Este primul agent literar din Romania. Agentia pe care o conduce, „Simona Kessler International Copyright Agency”, reprezinta, in prezent, peste 100 de edituri si agentii literare din SUA si toata Europa de Vest. „Regina copyright-ului”, asa cum o numesc, in gluma, prietenii, este cea care face ca pentru povestile minunate – si premiate – ale lumii sa nu existe granita cu Romania.
Marea Dragoste / Tango: Care au fost costurile succesului dumneavoastra?
Simona Kessler: Costurile afective? Sigur ca e vorba de foarte multa munca, de duminici si de sambete lucrate, dar, de cel putin sapte ani, de cand am biroul in casa in care si locuiesc, pot sa spun ca imi pot permite un program mai flexibil si sa fiu prezenta pentru copilul meu. Iar ceea ce-mi place cel mai mult in calea pe care am urmat-o este ca sunt independenta. Pretul platit pentru aceasta independenta este asumarea tuturor responsabilitatilor. Dar am invatat sa port aceasta povara cu o oarecare gratie.
Marea Dragoste / Tango: Sunteti casatorita?
Simona Kessler: Nu, am fost casatorita candva, demult.
Marea Dragoste / Tango: Ati intampinat greutati pentru ca oamenii au discutat cu un agent literar femeie?
Simona Kessler: Nu, nu am simtit nici o discriminare „macho“-istica din partea editorilor, meseria de agent literar este cu predilectie o meserie feminina. Chiar daca as putea spune ca la noi majoritatea editurilor sunt masculine, nu am avut nici o problema sa comunic sau sa tratez „ca de la barbat la barbat“. Sunt insa cat se poate de constienta ca am fost, sunt si voi fi barfita, dar ce farmec ar mai avea business-ul fara o mica barfa?
Marea Dragoste / Tango: Care este motivul?
Simona Kessler: Poate pentru ca, nemtoaica fiind si facand lucrurile temeinic, in contextul nostru balcanic, corectitudinea este perceputa ca duritate, exigenta lucrului facut corect si echidistanta pot deranja.
Marea Dragoste / Tango: Dar banuiesc ca procentul din viata personala s-a diminuat in favoarea celei profesionale…
Simona Kessler: Toti agentii literari isi iau de lucru acasa, asta inseamna sa iei manuscrise si carti la citit. Lectura nu este o imixtiune a profesionalului in viata mea personala, dimpotriva! Imi pot permite placerea de a sta toata ziua in pat, citind. Am decretat lunea zi de lectura. La birou, fireste, nu am timp sa citesc, avand de rezolvat toate chestiunile administrative si tonele de e-mailuri. Detest abuzul la care duce e-mailul, si anume acela de a transfera altuia treaba ta, prin intrebari la care raspunsul este evident, cu conditia sa gandesti putin inainte de a da „send“. Viata profesionala tinde sa acapareze viata personala din cauza cantitatii enorme de informatie si a vitezei cu care aceasta se transmite si se incarca in computerele noastre. Daca nu impui un ritm, nu iei distanta si nu selectezi ceea ce este important si ce nu, daca nu stabilesti anumite prioritati, risti sa te sufoci.
Marea Dragoste / Tango: Cand si cum ati infiintat agentia „Simona Kessler International Copyright Agency“?
Simona Kessler: Inainte de a fi agent literar am fost editor, redactor de carte la editura „Meridiane“, editura de arta de dinainte de ’90. In 1990 am mers prima oara la Targul de carte de la Frankfurt, eram insarcinata si ma duceam in calitate de editor. Atunci am intalnit prima data un agent literar si m-am confruntat cu el destul de drastic, am fost atat de vehementa, incat mi-a propus in anul urmator sa deschid biroul de la Bucuresti. Asa am deschis prima agentie literara din Romania, in noiembrie 1991, in sufrageria din apartamentul meu din Stirbei-Voda. Apoi, in martie 1992, m-am mutat intr-o garsoniera de langa blocul in care stateam, pentru ca intre timp se nascuse cel mic si trebuia sa fiu aproape de casa, in 1993 am cumparat un apartament in Campineanu, in 1998 am ajuns in Magheru si dupa aceea, in 2000, aici, in Dorobanti – intr-un fel, etapele agentiei pot fi luate dupa sediile pe care le-am avut. In ’94, m-am hotarat sa ma despart de asociatul meu german si a trebuit s-o iau de la capat, iar in cei 13 ani de cand am infiintat prima agentie literara independenta am ajuns sa reprezentam peste 100 de agentii si edituri din Statele Unite, Anglia, Franta, Germania, Japonia, cam de pe tot mapamondul.
Marea Dragoste / Tango: Ce fel de carti patrund mai greu pe piata romaneasca?
Simona Kessler: Teoretic si punctual, orice carte isi poate gasi un editor, poate chiar si „Istoria sociala a cotetului de caine“ sau „Istoria W.C.-ului“, problema este aceea a tendintelor generale, a categoriilor. De exemplu, la noi nu se publica in mod curent carti de sport, nici chiar legate de fotbal, nici carti de fitness pentru barbati, nici cartile de stiinta si tehnica nu au cautare prea mare printre editori. Poate ca publicul ar fi interesat, dar editurile nu isi asuma riscul investitiei editoriale fara nici o certitudine comerciala. Fireste, cartile isi au soarta lor, exemplul cel mai simpatic este „Cartea gesturilor“ a lui Peter Collett, care a pornit singura si s-a infiintat in topul vanzarilor in urma cu trei ani. Soarta unei carti nu poate fi determinata, dar poate fi, cu siguranta, sustinuta printr-o promovare adecvata.
Marea Dragoste / Tango: Au fost carti, propuse de dumneavoastra, la care editurile au fost sceptice, dar pe care le-au preluat si au avut succes?
Simona Kessler: „Memoriile unei gheise“ de Arthur Golden a aparut in 1998-’99 in State, unde s-a propulsat in fruntea topului de bestseller, si imi aduc aminte ca am propus aceasta carte mai multor edituri, fara mare succes. In ultima instanta, am implorat Editura Humanitas sa incheie contract si mi s-a facut aceasta „favoare“, au zis „Bine, hai, de gura ta, s-o luam“, si a venit Denisa (Comanescu – n.r.), care a avut inspiratia de-a publica cartea nu in noiembrie, asa cum era ea programata, ci in primavara, odata cu filmul. In primele trei luni de la aparitie vanduse peste 30.000 de exemplare si, pana la sfarsitul anului, peste 60.000.
Marea Dragoste / Tango: Dar care erau obiectiile editurilor?
Simona Kessler: Nu era o obiectie anume, mai degraba un scepticism ca ar putea sa mearga la noi o poveste cu o gheisa. E foarte greu de pus intr-o ecuatie de ce se refuza o carte. In schimb, exista cateva criterii care atarna in decizia editoriala: numarul de tari in care s-au vandut drepturile de traducere, premiile literare, daca se ecranizeaza etc. As spune insa ca este vorba de acea intuitie a redactorului, care este determinanta. Sunt cele trei exemple ale succesului global: Dan Brown, Paulo Coelho si J.K. Rowling, dar nu, un bestseller international nu devine automat bestseller si in Romania, este nevoie si la noi de marketing de carte, de pozitionare si informare a cititorilor.
Marea Dragoste / Tango: Am inteles ca nu lucrati decat cu agentii straine, mai putin direct cu autorii, dar nu si cu autori romani. De ce?
Simona Kessler: Fie straini, fie romani, autorii sunt o specie aparte, atat in sensul bun, cat si in cel rau al cuvantului. Un autor strain care nu are un agent domestic este din prima putin dubios, in sensul ca se abate de la un sistem bine pus la punct in Vest de mai bine de 100 de ani. De obicei, autorii slabi sau dificili nu au agent sau nu sunt reprezentati de o editura. Exceptiile sunt foarte rare. Cu autorii romani este o alta poveste. La noi, agentul este inca perceput ca un prestator de servicii care rezolva partea delicata a trebii: negocierea si atat. Este foarte adevarat ca agentul este interfata comerciala intre autor si editura, dar nu numai atat, si de aceea nu pot reprezenta autori romani pe banda rulanta. Relatia dintre autor si agent este una foarte speciala si implica timp si incredere reciproca. Agentul nu se poate substitui deciziei autorului, chiar daca are autoritate in domeniu. Decizia finala trebuie sa ramana a autorului. Autorii, in general, se impart in doua categorii mari: abulici sau pisalogi. Exceptiile sunt rare, iar timpul meu, limitat.
Marea Dragoste / Tango: Revenind la viata personala, spuneati „it takes two to tango“…
Simona Kessler: Da, asa am spus, dar nu toata viata e un tango, iar partenerii se pot si schimba. Nu pot sa spun ca in calea fericirii mele a stat cariera, ci, mai degraba, firea mea voluntara si imposibila, nu m-am proiectat
niciodata ca femeie-trofeu care zambeste frumos si atat. Oricum, nu se poate vorbi despre fericire a la long, sunt momente in care esti foarte fericit si momente in care nu esti atat de fericit, iar cei care-si intalnesc jumatatea perfecta, cu care sa ramana pana la adanci batraneti, sunt foarte putini. Eu nu stiu daca am vazut in toti acesti ani doua cupluri care sa fie realmente fericite pana la senectute.
Marea Dragoste / Tango: Ce credeti ca impiedica lucrul asta?
Simona Kessler: Asta-i o analiza mult mai ampla, trebuie sa iei in calcul factorii sociali, toata dementa in care traim acum, insingurarea globalizata. Daca te uiti la tanara generatie, vezi ca sunt mult mai putin implicati, mult mai prudenti afectiv, au mecanisme defensive mult mai bine puse la punct decat noi, se-ndragostesc cu precautie, exista acest spatiu
virtual al messengerului in care se intampla cele mai indraznete lucruri, cand in realitate nici nu au curajul sa se uite ochi in ochi.
Marea Dragoste / Tango: Ati refuzat, deci, rolul de trofeu?
Simona Kessler: Nu l-am refuzat, dar as fi un trofeu pe care nimeni nu l-ar putea duce.
material realizat in aprilie 2008
Tag-uri:
bestseller · carte · casatorie · copyright · editura · iubire · marea dragoste · Paulo Coelho · TangoCategorii:
Interviuri
