Mult timp am crezut ca oamenii iubesc diferit de la varsta la varsta. Credeam ca iubirea de adolescent naiv e diferita de cea de adult atotstiutor. Acum am aflat ca dragostea ne aduce pe toti la acelasi nivel, acolo unde simti uneori ca poti muta un munte din loc, alteori ca nu poti ridica nici un pai de pe asfalt. Am aflat si ca iubirea adulta rareori vine singura, ca o limuzina cu sofer personal. De cele mai multe ori e o locomotiva de care sunt atasate alte vagoane.
Tanar fiind, imbratisand anii studentiei, te indragostesti in conditii ideale. Persoanele de aceeasi varsta sunt cele care, la randul lor, au pornit in cautari optimiste, fara a fi dispuse la prea multe sau grele compromisuri. Iubirea porneste de la zero si pana la plus infinit nimic nu-i sta in cale. Dezamagirile sunt superficiale, fiindca se gasesc tot soiul de oameni sau alte iubiri care sa acopere „goluri” create de imprejurari. Se gasesc prieteni si resurse interioare pentru a depasi orice deznadejde care, de regula renaste la loc in optimism. Dragostea tanara vrea sa se maturizeze si are toate conditiile s-o faca, fiindca „persoana potrivita” are aceleasi teluri si aceeasi rampa de lansare.
Adult fiind, iubirea de inceput nu e mai putin torida ca la tinerete. Dar acum, omul pe care-l vrei numai pentru tine, doar printr-un noroc iti va apartine in intregime.
Chiar daca anii nu-si lasa la toti amprenta peste suflete, greutatea lor apasa inevitabil mai mult, cu fiecare lumanare infipta in tort. Tineretile, cu avantul specific, nasc aspiratii. Aspiratiile personale transforma indragostitii din caminele studentesti in cupluri care, la randul lor, incheaga relatii serioase, planuri pe termen lung si casatorii. Apar copii, apar obligatii materiale fata de acesti copii si fata de parteneri. Apar rate la banci si relatii adiacente, mai bune sau mai rele, cu prieteni comuni si rude. Uneori se intampla ca toate aceste lucruri sa nu mearga. Sau unul singur sa nu mearga. E de ajuns ca temelia sa se surpe. Cand iubirea matura intampina piedici, tineretea pare mai departe ca oricand iar oboseala isi spune cuvantul. Cuplul se destrama, o data cu el se rup zecile de fire care-i leaga pe cei doi si fiecare capat de fir e groaznic de dureros.
Atunci, la un moment dat, de partea lui sau de partea ei poate sa apara o a treia persoana. Una care doreste un inceput frumos, curat, de la zero. Acela sau aceea va constata ca iubirea pe care o are de oferit nu se poate cladi de la baza, piatra peste piatra, fiindca locul e deja ocupat de un munte de balast. Cu rabdare de fier si toleranta de granit, va trebui sa accepte ca a pornit pe un drum deja parcurs pe jumatate sau trei sferturi si faptul ca el sau ea poarta cu sine un manunchi de fire destramate, dureroase, unele de nevindecat.
In aceste situatii se cunoaste devotamentul, dorinta reala de a construi, curatand locul plin de moloz si buruieni dintr-o scena dramatica la care nu ai participat. Trecand peste cei ce te privesc cu ochii rai pentru simplul fapt ca iubesti pe cineva cu care nu o poti lua literalmente de la inceput. Uneori chiar acceptand copii care nu sunt ai tai, incercand sa joci rolul stangaci al unui nou parinte.
Da, e mult mai simplu sa bati la fereastra camerei de camin decat la usa unui cuplu care-si scrie ultimul capitol cu lacrimi, reprosuri sau acte de divort. Dar consider ca recompensa de la final e pe atat de valoroasa pe cat de epuizant e traseul de parcurs pana la ea. Cu putin noroc, cei doi vor realiza ca eforturile au meritat iar muntii au fost dati la o parte, macar cu un milimetru.
Dar in mod firesc fiecare se intreaba: „Am eu dreptul sa mut asemenea munti?” Iar inima ii sopteste ca sunt doar cutii de chibrituri.
