fbpx

Simona Catrina – Ce (nu) înțelegem noi de-aici?

de

Am găsit marea iubire! – a sfârâit odată un bărbat interesant, cu buza proptită de urechea mea. Asta cu jignitor de puțin timp înainte să adoarmă butuc, într-o rână. La momentul când sforăitul său viril intra în viteza a patra, izbutise să-mi preschimbe viața într-o haltă a bucuriilor. Pentru prima dată, huruitul nărilor lui răpuse de somn mi se părea un marș nupțial. Judecând după mutra-i, visa camioane. L-am mângâiat pe-o roată… pe-o pleoapă am vrut să spun. Genele i s-au scuturat a pagubă.

A doua zi, la micul și ciudatul dejun, așteptam continuarea. El arăta ca un hamster în chiloți, avea ambele fălci pline cu ouă aproape ochiuri și crenvurști aproape buni. Mesteca de ziceai că venise la concursul de îndopat contra cronometru.

La finalul romanticei crăpelnițe, s-a șters la gură, iar eu m-am lins pe bot de fericire. După așteptări care mi-au ondulat splina de emoție, n-am mai rezistat și am înghiontit subiectul. I-am zis că mi-am găsit și eu limanul sentimental, ca și el. S-a uitat la mine ca și cum spusesem că am găsit un nasture-n cafea. Nu pricepea unde bat. Aș fi bătut direct în țeasta lui, dar m-am abținut.

Într-un final, i-am amintit de criza lui oratorică din ajun. Tot nu înțelegea. Mă bănuia că-mi turnasem vodcă-n ceai. A mirosit ceașca mea, ostentativ. Am reluat, cu un glas de mașină de cusut, ca o învățătoare exasperată de loaza clasei: „Mi-ai spus ceva azi-noapte, mă!”. Avea o mutră de lemn. Păi oare câte nu spusese el? Poate ceva legat de pijamaua mea cu imprimeu bogat în măgăruși? Poate ceva legat de sânii mei destul de frumoși? Poate ceva despre o viață împreună, chestii de-astea?

Am tras aer până-n buric și am redeschis discuția despre marea lui iubire. Într-un final scremut, după ce și-a pungit mutra de credeam că face vreun atac cerebral la mine-n casă, a scos un „aaaa” prelung. M-am speriat, am crezut că are cârcei. De fapt asta și avea, doar că nu la fluierul piciorului, ci la goarna inimii. Nu mai pricepeam nimic, era ca și cum ascultam o melodie cântată de un chinez cu laringită. Ce vrea, de fapt, acest om care s-a lăbărțat în patul și inima mea toantă?

Mi-a explicat, nu înainte de a-și extrage un fulg blocat în degetele de la picioare: „Iubire, m-am îndrăgostit de fotoșop, programul ăla de măsluit poze! Aseară, mi-a arătat Gioni… îl știi pe Gioni, fra-su lu’ Daiana… așa, deci mi-a arătat că, dacă vreau, în poze poate să-mi taie din burtă!”. Probabil din creier îi tăiase deja. Iar eu i-am spus că aș vrea să-mi scoată și mie inima din piept. Măcar în Photoshop.

 

 

 

 

Categorii:
Caiet de amintiri · Dosar

Comentarii

  • Simona, scrii nemaipomenit, nici nu stiu daca sa rad sau sa plang, atat de mult m-am identificat cu textul!

    Ai talent cu carul! Imi place mult stilul tau, chiar, nu stiu, ai scris vreo carte? Daca da, da-mi un link, te rog. Daca nu, ce mai astepti?

    Iti doresc numai bine, indiferent de problemele vietii! Sanatatea se recupereaza, stai linistita, mai bine scrie cartea, nu mai astepta!

    Te salut cu drag!

    Ema septembrie 26, 2016 11:05 pm Răspunde
  • Mai, S.Catrina, ai un umor extraordinar, vorba lu’ Piersic, ca tocmai ce l-am vazut la tv. Sper ca iti aduni toate nascocirile astea intr-o carte pe care s-o citim si noi seara, la gura patului, cand suntem triste ca sa ne inveselim sau invers ca asa-i mai fain, oricum. 🙂

    pifpafpuf ianuarie 30, 2016 10:05 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.