fbpx

Vanessa Redgrave: Dragostea in vremea luptelor

de

Dramaturgul american Tennessee Williams nu si-a putut reprima un strigat entuziasmat: „Este cea mai mare actrita a tuturor timpurilor!“. Era un tribut oratoric de suflet pentru artista lui preferata, Vanessa Redgrave. Spiritul ei isi manifesta la fel de subtil finetea atat in performanta profesionala, cat si in activitatea politica. La Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) din 2006, Vanessei Redgrave i s-a acordat Premiul pentru Intreaga Cariera. Reactia ei a socat placut: desi unul dintre sponsorii festivalului era firma de minerit Gabriel Resources, cea care construieste mina de aur de la Rosia Montana, actrita a dedicat premiul… organizatiei comunitare din Rosia Montana, care lupta tocmai impotriva deschiderii minei de aur!

N-a dansat decat o vara…
„Doamnelor si domnilor, in seara aceasta, s-a nascut o mare actrita“, a anuntat Laurence Olivier la finalul piesei de teatru in care aparea alaturi de Michael Redgrave, in seara zilei de 30 ianuarie 1937. In mijlocul unei furtuni de zapada, intr-un spital din Londra, venea pe lume Vanessa, prima fiica a unui cuplu de actori. Atat tatal, Michael, cat si mama, Rachel Kempson, se bucurau deja de recunoasterea talentului pe scenele teatrale din Anglia. Primele amintiri ale copilei sunt legate de parasirea casei inchiriate din Londra, in incercarea de a fi cat mai la adapost de ravagiile razboiului care tocmai incepea. La acea data, in 1940, Michael era cel mai popular actor de film din Marea Britanie. Familia Redgrave avea, de altfel, o traditie solida in domeniul artistic, printre bunicii si strabunicii Vanessei numarandu-se actori si scriitori talentati. La patru ani, fetita stia deja sa citeasca. Copiii nu mergeau la cinema si nu aveau televizor. O intamplare din copilarie, cand dadaca a pedepsit-o pe Vanessa si a incuiat-o in camera ei, iar tatal a deschis usurel usa si i-a cantat la pian cateva melodii, a marcat inceputul unei relatii de afectiune profunda intre fiica si tata. „De atunci l-am adorat“, marturiseste actrita in autobiografia ei, publicata in 1991. La cinci ani il vede pentru prima data pe scena, intr-o melodrama. Merge la teatru cu foarte mare placere, iar la sapte ani citeste o carte cu povestea a trei copii care studiaza la o scoala de arta dramatica. Isi doreste si ea, pentru prima oara, acelasi lucru. Finalul razboiului inseamna intoarcerea la Londra, in casa parintilor. Creste intr-o atmosfera intens artistica si este foarte apropiata de fratele ei Corin, mai mic cu doi ani, si mai putin legata, in copilarie, de sora ei Lynn, nascuta la sase ani dupa ea. Atat fratele, cat si sora, vor urma traditia familiei si vor deveni actori. La scoala era in fruntea clasei la citit si mult in urma celorlalti la matematica. Devora cartile care ii cadeau in mana si a trebuit sa poarte, de foarte devreme, ochelari. Parintii erau adesea prinsi cu aranjamentele profesionale, iar copiii petreceau o multime de timp numai impreuna cu dadaca. Prima pasiune a Vanessei a fost dansul. A facut balet vreme de opt ani, dar a crescut prea inalta pentru a putea atinge performanta in aceasta arta. A avut-o colega la dans si a admirat-o enorm pe Audrey Hepburn. Walt Disney le-a cerut parintilor Vanessei, aflati la acea vreme la Hollywood, sa o cheme si pe fiica lor pentru o proba de film, insa planul a fost anulat de problemele medicale provocate de cresterea foarte rapida in inaltime. Visul dansului se terminase. Ramanea o singura cale: actoria.

Prejudecati periculoase
In vara anului 1954, la 17 ani, a absolvit scoala de fete „Queen’s Gate“ din Londra. Tatal a aranjat pentru ea sa petreaca doua luni la Florenta, in vila unei familii italiene, pentru ca sa deprinda cat mai repede, si in mod cat mai placut, limba lui Dante. Vanessa mai vizitase, cu doi ani inainte, Italia, si se indragostise la prima vedere de ritmurile, vibratia si frumusetea acestei tari. Dupa intoarcerea in Anglia, tatal o sfatuieste sa se concentreze pe interpretare vocala si dans modern, calea de pregatire pentru aparitia in comedii muzicale. Cum la vremea respectiva singurul profesor din Londra care excela in domeniu, Buddy Bradley, nu lucra cu incepatori, Vanessa a decis sa isi urmeze fascinatia pentru luminile scenei de la Stratford-upon-Avon si pentru piesele lui Shakespeare. A luat parte la o auditie si un interviu la Central School of Speech and Drama si a fost acceptata sa studieze acolo, vreme de trei ani. In iarna lui 1955 are ocazia sa mearga la New York, acolo unde tatal ei juca pe Broadway, si sa asiste, timp de o saptamana, la lectii de actorie desfasurate sub indrumarea marelui Lee Strasberg, Modul de lucru si discutiile ulterioare ale interpretarilor erau cu totul diferite de metodele predate in scoala engleza. Descopera apoi singura „An Actor Prepares“, cartea actorului si regizorului Stanislavsky, autorul „Metodei“, o conceptie asupra artei dramatice care isi trage radacinile din implicarea emotionala si abordarile interpretative folosite in teatrul rus. Intelege ca teatrul englez suferea inca, la acea data, datorita faptului ca temele si personajele erau bazate pe prejudecatile inguste ale clasei de mijloc, ignorand in totalitate dramele sociale contemporane. 
Dupa absolvire, in vara lui 1957, apare in primele roluri si, in 1959, se alatura actorilor de la Stratford-upon-Avon, intr-o trupa din care facea parte, printre altii, Laurence Olivier. Joaca intr-un film si o piesa de teatru alaturi de tatal ei, insa consacrarea vine in 1961, cu rolul Rosalind din „As You Like It“, in regia lui Michael Elliott. Este unul dintre cele mai lungi si mai complexe roluri feminine din repertoriul shakespearian, mai lung decat Cleopatra, si Vanessa a resimtit din plin incarcatura nervoasa asociata cu o asemenea partitura. Cu cateva ore inainte de premiera, regizorul a avut increderea si curajul sa ii spuna ca interpretarea ei in timpul repetitiilor a fost oarecum retinuta, iar succesul intregii productii depinde, in mod esential, de totala daruire in acest rol. Actrita s-a scuturat de efortul intens de a controla interpretarea si a putut, in sfarsit, sa traiasca partitura. Tot in autobiografia sa, marturiseste ca exista oameni cu care e important sa lucrezi in decursul unei cariere, dar daca esti suficient de norocos sa lucrezi cu ei exact la momentul potrivit in dezvoltarea ta, atunci asta produce o diferenta cruciala in evolutia ta ulterioara. Acesta a fost cazul intalnirii dintre Vanessa Redgrave si Michael Elliott. Laudele criticilor si aprecierea publicului au dus la o avalansa de roluri, atat in teatru, cat si in film.

Dragostea bumerang si adorata „englezoaica urata“
Finalul anului 1961 a insemnat inceputul dragostei pentru Tony Richardson, regizorul controversatului film „Looking Back In Anger“. Desi el refuzase sa ii ofere un rol dupa proba din 1958, s-au intalnit din nou si lucrurile s-au schimbat. Personalitatea lui complet nonconformista, deplina intelegere pentru natura umana, opiniile politice, nepasarea fata de succesul comercial, nesocotirea pudibonderiilor englezesti, au fost calitati care au atras-o, ca un magnet, pe Vanessa. Seara, dupa o zi de daruire totala in pregatirea spectacolului „A Midsummer Night’s Dream“ la Royal Court, el venea acasa, isi punea capul in poala ei si inchidea ochii. „Atunci mi-am dat seama ca vreau sa am grija de el mai mult decat orice altceva pe lume“, marturiseste actrita. Casnicia a durat numai patru ani, pana in 1967, cand Tony s-a indragostit de diva franceza Jeanne Moreau, insa prietenia profunda si colaborarea artistica dintre cei doi fosti soti a continuat pana la moartea lui, in 1991. Au avut impreuna doua fete, Natasha si Joely, ambele actrite de succes.
Aparitia in anul 1967 in musical-ul „Camelot“, alaturi de actorul italian Franco Nero, i-a adus o noua iubire. Apropierea lor a fost mijlocita si de admiratia ei pentru vitalitatea spiritului italian, iar comunicarea a fost mult usurata de fluenta Vanessei in aceasta limba. Prima lui impresie nu a fost chiar favorabila: „Cum de o am pe aceasta englezoaica urata si cu ochelari sa o joace pe Guinevere a mea?“, a gandit el la prima vedere, cand ea a aparut complet nearanjata. In scurta vreme, insa, au devenit prieteni buni, si apoi iubiti. Relatia a fost una nabadaioasa, cu momente de fericire completa, cum erau drumurile cu masina, seara, dupa terminarea filmarilor, cand cantau impreuna cu fetele ei melodii din „Sunetul Muzicii“, dar si cu certuri aprinse, nascute din inclestarea a doua personalitati foarte puternice. Au avut impreuna un baiat, pe Carlo, apoi ea a pierdut urmatoarea sarcina. Drumurile li s-au despartit, insa s-a dovedit ca nu definitiv. Finalul lui 2006 i-a gasit din nou dornici sa traiasca impreuna. Au organizat o ceremonie de casatorie, in prezenta familiei si a prietenilor, insa mariajul nu e unul cu implicatii legale, ei nedorind sa amestece in relatia lor aspecte legate de bani si proprietati.
O alta mare dragoste a fost actorul Timothy Dalton, cel care l-a jucat, pentru putina vreme, pe James Bond. Au lucrat impreuna la „Mary, Queen of Scots“, in 1971, si furtunoasa lor relatie a inceput cu o discutie de sase ore, in contradictoriu, cu privire la semnificatia monologului lui Hamlet, „A fi sau a nu fi“. Povestea lor a durat, cu mici intreruperi, pana in 1986. In prezent, Vanessa Redgrave traieste alaturi de Franco Nero.

Lungul drum al zilei catre pace
A jucat in mai mult de 80 de filme si in nenumarate productii teatrale, majoritatea celor din urma facand parte din scrierile lui Shakespeare, Cehov, Ibsen, Eugene O’Neill si Tennessee Williams. Interpreteaza aproape intotdeauna personaje nesupuse, care prin felul in care simt, gandesc si actioneaza, se impotrivesc, cu toata energia, conventiilor, tabuurilor si ordinii mic-burgheze. Da viata eroinelor care asculta numai de inima si de constiinta lor. A fost nominalizata de sase ori la Premiul Oscar si l-a castigat in anul 1978, pentru „Julia“(1977), frumoasa care isi convinge prietena de o viata sa o ajute sa salveze sute de evrei de persecutia fascista. A facut un duet remarcabil cu Jane Fonda, care a declarat mai tarziu despre Vanessa ca „exista ceva in legatura cu ea care ma face sa simt ca isi are radacinile pe un taram misterios, unul care ne scapa noua, restului muritorilor. Daca o privesti atunci cand lucreaza, e ca si cand zaresti prin mai multe straturi de sticla, fiecare strat pictat in culori magice, strat dupa strat, pana cand totul devine intunecat, dar, chiar si atunci, stii ca nu ai ajuns inca la capat. Singura data cand am mai simtit asa ceva a fost in cazul lui Marlon Brando. Ca si Vanessa, el pare sa fie, intotdeauna, intr-o alta realitate, ascultand de un ritm interior secret, magnetic“. Ambele actrite au fost, de altfel, in egala masura, apreciate si contestate pentru activismul lor politic pronuntat de stanga, nonconformismul sexual si curajul cu care si-au aparat, pana la capat, convingerile. In discursul de multumire de la ceremonia Oscar-urilor, Vanessa Redgrave a dat glas, fara sovaire, convingerilor ei pro-palestiniene, spunand ca presiunile venite din partea organizatiilor evreiesti nu o descurajeaza din a sustine cauza araba. Aceasta atitudine i-a daunat, intr-o oarecare masura, carierei, dar a trecut cu determinarea caracteristica peste acest impediment.
Alte roluri remarcabile sunt cele din „Isadora“(1968), unde a dat viata celebrei dansatoare Isadora Duncan, alta figura artistica si nonconformista, in deplina concordanta cu temperamentul Vanessei. Interpretarea a fost rasplatita cu premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul Filmului de la Cannes. De altfel, era a doua oara cand primea acest premiu, prima data fiind recompensata pentru „Morgan: A Suitable Case For Treatment“ (1966). Tot in 1966 apare in „Blow-Up“, controversata pelicula a lui Michelangelo Antonioni, care impleteste viata plina de placeri a unui fotograf de moda cu misterul unei crime ce pare ca a fost capturata accidental de aparatul foto. „Mary, Queen of Scots“(1971), „The Bostonians“(1984), si „Howards End“(1992) i-au adus, fiecare, inca o nominalizare la Oscar. In miniseria „Playing For Time“(1981) a intruchipat din nou o eroina evreica si a fost rasplatita cu premiul Emmy. A fost sotia compozitorului in miniseria „Wagner“(1983), Mrs. Dalloway in filmul cu acelasi nume din 1997, a castigat Globul de Aur si un Emmy pentru miniseria „If These Walls Could Talk 2“ (2000), a jucat alaturi de Peter O’Toole in „Venus“ (2006), iar cea mai recenta aparitie este cea din comedia romantica „Letters to Juliet“, lansata in 2009. In tot acest timp, a interpretat roluri de prima marime atat pe scenele londoneze, cat si la New York, pe Broadway. In anul 2003, a primit premiul Tony pentru aparitia in piesa „A Long Days Journey Into Night“, la New York.

Singura impotriva tuturor

Cand vine vorba de cauzele in care crede, Vanessa Redgrave merge pana la capat cu verbalizarea convingerilor sale si, mai mult, trece, fara sovaire, la fapte. Inca din anii ’60 s-a remarcat printr-un activism politic fara ragaz. A participat la strangerea de fonduri pentru refugiatii unguri care au fugit din calea fascismului, s-a alaturat miscarii pentru dezarmare nucleara coordonata de filozoful britanic Bertrand Russell si a protestat vehement impotriva razboiului din Vietnam. A sustinut mereu natiunile care, datorita contextului istoric, au fost invadate, sub diferite pretexte, si fortate sa traiasca intr-o ordine pe care nu si-o doreau. A sustinut, foarte puternic, Organizatia Pentru Eliberarea Palestinei, facandu-si dusmani aprigi in randul diferitelor organizatii evreiesti, multe dintre ele active in America. Au existat chiar cazuri cand a intampinat dificultati in a obtine viza de intrare in America. A calatorit in teritoriile palestiniene si a finantat si realizat documentare filmate despre viata oamenilor de acolo. In anul 1962, a fost una dintre primele celebritati care a vizitat Cuba comunista si nu s-a simtit deloc confortabil vazand ca e primita cu lux si onoruri, in vreme ce oamenii de rand se zbateau intr-o viata de mizerie. Decizia sa de implicare in viata politica a fost puternic influentata de scrierile lui Simone de Beauvoir si de cartile istorice despre Garibaldi si procesul de unificare a Italiei. A fost mereu interesata de drepturile muncitorilor, activand ani buni in Partidul Revolutionar al Muncitorilor. S-a ghidat dupa doctrina marxista, in opozitie cu cea stalinista, si a sprijinit infiintarea Partidului Marxist din Marea Britanie, o formatiune care, insa, nu a avut o viata prea lunga. Din 2004, este membra a Partidului Pentru Pace si Progres, tot o organizatie cu pronuntat caracter de stanga. A construit o gradinita pentru copiii saraci ai Londrei, iar in prezent, considera ca onoarea cea mai importanta de care se bucura este aceea de a putea fi de folos ca Ambasador UNICEF.

The Year of Magical Thinking

Pe 29 martie 2007, a debutat in piesa pentru un singur actor „The Year of Magical Thinking“. Este vorba despre trairile incercate de catre autoarea Joan Didier in anul de dupa moartea sotului, urmata apoi de disparitia definitiva a fiicei. Amintirile sunt analizate, se misca si se recompun, iar sentimentele incearca sa se aseze intr-o ordine care sa permita continuarea propriei vieti. Apoi, in martie 2009, realitatea a imitat arta, si Vanessa Redgrave si-a pierdut fiica cea mare, pe Natasha Richardson, sotia lui Liam Neeson, in urma unui accident de schi. „Mi se paruse ca am inteles rolul… Dar cand l-am interpretat dupa moartea Natashei, mi-am dat seama ca inainte nu intelesesem absolut nimic. De data asta a fost complet diferit. Nu as mai face-o inca o data“. Dupa aceasta lovitura ingrozitoare, in aprilie, respectiv mai 2010, si-a pierdut si fratele, apoi sora. A anuntat ca se retrage, temporar, din viata artistica, pentru a dedica mai mult timp familiei si in special celor cinci nepoti. Anul acesta a fost recompensata cu Premiul BAFTA pentru intreaga cariera, o onoare echivalenta cu un Oscar, o recunoastere pe deplin meritata de catre o actrita care e, inainte de toate, un mit si un model de viata.

  • Credit: Getty Images
  • Title: Actress Vanessa Redgrave In The Movie “The Sea Gull”

 

Categorii:
Superstar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *