Vineri, 15 februarie, la ora 12.00, a avut loc intalnirea organizatorilor selectiei nationale Eurovision 2013 cu interpretii si compozitorii calificati in semifinale. Intrunirea a avut ca scop anuntarea programului pentru zilele care urmeaza si stabilirea detaliilor tehnice pentru repetitii, dar si tragerea la sorti a ordinii intrarii celor 32 de piese in concurs, in 23 si 24 februarie, conform listei de mai jos.
Saptamana viitoare vor avea loc repetitiile de sunet si imagine pentru cele doua semifinale – cate doua zile dedicate fiecarei semifinale. De luni, 18 februarie, veti putea asculta cele 32 de piese, asa cum au fost ele interpretate la auditiile in fata juriului, pe site-ul www.tvr.ro/eurovision.