fbpx

Simona Catrina – Concubineaza robul lui Dumnezeu cu roaba iluziilor sale

de

Pentru mine, viata de cuplu a devenit interesanta pe nepusa masa, atunci cand nu ma mai asteptam. Si nici macar gratie izbanzilor mele personale. Intr-o zi, o colega m-a sunat si-a inceput sa improaste lacrimi de la „alo“ incolo. De fapt, cred ca incepuse sa vorbeasca deja pe fond de tarait, inainte de a raspunde eu la telefon: „Iti dai seama ca am 45 de ani si nu m-a luat nimeni de nevasta pan-acum?”. Eu imi dadeam seama si de cruzimea sociologica a toanei ei dubitative, dar si de faptul ca, spre deosebire de majoritatea maritatelor fade, ea avusese relatii amoroase de-o complexitate istorica. Numai de nevasta n-o luase nimeni, in rest o luasera destui si de amanta, si de proasta, si de iubita, si de intretinuta, si de rezerva.

Domnisoara Cucu si steaua fara nume de familie
Azi nu mai exista fete batrane. Tot am realizat ceva, deci. Aratati-mi o fata batrana si-o mananc (as scapa-o de chinuri, in definitiv, prin aceasta canibalica eutanasiere). Terminologia s-a schimbat concomitent cu mentalitatea, bineinteles. Fata batrana si femeia-de-cariera-care-pune-profesia-mai-presus-de-dragoste sunt unul si acelasi lucru. Fata batrana si amanta adorata a unui hodorog insurat sunt unul si acelasi lucru. Fata batrana si femeia cu cea mai buna viata sexuala din cvartal sunt unul si acelasi lucru.

Fata batrana are, din punct de vedere tehnic, aceleasi piese si acelasi manual de instructiuni ca si amanta de cariera – nu neaparat frivola, ci mai degraba romantica si, in consecinta, usor de santajat.
Si, cu toate ca are atatea sinonime si intelesuri (sau poate tocmai de-aia), fata batrana s-a abrogat. Neluata de sotie are, astazi, justificari cu mult mai onorabile pentru solitudinea ei. Nu mai e o momaie ridicola, care doarme cu sosete si cu pijama cu ursuleti cu stropitori cu buline. Nu mai e virgina de 26 de ani, pe care nu-i chip s-o convingi ca prima noapte de sex nu va fi nici pe departe cea mai frumoasa. Nu se mai lauda cu himenul consolidat de trecerea anilor si nici cu goblenul cu caprioare la care coase de trei luni.

Fata batrana de azi are, de obicei, o poveste de fond care te distrage de la adevarata ei conditie. Cand n-ai reusit sa tarasti niciun barbat la starea civila, incepi sa te minti fara jena: ca vrei sa fii libera, ca nu-ti trebuie niciun pitecantrop la usa, ca vrei sa iei partea erotica a relatiei, nu partea cu detergenti si cepe prajite. Cine te-aude te si crede, desi tu stii bine, in strafundul mintii tale prefacute, ca ai da orice sa-ti faci amantul sot – cu eroicul risc de a constata ca mariajul vostru va fi mai prolific in ciondaneli si flatulente decat in garofite si pupaceli in ploaie. Oricand te-ai aseza la masa negocierilor, dar nu te invita nimeni.
Intre femeia nemaritata si femeia care n-are pe nimeni, s-au cascat niste rape fatale, de-aia s-a si ajuns la inventarea unor structuri casnice surogat. Bine, pare-se ca e marlaneste sa le spun asa, cica nu e „politically correct“ sa insinuezi ca o concubina e mai putin respectata decat o nevasta.

De aceea, renunt la insinuari si spun direct, desi ma veti uri pentru asta: doar o femeie indeajuns de iubita ajunge cu certitudine si nevasta, daca vrea. Cele care n-au atins acest grad trebuie sa priceapa ca nu sunt cu nimic mai prejos decat miresele, dar au langa ele barbati mai putin indragostiti decat un ginerica mediu pe economie.

Sa ne pecetluim destinele si compromisurile

Coabitarile incerte sunt o tulpina de stafilococ social, dezvoltata din trunchiul principal al lasitatilor de duzina. S-a ajuns la concubinaje sau chiar la relatii „deschise“, unde fiecare face absolut ce-l taie capul (de obicei, cu consimtamantul ipocrit al partenerului sfasiat de gelozii).
Combinatiile gay au castigat autoritate, cred, tot din vulnerabilitatea speciei, ca o forma de aparare in fata dependentei de sexul opus, perceput adesea ca o tabara adversa. Daca barbatul e dusmanul care insala si nu vrea sa se insoare cu noi, atunci dragostea pentru o femeie e o alternativa tandra, vindicativa, care ne razbuna ofurile rascoapte – asa se pune problema, in unele cazuri.

Daca stai o viata sa-l astepti sa te ceara – desi ai o banuiala ca, dupa cele doua casnicii matrasite si cei trei copii ai lui, n-ar mai vrea nunta cu popa – atunci sa nu te miri ca visurile ti se clocesc si miros a esec.
Doua adevaruri incapatanate se bat corn in corn, zilnic, pe puntea prostiei: barbatii spun ca femeile sunt apucate de streche, fiindca isi atarna dragostea de un act de casatorie; iar femeile spun ca barbatii sunt niste psihopati care lesina de frica certificatului roz. Aceste polemici destepte foc au inceput sa degenereze in scheme tactice de compromis: mai stam asa, locuim impreuna, nu ne luam cu acte, spunem tuturor ca vrem sa ne cunoastem mai bine (fiindca nu poti sa-ti dai seama de caracterul unui om dupa numai opt ani) si la o adica ne casatorim, daca va fi neaparata nevoie.

Cand ajungi sa-ti datorezi rochia de mireasa unui prezervativ rupt, iar luna de miere coincide cu luna de greturi, parca-parca simti cum la nunta ta a cazut o stea. Dar avem vreodata destula minte sa ne dorim ceea ce e cu adevarat bun pentru noi? Ne trece noua vreodata prin tartacuta ca un concubinaj in care facem dragoste numai cand vrem e mai frumos decat o casnicie in care facem sex numai cand (nu) ovulam?
S-au nascocit fel de fel de formule de convietuire, dar toate ni se par carpeli penibile. Nu putem abdica usor de la fixatia nuntii cu circ inclus, cu asa-zise ritualuri traditionale (in fapt, o lista inepta de „trebuie sa“-uri, bifate si executate ca sa nu barfeasca lumea aia care ne barfeste oricum).

Are you lonesome tonight? (Most probably yes…)

Varianta cea mai limpede consta in independenta si neatarnarea noastra. Sa locuim, asadar, singure cuc, fara nicio tahicardie pe fond de catraneala acuta. Ce bine e sa ne facem pedichiura doar cand mergem la doctor! – un motiv in plus sa ne dorim sanatate vesnica.

Daca, in mod cu totul accidental, avem in sfarsit cate-un amant din specia celor care nu petrec noaptea la locul faptei, consideram asta un progres, nu o umilinta, cum s-ar cadea. Pentru ca inainte n-aveam nici atat.
Fericirea de care dispunem oscileaza in potentiometre comparative. Nu e nimic obiectiv, totul se raporteaza la bucuria sau pacostea anterioara din viata noastra.
Suna destul de igienic sa ocupi singura spatiul locativ, dar acest statut aseptic nefericeste alte parti ale trambalarii tale prin viata. Din pacate, progresele sentimentale gafaie cu mult in urma celor tehnologice, asa ca nu putem tine pasul cu epoca.
Ne agatam de orice situatie ne-ar apara de „buna ziua, domnisoara“. Cand ai 30 de ani, o inspiri ca pe-un compliment. Cand ai 40, iti suna a bataie de joc. Iar mai tarziu, din fericire, incepi sa nu prea mai auzi – la figurat si, mai ales, la propriu.

Casatoria ne trebuie neaparat, e ca o suba care ne incalzeste spinarea terorizata de rusinea celibatului. La inceput, e cald si bine, pe urma incep intepaturile si mancariciul, dar inainte de a ne dezbraca impulsiv, ne aducem aminte ce rau era cand mancam direct din cratita si nu aveam pentru cine sa ne epilam mustatile si vedeam filme de dragoste care, cu cat se terminau mai dulce, cu atat mai amar ne picau la colecist.
Cu toate astea, n-avem incotro si – pentru ca ni se refuza dreptul de a ne lua ziua buna de la frati, de la surori – ne laudam, cu o jumatate de gura si cu un sfert de demnitate, ca locuim singure. Libere, adica. Libere sa plangem de cate ori ne bubuie prin cap (si mai ales prin suflet). Libere sa punem lantul la usa de la ora 6.00 seara, ca oricum nu mai vine nimeni. Libere sa ne ingrasam civilizat, sa facem Revelionul cu mama si cu tata, sa dormim labartate, cu un crac cat de cat drept si unul aruncat pe partea unde, intr-o lume dreapta si normala, ar fi sforait fericirea noastra.

  • Credit: Peter Dazeley

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Sunt femei care au ocazia sa se casatoreasca si nu vor s-o faca pt ca simt ca barbatul respectiv nu este jumatatea lor,nu pt ca nu sunt iubite indeajuns…sunt femei care poate nu s-au casatorit niciodata pt ca au consderat ca nu si-au gasit inca jumatatea si nu au vrut s-o faca doar pt a intra in randul lumii…nicidecum pt ca nu au fost iubite intratat incat sa fie cerute de sotie…

    Bibilica ianuarie 4, 2012 9:18 pm Răspunde
  • ;nici n-alegem; ne alege (deloc) intamplarea;

    ina decembrie 21, 2011 1:55 pm Răspunde
  • Dragalasa Simona,
    Stilul tau dulce-amarui de a spune chestii depsre viata, relatii si prejudecati e delicios, ca un amaretto italian. Te imbata…Hai sa-ti servesc si eu ceva, un whisky mai tare si mai frust. Realiatatea are are alte fatete: femeile raman singure pentru ca isi permit sa o faca. Au independenta materiala care le permite sa aleaga. Chiar si singuratatea! O singuratate plina de regrete, dar in propriul pat, aparata de propriul cont in banca e mai sanatoasa decat dependenta de un barbat mai simplu, sub exigentele si nivelul (de educatie, material) al unei doamne sofisticate. Fiecarei femei frumosase, destepte, educate, care nu si-a gasit un partener de cursa lunga ii corespunde un barbat singur, la cealalta extreme a socialului, de obicei neinstruit, sarac si cu IQ modest care ramane si el la randul lui singur. Avantajul e al doamnei, desigur…

    Patricia decembrie 21, 2011 10:15 am Răspunde
  • catai balamucul, simona, pentru ce – cred ca nici tu nu esti sigura. ba ca vrem, ba ca nu vrem, ba ca-i bine, ba ca-i rau, ba-l vrem (pe mariaj si pe balamuc), ba ca nu…)
    cand un barbat accepta constient sa se culce cu acceasi femeie toata viata, sa aiba grija de ea si de eventualele progenituri, asta se cheama dragoste si asumarea unor responsabilitati (mai ales daca barbatul e trecut de, sa zicem 30 de ani). frumusetea e (de ambele parti) ca in general suntem constienti ca s-ar putea sa nu mearga si ca nu e totul roz – cei care cred asta se mint singuri. ca dupa aia s-ar putea (!) sa se ajunga la divort, …asta depinde de cei doi. ideea de inceput insa, e fabulos de frumoasa. oricáre femeie isi doreste asta si isi doreste sa aleaga si ea pe cineva pentru tot restul vietii. multi oameni cred ca merita sa incerci, chiar daca riscurile sunt mari…ne asumam neste chestii, neste treburi, dar in asta consta aventura, farmecul vietii!
    mizeriile care pot veni dupa aceea nu sunt un motiv sa ne refuzam casatoria. ele nu sunt o certitudine (decat pentru cele care n-au facut asta niciodata si se consoleaza asa…) nunta nu trebuie sa fie un tambalau, ci o frumoasa sarbatoare a iubirii – si asta tine de noi. sunt doar niste acte, de acord, dar daca le privesti atent, le vezi frumusetea…nu sunt lanturi (s-a inventat divortul, s-au inventat contractele prenuptiale tocmai ca sa nu ne dam duhul cand nu merge mariajul).
    mai e o chestie care nu-i deloc neglijabila (si am discutat chestia asta cu berbati si femei): cand spui/gandesti ceva de genul sotia mea ma asteapta acasa (evt. si copilul) te gandesti de 5 ori inainte sa cedezi unei tentatii. esti mai constient de enormitatea greselii, de tradare. asta daca ai constiinta… toti suntem tentati si apoi regretam daca dam curs si stim asta, atat ca uneori avem nevoie de niste argumente mai..din lumea hartiilor. nu ne tin, dar ne ajuta sa ne tinem noi pe noi insine mai bine, drepti… e simplu, de fapt, atat ca ne place sa ne complicam viata inutil 🙂

    andreea decembrie 2, 2011 11:40 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *