“There was an internal error, and one of the windows you were using will be closed. It is recommended that you save your work, close all programs, and then restart your computer.”
Dupa ce, odata, am reusit sa “marit” o prietena pe Internet, atat mi-a trebuit! Au aparut, ca din senin, la usa mea, zeci de prietene, neamuri, foste, actuale si viitoare colege, cerandu-mi insistent sa le upgradez viata, sa le gasesc soti, cu cat mai departe de tara, cu atat mai bine.
Acum stiu cui vor folosi limbile straine pe care le-am invatat la scoala, ca mie nu mi-au folosit la nimic! A venit momentul sa-mi exersez engleza, italiana, franceza, pentru ca venisera doamnele la mine ca la doctor si trebuia sa le vindec ranile cumva. Habar n-aveam, inainte, ca ma invartesc intr-un cerc de nefericite, despre unele nici macar nu stiam ca-s divortate, iar altele jucau atat de bine implinirea sufleteasca, de puteai sa juri ca barbatul perfect se afla in ograda lor.
Singura usurare cand am vazut coada de la usa mea a fost ca macar amantii, dupa aceea, or sa si-i caute singure.
Si-atunci am acceptat, dar numai cazurile urgente: bocit noaptea in perna, ochi umflati, vene aflate in pericol. Toata patologia asta am gasit-o la o “pacienta”, cu nume de cod Elena, pe care m-am hotarat s-o vindec si s-o invat din nou sa zboare. Pentru ca ea era un inger, de fapt. Avea aripi, dar, din cauza durerilor de suflet cronice, nu i se mai vedeau. Isi sacrificase toata viata de dragul parintilor, care au dorit-o aproape si la tinerete, si la batranete. Le-a stat alaturi si si-a lasat barbatul sa plece in lumi indepartate si periculoase, preferand sa nu-l urmeze si sa-si creasca singura fetita.
Ce sa mai vorbim, era un om care merita ajutat. Am inceput sa iau notite. E cumplita munca asta de research! Daca as putea sa dau un click pe Google si sa aflu tot ce gandeste, simte, viseaza omul din fata mea… Si numai informatii actualizate…
Norocul meu ca am facut Facultatea de Teatru si memorez repede informatiile, ca apoi sa mi le insusesc si mai repede! Si uite asa am devenit eu Elena, aveam 45 de ani si imi doream un sot tandru, iubitor, sufletist, care sa-mi accepte si copilul major, dar pretentios. Stiu ca ceream prea mult, dar e ca la negocieri, plusezi la inceput, ca sa ai de unde sa scazi.
Cel mai greu mi-a fost sa ma decid in ce tara o trimit pe Elena la fizioterapia sufletului, fiindca v-am spus, voia cat mai departe de glia de care se legase de bunavoie. Spaniolii cred despre romance ca au toate negru sub unghii, italienii, cand aud de noi, vad negru in fata ochilor, singurul popor care ne-ar fi putut accepta intr-o relatie multinationala era, in mintea mea, poporul evreu. Fiind un popor incercat de vremuri, de istorie, era imposibil ca un barbat calit la scoala vietii si a mortii sa se mai sperie de istericalele unei femei nefericite. Si asa a fost.
L-am gasit pe Puiu. Asa il alinta lumea, sau asa se alinta el, nu mai stiu exact. Un domn serios, de 60 de ani, dar care arata lejer de 50 (ce-nseamna baile astea de namol de la Marea Moarta!), vaduv, bogat, chirurg estetician acum la pensie si roman la origine, trait in Israel. Toate lucrurile astea le-am aflat in conversatiile mele cu el, prin e-mail-uri. Fiind om serios, cu par alb, nu intrase in vartejul messenger-ului. Nostalgic vremurilor apuse ale scrisorilor cu parfum, Puiu imi trimitea cate un e-mail (fara parfum) in care strecura cele mai fine, cele mai dulci, cele mai ravnite vorbe de dragoste. Recunosc ca si eu ii raspundeam frumos, iar Elena era de acord ca nici ea nu s-ar fi descurcat mai bine.
Intr-un final, s-au intalnit. Domnul a venit in Romania. Doamna a cautat un hotel dragut in care sa-l primeasca, fiindca nu-l putea duce la ea acasa, unde locuia cu parintii si fiica.
A fost o intalnire emotionanta, cu ceva lacrimi din partea Elenei, care in zilele urmatoare si-a adus si copila pentru a i-o prezenta domnului. Poate daca Elena ar fi dat atentie observatiei lui referitoare la sanii fetei, care ar fi necesitat nu stiu ce corectura, si n-ar fi considerat ca e pur si simplu o deformatie profesionala a esteticianului, prietena mea draga ar fi fost salvata. Dar nu. Omul asta era atat de fascinant, misterios, puternic, incat femeia care-si sacrificase viata pentru a le fi alaturi parintilor i-a lasat in urma si pe ei, si pe fiica sa, si-a plecat in Israel. Acolo, in casa lui tapetata cu tablourile celor trei foste sotii decedate de cancer la san, acolo – unde sunau si telefonul si fax-ul non-stop, fiindca femei din intreaga lume erau coplesite de farmecul lui Puiu si-l cautau fie noapte, fie zi, acolo unde avea sa sune si pentru ea telefonul. O singura data, in ajunul revelionului. Ii murise tatal.
Avioanele nu stau la dispozitia dramelor pasagerilor, asa ca s-a intors in Romania prea tarziu pentru inmormantarea tatalui, dar nedrept de devreme pentru a regreta o viata intreaga ca a indraznit sa zboare, sa se desprinda de cuibul parintesc o singura data in viata.
In acel moment am urat Internetul, am dat vina pe el, i-am dorit din tot sufletul sa se umple de virusi, sa-i cada cablurile, sa explodeze modem-urile, sa dispara definitiv din viata mea si a altor milioane de bieti visatori ca mine. Daca n-ar fi fost el, Elena ar fi avut alt destin, iar eu n-as fi regretat ca am acceptat s-o ajut.
Nimic din tot ce i-am urat nu s-a indeplinit, si astazi biete doamne nefericite isi cauta alesul prin spatii virtuale, sperand ca implinirea vine pe valul de biti, dar macar sunt cu constiinta impacata ca nu mai am nicio legatura cu intamplarile astea. Pentru ca trebuie sa anunt in gura mare, ca sa auda si cea mai trista si singura doamna din cercul meu de cunostinte, ca nu ma mai ocup cu astfel de lucruri. Da?! Ati inteles? Nu ma mai cautati sa va marit ca am iesit din “afacere”. Gata! SIGN OUT
