fbpx

Tudor Octavian: Romania nu-i compusa doar din hoti

de

Il asculti fara sa-ti poti dezlipi auzul de povestirea sa. Ii citesti textul din gazeta fara sa-ti poti ridica ochii de pe hartie. Iar daca ai norocul sa-l vizitezi chiar in locuinta domniei sale, il intalnesti printre tablouri superbe, printre stive de carti rare, printre rafturi cu minuni. Tudor Octavian e editorialist, scriitor, critic de arta, colectionar, povestitor, om ciudat, faptura altfel, fiinta valoroasa, rara, barbat a carui intalnire iti bucura destinul.


Marea Dragoste / Tango: Credeti ca aceasta conditie de colectionar stirneste simpatie atunci cind este atribuita unui om politic? Oamenii au vazut multe tablouri, ei nu stiu sa le evalueze, dar au zis vai, iata ce avere, ce bogatie?

TUDOR OCTAVIAN: In general, poporul roman este pornit sa-i arate cu mina pe cei care string avere. Numarul saracilor este atit de mare si domnul Iliescu a avut tot timpul amabilitatea sa vorbeasca despre saracia lui si servitutile saraciei cinstite, incit oamenii au tendinta sa creada ca tot ce se aduna acum intr-o casa de om n-are cum sa fie prin munca cinstita. Or, in Romania sunt citeva sute de mii de oameni care datorita unor eforturi decente financiare si a unei munci sustinute reusesc sa-si tina casa si sa mai si stringa niste bunuri pe linga casa asta.

Adica Romania nu-i compusa doar din hoti. Exista o clasa de mijloc acum si pe care conteaza Romania, care trebuie respectata si impotriva careia nu trebuie atitate multimile, pentru ca de fapt, adevaratele colectii acum le alcatuieste clasa de mijloc, nu bogatasii. Bogatasii isi iau pedigree, vor repede dovezi ca sunt si importanti, si destepti, si frumosi.

Marea Dragoste / Tango: De obicei bogatasii se ocupa ei singuri sa-si alcatuiasca colectiile sau platesc pe cineva?

TUDOR OCTAVIAN: O mica parte se inconjoara cu oameni priceputi si consilieri si iau aminte la ce spun, la sfaturi. Dar cea mai mare parte sunt vanitosi, actioneaza la presiunea sotiilor, care sunt la fel de toante ca si ei, din punct de vedere al judecatii estetice, vreau sa spun, si se inconjoara cu lucruri lucioase, mari, care par a fi importante, care seamana a ceva mai bun, dar care n-au calitate. Dovada si scandalurile care au izbucnit cu falsurile Mussner pentru ca au circulat la oameni care s-au grabit sa cumpere tot ce era semnat Mussner. Ca si cum semnatura este maximum de garantie pentru calitatea si importanta unei opere de arta.

Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra ati fost vreodata nestapinit in conditia de colectionar?

TUDOR OCTAVIAN: Eu am fost mult prea sarac ca sa fiu nestapinit. Eu am fost si sunt in continuare un zgircit care stie perfect dimensiunile zgirceniei lui, care compenseaza prin stiinta ceea ce nu poate plati cu bani. Regula mea de viata este ca la orice tablou bine cumparat, 90% din pret trebuie sa fie priceperea celui care il cumpara. Pentru ca 10% este ignoranta celui care vinde. Problema nu este daca Adrian Nastase este colectionar, biciclist sau parasutist. Problema este daca din banii pe care ii putea in mod cinstit obtine ca premier si ca functionar public avea de unde sa-si alcatuiasca o colectie misterios de mare, pentru ca niciodata nu vom sti exact dimensiunea ei si nimeni nu va pretui bucata cu bucata, la regulile pietei, ce se afla acolo. Pentru ca orice colectie este ceva care se misca, piesele sunt in transformare.

Marea Dragoste / Tango: Preturile sunt in crestere sau in scadere?

TUDOR OCTAVIAN: Va dau o stire: dupa 2007 toate preturile de pe piata de arta romaneasca se vor tripla. De unde stiu asta: din Ungaria. In momentul in care Ungaria a intrat in circuitul pietei de arta europeana, toate preturile lucrarilor de arta de pe piata artistica maghiara s-au triplat. In Polonia s-a petrecut la fel. Din ce cauza: actioneaza piata europeana care aduce pretul obiectelor de arta la regimul european al circulatiei obiectelor de arta. Cine cumpara acum cumpara bine, sub pretul european.


Vine o vreme cand nu mai esti ipocrit cu tine

Marea Dragoste / Tango: Aveti si o biblioteca foarte valoroasa…

TUDOR OCTAVIAN: Aceasta biblioteca din spatele tau este toata de egiptologie. E un spectacol in sine toata biblioteca asta. E mindria mea secreta si esecul meu cel mai mare, pentru ca am vrut sa fac o carte puternica pe un subiect din acesta, care nu era posibil de facut in Romania, pentru ca nu avea cititori. M-am pregatit vreo douazeci de ani pentru asta.

Marea Dragoste / Tango: Va ocupati si de arta si de scris…

TUDOR OCTAVIAN: Am trei vieti: doua pe care le practic, gazetaria si scrisul cartilor, si aceasta utopie, totala utopie, cartile de egiptologie.

Marea Dragoste / Tango: Cind ati inceput sa va ocupati de toate astea? Dintotdeauna ati mers in trei directii?

TUDOR OCTAVIAN: Vine o vreme cind nu mai esti ipocrit cu tine si poti sa dai un pret corect la tot ceea ce s-a intimplat, si sa nu mai ai teama ca te judeca ceilalti. Intri la un moment dat intr-un regim de adevar, cind nu te izolezi, ci te separi. Si te separa tot ce faci si ceea ce esti o viata intreaga. Eu am plecat de acasa, de la treisprezece ani, dintr-o saracie decenta, de cartier muncitoresc, unde copiii nu aveau de ales decit ori sa se duca ucenici la fabrica de vizavi ori sa ramina sa-si faca biografia intr-o lume necajita. Am plecat la un liceu militar.

La vremea respectiva biografia aceasta nu a insemnat nimic, pentru ca era un fel de biografie de investitie inocenta. Imi faceam niste placeri, ma ocupam de muzica si de arte plastice intr-o lume in care amindoua preocuparile nu aveau ce cauta. Liceul militar, scoala de ofiteri, munca la o fabrica de mobila din Braila, dat afara dintr-un loc si dintr-altul pentru ca duceam dupa mine trecutul familiei, pline de oameni cu probleme politice. Bunicii avusesera o circiuma, intr-un cartier nenorocit din Braila. Circiuma asta le-a ramas in acte, ei fiind niste oameni mai neglijenti, n-au sters-o, pina in ’47. Ei, tot timpul eram considerat nepot de circiumar…

Marea Dragoste / Tango: Si parintii?

TUDOR OCTAVIAN: Tata a plecat de acasa foarte devreme. In Brailita, foarte multe familii aveau aceeasi biografie: barbatii isi luau lumea in cap pentru ca se putea, era un oras cosmopolit si exista tot timpul ideea asta ca trebuie sa pleci undeva, sa te duci din Braila, sa faci afaceri, n-aveai unde sa te fixezi acolo, decit intr-o fabrica, a ramas totusi un oras mare cu forfota mare. Iar mama n-a stiut decit una si buna, sa fac scoala.

Si cum ma duceam intr-o directie unde scoala nu mergea cum trebuie, mama ma aducea inapoi catre o scoala buna. Mama a stiut tot timpul ca eu trebuie sa fac o facultate. Eu am facut, inainte sa ajung la facultatea de filologie, pe care am facut-o tirziu, la 27 de ani, (eram cu parul alb, batrin cind am intrat la facultate la zi), vreo trei-patru volute de-astea la scoala de aviatie, liceul militar, am lucrat intr-o fabrica ca muncitor necalificat, am facut o scoala de arhitectura, toate inainte de filologie, trei ani am lucrat in proiectare la Galati la arhitectura.

Marea Dragoste / Tango: Credeti ca se mosteneste de undeva vocatia artistica, de unde vi se trage vocatia?

TUDOR OCTAVIAN: Misterul nu e la mine, daca e vorba de un mister, ci la mama. Era o femeie de la tara care facuse o scoala profesionala, casnica, isi crestea cei doi copii, dar pentru mama era indiscutabil ca, daca trebuie sa existe pe lumea asta un mare compozitor, acela este Beethoven. Daca trebuie sa existe un om desavirsit in materie de arta, acela este Da Vinci. Daca trebuie sa fie un scriitor pe care trebuie sa-l citesti si de la care trebuie sa inveti, aceia sunt Maupassant, Cehov sau Tolstoi.

De unde avea mama aceste repere, eu n-am de unde sa stiu. Insa pentru mine, de la inceput a fost clar ca exista niste repere majore la care trebuie sa te raportezi si ca tot ceea ce este in afara acestor repere majore sunt etape pe care le poti parcurge, dar in nici un caz nu poti ridica nasul in sus. Din cauza asta eu am plecat cu un fel de sfiiciune esentiala vizavi de cultura. Niciodata n-am scris ca eu sunt scriitor, nici pe cartea de vizita. Am trait intr-o separatie absoluta vizavi de marile nume, cu norocul si, am zis eu, si cu sansa de a-i putea iubi.


Ceva e totusi deasupra a ceea ce hotaram noi

Marea Dragoste / Tango: Presupun totusi ca nu v-a fost usor cu o asemenea biografie, ca ati avut momente de deznadejde.

TUDOR OCTAVIAN: Nu a fost deloc greu, ca sa fie greu trebuie sa te compari cu ceva foarte bun, pe care sa-l fi trait. Ori astea erau lucruri pe care eu chiar le traiam. Era foarte bine la camin si la cantina, aveam mincare si un loc unde dormi. Fata de nici un loc si nici o mincare, asta era chiar implinirea. Atunci cind ai cu ce compara, poti sa suferi. Recunosc ca toata facultatea mea la filologie a fost un rasfat. Aveam camin, aveam cantina, aveam un salariu, jumatate de norma la „Viata studenteasca“, aveam si o bursa pentru ca invatam bine, Biblioteca Centrala avea o sectie muzicala, in fiecare zi mergeam si ascultam trei-patru ore de muzica, in fata mea era Razvan Theodorescu, in dreapta mea era compozitorul Katz, pianist, erau niste inregistrari pe care nu cred ca le-as fi putut asculta in alta parte, erau multi oameni de buna conditie care veneau si ascultau acolo, puneam castile la urechi si vreme de trei ore ascultam Honegger si Stravinski, intr-o vreme in care nici nu puteai visa la asta. Asa ca mi-am facut o cultura muzicala, tot asa subversiva, paralela, si nemotivata de nimic. Tot acolo ma duceam sa scriu, nu aveam unde sa lucrez, sa-mi scriu povestirile, reportajele, pe hirtie, pe masa de la Biblioteca Centrala de Stat.

Intotdeauna puneam alaturi doua-trei albume de arta. Pentru ca sectia de arta, intr-un mod inexplicabil, era foarte bine dotata, pina prin ’71 a putut inca sa importe carti de arta. Am avut parte de mult noroc. Un noroc care nu se motiveaza, care nu se masoara, un noroc care m-a facut tot timpul sa prind toate sfirsiturile de bal, sa scap tot timpul de reglarile de conturi, sa nu consum mai mult timp pe lucruri care m-ar fi dus pe drumuri definitiv gresite, sa ramin, de exemplu, tehnician constructor sau sa devin sef de sectie la fabrica de placi aglomerate.

N-as putea spune ca e providenta, dar ceva e totusi deasupra a ceea ce hotarim noi. Iti dau inca un exemplu: eram la Galati, scriam povestiri, i le-am trimis lui Nicolae Manolescu, si Nicolae Manolescu mi-a dat un raspuns pe 27 de pagini scrise de mina, analizind fiecare text in parte, si incheind scrisoarea cam asa: „daca nu faci filologia, te-ai ras. Vei ramine un necajit prozator de periferie.“ Drept pentru care a doua-a treia zi, am lasat totul, am lasat haine, biblioteca, acte, tot la Galati, si nu m-am mai intors niciodata. Nici sa le recuperez.

Marea Dragoste / Tango: Ati repetat practic destinul barbatilor din Braila despre care spuneati ca fugeau…

TUDOR OCTAVIAN: Da, dar in alte date. Intr-un fel am facut si eu ce a facut tata. Tata, din cauza nivelului lui de aspiratii, a fugit de o munca grea, eu am fugit de o viata care nu mi se potrivea.

Marea Dragoste / Tango: Cu tatal v-ati reintilnit?

TUDOR OCTAVIAN: O data la citiva ani si la inmormintare. La un moment dat trebuie sa recunosti ceea ce este evident: crezi ca familiile dezbinate sunt doar la altii. Am plecat dintr-o familie dezbinata. Unii ajung la scoala de corectie, eu am ajuns la facultate. Revista voastra se numeste Tango. Toata viata mea a fost un tango. O leganare intre lumi unde nu aveam ce cauta, iar dupa ’90 am stiut foarte clar ce vreau sa fac: sa scriu numai ce-mi place.

Sotia mea a avut dreptate intotdeauna

Marea Dragoste / Tango: Cind v-ati indragostit prima data? Pentru un tinar cu un destin atit de tumultuos, cum v-ati ocupat si de celelate aspecte ale vietii?

TUDOR OCTAVIAN: De celelalte aspecte ale vietii nu m-am ocupat, s-au ocupat ele de mine. M-am casatorit o data in timpul facultatii si in scurt timp am divortat pentru ca n-aveam timp de casatorie, eram cu cartile. Toate lucrurile astea nu sunt sanatoase pentru un familist. Norocul meu a fost ca la 34 de ani m-am casatorit cu Tina si suntem impreuna de o viata, avem doi copii, doua fete mari, si am devenit un familist fara prea multe de povestit. A fost marea sansa a vietii mele sa am familia asta, sa am cele doua fete.

E o relatie speciala. Vezi tu, tot ce fac eu este destept, savant, in timp ce tot ce face sotia mea, raportat la mine, e altfel. Dar ea a avut dreptate intotdeauna! Pentru ca, iata, am o casa, un rost in viata, copii buni, au facut scoli superioare, si-au gasit un rost bun. Ea a avut permanent dreptate, in sensul ca m-a umanizat. Eu eram permanent un robot in relatie cu artele vizuale si cu literatura. Nu e nici o rusine sa recunosti asta! Multi traiesc aceasta viata de robot, fara sa stie ca nu merita sa traiesti in trecut si in viitor.

Marea Dragoste / Tango: Cum v-ati lasat imblinzit? Cum v-ati casatorit?

TUDOR OCTAVIAN: Foarte simplu si placut de povestit. Ma gaseam (fireste!) la un pictor acasa, la o familie de artisti. Ei stiau ca sunt singur si ca locuiesc undeva intr-o camaruta. Ei mi-au spus: „Nu vrei sa cunosti o fata foarte buna?“ Sotia mea avusese un divort. Si eu avusesem unul. Am discutat la telefon vreme de o saptamina, seara de seara, ca in povestile rusesti. Ne-am dat intilnire si nu a existat nici o clipa nici o indoiala ca nu vom fi impreuna. Dovada ca ne-am casatorit in timp ce ea era insarcinata in luna a cincea.

Avem fotografii in care ea este cu burta mare! Dar nici o clipa nu ne-am indoit ca nu vom fi impreuna. tie, Alice, nu ti se intimpla ca lucrurile sa soseasca la intilnire? Apoi au aparut doi copii reusiti, frumosi, doua fete cuminti si totul a fost frumos. Stii ce e ciudat la intrebarile tale? Ca tu vrei romantism acolo unde a fost o normalitate de cea mai buna calitate. Singura perioada din viata mea care a fost dreapta, fara tulburari, completa, a fost dupa ce m-am casatorit.

Marea Dragoste / Tango: Toata lumea traieste in convulsii, adevarata normalitate nu este cea a casniciilor fericite. Marturisesc ca aproape nu va inteleg.

TUDOR OCTAVIAN: Uite de ce iti spun asta: in 1985 am plecat din Balta Alba, unde aveam trei camere, si am construit acest apartament. Datorita presiunii ei! Cine imi dadea mie apartament de cinci camere? Toti cei de la Flacara au primit case, numai eu mi-am cumparat apartamentul! N-am primit nimic de la partid, de la stat. Era regimul meu de barbatie. Eu nu primesc nimic de la nimeni, poate doar o masa la restaurant si carti. Dar eu ca sa fiu ajutat in mod fizic, asta nu accept.

Nu e nici bine, nu e nici rau. Asa te nasti. Nu e nici onoare, nici dezonoare sa fii asa. Cind capeti de foarte devreme sentimentul ca esti separat prin ceva, nici nu mai suferi. Esti separat. Unii se nasc cu trei urechi, eu m-am nascut separat. Dupa care am inceput sa redevin uman si responsabil dupa ce m-am casatorit. Am avut o asemenea pasiune pentru copiii mei, incit nici o clipa nu mi-a trecut prin cap ca eu pot sa plec din tara, ca nu trebuie sa aduc salariul acasa, ca nu trebuie sa ma ocup de copiii mei.

Marea Dragoste / Tango: Si v-ati ocupat de cresterea copiilor, ati iesit cu ei in parc, i-ati dus la scoala?

TUDOR OCTAVIAN: Impreuna cu sotia mea, intr-un mod nuantat, definitiv si fara abatere. Eu sunt bigot. Daca m-am definit pe directia artelor, asta era, dar daca m-a luat Dumnezeu si m-a pus pe cealalta directie, functionez si aici, ca un mecanism. Eu n-am nuante. Eu functionez. Singura tulburare a intervenit acum cinci ani, cind mi-am dat seama ca totul e in regula, dar pot muri in doua saptamini, daca nu fac o interventie pe inima.

Marea Dragoste / Tango: Si ati facut? Aici in Romania?

TUDOR OCTAVIAN: Am facut. Aici in Romania. E o interventie care se practica, dar nu trebuie povestita prea des, ca Dumnezeu se supara. Un anume domn, pe nume Stelian Nistor, a venit intr-o dimineata cu taxiul si mi-a zis: „Acum mergem, ca altfel crapi.“ Avusese si el o interventie, de o alta natura, e adevarat, dar de natura sa ne sperie pentru tot restul zilelor. Vezi, cum sa explic eu gestul lui Stelica Nistor, care nu avea alte ratiuni decit cele umane ca sa il faca? Eu eram prieten bun de redactie cu el, dar nu intr-atit incit sa beau cu Stelica Nistor sau sa petrec. Totusi, intr-o dimineata a venit si a zis: „Acuma mergem!“ Tu cum explici asta?

Marea Dragoste / Tango: Prin destin, probabil.

TUDOR OCTAVIAN: Vezi?

Tot ce e foarte interesant e bine sa li se intample altora!

Marea Dragoste / Tango: Fetele cu ce se ocupa?

TUDOR OCTAVIAN: Cea mare e farmacista. Irinuca a intrat a doua la Farmacie, dupa un examen foarte greu, si a terminat a treia pe tara. Am intrebat-o: Irinuca, dar nu e grea invatatura pentru farmacie? Si mi-a raspuns: E grea pentru prosti! Farmacia fiind totusi o facultate foarte grea. De asemenea, cealalta fata a facut ceva balet, apoi a facut Filologie, sectia Engleza si Franceza. E maritata in Franta cu un tinar din lumea negustoriei de arta. Acum e in Bucuresti, fiindca in decembrie a murit soacra-mea si neamul tot, fractionat, s-a adunat, ca sa trecem impreuna suferinta. Am scris o carte care se cheama „Oameni normali“ si tocmai ma intrebai ce inseamna oameni normali. Nu-i asa ca de dragul ideii ca trebuie sa se intimple ceva, traim cu gindul ca vietile noastre nu sunt bune? Cineva mi-a spus odata: Tot ce e foarte interesant e bine sa li se intimple altora!

Marea Dragoste / Tango: Sunteti dezordonat? In Romania, asa se vehiculeaza ideea: ca artistii sunt oameni dezordonati.

TUDOR OCTAVIAN: Asta mi-e mie foarte greu in Romania sa accept. Faptul ca imi place sa muncesc este privit ca o infidelitate. Faptul ca imi place sa muncesc sistematic este privit ca o mediocritate. Eu sufar de o anume inadecvare estetica. Ce vrei, sa fiu trist ca am doi copii facuti pe cale naturala? Sa fiu complexat de faptul ca atunci cind ma atinge un barbat fug de-mi sar ochii si nu suport decit atingere de femeie? Sa fiu chiar atit de rafinat, incit sa sufar din cauza ca imi place sa ascult muzica, nu manele, ci Mozart?

Fereasca Dumnezeu sa am o ora libera!

Marea Dragoste / Tango: Sunteti destul de detasat de valorile materiale. Vad ca locuiti la bloc, desi ati fi putut sa construiti si dumneavoastra case in Zambaccian.

TUDOR OCTAVIAN: Daca imi propuneam asta, probabil ca as fi trait alta viata. Dar mai am un noroc: nu sunt lacom. Stii de ce? Pentru ca alta viata vine cu foarte multe inconveniente. Trebuie sa raspunzi unor comandamente de grup, de clan, de pozitie sociala, care sunt placute daca le poti duce in spate. Sunt oameni care pot.

Inconvenientul ca mi-am petrecut toata copilaria si tineretea cu cartea de arta in mina a fost ca, uite, acum pot sa folosesc toata aceasta invatatura si m-am salvat si financiar si cultural, facind carti bune, care au tiraj bun si public. Sa faci o carte cu pictori romani uitati, in citeva mii de exemplare, multe, ca sa nu spun cite, la o carte de invatatura, si sa o vind, inseamna citeva lucruri. Inseamna ca exista toti acesti cititori, numai ca trebuie adunati. Mai mult, inseamna ca exista toti acesti cititori, dar nu exista cartile pe masura lor. Nu pot sa fiu atit de rafinat, incit sa spun: cartea mea e proasta, pentru ca cititorii ei sunt multi.

Marea Dragoste / Tango: Mai are cineva din Romania asemenea carti?

TUDOR OCTAVIAN: In perioada in care erau gerurile acelea mari, un prieten m-a sunat si m-a sfatuit sa nu ies din casa, sa-i spun lui daca am nevoie de ceva, ca imi aduce el. Eu eram singur in casa cu cateii, sotia mea era la spital, si aveam mari sperieturi cu inima. Au fost multi care m-au sunat si mi-au spus sa nu ies din casa, iar daca e nevoie, sa le spun sa cheme salvarea. De altfel, cind s-a intors sotia mea eu am ajuns la Urgenta… Dar omul acela, un prieten foarte foarte bun, a murit seara, dupa ce ma sunase pe mine!

Pe scaun, la el acasa. Era negustor de arta. La 56 de ani. Asta m-a dat peste cap, dar abia acum pling. Eu nu pling atunci cind se intimpla, ci dupa doi-trei ani. Si pling fara lacrimi. E o chestiune de biologie. Dar moartea lui Bedivan m-a nenorocit. Pentru ca nimic nu mai are sens. Chiar asa, nimic din ce e aici sa nu aiba sens? Dupa tine sa vina cineva care sa strice, sa prapadeasca tot ce ai facut tu, pentru ca nu intelege ce e acolo? Uite, de exemplu, revista aceea de egiptologie. E o revista canadiana de egiptologie, cu toate noutatile la zi. Probabil ca sunt singura persoana din Romania care o are.

Daca eu mor, ce se intimpla cu ea, ce se intimpla cu cele aproape 1000 de titluri de egiptologie din casa? Fetele mele n-au nevoie, nu citesc asa ceva. Cea mica are destule expozitii la care sa mearga, acolo, in Franta, si are de-a face cu arta in fiecare zi. Un amic de-al meu, pictor, si-a donat opera muzeului din Stockolm, pentru ca nu a stiut ce sa faca cu ea.

Marea Dragoste / Tango: Nu va ginditi acum sa va menajati, avind problema cu inima?

TUDOR OCTAVIAN: Fereasca Dumnezeu sa am o ora libera! Eu n-am timp liber, e o rusine asta. Cind am, umblu prin consignatii, ma plimb pe strazi, ma duc la ziar, la cele citeva emisiuni la care merg si invat inca o meserie, vorbesc cu oamenii… Stii ce mi-a adus viata in presa? Se zice ca omul nu-si schimba firea. Ei, ba da. Eu eram un om care nu vorbea. Acum pot sa vorbesc, sa predau cursuri. M-am eliberat de o neputinta. In plus, acum pot merge in Europa sa cumpar arta pentru oameni din Romania si sa merg la sigur.

Dar nu pentru ca intre timp mi s-a confirmat desteptaciunea, nu, ci pentru ca pur si simplu am avut posibilitatea sa exersez, pentruca si curajul se exerseaza. Si bunul simt se exerseaza. O doamna de la New York, care facea acelasi lucru, adica vina de pe piata lucruri nebagate in seama si le aducea la conditia de opera licitata – avea si un record, a cumparat cu 10 dolari si a vindut cu 18.000 o grafica -, ea mi-a spus: „patru zile pe saptamina ma antrenez“. Una e sa inveti istoria artei si alta e sa te antrenezi pe piata artei.

Antrenamentul pe piata artei esta ca si antrenamentul la scris. Fizic, scrisul presupune un antrenament. Maxim Gorki s-a intilnit odata cu un prozator rus, care a zis ca vrea sa scrie romane. Si Gorki l-a intrebat „de ce stai strimb asa cind scrii?“. „Pai, am probleme cu coloana.“ Si Gorki a zis: „n-ai cum sa scrii romane, ca n-ai cum sa stai opt ore in scaun.“ Cind am citit fraza, am zis „hopa! Eu sunt scriitor de povestiri, eu nu pot sa stau in scaun mai mult de doua ore!“…

Interviu  realizat in aprilie 2006

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *