Disney Channel Romania anunta lansarea unui nou serial, Violetta, ce va cuceri publicul roman, incepand de luni, 18 februarie, ora 18:00.
Programul este prima co-productie America Latina – EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), in colaborare cu casa de productie argentiniana Pol-ka si se va difuza de luni pana vineri, cu incepere de la ora 18:00.
Serialul Violetta prezinta povestea unei adolescente talentate care revine in orasul ei natal, Buenos Aires, dupa ce a locuit cativa ani in Europa. Aici gaseste prieteni loiali, descopera iubirea si pasiunea pentru muzica, in timp ce se confrunta cu toate provocarile si dilemele aferente procesului de maturizare. Lansarea filmului a fost marcata de un eveniment prezentat de actrita Crina Semciuc si animat de castigatoarea competitiei “Fii o Vedeta Disney Channel 2009”, Miruna Oprea, care a interpretat coloana sonora a serialului.
Iata aici si trailerul noului serial care s-a bucurat de un succes enorm in Franta, Italia si Spania unde a fost lansat in cursul anului 2012.
Prezentarea personajelor
Violetta
Violetta este o fata desteapta si plina de viata, desi solitara si foarte protejata. Are o voce uimitroare, mostenita de la mama sa, dar inca nu stie acest lucru. De la tatal sau a mostenit dragostea pentru lectura si inteligenta. Violetta este spontana si sincera si tot ce isi doreste este sa isi gaseasca locul in lume.
La revenirea in Buenos Aires, incepe sa ia lectii de pian la Studio 21, o prestigioasa academie de muzica unde descopera o lume noua, cu experiente ce o vor ajuta sa isi afle calea si sa descopere mai multe despre trecutul familiei sale.
Initial colegii sai cred ca este o fata timida si tocilara, dar vor descoperi curand adevarata ei personalitate.
German
El este tatal Violettei. Este un inginer stralucit, proprietarul unei companii internationale de constructii, specializata pe infrastructuri de cladiri de mari dimensiuni. Este foarte sever. Inca de la moartea sotiei sale si-a protejat fiica, dar in spatele acestei severitati se ascunde o inima de aur.
German are o iubita, Jade, despre care considera ca ar avea un rol important in viata fiicei sale. Dar cand o cunoaste pe Angie, noua guvernanta a Violettei, lumea lui e data peste cap, si chiar daca nu va recunoaste acest lucru, se indragosteste de ea.
Angie
Vesela, carismatica si artistica, Angie este un spirit liber. Este sora fostei sotii a lui German, dar Violetta nu stie ca Angie este matusa sa. Dupa moartea surorii sale, Angie a incercat sa ia legatura cu nepoata sa, de multe ori, dar nu a reusit. Astfel, cand Violetta revine in Buenos Aires, Angie se da drept noua ei guvernanta, pentru a se putea apropia mai mult de ea.
Angie este de asemenea, profesoara de canto, si o va ghida pe Violetta in demersul de a-si descoperi talentul la Studio 21, fara ca German sa stie. Agie este dispusa sa infrunte orice si pe oricine pentru Violetta. Nu va recunoaste niciodata ca are sentimente pentru German.
Jade
Jade este iubita lui German. Este o femeie superficiala, foarte preocupata de aspectul ei fizic. Este seducatoare, geloasa, capricioasa, egoista si manipulatoare. Atitudinea ei e amuzanta si in ciuda faptului ca este un personaj negativ, ea poate fi simpatica, pentru ca adevaratul personaj negativ – care se ascunde in spatele ei – este fratele sau, Matias. Jade provine dintr-o familie instarita; s-a nascut bogata si nu a trebuit niciodata sa munceasca pentru a-si castiga existenta. Dar atunci cand isi pierde averea, hotaraste ca singura modalitate de a-si pastra acelasi stil de viata, este sa se marite cu German, asa ca incearca in permanenta sa il manipuleze. Jade o uraste pe Violetta si concureaza cu aceasta pentru atentia lui German. O va uri si pe Angie, pentru ca aceasta din urma intra fara sa vrea in cursa pentru iubirea lui German.
Tomas
Tomas este atragator, simplu, increzator si uneori, putin distant. Canta – voce si la chitara. Melodiile sale ii reflecta personalitatea si aspiratiile artistice. El urmeaza cursurile Studio 21 cu ajutorul unei burse oferita de profesorul Beto, care l-a angajat ca asistent. S-a nascut in Spania, dar s-a mutat la Buenos Aires impreuna cu mama sa, pentru a-si ingriji bunica.
Tomas se indragosteste de Violetta, in ciuda demersurilor lui German de a indeparta orice potentiali pretendenti. Concurentul sau pentru dragostea Violettei va fi Leon.
Leon
Leon merge la Studio 21 si are un mare potential artistic. Este arogant si uneori superficial, dar are un suflet bun. Insa, prietena lui, Ludmila, scoate tot ce e mai rau din el, astfel ca atunci cand sunt impreuna el se comporta ca un personaj negativ. Spre deosebire de Tomas, el provine dintr-o familie bogata si nu a muncit niciodata.
La inceput, incearca sa o seduca pe Violetta pentru a se razbuna pe Tomas, pe care prietena lui- Ludmila- il place. Insa, din nefericire pentru el, se va indragosti de ea. Desi in general isi petrece timpul cu grupul cel mai cool din scoala, Leon este un om nobil.
Andres
Andres este cel mai bun prieten al lui Leon. Este neindemantic si neatent, dar manifesta foarte multa determinare in orice actiune pe care o intreprinde.
Uneori trebuie sa i se explice lucrurile de doua ori pentru a le intelege, dar cu toate acestea, are foarte mare incredere in el insusi.
Andres are muzica in suflet. Nu e malitios, ci mai degraba, nu are forta necesara pentru a lua propriile decizii.
Ludmila
Ludmila face parte din clasa superioara a societatii. Este cea mai populara fata de la Studio 21, de aceea este prietena ideala pentru Leon. Dar, pe cat de senina pare, pe atat de manipulatoare, aroganta si mincinoasa este. Desi nu are nimic in comun cu Tomas, il place foare mult, dar acesta o ignora pentru ca este indragostit de Violetta, ceea ce declanseaza gelozia si obsesia Ludmilei.
Pentru ea este foarte important felul in care arata si trebuie sa fie mereu in centrul atentiei, mai ales la Studio 21. Intotdeauna obtine ce vrea; este capricioasa, rasfatata si rautacioasa. O considera pe Violetta principalul ei inamic pentru ca talentul si frumusetea acesteia ar putea sa o puna in umbra. Ca orice erou negativ, Ludmila are un asistent: Naty.
Naty
Naty este mana dreapta a Ludmilei, dar uneori s-ar parea ca este total supusa acesteia. Este draguta, dar nu iesita din comun, si fashionista convinsa, dar isi priveste de sus colegii. In adancul sufletului este foarte nesigura si crede ca singurul mod de a avea succes este sa stea cu grupul cel mai cool.
Este o buna dansatoare si cantareata, dar Ludmila nu ii permite sa isi exploreze talentul. Naty stie ca Ludmila este capabila sa o tradeze daca acest lucru i-ar aduce beneficii, dar ea nu ar face-o niciodata. Cu toate acestea, ramane alaturi de Ludmila, deoarece crede ca aceasta este calea catre succes.
Maxi
Maxi este cel mai bun dansator de la Studio 21 si stilul lui preferat este street dance-ul. Este amuzant, creativ, destept si foarte pasionat de muzica. Canta la pian si sintetizator si viseaza ca intr-o zi sa inregistreze un album.
Camila este cea mai buna prietena a sa. Ea ii impartaseste pasiunea pentru muzica si dispretul pentru Ludmila, Leon, si restul colegilor cool. Este un romantic incurabil si se indragosteste in mod frecvent, dar nu prea are succes la fete si, de obicei, ajunge in tot felul de situatii dificile atunci cand incearca sa cucereasca fata de care s-a indragostit.
Camila
Camila este o persoana amuzanta, extravertita si corecta. Ar face orice ca sa isi protejeze prietenii si convingerile si viseaza sa devina o cantareata de succes.
Cei mai apropiati prieteni ai sai sunt Maxi si Francesca. Este foarte talentata, dar stie ca mai are multe de invatat si mult timp de petrecut la Studio 21.
Francesca
Francesca este desteapta, altruista si o prietena foarte buna. Este foarte constienta de efortul depus de familia sa pentru a plati cursurile la Studio 21. S-a nascut in Italia, la fel si Luca, fratele ei care se ocupa de Resto Bar, afacerea familiei.
Este indragostita de Tomas, dar el o vede doar ca pe o prietena. La inceput este geloasa pe Violetta, dar in cele din urma vor deveni cele mai bune prietene. Cei mai apropiati prieteni ai Francescai la Studio 21 sunt Maxi si Camila.
Napo
Dupa cum o sugereaza si numele, el are o personalitate napoleoniana. Este un bun coleg si incearca in mod constant sa obtina aprobarea semenilor sai.
Initial, doreste sa faca parte din anturajul verisoarei sale, Ludmila, dar cu timpul se indeparteaza de acest grup si se imprieteneste cu Maxi, Camila si Francesca.
Este un cantaret si un dansator talentat. El si Violetta dau examenul de admitere la Studio 21 impreuna.
Braco
Braco este destept si are o personalitate surprinzatoare. Este un dansator uimitor de popping si hip hop.
Pare strain, dar nu aflam niciodata din ce tara este. Vorbeste diverse limbi straine. Cand are emotii sau se fastaceste in prezenta unei fete pe care o place, incepe sa mormaie in rusa sau ucrainiana. Intodeauna citeaza proverbe si zicale din tara lui.
Braco este un prieten nobil, intotdeauna dispus sa ii ajute pe ceilalti.
Luca
Luca este fratele Francescai. El se ocupa de Resto Bar, un bar care se afla chiar langa Studio 21, unde isi petrec de obicei timpul adolescentii. Avand o personalitate puternica si aproape 2 metri inaltime, toata lumea il considera cam morocanos pe Luca, dar cu timpul, toti vor realiza ca este un tip foarte sufletist. Dincolo de afacerea familiei, el viseaza sa devina artist, la fel ca si sora sa.
Luca este ambitios si stie ca elevii talentati de la Studioul 21 pot atrage multi clienti in barul sau. De aceea transforma localul intr-un “Restó Band”, unde prezinta spectacole live… in care, daca este posibil, canta si el.
Vreau sa ma înscriu