana la fiorul nestapanit al dorintei, maiestuoasa pana la sfiala, romantica pana la induiosare, inteligenta pana la intimidare, curajoasa pana la sfidare, abila pana la manipulare. Si tulburatoare pana la zadarnicirea sortilor.

Nu era usor sa iubesti o astfel de femeie. A carei inima era un templu plin de statui ridicate din dragoste – copiii. Ai ei, si cei multi, romanii, adica tara. Chiar si un loc pe trepte insemna un privilegiu. Si, de dragul adevarului, trebuie spus ca treptele au fost cam aglomerate.

S-a susotit si s-a scris mult despre idilele sau aventurile galante fara numar ale reginei. Despre barbati de faima si de prea subtire taina din viata politica si mondena a Bucurestilor, carora regele le-a cedat locul fara cracneala, acceptand ,,cavalereste“ pretul rusinii de-a nu fi tatal biologic a trei din cele sase vlastare regale pentru neputinta de-a o iubi pe mama lor. Castelele dragi sufletului ei, Pelisorul, Branul, sau minunata resedinta de vara de la Balcic au fost si locuri de romantice visari cu parfum de mar oprit. Aproape toate legaturile sentimentale ale reginei au fost sub semnul focului de paie. Mai putin doua. Care s-au chemat iubiri. Pentru doi barbati alesi,  ce au iubit-o cu patima si disperare, loial si neconditionat, pana la moarte.

Si-au pus inima si viata la picioarele reginei Maria ,,printul alb“ Barbu Stirbei si, mai tarziu, aventurierul canadian Joe Boyle, supranumit, malitios, Rasputin, dar si, pe drept, salvatorul Romaniei. Amandoi si-au slujit  regina inimii, ca niste cavaleri medievali. Pentru Joe Boyle, Romania a fost la fel de frumoasa ca inima si chipul iubitei. Pentru Ea, tara ori regina, si-a pus viata in pericol in vremuri tulburi, schimbatoare si pline de capcane. A recuperat bijuteriile Coroanei din mainile bolsevicilor, a obtinut ajutoare si informatii pretioase  pentru o Romanie vlaguita de razboi si cu un statut incert, a salvat ostatici romani prizonieri la rusi, a fost consilier si sprijin pana cand a vazut-o pe regina lui incoronata la Alba Iulia ca regina a tuturor romanilor.

I-au fost alaturi ori de cate ori s-a simtit singura si coplesita, cu tara la ananghie. Ori cu sufletul de mama prins in capcana datoriei de regina sau indurerat de inconstienta si nerecunostinta unui fiu risipitor.  Carol al II lea, un Duce de Windsor balcanic, viitorul rege-playboy al Romaniei si persecutorul reginei ramase vaduva.

Joe Boyle a murit la Londra, la scurt timp dupa ce a parasit Romania pe care o servise timp de 7 ani din dragoste pentru regina. Maria n-a intarziat sa-i viziteze mormantul, sa-l planga si sa-i lase pentru eternitate marturisirea discreta a iubirii lor. Crucea romaneasca din piatra alba de la Bran pe care, intr-un colt, era sapata litera M.
Barbu Stirbei a continuat sa-i fie sprijin, in anii plini de zbucium, umilinte si durere, care au urmat mortii lui Ferdinand. Dorinta de razbunare a lui Carol al II lea i-a izgonit din tara pe trei dintre membrii familiei regale ca si pe amantul si confidentul de-o viata al reginei. In 1938, Carol i-a organizat totusi mamei sale funeralii cu pompa cuvenita si i-a  respectat ultima dorinta. Sa-i desparta inima de trup si sa o duca intr-un loc de odihna ce semana cu raiul ceresc. La Balcic.

Balcic, inima mea…

,,…am avut ca o simtire ca locul acesta ori ma asteptase de totdeauna pe mine, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui. Nu mi se pare ca as fi venit aici pentru intaia oara.“

Ce chemare misterioasa a inaltat visul reginei pe o stanca ce iese direct din mare intr-un loc in care la ceasuri de tihna se mai aud rasetele zeilor? Un castel alb cu minaret si cu loc de rugaciune crestina. O colina de pe care gradinile coboara in sase terase  spre mare, revarsand culori si parfumuri in calea ei. Un colt de Eden la mii de kilometri de parcurile englezesti. Un cuib de liniste pe care si l-a dorit, cu limba de moarte, loc de odihna eterna pentru inima ei. Ca sa poata pazi hotarul sudic al Romaniei Mari cu contururile neschimbate. N-a fost sa fie asa. Si inima reginei s-a intors, nedrept, intr-o tara mai mica decat o lasase.

Epilog

Da, Regina Maria a fost altfel. A trait intens, muscand din fructele copacului vietii pana la semintele amare ale cunoasterii. Si binelui, si raului. A crezut in dragoste si i s-a supus cu intelepciunea cu care te supui nasterii sau mortii, pentru ca nu le poti schimba.

N-a umblat tiptil prin istorie, n-a acceptat un loc secund decat in fata Celui de Sus. Nascuta sa conduca, cu ajutorul Lui a schimbat hotare de tara si gandire, a sfintit locuri, a construit palate, a lasat amintiri si parfum de violete ce razbate din lumea de dincolo la cate-o bataie de aripi de inger. A scris povestea vietii ei. O poveste ca un film de Oscar. Despre dragoste in vreme de razboi si pace, despre inaltari si caderi, despre slabiciuni barbatesti si curaj de  femeie, despre viata si moarte, dar niciodata despre renuntare ori infrangere.

„Viata mea a fost intensa si plina, experientele mele, diverse si cu siguranta deloc serbede, chiar daca  lumina si umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viata unei femei care n-a uitat niciodata ca era femeie, desi de multe ori a avut de jucat rol de barbat.“Poate aventurile ei galante si copiii facuti din dragoste, in afara unei casnicii cu o fantosa, au scandalizat lumea, dar eroismul ei sigur i-a salvat tara. Atunci cand a sunat al 12-lea ceas al disperarii pentru o Romanie ajunsa cat un timbru pe harta si Cenusareasa a Europei, Regina a devenit  chipul ei si „Irezistibilul ei ambasador“.

I-a pledat cu inima cauza si i-a adus pamanturile inapoi si toti copiii acasa. Aceasta a fost povestea unei inimi care a inceput sa bata intr-un castel din tara ceturilor dese, si-a incetat bataile intr-un castel din Carpati si s-a odihnit, o vreme, despartita de trup, intr-o caseta de argint, pe malul romanesc al Marii Negre, la Balcic.

Un gand nu-mi da pace. Stiu azi ca in fiecare femeie salasluiesc ambele Marii. Si ca Dumnezeu e singurul care judeca si hotareste daca faptele celei bune pot spala in aceeasi singura viata pacatele celei rele. Cu umila speranta, vreau sa cred ca i-a ingaduit Mariei maretia pamanteana ca un semn de gratie divina.