fbpx

Simona Catrina – Preludiu in do major, postludiu in sex minor

de

Inainte de a purcede sa visam la prima noapte de dragoste, tin minte ca ne apucaseram sa visam cu destula ravna la prima noapte de dragoste pe fond muzical. Pe vremea mea, moda kitsch a contopirii sexuale civilizate era sa ai cearsaf de matase si fundal sonor din best-of-uri. Habar n-aveau Glen Medeiros si Led Zeppelin cate deflorari de Grammy si-au adjudecat, prin caminele noastre studentesti.

Discuri si riscuri
in gingasia intimitatii

Culmea, tot in cruduta tinerete aveam mai multa nevoie de muzica in timpul interactiunii sexuale decat avem azi, cand ai crede ca un catabolism perfid isi cere drepturile la stimulente suplimentare. Desi la 20 de ani eram, oricum, cu totii insiropati de dorinta – respectiv calificati in proba de virilitate – atunci glazuram mai abitir arta nuptiala cu afrodiziace din fonoteca de aur.
Am vaga banuiala ca faceam asta si fiindca erau mai multe cupluri disperate decat camere disponibile, prin urmare perdelele opace dintre paturi si soundtrack-ul zgomotos garantau o intimitate glorioasa. Tot din acele vremuri pline de miez, dateaza si abilitatea noastra de a ne manifesta febra erotica foarte silentios, dar despre asta vom vorbi noi altadata.
Am apucat, in facultate, placile de vinil pe care se bloca acul, casetele care se agatau si se faceau ghem sau benzile de magnetofon care se rupeau cu trei secunde inainte de apoteoza orgasmica.
Imi amintesc de nopti prelungi si spectaculoase, cand reuseam sa ne sincronizam placerea cu muzica, iar racnetul final al solistului marca victoria autocontrolului asupra panicii.
Dar mai erau si dupa-amiezele alea suave in care noi ne sarutam cu lacomia aferenta si, cand mai aveam fiecare cate-un dinte de fermoar si terminam de despuiat, discul prindea o scama pe el si numai ce-auzeam de patruzeci de ori la rand „stayin’ alive, stayin’ alive, stayin’ alive…“, de-o lasam balta cu amorul si ne apucam de Flacara Rebus.
Azi, tehnologia digitala ne salveaza pielea. Cel putin am scapat de orice frigiditate ori impotenta pe fond de tonomat defect. Aparatura actuala nu se strica nici daca, in plin proces de testare a unei pozitii in prima auditie, ii tragi accidental un sut CD playerului si zboara cat colo. Buddha Bar va continua sa-si geama ritmic hitul „Desire“ si trantit pe parchet, dupa o degajare ampla, de la marginea patului.
Dupa ce ani de zile am tot facut dragoste pe orice muzica se nimerea la radio, am considerat ca nu-mi mai permit luxul sa risc vreun Modern Talking exact cand ma gasesc in plina daruire nuda. Deci am inceput sa-mi fac playlist-uri cu un continut ridicat de substante erectile. Sigur, un lant de incidente ulterioare aveau sa ma dezvete de meteahna asta de DJ nerecomandat minorilor.
In febrila mea inocenta, odata n-am avut de lucru si am acceptat sa fac sex pe Pink Floyd (Shine On You Crazy Diamond) – ideea unui iubit de-al meu obsedat de legatura dintre libidoul uman si contractiile incitante ale baladelor rock. Recunosc, era un ideal erotic pompos, numai manierismul sexual din anii ’90 era capabil sa incurajeze asemenea conduita. Totusi, avand in vedere ca piesa tinea vreo zece minute, am considerat, prin natura-mi sensibila tactil, ca nici n-aveam nevoie de mai mult timp pentru a bifa momentul drept o reusita – cel putin fizica, ma rog.

Scenariul si regia:
poate cu alta ocazie

Calcul bun, rezultat prost. Dupa celebrul preambul chitaristic, modesta mea banuiala prevedea o ambalare treptata, urmand ca, atunci cand intra si vocea, sa dam, nu-i asa, intr-un oarece clocot trupesc elocvent. Desigur, initiatorul acestui infierbantat proiect nu stia ce-mi freamata mie prin minte; si nici nu-mi prezentase planul lui de actiune, repetitia snur avea loc exclusiv in mintea mea. Asa se face ca, la acordul la care eu planuisem sa trec de la stadiul de sarut sofisticat la faza de tatonari nude, m-am trezit ca tocmai jucasem intr-o poveste cu final neasteptat (in sensul ca finalul survenise cam la trei minute dupa ce inca mai faceam conversatie cu cate-un pahar de vin in poala).
Si tot apropo de Pink Floyd in turneu prin paturile noastre: o prietena mi-a povestit ca sotul ei nu pricepe niciun cuvant in engleza, dar isi ia o asemenea mina, ca si cum ar fi iesit din gaoace in protipendada Californiei. Complexat de plenitudinea ignorantei sale, prindea fiecare prilej sa se manifeste anglofon, fie ce-o fi. Iar in prima lor noapte de dragoste, cica el pregatise o coloana sonora mirifica: piesa Comfortably Numb. Astfel ca, pe masura ce el o pupa sarguincios pe gat si nevasta-sa incerca sa se abandoneze pasional, la urechea ei pagubos de vigilenta ajunse textul: „When I was a child, I had a fever/ My hands felt just like two balloons/ Now I’ve got that feeling once again/ I can’t explain, you would not understand/This is not how I am“. Plus ca-si amintise si clipul, care era de trei ori mai deprimant ca versurile, deci nu s-a mai pus problema vreunui pui de orgasm in urmatoarele doua saptamani.
Si poate ca nu s-ar fi pus problema deloc pana astazi, dar cand sotul ei cu intoleranta la engleza se pregatea s-o dezbrace pe Crash Course In Brain Surgery si pe Seek And Destroy, ambele de la Metallica, ea a sarit in picioare, a aprins lampadarul si i-a tradus cate-o strofa din aceste capodopere, pentru o degustare rapida inainte de involburarea lor horny-metal.
Ramas impaiat la auzul mesajului artistic, el nu stia daca s-o creada sau s-o banuiasca, mai degraba, ca profita de situatie si isi camufleaza inapetenta erotica prin diversiuni lingvistice. Totusi, ei ii tremura barbita cand ii recita ceva despre un bisturiu insangerat, asa ca a ales s-o creada pe cuvant. Ca s-o impace si s-o extraga din starea de soc, el a acceptat sa schimbe total repertoriul, a lasat-o sa si-l puna pe Bryan Adams al ei. Aceasta concesie l-a costat pe el o erectie sub media pe tara pe respectivul segment orar, iar pe ea nu va mai spun ce-a costat-o, ca am mai scris deja cuvantul „orgasm“ de doua ori in textul asta, nu pot sa abuzez de amabilitatea voastra.

Love me,
that’s right, love me…

Pe cheiul amintirilor mele, moda fundalurilor muzicale simandicoase nu s-a lasat strivita cu una, cu doua esecuri sexuale. Pe vremuri, fetele voiau amor pe muzica clinchenita a lui Clayderman, dar baietii erau oripilati, adica se manifestau mai convingator pe In-A-Gadda-Da-Vida, cu Iron Butterfly, de exemplu. Asa ca orice negociere intre astea doua degenera, fatidic, intr-un compromis. Conveneau ca nu e bine nici ca ea, nici ca el, deci un clasic It Must Have Been Love sau When I Need You rezolvau formal chestiunea hormonala, urmand sa se ocupe si de cea sufleteasca, la o data ce va fi anuntata ulterior.
Pe cand ma indeletniceam cu materialul de fata, m-a mancat limba sa le spun colegilor mei din redactie despre ce scriu si de-aia am si intarziat cu articolul, fiindca ne-am ciondanit constructiv pe tema muzicii ideale pentru acompaniat un act sexual memorabil.
Alina mi-a spus ca, prin targ, lumea il vrea pe Michael Bolton conectat la o priza din dormitor, deoarece se exprima muzical atat de frumos, cum canta el de ti se rupe inima: „Can I Touch You… There?“. N-am fost de acord cu teoria ei, fiindca omul poate a dorit sa propage o metafora plina de profunzime, in sensul ca voia sa atinga inima iubitei sale. Dupa ce-a ascultat analiza mea stilistica, Alina s-a uitat ostentativ la ceas, ideea era ca se facuse tarziu si ca poate ma resimt.
Ce-i drept, de oboseala, nu reusisem sa demonstrez ca glumisem. In schimb, am cotizat la topul muzicii sublim de pacatoase a redactiei cu Madonna si excitantul ei Justify My Love. Pentru conformitate, i-am si dat un play pe computer, ca sa le subliniez atributele fierbinti si persuasive ale acestei zvarcolite creatii. Plus concluzia provocatoare a piesei, apogeu ravasitor al tentatiei: „Poor is the man/ Whose pleasures depend/On the permission of another./ Love me, that’s right, love me…“. Aviz amatorilor care-si venereaza restrictiile, in numele asa-zisei morale.
Dar a trebuit sa suspendam ilustratia muzicala, fiindca aveam geamurile cascate, iar din birourile noastre adia deja acest repertoriu dezinhibat, ce ar fi impietat bunaoara bunul mers al clinicii de fizioterapie de la parter.
Dincolo de toata regia muzicala din lumea libera insa, e clar ca nicio casnicie nu conserva aceasta minunata si adjuvanta traditie. Obiceiul afrodiziac piere pe parcurs. Din diverse motive. De pilda, nu-ti poti permite tu, mama cu duiosie si autoritate, sa faci sex cu sotul tau pe I Don’t Want To Miss A Thing, fiindca risti ca, in cel mai scaparator moment, sa dea buzna peste voi odrasla voastra de 11 ani, care crede ca e Armageddon la televizor.

Comentarii

  • Sa mor daca inteleg de ce lumea trebuie sa gandesaca atunci cand nu trebuie si invers.
    Pai in pat, in loc sa-ti bucuri simturile de prezenta jumatatii, in loc sa asculti ceva mult mai erotic si mai placut decat muzica (oricat de buna ar fi ea), noi stam sa ascultam ce zice unul si altul intr-o melodie?
    N-am eu cine stie ce experienta, nu stiu ce fac alti oameni, insa de gandit ar trebui sa gandim in alte momente, la servici, atunci cand avem de rezolvat o problema acasa, nu in pat. Acolo trebuie sa ne pierdem controlul si gandurile, sa lasam simturile sa vorbeasca si mai cred eu ca in momentul in care incepem sa ne pregatim intens pentru ceea ce urmeaza, deja am sarit calul si am introdus gandurile acolo unde n-ar trebui sa fie. Ce poate fi mai inhibitor de atat? Decat sa stai sa te lupti cu jumatatea, sa asculti tot felul de ciudatenii, mai bine te lipsesti si te culci singur in alta parte, urmaresti un film pana adormi.
    Astfel, tot felul de pitici pe creier pe care (toti) ii avem se dovedesc dusmanul actului cu pricina (i-as spune sex, insa actul respectiv este mult mai mult).
    Ce pasta de dinti ai folosit? Ce apa de gura? A, aia nu-mi place. Ce sapun/gel ai folosit? Cu ce prosop te-ai sters? Ai incuiat usa (usile-s cu geam de sus pana jos)? Nu-ti mai trebuie nimic frate si ca sa nu cumva sa ai parte prea des de chestii de-astea, cel mai bine pleci de-acasa si te intorci dupa cateva luni, poate in felul asta mai rezista corabia de piatra inca un an (un an macar).

    Muzica pentru dormitor, dupa mine trebuie sa fie relaxanta, fara versuri, insa nu atat de relaxanta, incat sa te-adoarma. Am incercat, la alegerea doamnei inimii mele, Enya. Mie personal imi place mult ca linie melodica si nu stiu cat de mult se potriveste in dormitor, ca eu n-o mai aud, insa poate ca ar fi mult mai potrivita decat rockul.

    seaman65 aprilie 18, 2013 8:51 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.