Pregătită să-l urmărească pe Don Giovanni până-n pânzele albe și să-l pedepsească pentru infidelitate, Donna Elvira apare când îi sunt lui partiturile și aventurile mai dragi. Soprana Operei din București, Simona Neagu, se pregătește să intre în rolul Elvirei, sub bagheta regizorală a lui Andrei Șerban.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce ați alege între Donna Anna și Donna Elvira, cele două personaje cu partitură de soprană din Don Giovanni?
Simona Neagu: Eu am jucat, de-a lungul timpului, ambele roluri, și Donna Anna şi Donna Elvira. Acum, maestrul Andrei Şerban a considerat că mi se potriveşte mai bine cel de-al doilea rol, Donna Elvira, poate datorită caracterului sau poate datorită aspectului fizic, iar eu mă concentrez să intru cât mai mult în spiritul personajului. Am mai făcut acest rol la Luxemburg, dar eu cred că ambele roluri mi se potrivesc foarte bine, pentru că am câte ceva din felul de a fi al fiecărui personaj. Mai exact, sunt genul pașnic, dar până la un punct când, dacă mă supăr, îmi ies din fire. Mai exact, sunt Donna Anna la început, apoi pot să devin Donna Elvira (râde)… Sigur, dincolo de glumă, este prima oară când lucrez cu maestrul Andrei Şerban şi este o mare provocare pentru mine, pentru că regia dumnealui înseamnă o regândire a tipologiei Donna Elvira, deci, oricât de mult aș semăna, față de regiile anterioare, trebuie, în primul rând, să mă depăşesc pe mine şi să scot la lumină lucruri pe care nu ştiam că le pot face.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Mai ales că tot mai mult în Operă se pune accent pe mişcarea scenică, pe actorie…
Simona Neagu: Da, iar regiile aduc tot mai mult acțiunea către zilele noastre, către ceea ce este modern. În trecut se punea mult accent pe costumele care să reflecte epoca, iar în rest puteai doar să stai şi să cânţi făcând câțiva pași, câteva gesturi. Acum nu mai este așa. Avantajul meu este că ştiam foarte bine rolul, aşa că mă pot concentra acum pe partea de noutate a acestei regii căreia recunosc că nu cred că i-aș fi făcut față acum câţiva ani. Sunt roluri care te solicită mult, şi din punct de vedere vocal, şi fizic, și necesită o bună pregătire, o sedimentare…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Asta presupune să aveţi grijă să fiţi mereu și într-o condiţie fizică bună…
Simona Neagu: Da, mai ales că sunt câteva momente foarte solicitante din punct de vedere fizic, suprapuse cu nişte vocalize nu tocmai uşoare. E mult de lucru, trebuie reluată fiecare nuanţă, dar sunt convinsă că va ieşi ceva minunat, mai ales că acum avem parte de o mică pauză binevenită, care ne dă fiecăruia răgazul să trecem prin filtrul nostru şi rolul, şi întreg spectacolul, care trebuie lăsat să crească în noi ca un aluat. Eu, în fiecare zi, chiar dacă e vacanţă, mă gândesc la rol, trec prin el ca într-o recapitulare, de la cap la coadă, cu tot cu mișcare scenică, și foarte curând voi relua și vocalizele, căci un cântăreț trebuie să fie bine antrenat, ca un sportiv, căci altfel, dacă nu ești antrenat și în formă, poți să începi bine, dar să termini prost, pentru că te epuizezi.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Am văzut că aveţi, în general, roluri grele, roluri mari, în repertoriu.
Simona Neagu: Așa este, dar să ştiţi că parcursul meu a fost foarte cinstit, am început cu roluri micuțe, nu am primit roluri mari dintr-o dată și nici din senin. Am făcut Anna din „Nabuco”, Pajul din „Rigoletto”, Marea Preoteasă din „Aida”, care nu e un rol mare, dar are un moment cu totul special, și abia apoi am trecut la cele mai dificile, Mimí din „Boema”, Violetta din „Traviata”… Pentru toate am dat audiţii, am studiat mult, am avut şi multă voință de a face artă. Stagiunea asta am suferit puţin că nu am făcut Mimí sau Violeta, dar poate stagiunea viitoare… Am cântat mult Mozart în ultimul timp.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Și vă pregătiți acum pentru zvâcnetul și vigoarea Donnei Elvira…
Simona Neagu: Da, mă energizez, căci Donna Elvira este mai nervoasă, o ajută şi muzica la crearea acestei imagini, mai ales că are multe intrări intempestive, care te iau prin surprindere. Mozart era un pișicher și avea un umor nebun, probabil foarte greu de digerat la vremea lui, când îi lua peste picior chiar pe cei care asistau la spectacolele sale. Într-o grămadă de momente din operele sale sunt scene pe care nobilii nu erau pregătiți să le vadă transpuse în spectacol, contele îi face curte cameristei, contesa îl confruntă pe conte… Erau momente desprinse din realitate, dar era greu de văzut pe scenă aşa ceva în acele timpuri…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum arată viaţa dumneavoastră în rest? Ce face Donna Elvira după ce coboară de pe scenă?
Simona Neagu: Sunt căsătorită, am un băieţel care face opt ani în august. Familia este echilibrul meu. Şi soţul meu este muzician, în cadrul armatei, așa că după ce cobor de pe scenă, merg acasă şi începe încă o dată spectacolul, căci vorbim mult și comentăm împreună, povestesc cu soţul meu tot felul de detalii și ne sfătuim, în așa fel, încât să pot să fiu mai bună data viitoare.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Se poate din ce în ce mai bună, se poate să crești întruna într-un rol?
Simona Neagu: Chiar dacă faci un rol de 10 sau de 15 ori, niciodată nu e la fel, mereu afli nuanţe noi. Se poate crește… Am avut norocul chiar să am parte de nişte momente de graţie… eram pe scenă şi nu eram, în acelaşi timp. Cred că Dumnezeu mă iubește pentru că am putut trăi asemenea clipe rare într-o viață de om, de artist, căci probabil astfel de momente se pot trăi o dată în viață, de două ori… Dincolo ce ceea ce vine de la public, de energia magică a spectacolului, vorbesc acum de acel tip de comunicare cu totul aparte, când inspirația vine de undeva de sus.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ați simțit și că, tot așa, de undeva de sus vi s-a ghidat traseul în viață sau și părinții, familia, v-au îndrumat…
Simona Neagu: Cred că mai mult cineva de sus a avut grijă de parcursul meu, căci în familia mea, părinții, bunicii nu au avut deloc tangenţe cu muzica și nu m-au sprijinit la început, dimpotrivă, deși făcusem școala de muzică din Roman, iar muzica îmi plăcea enorm, mă pregăteam să dau admitere la ASE, căci părinții mei nu prea erau de acord să mă apuc de muzică, tata chiar îmi spunea să-mi fac o meserie, mai întâi, să mă vadă „cu pâinea în mână”, așa spunea, și apoi dacă vreau, să mă apuc „de prostii”. Dar mie prostiile astea mi-au plăcut și ei au înțeles până la urmă și, când au văzut că nu e cale de întoarcere, m-au susținut, m-au ajutat să-mi urmez drumul ales. Am început Conservatorul la Iaşi, m-am mutat la București și apoi am plecat cu o bursă la Luxemburg, unde chiar aș fi putut să rămân, dar nu am făcut-o.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Deși de multe ori în lumea dumneavoastră se spune că asta e măsura succesului, să rămâi în străinătate…
Simona Neagu: Eu aș fi putut să rămân oriunde, nu doar în Luxemburg, ci și în Franţa, în Germania, dar nu am vrut. Abia începusem relaţia cu soţul meu, iar distanţa asta, în loc să ne înstrăineze, dimpotrivă, pe noi ne-a apropiat foarte mult, iar eu voiam să vin înapoi. Și în străinătate am fost în vizită la colegi stabiliți acolo, care aveau tot ce îşi putea dori cineva vreodată: succes, case frumoase şi confort material… Dar erau singuri. Iar eu am înțeles, și mi-au confirmat și cântăreți de succes, că e important să fii bun în ceea ce faci, dar contează enorm pentru noi, ca oameni, să nu fim singuri, să avem şi o familie, oameni dragi la care să ne întoarcem seara acasă. Așa că eu am venit înapoi, m-am întors pentru soţul meu și nu am să regret niciodată, am o familie frumoasă care e echilibrul meu, bucuria mea, iar aici pe scena Operei, iată, am parte de roluri minunate, de colaborarea cu mari regizori, cum este acest proiect pe care îl pregătim acum, sunt recunoscătoare, mie îmi este bine așa, aici, la mine acasă… Dacă esti responsabil şi-ţi faci treaba bine, îţi este bine oriunde!
