Artist al Operei Naționale București, tenorul Andrei Lazăr face parte din distribuția noului Don Giovanni în regia lui Andrei Șerban, premieră despre care știm deja că va deschide vertiginos și uimitor stagiunea de succes 2017-2018. Într-un dialog neîncorsetat, am discutat cu Andrei Lazăr despre opera lui Mozart, despre emoție, despre devenire, despre provocările și ezitările condiției de artist..
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În ce rol vă vom vedea în noul „Don Giovanni” al lui Andrei Șerban?
Andrei Lazăr: Îl interpretez pe Don Ottavio, care este oarecum un ingrat în lumea personajelor de operă. Deşi are o muzică foarte frumoasă, libretul îl trasează în general prin atitudine şi substanţă ca pe un bărbat slab, fără coloană vertebrală. Se poate spune, cu alte cuvinte, că e… numai gura de el! Ottavio susține în permanență că face multe şi, de fapt, nu face niciodată nimic. Cam așa arată Don Ottavio, în accepţiunea clasică. Eu l-am interpretat în multe reprezentații pe Ottavio chiar în ultima producție a acestui titlu de pe scena Operei Naționale din București, care a rulat din februarie 2013 până acum câteva luni. Cu atât mai mare plăcerea să construiesc un nou Don Ottavio, îndrumat de Andrei Şerban. Dânsul, aşa cum ne-a obișnuit deja pe toți, îmbogățește substanțial personajele şi le găseşte valenţe noi, dimensiuni mult mai profunde.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ați mai lucrat sub regia lui Andrei Șerban?
ANDREI LAZĂR: Am mai avut onoarea să lucrez cu dumnealui în această stagiune şi la premiera titlului „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, prilej cu care l-am interpretat pe Lordul Arturo Bucklaw. O experienţă foarte interesantă. Eu nu asistasem la tot parcursul montării acestei producții de notorietate pe plan internațional, care a văzut lumina rampei la Paris în anii ’90. Mult așteptată în România, ea a fost reluată mai întâi la Iași, acum câțiva ani. La Bucureşti a ajuns abia în ianuarie 2017. Maestrul a lucrat foarte intens cu toți artiștii, a retușat, îmbogățit și înnoit fiecare intenție, însă noi luasem deja contact cu acest celebru spectacol, îi prețuiam valoarea și propunerile. Cu „Don Giovanni” însă am avut ocazia să-l cunosc pe creator la muncă pe șantierul său, zi de zi. Săpând fundația. La sala de repetiții se construiește, se dărâmă, se reclădește mai profund fiecare scenă. O muncă de gestație și introspecție pentru ceea ce va deveni la sfârșit de august primul „Don Giovanni” din cariera lui Andrei Șerban. Sunt recunoscător să fac parte echipă.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ne puteți dezvălui ceva din noul parcurs al personajului Don Ottavio?
ANDREI LAZĂR: Don Ottavio devine în mod neașteptat un personaj mult mai complex, creionând imaginea unui erou negativ al operei. În acest moment totuși vorbim despre o muncă în derulare, maestrul Andrei Șerban spunându-ne, înainte de vacanţă, să ne aşteptăm ca personajele și relațiile dintre ele să sufere destule modificări până la premieră. Spectacolul este un organism viu. Ceea ce vă pot dezvălui însă cu certitudine este că Don Ottavio se metamorfozează dintr-un personaj amorf într-un bărbat puternic, intrigant, foarte conectat politic, interesat de propăşirea materială. Relaţia cu logodnica sa, Donna Anna, este una formală, o relaţie de conveniență bazată pe interes, nicidecum pe iubire. De aici până la frustrări și tensiuni conjugale nu rămâne decât un pas.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Este greu să schimbaţi tipul regiei? Să răsturnaţi tot ce ştiaţi despre personajul dumneavoastră?
ANDREI LAZĂR: A fost mai degrabă incitant decât dificil. Personal, cred că mă adaptez ușor, însă, de regulă, cântăreţilor de operă le lipsește flexibilitatea actorilor. Maestrul Şerban crede, pe bună dreptate, că opera trebuie să devină teatru adevărat. Insistă, ne demontează, ne scoate din spațiul de confort, ne insuflă cu fiecare repetiţie dorința să forăm mai adânc în psihologia personajului și textului. Ne îndeamnă să citim, să experimentăm, să reluăm, chiar și atunci când nu suntem deloc confortabili la prima încercare. Din experiență vă pot împărtăși un lucru: când artistul liric reușește nu doar să cânte bine, ci și să creadă în personaj din tot sufletul, să fie acel personaj, atunci energia dinspre actori înspre public devine fluidă, aproape palpabilă. Sigur că, la început, îmi doream să dețin controlul absolut asupra personajului. Curând am realizat că acest demers este zadarnic si e chiar păcat să încerci asta. Cu cât realizezi mai repede că trebuie să abdici și să abandonezi toate tiparele, cu atât iese mai bine.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci să ne pregătim pentru ceva absolut surprinzător…
ANDREI LAZĂR: Pentru mine este o experienţă unică. Şi publicul va avea, sunt sigur, mari surprize. Este un spectacol complex, modern, șocant, oglindă a lumii în care trăim. Sunt bucuros că voi avea ocazia de a lucra cu Andrei Șerban și la workshopul de actorie, care va începe sâmbătă. Sunt curios să-i explorez și renumita dimensiune de pedagog.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci simțiți că aveţi nevoie să vă dezvoltaţi în plan actoricesc…
ANDREI LAZĂR: Prea puțini dintre artiştii lirici din țară au avut ocazia să interacționeze cu realitatea occidentală a fenomenului liric, astfel încât să înţeleagă că spectacolul de operă nu se limitează doar la a emite nişte sunete, fie ele și superbe. E nevoie de emoţie, e nevoie de trăire, e nevoie de relaţii autentice între personaje. Toate acestea, dimpreună cu muzica şi cu măiestria vocală, ajung la public, îl țintuiesc în scaune și îl captivează. Doar așa publicul iubește, se revoltă, urăște împreună cu noi, artiștii, și nu rămâne impasibil. În ziua de astăzi, toată lumea are acces la filme, seriale de calitate, e permanent conectată la mediul virtual. Opera nu trebuie și nu poate rămâne mai prejos. Aceasta este lecția de actorie pe care o învățăm de la Andrei Şerban.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Iar asta este grozav, e o schimbare pentru toată lumea.
ANDREI LAZĂR: Este grozav și, da, este o schimbare. Cred că aceasta a şi fost rațiunea pentru care dumnealui a configurat o echipă modernă, adaptabilă și receptivă la noutate.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Când aţi jucat în „Don Giovanni” pentru prima dată?
ANDREI LAZĂR: Chiar din vremea facultății, interpetând fragmente, apoi la Operă am făcut parte din distribuția producției în regia Andei Tăbăcaru.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vi se pare un rol dificil?
ANDREI LAZĂR: Mozart este o provocare pentru toți tenorii lirici. Linia melodică are o candoare şi o transparenţă pentru care vocea trebuie să fie foarte specială, curată și îngrijită. Muzica e diafană, de aceea orice mică imperfecțiune devine strident evidentă. Este necesară o atenție sporită pentru vocalitate, totul devenind mai solicitant în condiţiile în care punerea în scenă este foarte dinamică.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cântaţi de… o viață?
ANDREI LAZĂR: Primele amintiri legate de muzică sunt de pe la şase – şapte ani când ascultam casete audio cu povești sau teatru radiofonic. Aveau o ilustraţie sonoră foarte bogată şi deosebit de frumoasă. Pe unele le mai ascult și astăzi. De aici cred că s-a nascut gustul pentru muzica de calitate care, mai târziu, s-a transformat în dragostea pentru operă. Părinţii mei sunt amândoi de profesie economişti, se asculta cu plăcere muzica în casă noastră, dar cât privește muzica la nivel profesionst, aș putea spune că sunt deschizător de drumuri la noi în familie.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi studiul când l-ați început?
ANDREI LAZĂR: Am studiat pianul acasă, apoi am urmat cursuri de învățământ teoretic, de aceea prima alegere a fost o facultate de științe politice și administrative. De-abia mai târziu am dat admitere la Conservatorul din Bucuresti. Iniţial a fost mai greu, dar le-am dus pe ambele cu succes la bun sfârșit. În timpul studiului am obţinut şi două premii de care sunt mândru, este vorba de Marele Premiu si Trofeul Concursului „Ionel Perlea” şi Premiul al II lea la Concursul de Lied Românesc, patronat de soprana Mariana Nicolesco. De aici şi apetenţa pentru muzica vocal – simfonică şi de lied, care, în ciuda frumuseții ei, este prea puţin aspectată la noi în țară.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Două facultăți în același timp?! Nu aveaţi destul de lucru la Conservator?
ANDREI LAZĂR: Terminând un liceu teoretic, prima mea opţiune a fost această facultate „laică” (râde), apoi am decis ca în paralel să fac şi Conservatorul. A fost destul de greu cu ambele, dar noi avem două emisfere, una corespunde creativităţii, cealaltă logicii analitice. La vremea respectivă mi-a plăcut să le balansez. În final a învins „microbul” pentru muzică.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cei care studiază muzica fac asta mult mai bine decât ceilalţi… Un exemplu sunt pianiştii care-și folosesc ambele emisfere cântând cu ambele mâini…
ANDREI LAZĂR: Și eu am avut norocul să studiez pianul acasă, cam din vremea gimnaziului. Aveți dreptate. Studiul pianului folosește și obligă cele două emisfere să conlucreze.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci, iată, demonstrăm că muzicienii sunt mai deştepti decât noi, ceilalți…
ANDREI LAZĂR: (râde) Nu neapărat, dar sunt cu siguranță persoane empatice, mult mai sensibile şi care reuşesc să lucreze mult mai bine cu fluxul de energie. Pentru că muzica este, în fond, energie…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi această deschidere energetică spre ceilalți vă face bine sau, uneori, permite să fiți rănit?
ANDREI LAZĂR: Ne face vulnerabili, dar mult mai umani, alegeţi dumneavoastră care este varianta mai corectă… Eu cred că ambele sunt la fel de valoroase.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ați jucat deja în foarte multe spectacole mari de pe scena Operei…
ANDREI LAZĂR: Adevărat, am lucrat la multe din premierele ultimilor ani și sunt onorat că fac parte din spectacolul regizat de Andrei Șerban, cel mai important regizor român cu care am colaborat. În trecut, am lucrat si cu alte nume importante precum Paul Curran (Traviata), cu Stephen Barlow (Rigoletto și musicalul Fantoma de la Operă), cu Graham Vick (Fidelio), cu Vera Nemirova (Otello), Matteo Mazzoni (Liliacul), Valentina Carrasco (Oedipe), John Fulljames (Così fan tutte), Ștefan Negrău (O scrisoare pierdută – premieră absolută) și altele…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Aveţi o colaborare şi cu teatrele pentru copii?
ANDREI LAZĂR: Da. Copiii din ziua de azi sunt fantastici, îi iubesc și invidiez pe undeva pentru cât sunt de liberi în gândire și în exprimare. Tocmai de aceea sunt un public deosebit de pretențios și taxant. Am fost mulți ani angajat al Operei Comice pentru Copii. Recent am devenit managerul interimar al Teatrului Stela Popescu, cea mai tânără instituție de teatru, muzică și coregrafie pentru micii spectatori, dar nu doar pentru ei.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu e extrem de greu să le faceţi pe toate?
ANDREI LAZĂR: Este dinamic, tinerețea mă îndeamnă să accept provocări noi, îmi place să fiu solist pe marea scenă a Operei, actor jucăuș în fața copiilor, manager al unei instituții de teatru muzical… Fiecare este un alt tip de provocare prin care încerc să aduc un plus de valoare și de calitate în lumea muzicală.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vă simţiţi împlinit, pe drumul cel bun, sau mai aveţi şi acum ezitări?
ANDREI LAZĂR: Cred că ezitarea face parte din viaţă, parte din drum. Privesc succesele și eşecurile ca pe lecţii pentru a merge mai departe. Important este să extragi esența din ambele. Ele îți ies în cale pentru a te învăța ceva, pentru a te motiva sau pentru a te smeri. Dualitate, Yin și Yang.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În general artiştii sunt mai sensibili, se supără la eșec, se înfurie la critici…
ANDREI LAZĂR: Bineînţeles că astfel de lucruri nu te pot lăsa indiferent, însă, când ești pe scenă, toate acestea pălesc în fața muzicii și a ideii de spectacol. Noi, muzicienii și artiștii în general, suntem canale de transmisie ale emoției în lume. Când mesajul nostru ajunge la public, iar o parte din el pleacă acasă mai fericit, eu, unul, mă consider împlinit.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unde vă mai putem vedea? S-a închis stagiunea la Operă, dar unde altundeva vă putem căuta peste vară, până vine Don Giovanni?
ANDREI LAZĂR: Am în derulare și proiecte care popularizează muzica clasică pentru publicul larg. E vorba de un trio de succes pe care îl formez alături de Marcel Pavel şi Vlad Miriţă. Avem deja concerte programate până la sfârșitul anului în țară și în București. De curând am concertat alături de Monica Anghel, Andrei Tudor, Paula Seling, Irina Baianț, Luminiţa Anghel, Alexandra Ușurelu. Operă, teatru, musical, pop, canțonete, simfonic. Oameni frumoși. Muzică frumoasă…
