Pe 1 iulie a avut loc ultima premieră a acestei stagiuni: „Fidelio”, operă în două acte de Ludwig van Beethoven, în viziunea regizorului britanic Graham Vick. Montarea a fost realizată în colaborare cu o echipă artistică din care au făcut parte scenografii Samal Blak și Mauro Tinti, precum şi lighting designer-ul Giuseppe di Iorio. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București s-a aflat dirijorul Cristian Mandeal, iar Corul a fost pregătit de maestrul Stelian Olariu. Din distribuția premierei au făcut parte soliști invitați și soliști ai Operei Naționale București: Asineta Răducan, Laura Nicorescu, Andrei Lazăr, Valentin Vasiliu, Horia Sandu, Cătălin Ţoropoc și Marius Vlad Budoiu.
Fotografii: GIN PHOTO
Spectatorii au intrat încă din fața Operei în atmosfera spectacolului, întrucât au fost întâmpinați de grupuri de protestatari care scandau lozinci cerând respect sau se legaseră cu lanțuri de intrarea principală a instituției. Foarte mulți dintre spectatori s-au lămurit abia târziu, după începerea operei, că asistaseră tot la un act actoricesc pus la cale de regizor, și nu la un protest real față de o cauză mai mult sau mai puțin abstractă. Jandarmi sau militari înarmați au fost prezenți pe toată durata spectacolului în foaier, pe culoare sau în sala de spectacol, intervenind în momentele cheie ale desfășurării acțiunii, iar la actul al doilea spectatorii au fost invitați să-și așeze pe cap cagule negre. Toate aceste elemente șocante pentru lumea Operei au făcut parte din viziunea regizorală a lui Graham Vick, care și-a dorit să transforme opera lui Beethoven într-o parabolă a protestului general valabil față de închisorile și nedreptățile lumii sau cele în care ne închidem singuri de bună-voie, din tristețe sau din neștiință.
În ciuda atmosferei, în general, apăsătoare a spectacolului, început în decorul unui munte de rufe murdare, interpretarea extrem de fină, bună, nuanțată și plină de pasiune a soliștilor, în special a invitatelor Asineta Răducan (Leonora/Fidelio) și Laura Nicorescu (Marzelline) – spre deosebire de prestația artistică pe alocuri ezitantă a orchestrei – a dăruit celor prezenți momente de profundă emoție, iar, la sfârșit, soliștii au fost îndelung aplaudați.
După 11 ani de muncă pentru a termina de compus singura sa operă, „Fidelio”, Ludwig van Beethoven a găsit forma perfectă prin care personajele puternice ale lui Jean-Nicolas Bouilly, autorul libretului, să-şi exprime sentimentele despre dragoste şi dreptate, varianta finală a acestei opere având premiera mondială în mai 1814, la Kärntnertortheater. Pentru montarea de la București, regizorul Graham Vick, a cărui ultimă precedentă montare a operei „Fidelio” a avut loc în urmă cu 15 ani, a plasat subiectul într-un spaţiu atemporal, în relaţie mai apropiată cu realitatea contemporană, într-un spectacol eliberat de regulile teatrului clasic. Acest spaţiu contemporan, dar fără istorie, produce personaje care se confruntă cu propria lor conştiinţă, purtându-şi gândurile dinspre întuneric spre lumină. Soţul pierdut, soţia ascunsă, tiranul, adolescenta prinsă printr-o eroare în iubire, tatăl corupt şi tânărul îndrăgostit sunt forţe care se luptă cu sine: printre prizonierii din închisoare, personajele sunt prizoniere ale propriei lor fiinţe.
Graham Vick, regizor englez inovator, este fondator și director artistic al Birmingham Opera Company şi lucrează în cele importante teatre lirice din lume cu apreciaţi dirijori ai zilelor noastre, inclusiv Riccardo Muti, James Levine, Bernard Haitink, Valery Gergiev, Donald Runnicles, Seiji Ozawa şi Zubin Mehta.
De-a lungul timpului, dirijorul Cristian Mandeal a redat publicului lucrări muzicale importante, aşa cum le-au conceput compozitorii, și, de asemenea, a descoperit muzicieni, a revitalizat orchestre, a îndrumat tineri artişti şi a lansat noi compoziţii. După studiile de la Conservatorul din Bucureşti şi de la Berlin, unde a studiat cu dirijori precum Constantin Bugeanu, Herbert von Karajan sau Sergiu Celibidache, s-a lansat într-o impresionantă carieră internaţională, dirijând sute de concerte cu orchestre de pe patru continente, din 36 de ţări.
As fi vrut autorul articolului sa fi scris randurile la fata locului, din fosa orchestrei, la cele 40 de grade plus, unde si clopotul bisericii ar ezita sa bata.
Doamna Adina Munteanu, sunt absolut convinsa ca aveti dreptate. Si in sala era cumplit de cald – probabil ca si asta contribuia la atmosfera de tensiune cumva neplacuta, care nu-ti ingaduia sa te transpui si sa-ti urmezi emotiile, si imi imaginez cum putea sa fie in fosa care se casca precum un hau fierbinte.