fbpx

Simona Catrina: Poftiti, luati foc in anticamera. Vine imediat…

de

Cine a gasit o pereche de iubiri gri, de fis, cu catarame pe parti, e rugat sa ni le aduca in sala de asteptare de la clasa a doua. Noi, persoanele care i-am condus pe calatori la tren, am coborit de mult din vagoane. Stam pe canapelele de vinilin sfisiat ale naivitatilor noastre. Citeodata, cind ne amortesc picioarele, ne ridicam si ne fitiim pe toate peroanele, cautind vreo mocanita sau vreo drezina cu care-am mai putea sa facem blatul, ca pe vremea locomotivelor si visurilor cu aburi.

Iar asteptarea a intrecut orice asteptari

Niciodata nu ma nimeresc mai in fata la vreo coada. Deci faptul ca fiecare relatie sentimentala mi-a venit la pachet cu o varicoza nervoasa, dupa indelungi asteptari cu dureri, incordari si ace-n talpi, nu ma mira deloc. Pentru orice am avut – si pentru tot ce n-am avut, de fapt – a trebuit sa astept ani de zile, sa nadajduiesc prin diverse formule si calcule, prin urite betii cu apa plata.
Sa dau cu pliciul pe toate dovezile neghiobiei mele si sa alimentez in schimb, cu un mega-biberon, fantezii oloage.
Acum, de la cite-un deceniu distanta, vad si eu jaful ramas in urma. Dar atunci n-aveam cum, era ca si cum as fi incercat sa pricep ceva bagindu-ma cu nasul intr-un goblen cu buburuze. Din cauza apropierii, rosul, bulinele si dramele nu se focalizau. Retina si inima vedeau purici care puteau fi orice, la urma urmei: picaturi de inghetata care mi-au cazut in poala sau cioburi ale dragostei mele cu vagonetii sariti de pe linii.
I-am asteptat mai intii sa ma sune. Am trecut, asemeni altor milioane de proaste, prin faza ipotezelor de tinichea: a pierdut numarul meu, a fost ocupat, are diaree, l-a calcat masina. Dupa trei saptamini, pricepeam din context ca s-a hotarit sa ma respecte ca pe-o buna prietena si sa nu ma ofenseze cu vreun telefon nelalocul lui, cu vreo obscenitate gen „hai sa mergem in weekend sa-ti arat pelicanii-n delta“. Ma pretuia prea mult ca sa ma jigneasca vreodata cu vreo invitatie intr-un club cu sampanii si jazz afrodisiac. Sau – planul B, preferatul statisticilor din viata mea – ma suna intr-un tirziu, ca sa-mi ceara un favor, ca ma stia fata cu relatii in presa.
In alte stadii si etape, ii asteptam sa ma iubeasca. Apoi i-am asteptat sa ma iubeasca in felul meu, nu in felul lor. Apoi i-am asteptat sa divorteze, pentru ca asa incepuse povestea noastra de dragoste: cu ragetul unui divort anuntat. Apoi i-am asteptat sa spuna ca nu mai divorteaza, ca sa-mi vad si eu de drumurile si suferintele mele, linistita.
I-am asteptat sa-si gaseasca sensul, apoi si-au gasit sensul, dar n-aveau directie. Mi-au explicat ca sint lucruri diferite, ceea ce stiam vag de la scoala, dar credeam ca in viata mea merge totul in sensul, directia si viteza acelor de ceasornic. Apoi aveau sens, aveau directie dar n-aveau certitudini. Si le-au mai cautat si p-astea cite doi ani din viata mea, fiecare. La final, am stabilit impreuna, de comun acord, ca aveau si sens, si directie, si certitudini, si dragoste, dar si neveste.

Stimati oaspeti, va anuntam ca s-a furat mireasa din viata acestei femei

Cartile si filmele cu care mi-am prelucrat prin aschiere tineretea m-au facut sa cred ca iubirile au un desfasurator ferm. Ca flirtul duce la pasiune, care duce la sarut, care duce la sex, care duce la logodna, care duce-n casa socrilor si-n buzunarul nasilor. Singura mea grija era sa nu-mi iasa vreun cos pe spinare exact in ziua nuntii, fiindca urma sa am rochie fara spate. In liceu, toate caietele mele de fizica aveau tot felul de cocuri si diademe de mireasa desenate pe ultima pagina, poate si de-asta sensul si directia reprezentau o asemenea consternare vectoriala pentru mine.
Am calculat ca la 25 de ani voi naste prima data, prin sfortare proprie, iar la 27 a doua oara, printr-o cezariana mica. M-am trezit din delir la 30 de ani, cind asteptam al patrulea barbat din viata mea sa stranute ceva despre vreun plan in doi. Proiectele lui vizau, ce-i drept, un fel de tandem, dar voia sa pedalam numai pina-n garajul hormonilor si-al nevoii noastre de batut cimpii, patimas. El isi umplea astfel viata lui din care lipseam doar eu, iar eu imi goleam astfel viata mea, din care lipsea doar circul amagirilor.
„Daca ma iubesti, ma astepti“, asta am auzit de cite ori solicitam – de obicei prin e-mail, ca altfel n-aveam curaj – vreun semn ca aceasta poveste de dragoste are un temei, cit de cit. Pe cei pe care i-am asteptat sa se deznoade de-acasa (pentru ca ei, nu eu, ei erau cei care sustineau ca pleaca de-acasa orice-ar fi, intrucit aia nu e casnicie, e panarama) ii stiu si astazi in aceeasi combinatie in care i-am cunoscut. Alaturi de doamnele pe care, desi mi le transasera nemilos la vremea noastra, sint in continuare linga ei, disputindu-si tandru lesa catelului si mouse-ul calculatorului.
Detasata de matraguna vremurilor cind uram nevestele, azi le privesc obiectiv, le admir sincer intuitia de a miza pe certificatul de casatorie si pe trecutul comun cu inculpatul. Si le simt camarade cu mine, in sindicatul asteptatoarelor din toate vremurile – uniti-ne. Ele i-au asteptat sa se adune de pe drumuri si au cistigat – uneori, prin neprezentarea mea, care strigam, plinsa, muscindu-mi iubitul de umar, ca daca nu face nimic pentru noi, eu plec. Si plecam. Si-n ziua de azi ma gasesc tot in terminalul „Departures“, stau la coada la check-in, desi mi s-a explicat ca locuri nu mai sint. Doar ca (ati ghicit), m-au pus pe lista de asteptare.

Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume…

Intotdeauna, barbatii te proptesc undeva sa-i astepti. Prima dintre muncile la care te supui cu buna stiinta e sa astepti te iubesc-ul. El deschide o broasca importanta: trapa catre stadiul urmator. Nu ca un „te iubesc“ emanat la betie, impachetat in miros de cotlet, ar insemna neaparat vreo promisiune… Dar stiu si ei ca, daca au scapat aceasta parola din plisc, totul se poate intoarce impotriva lor. Fiecare porcarie pe care o fac ulterior are circumstante agravante, fiindca acum totul trece prin sita amorului. Daca nu apuca sa gijiie vorba asta, sint imuni la reprosuri. In fond ce, s-au jurat ei vreodata ca si ca si ca?
Barbatii au inteles de mult ca, daca promit luna de pe cer, vor primi ca bonus luna de miere. Ceea ce, pentru dumnealor, e ca un efect secundar al tetraciclinelor: cefalee, dismiceolism intestinal, senzatie de arsura la defecatie. Dar fie si daca intilnim un erou caruia nu i-e frica de crampele cuvintelor, realizam curind ca o marturisire rozalie nu aduce nimic in plus pe masa tratativelor. Daca ti-a spus ca te iubeste, e posibil sa mai treaca ani pina la dovada scrisa si cununata a acestor termeni.
Lasa-ne pe noi, astea multe, care, prin capreasca noastra indaratnicie, am facut din penelopa un substantiv comun. Dar ma uit la atitea fete celebre, frumoase, indragostite ca niste demente, care fac copii, din iubire si imprudenta, din strategie si pasiune. Si, dupa vreo trei ani, cind ala mic incepe sa-ntrebe de ce pe mama o cheama Danila si pe tata Mageanu (zic si eu doua nume la intimplare, luate din cartea de telefon), atunci e posibil ca barbatul sa admita ca nu i se usuca si nu-i cade nimic daca se casatoreste cu acte. Fete pe care le cheama Stefan, Constantinescu sau Marciuc au asteptat dureros, ani din viata lor, sa le cheme Bittman, Banica sau Enache. Femei pe care le chema Radulescu, Ladosi, Chiriac sau Lascarescu au asteptat noua luni, apoi alte noua luni ca sa arate cum aratau inainte de primele noua luni, apoi inca noua luni in care copilul poate bolborosi un emotionant si crucial „ngngng-tata“ sau ceva similar, pina in ziua in care sa le cheme Schwartzenberg, Tache, Piersic sau Sucu. Niste simple, complicate exemple. Orice asemanare cu personaje reale este absolut intimplatoare.
Dar lucrurile nu se incheaga aici. Nunta nu ofera certificate de garantie, ci numai analgezice de moment. Pentru ca asteptarile cele mai taioase incep abia dupa ce reusesti sa nasti si sa fii doamna Cruise (neaparat in ordinea asta). Il astepti sa vina acasa, in fiecare seara (rectific: noapte), ai inima prajita de banuieli, scenele tale de patima si urlete geloase nu duc nicaieri, sint infundate ca o ghena veche.
Te-a luat de nevasta, ti-ai cistigat privilegiul de a-l astepta vreo 50 de ani sa fie numai al tau. Sa se astimpere. Sa nu te mai insele. Sau macar sa te insele numai cu unele pentru care nu te-ar putea parasi. In total, cel putin 18.250 de zile de otrava. Cit vine asta in lei noi? Dar in amagiri noi?

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.