fbpx

Saptamana europeana de prevenire a cancerului de col uterin marcata intre 21 si 27 ianuarie

de

Coalitia de prevenire a cancerului de col uterin, formata la initiativa Fundatiei Renasterea, marcheaza Saptamana Europeana de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, in intervalul 21 – 27 ianuarie, prilej cu care vor avea loc mai multe evenimente sub genericul “Prevenirea cancerului de col uterin incepe prin vaccinarea anti-HPV”.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Potrivit unui comunicat transmis luni presei de fundatie, scopul acestei actiuni este sensibilizarea populatiei cu privire la acceptarea vaccinului HPV si cresterea increderii in eficienta acestuia, astfel incat, in timp, prin vaccinare, numarul femeilor care dezvolta cancer de col uterin sa scada semnificativ.

 

“Stim cu totii ca sanatatea este cea mai de pret. Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a o pastra, deoarece este mult mai usor sa previi decat sa tratezi. Mesajul pe care Fundatia Renasterea il transmite femeilor este acela ca putem preveni aparitia cancerului de col uterin printr-un regim de viata sanatos, prin controale medicale periodice si prin vaccin – realizare a medicinei moderne. Sta in puterea noastra sa ne ferim de cancer, sa diagnosticam precoce orice afectiune prin investigatii medicale regulate si sa ne salvam sanatatea”, afirma Mihaela Geoana, presedintele Fundatiei Renasterea, in comunicatul de presa.

 

Potrivit European Cervical Cancer Association (ECCA), programele coerente de screening pentru cancerul de col uterin pot preveni pana la 80% din cazurile de cancer de col uterin. In plus, vaccinurile contra HPV au o eficienta extrem de mare atunci cand sunt administrate adolescentilor si pot reduce rata imbolnavirii de cancer de col uterin chiar si mai mult.

 

“Atunci cand suntem sanatosi este greu sa ne gandim la ce trebuie facut pentru a ne feri de boala, insa cand ne uitam pe cifre realizam cat de reala este amenintarea acesteia. In fiecare an, in Romania, mor 2.000 de femei din cauza cancerului de col uterin si alte 3.000 de femei isi anunta familia ca au fost diagnosticate cu acest tip de cancer. Boala aceasta distruge viata normala a femeii, poate destrama familii si lasa copii mici fara mame. De aceea, nici nu ar trebui sa mai stam pe ganduri cand vine vorba de un vaccin care sa ne protejeze, care sa ne fereasca de chinurile prin care trece o femeie cu cancer de col uterin”, sustine, in comunicatul de presa, Dana Razboiu, ambasador al Coalitiei de prevenire a cancerului de col uterin in Romania.

 

In contextul in care aproape fiecare caz de cancer de col uterin poate fi prevenit, 60.000 de femei dezvolta aceasta boala in Europa in fiecare an, iar 30.000 mor din cauza ei.

 

Potrivit ECCA, unul din motivele pentru care exista aceste cifre este faptul ca multe tari (printre care si Romania) nu au adoptat inca programe eficiente si coerente de screening si de vaccinare, astfel ca oamenii din aceste state nu au acces la aceste mijloace de protectie. In al doilea rand, chiar si acolo unde aceste programe sunt in desfasurare, exista multe femei care nu sunt la curent cu importanta acestor masuri de precautie, asa ca nu le folosesc.

 

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, vaccinul anti-HPV este metoda de preventie primara impotriva cancerului de col uterin.

 

In Romania sase femei mor zilnic din cauza cancerului de col uterin, ceea ce situeaza tara noastra pe primul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste mortalitatea cauzata de aceasta afectiune.

 

Saptamana Europeana de Prevenire a Cancerului de Col Uterin a fost creata special pentru a rezolva aceste probleme si pentru a creste gradul de constientizare asupra cancerului de col uterin si a modalitatilor prin care poate fi prevenit.

 

Anul acesta, Saptamana Europeana de Prevenire a Cancerului de Col Uterin in Romania este marcata prin spectacolul de dans contemporan Un Tango Mas, sustinut de Monica Petrica, prim-balerina a Operei Nationale Bucuresti, si Razvan Mazilu, dansator si coregraf. Reprezentatia cu numarul 100 a acestui spectacol, montat sub directia de scena a regizorului Alexandru Dabija, este dedicata in exclusivitate prevenirii cancerului de col uterin in Romania.

AGERPRES

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.