fbpx

O societate sănătoasă are nevoie de o planetă sănătoasă

de

În luna ianuarie, Microsoft a lansat inițiativa privind reducerea emisiilor de carbon, cu obiectivul de a le reduce la zero până la sfârșitul acestui deceniu. Deși, între timp COVID-19 ne-a schimbat complet viața, problemele de sustenabilitate au rămas la fel de urgente și de importante. De aceea, Microsoft anunță cel de-al doilea pas în eforturile companiei de sustenabilitate pentru 2020, concentrându-se pe păstrarea și protejarea biodiversității și a sănătății ecosistemelor lumii.

Natura și beneficiile pe care le oferă oamenilor stau la baza economiei globale, a culturii noastre și a experienței umane generale. Depindem de aerul curat, de apă, de alimente, medicamente, energie și de materialele de construcție pe care natura le oferă, însă aceste ecosisteme sunt amenințate sau sunt deja în declin. Protejarea naturii în beneficiul generațiilor actuale și viitoare este una dintre cele mai mari provocări ale umanității. Utilizarea tehnologiei pentru a sprijini acest efort global este provocarea noastră.

Noua inițiativă de biodiversitate a Microsoft are mai multe aspecte. Poate cel mai important, își propune să îmbine datele și tehnologia digitală într-un program ambițios care să strângă date de mediu din întreaga lume și să le pună la lucru într-un nou „Computer Planetar”. În plus, Microsoft va întreprinde noi activități pentru a permite partenerilor și clienților să utilizeze rezultatele pentru a lua decizii de mediu mai bune în activitățile lor organizaționale. Inițiativa urmează să abordeze și probleme de politică publică legate de ecosistem și asumarea responsabilității pentru amprenta ecologică a Microsoft.

Biodiversitatea și ecosistemele în declin

Ca și în cazul problemelor abordate în ianuarie legate de emisiile de carbon, considerăm că activitatea companiei privind biodiversitatea ar trebui să fie bazată pe știință și pe date.

Un sfert din speciile planetei sunt amenințate cu dispariția. Zonele umede care purifică și depozitează apa și furnizează habitate pentru mii de specii au fost reduse cu 87%. Recifele de corali care asigură habitate acvatice, hrană, bariere naturale împotriva inundațiilor, medicamente și milioane de locuri de muncă în turism au scăzut cu 50% în era modernă. Mamiferele, păsările și alte populații de animale sălbatice au scăzut cu aproape 60% în ultimii 40 de ani, iar numărul speciilor amenințate cu dispariția continuă să crească rapid. Când un animal moare, ecosistemul care l-a găzduit începe să se destrame, iar implicațiile pot fi catastrofale.

Să luăm ca exemplu impactul insectelor asupra sănătății și prosperității noastre economice. Insectele sunt un grup a cărui diversitate și înmulțire a scăzut dramatic în ultimele decenii. Insectele stau la baza lanțului alimentar, fiind consumate de păsări, pești și animale mici. Polenizatorii precum albinele sunt esențiali pentru producerea a peste 75% din culturile alimentare din lume. Fără insecte nu există mâncare și fără mâncare oamenii nu pot supraviețui.

O abordare de principiu care ghidează activitatea companiei

Atunci când tratează o problemă socială nouă și complexă, Microsoft se străduiește mai întâi să studieze și apoi să definească o abordare principială care să stea la baza eforturilor. Acest lucru a fost fundamental pentru activitatea companiei privind protecția confidențialității, a dezvoltării etice a inteligenței artificiale, a obiectivelor agresive privind emisiile de carbon și a abordării asupra biodiversității și ecosistemelor. Compania a adoptat o serie de patru principii care să ghideze activitatea pentru a atinge obiectivele globale privind biodiversitatea. Acestea sunt:

  1. Să pună la lucru datele și tehnologia digitală. Nu se poate rezolva o problemă asupra căreia nu există o deplină înțelegere. Acesta este motivul pentru care compania va agrega date de mediu din întreaga lume și le va pune la lucru prin calcul și învățare automată într-un nou Computer Planetar.
  2. Să sprijine partenerii și clienții din întreaga lume folosind Computerul Planetar pentru a dezvolta și a implementa tehnologia digitală care ajută partenerii și clienții să ia decizii de mediu mai bune în activitățile lor organizaționale.
  3. Să susțină dialogul pe probleme de politică publică legate de ecosistem. Microsoft va sprijini și pleda pentru inițiativele de politici publice care evaluează și gestionează ecosistemele la scară națională și globală.
  4. Să își asume responsabilitatea pentru amprenta ecologică a companiei. Microsoft își va asuma responsabilitatea pentru impactul ecosistemic al operațiunilor directe prin protejarea mai multor terenuri decât cele folosite până în 2025.
Categorii:
Make IT Simple

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.