Vadim Ghirda a fost, intr-o perioada, consultant (evident, pro bono) pentru toate nedumeririle mele legate de imagine, si apoi, la un moment dat, a devenit unul dintre cei mai interesanti interlocutori ai mei in cadrul unui interviu Tango. Are, asadar, locul sau pretios si de neinlocuit in istoria revistei si a inimii noastre.
Marea Dragoste / Tango: Daca ar fi sa te definesti doar în cinci cuvinte, al catelea dintre ele ar fi „fotograf”? Si celelalte care ar fi?
Vadim Ghirda: Ar fi ultimul. Primele patru ar fi: observator al naturii umane.
Marea Dragoste / Tango: Cum învata, cum ajunge un artist barbat sa înteleaga frumusetea femeii?
Vadim Ghirda: Un artist barbat n-am idee cum face; e si foarte greu de gasit combinatia asta intr-un singur om, asa cum inteleg eu acesti termeni. Apoi notiunea de frumusete are atatea intelesuri, mai ales daca vorbim despre femeie. Eu cred ca întelegerea frumusetii sau, mai precis, abilitatea de a o remarca în foarte multele ei forme este un dar.
Nu îl au toti oamenii, din pacate, si nu este o abilitate ce se poate invata cu adevarat. Cred ca tine mult de lipsa oricarei urme de egocentrism si tine de cat de sensibil este omul. Nu trebuie sa fii neaparat artist pentru asta. E util si sa nu fii obsedat sexual, sau macar nu unul rudimentar, in cazul observarii frumusetii feminine.
Marea Dragoste / Tango: Stiu ca e un cliseu, dar daca ai fi nevoit sa alegi o singura fotografie facuta de tine, pe care sa o iei cu tine într-un loc fara imagini, care ar fi aceea?
Vadim Ghirda: N-am idee. Eu sunt complexat de calitatea imaginilor mele si nu stiu sa aleg – daca ne imaginam un loc fara imagini, nu ar fi termen de comparatie, asa ca as putea duce aproape orice.
Marea Dragoste / Tango: Cine sau ce este dragostea vietii tale?
Vadim Ghirda: Nu sunt capabil de iubire în sensul total al cuvantului. Pot spune ca animalele sunt dragostea vietii mele, desi nu fac mai nimic palpabil pentru ele. Sunt si unii oameni carora le lipsesc aproape complet trasaturile care definesc si separa iremediabil specia noastra de celelalte, pe care îi iubesc, atat cat sunt eu în stare. Ma tem ca nu prea mult. Si puterea de a iubi cu adevarat e un dar pe care îl au putini oameni.
Noroc ca si notiunea asta are atat de multe întelesuri, încat nu e niciodata clar daca oferim iubire cu adevarat si daca primim iubire. Daca s-ar putea da într-o zi o definitie universala, probabil multa lume s-ar trezi indispusa a doua zi.
Marea Dragoste / Tango: Unde se termina jurnalismul si începe arta, în fotografie?
Vadim Ghirda: Acolo unde autorul depaseste misiunea sa strict documentara si empatizeaza în mod autentic si total cu ceea ce vede. Arta, în orice fotografie, începe acolo unde începe sa se „vada” sufletul. Suna ca din revistele tale concurente propozitia asta… .
Marea Dragoste / Tango: Ce are diferit Tango fata de celelalte reviste?
Vadim Ghirda: Aici e mai simplu. Tango are continut si e scris în limba romana asa cum era ea înainte de vremurile foarte grele pe care le parcurge acum. Are si umor de calitate, si asta e un lucru tot mai rar întalnit. Si, cel mai important, desi a fost nevoita sa plateasca tributul promovarii personajelor care „vand” reviste, dar nu înseamna nimic special ca oameni, a încercat permanent sa si plateasca acest pacat incluzand si materiale cu oameni care nu contribuie la cresterea tirajului, dar vor ramane cu siguranta într-o istorie a Romaniei ce îi va mentiona pe cei, tot mai putini, care înseamna ceva prin calitati reale, si nu doar prin abilitatile de impostori. Asta presupunand ca va mai exista cineva care sa scrie acea istorie; nu pare foarte probabil acum.
Marea Dragoste / Tango: Ce ai tu diferit fata de ceilalti fotografi?
Vadim Ghirda: Ca nu sunt chiar fotograf. Fac si fotografii, e adevarat.
