fbpx

Ovidiu Lipan Tandarica: Am in mine si luciditate, si nebunie

de

Ovidiu Lipan Tandarica, tobosarul de la Phoenix, omul care a visat splendidul Vis al tobosarului, se dezvaluie rar, pentru ca nu mai are incredere in presa noastra. Totusi, intr-un act de generozitate, ne-a acordat un interviu plin de marturisiri si emotie in care a vorbit despre muzica, despre familie, despre lumina artei si a credintei, dar si despre nazbatiile tineretii.

Traiai ca intr-un fel de singuratate. Erai separat de fapt, de toata lumea, fiecare facea cate o schema, iesea in evidenta intr-un fel sau altul, dar fiecare era pe cont propriu

Marea Dragoste / Tango:
Cu cine semanati din familie, cu mama sau cu tata?
Ovidiu Lipan Tandarica: Seman cu bunicul din partea mamei.
Marea Dragoste / Tango: Ca talent?
Ovidiu Lipan Tandarica: Ca talent, dar si ca infatisare. Mama era satena cu ochii verzi, iar taica-meu blond cu ochii albastri, gri… Provin dintr-o familie austriaca, iar eu am acum verisori care sunt sefi de barou la Viena. Tata a plecat din Romania, i s-a dat voie repede pe vremea lui Ceausescu sa se duca in Austria sa-si ia partea lui de avere, cand a murit strabunicul, care a avut cateva fabrici de chibrite in Alpi. Tata trebuia sa vina inapoi in tara cu banii, sa-i schimbe, sa dea valuta si sa i se dea lei la schimb. Dar el n-a fost de acord, era un razvratit, avusese o relatie foarte puternica in anii ’50 cu actiunea legionara, si pana la urma l-au inchis, a mai iesit din puscarie cand aveam eu trei ani. Dupa care parintii mamei mele au insistat ca ea sa dea divort, era deja si o problema politica, era chiar o problema mare pe atunci, el fiind legionar si facand trei ani de inchisoare – ii dadusera sase ani, dar lucrand la Canal, a facut doar trei – asa ca ai mei s-au despartit. Eu am ramas cu mama si cu bunicii, la Iasi, pe Pacurari, in acel cartier renumit, despre care de multe ori am spus ca era ca o Mecca a multiculturalitatii.
Marea Dragoste / Tango: Dar v-a afectat faptul ca parintii erau despartiti?
Ovidiu Lipan Tandarica: Nu, n-am simtit. Tata mai venea din cand in cand. Era ceva firesc in perioada aia, mai ales in cartierul in care am trait eu. Traiai ca intr-un fel de singuratate. Erai separat de fapt, de toata lumea, fiecare facea cate o schema, iesea in evidenta intr-un fel sau altul, dar fiecare era pe cont propriu. Taica-meu se mutase in alt cartier cu noua lui sotie, dar ma vizita foarte des.Dupa care in ’67 sau in ’68 a plecat in Austria sa-si ia partea lui de avere si nu s-a mai intors… Iar in 77 am plecat si eu, dupa cum bine stii…
Marea Dragoste / Tango: A fost plecarea cu Phoenix, celebra dumneavoastra fuga din tara.
Ovidiu Lipan Tandarica: A fost una dintre primele iesiri revolutionare. Am fost printre primii dizidenti politici romani, care au lasat o amprenta, iar plecarea noastra a deschis niste minti in Romania. A fost, totusi, o mare pierdere culturala plecarea formatiei Phoenix, care era foarte indragita. Noi umpleam stadioane pe vremea aceea! Iar dupa ce am plecat, taica-meu a inceput sa ma viziteze. M-a vizitat cu masina, cu sofer, facuse turul Europei si a stat si la mine putin. M-a ajutat la inceput, mi-a dat bani, dar dupa aceea nici n-am mai avut nevoie ca am inceput sa umblu pe picioarele mele facand imprimari in Hamburg, cu diferiti artisti germani si straini, aveam joburi ca tobosar…
Marea Dragoste / Tango: La ce instrument ati inceput sa cantati? Ce muzica v-a atras mai intai?
Ovidiu Lipan Tandarica: Mama mea canta, canta si opera la cercul militar, facea vocalize prin casa, asta imi amintesc. Si imi mai amintesc cum eu, prin casa, singur, cand am invatat sa merg, am dat peste tobele bunicului si am invatat sa merg tinandu-ma de ele. Bunicul era percutionist si avea tobele facute chiar de el. Asa ca de la el am invatat si cum sa fac tobe, cum sa trag pieile pe tol, cum se face. Pe atunci erau pieile acelea care trebuiau incalzite ca sa se intinda. Daca era rece, pielea se strangea. Acum sunt piei specializate, care la temperaturi diferite n-au nici o fluctuatie. Dar interesant este ca am invatat sa fac si asta, puneam pielea la inmuiat, o taiam, o intindeam… E foarte important sa inveti absolut tot despre acest instrument. Sa stii care e inima lui, sufletul lui, nu doar cum suna. Si cred ca atunci, tinandu-ma de tobe, am dat eu si peste sufletul tobelor, si intre noi s-a creat o legatura foarte puternica.
Marea Dragoste / Tango: Dar cantati la mai multe instrumente.
Ovidiu Lipan Tandarica: Am studiat si clarinet, am facut cativa ani cu un profesor foarte bun, in Iasi. Dar in copilarie cantam mult si la acordeon, la acordeon am invatat de unul singur. Aveam o terasa mare, iar eu cantam foarte tare ca sa auda lumea de pe strada ce stiu eu sa cant. Pentru ca aveam dorinta sa ies in evidenta. Cantam la acordeon, si cantam asa de bine, ca am ajuns sa dau ore de acordeon la fiica popii si la alti cativa oameni de acolo. Chiar daca eu eram autodidact.
Marea Dragoste / Tango: Dar cantati dupa note?
Ovidiu Lipan Tandarica: La inceput cantam la ureche si abia dupa aceea am trecut la note. Si am inceput sa studiez metoda 1, metoda 2 de acordeon, gamele, tot ce era nevoie.

Nu am usi in casa. La mine, locuinta e studio. Intri pe un hol, dar in rest e deschisa, pe diferite forme si cotloane, nu e patrata, nu are o forma normala, e o latura mai sus, una mai jos…

Marea Dragoste / Tango: Ati castigat si bani dand lectii de acordeon?
Ovidiu Lipan Tandarica: De mic am fost pornit sa traiesc pe picioarele mele, sa am banul meu. Dupa aia, castigam si pe la nunti, pentru ca mergeam cu bunicul meu care avea o echipa cu care canta la nunti. Iar bunica mea sunt sigur ca ea a spalat pacatele la cateva generatii, asa era de buna. Ea, dimineata mergea la piata, iar la pranz erau cratitele de mancare gata si toata lumea care intra in casa era pusa la masa. Dar toata lumea. Intrau colegi, prieteni, oameni de la tara, veneau oameni care-si lasau carutele in curte la noi, se duceau la targ, de langa Iasi. Era o atmosfera foarte pitoreasca. Femeia aia, bunica mea, n-a fost la un teatru, n-a fost la un film, si-a sacrificat viata pentru noi. Dar asta a fost placerea ei, sa fie lumea multumita cand ii intra in casa, sa le dea ceva, sa puna ceva bun pe masa. Si asa am fost crescut, cu multa lume, cu agitatie. N-as putea sa stau multa vreme singur. Cu toate ca am nevoie, dar in singuratatea mea nu ma inchid, nu ma izolez. Eu pot sa fiu singur si cu multa lume in jur. Am o placere enorma sa stiu ca e cineva acolo. Nu am usi in casa. La mine, locuinta e studio. Intri pe un hol, dar in rest e deschisa, pe diferite forme si cotloane, nu e patrata, nu are o forma normala, e o latura mai sus, una mai jos… Si n-am usi. Eu n-as putea sa ma inchid in dormitor, sa inchid usa si sa dorm.
Marea Dragoste / Tango: V-ati mutat cu totul aici in Bucuresti sau mai aveti casa si la Iasi?
Ovidiu Lipan Tandarica: La Iasi nu mai am pe nimeni. Casa in care am copilarit mai este, dar nu mai am legatura cu ea, stau acolo niste oameni sarmani.
Marea Dragoste / Tango: Citeati pe vremea aceea?
Ovidiu Lipan Tandarica: Nu. Nu citeam, chiar daca am acumulat foarte mult. Eu cred ca am un har, ceva, e o retraire karmica, e o incarcatura de alt gen la mine, pentru ca altfel nu-mi explic de unde si sclipirea asta pe care o simt pe pielea mea, daca stau si ma uit la mine, e ceva care arde in mine altfel…
Marea Dragoste / Tango: Si oamenii va iubesc mai mult?
Ovidiu Lipan Tandarica: Da. Se pare ca da. Eu cred ca asta e ca un bumerang, ca daca dai iubire si bunatate, asta primesti inapoi. Si sigur, si suferinta e atunci foarte puternica, fiindca traiesti foarte intens, traiesti la extreme. Dar eu n-as putea sa traiesc pe linie mediana, unde sa nu mi se intample nimic. Sa am mereu siguranta, sa rad putin, sa fiu serios. Domnule eu cand rad, rad, cand plang, plang, cand fac muzica, fac muzica, traiesc totul din plin si cred ca tocmai sfera asta, spectrul asta de a trai totul din plin e ca o pendula foucaultiana care pe mine ma incarca si cand traiesc momentele de bucurie, dar si iarasi cand sufar. Asa am fost dintotdeauna, si in copilarie, si in adolescenta…

Eu am ramas undeva intre adolescenta si maturitate. Am un spatiu al meu pe care-l pastrez pentru mine si acolo ma joc, acolo imi revin. Eu am si niste papusi in casa, am un ursulet, chiar daca sunt singur sau tocmai de aceea

Marea Dragoste / Tango: Ce altceva v-ati pastrat din adolescenta?
Ovidiu Lipan Tandarica: Multe lucruri. Eu am ramas undeva intre adolescenta si maturitate. Am un spatiu al meu pe care-l pastrez pentru mine si acolo ma joc, acolo imi revin. Eu am si niste papusi in casa, am un ursulet, chiar daca sunt singur sau tocmai de aceea. Eu am pastrat in mine o doza de copilarie extraordinar de puternica. Pentru ca numai acolo ne putem regasi. De fiecare data, si muzical si artistic, am nevoie sa ma reintorc sa traiesc momentele acelea din alt timp. Daca eu n-as mai simti mirosul de chirpici, pe care l-am descoperit cand mergeam eu la tara, langa Iasi, si calaream, si mancam strugurii aia cu gust puternic, carora le scuipam coaja afara, scuipam asa din gat cumva, daca as uita mirosul de porumb intr-o zi cu arsita, daca as pierde amintirile astea, parfumurile astea, n-as mai avea forta, acolo e un reactor, reactorul fiecaruia dintre noi. Chiar daca eu n-am trait la tara, am avut totdeauna o atena deschisa spre tot ce inseamna traditie, natura, renastere… Si am o antena deschisa spre univers, uneori ma trezesc spunand lucruri pe care nu le-am citit altundeva, dar care s-au scris… Pot sa spun ca sunt ale mele si in forma mea, in care le spun eu, pentru ca nimic nu-i nou sub soare. De unde primesti informatiile astea? Sunt momente in care eu vorbesc despre lucruri despre care n-am citit niciodata. Si ma pui in fata unui microfon si vorbesc despre o tema, parca vorbeste cineva prin gura mea… E foarte interesant ce se intampla si traiesc momentele astea foarte lucid si incerc sa nu le explic. Este foarte greu de explicat.
Marea Dragoste / Tango: Sa stiti ca am mai auzit lucrul asta de la marii artisti, de la scriitori.
Ovidiu Lipan Tandarica: Da, serios?
Marea Dragoste / Tango: Poeta Ana Blandiana mi-a declarat intr-un interviu, va citesc acum, de pe site-ul nostru: „Despre poezii, nu pot sa spun ca le scriu nici greu, nici usor. Tot ce pot sa spun este ca vin… Nu sunt sigura ca numai eu sunt autorul, adica senzatia e ca “mi se spun”??. Eu pot sa ma ocup cu altceva, sa fiu intr-o sedinta, sa fiu intr-un avion, si imi vin in minte doua, trei versuri absolut fara nicio legatura cu momentul pe care il traiesc. Munca mea de scriitor este sa fiu in stare sa termin acest inceput, la nivelul la care a venit.”
Ovidiu Lipan Tandarica: Asa mi se intampla si mie. Multi imi spun: „Mai, cand te duci la televizor, fa-ti un discurs dinainte, gandeste-te ce spui, ca nu stiu ce mare om politic, Churchill sau… nu stiu care, uite, ca nici nu stiam numele, mi-a venit acum numele lui Churchill, isi facea lucrarile ore intregi, pentru un text mic se pregatea foarte mult…” Dar eu, nu, domnule, nu imi fac nimic. Iti imaginezi? Ma duc undeva, intr-o emisiune, nici nu stiu despre ce e vorba dinainte, si discut despre niste chestii care au o baza si o realitate. Iar la „Visul tobosarului“ acele 4-5 note care se repeta mi-au venit pur si simplu, e o tema foarte beethoveniana, e o incarcatura foarte puternica in cateva note. Si de acolo incepi sa creezi. Eu cred ca asta e chintesenta unei lucrari care are celula, are nucleu, traieste. Ea n-a fost compusa special, n-a fost gandita, ci a venit de undeva. Tema asta a stat vreo zece ani in creierul meu si apoi a inceput sa creasca, sa devina lucrarea care e acum.

Eram de o virtuozitate si de o expresivitate incredibila… Parca eram tras de ate, asa-mi miscam mainile si picioarele, de asta mi-au si spus Tandarica, eram ca o papusa trasa de ate

Marea Dragoste / Tango: De cand ati fost poreclit, de fapt, rebotezat Tandarica?
Ovidiu Lipan Tandarica: Din ’69, dupa Festivalul din ’69 unde am fost imediat remarcat. Repetam foarte mult. Innebunisem cu cantatul. Si, tot repetand, pana la urma mi-am si insusit o tehnica deosebita, o independenta extraordinara de maini si de picioare… Iar cand am venit la Bucuresti. M-au remarcat toti, ca eram un copil-minune, eram de o virtuozitate si de o expresivitate incredibila… Parca eram tras de ate, asa-mi miscam mainile si picioarele, de asta mi-au si spus Tandarica, eram ca o papusa trasa de ate. Era o foarte mare energie care iesea in momentul in care eu incepeam sa cant. Eram o aparitie pentru ce se intampla pe vremea aceea…
Marea Dragoste / Tango: E nevoie si de o pregatire fizica speciala?
Ovidiu Lipan Tandarica: Eu am acum o problema cu inima, dar nu i-am dat importanta, abia au descoperit-o, dar e dintotdeauna. Mi-au spus acum ultima oara, dupa ce am avut niste caderi: „Stiti ca aveti o ramura stanga, nu stiu cum..” N-am inteles, dar inseamna ca e bine, daca nu s-a manifestat in niciun fel pana acum, inseamna ca mai am de trait. Incredibil… Mi-au spus doctorii astia ca eu traiesc pe undeva pe muchie de cutit. La concerte pulsul meu trece de 200 si ceva, aproape ca imi pierdeam cunostinta in timp ce cantam, nu mai eram acolo.
Marea Dragoste / Tango: Pentru ca e si un efort fizic extraordinar.
Ovidiu Lipan Tandarica: E un efort extraordinar, dar tu pleci, te indepartezi de tine insuti si acolo, pe scena, esti o intruchipare, e altceva. Esti altcineva. Sunt momente in care intri intr-o viteza a sunetului, depasesti o anumit viteza normala, pamanteasca. Efortul si toata concentrarea aceea creeaza o bula in jurul tau. Nu mai esti lumesc, te misti in spatiu, nu te gandesti ce faci, iti vin de la sine niste lucruri pe care tu le faci pe instrumentul ala intr-un fel care nu se poate explica. Asta e senzatia mea. Sunt unul asa, cand stau aici, si altul e cand sunt pe scena. Se intampla o legatura, nu stiu ce. Si sigur acolo nu mai poti fi rau, pe scena nu mai ai invidii sau rautati,esti doar lumina. Esti un om linistit care traieste intr-o o alta lume paralela.
Marea Dragoste / Tango: Cat de greu e sa iti revii dupa aceea?
Ovidiu Lipan Tandarica: Mi-e foarte usor, am nevoie de o mica pauza. Dar imediat ce s-a terminat acea faza devii foarte pamantesc. Eu cobor de pe scena fericit si sunt cu ochii deschisi si merg prin lume cu ochii deschisi si savurez lumea si ma bucur ca traiesc aici. Pentru ca raiul este cand traiesti aici. Nu cand fugi de lume si te izolezi. Traindu-l aici, cu oamenii tai, e ca o mantuire, este o binecuvantare, simti Duhul Sfant printre oameni. Altfel, ce sa faci sa te duci si sa stai inchis intr-o scorbura? Aia e doar o forma de meditatie…
Marea Dragoste / Tango: Unii artisti spun ca nu vor sa fie in contact cu lumea, ca ei trebuie sa stea in lumea lor.
Ovidiu Lipan Tandarica: Atunci ai pierdut. Lumea este aici, nu in alta parte, daca nu stii sa stai si sa savurezi frumusetea lumii ai pierdut. In momentul in care te-ai indepartat de realitate nu-ti mai apartii. Te refugiezi, ajungi sa traiesti tot timpul intr-o lume paralela in care traiesti o viata singuratica si trista. Mi se intampla si mie cateodata sa stau singuratic, dar sa fiu intre oameni, stau, ma uit in jur, dar stau numai cu mine. Ma simt foarte bine, dar apoi revin, fiindca Raiul e printre oameni.

Copilul asta a crescut, asa cum am crescut si eu, cu mantuirea lui Dumnezeu. Nu cu amenintarea ca Dumnezeu te pedepseste

Marea Dragoste / Tango: Va e dor de baiatul dumneavoastra?
Ovidiu Lipan Tandarica: Da, da, de Alexandru mi-e foarte dor. Am vorbit cu el si azi, vorbesc foarte des cu el. E in Germania, dar acum urmeaza sa vina in tara. O sa stau o saptamana cu el si, daca o sa am concert, o sa-l iau cu mine in turneu si poate o sa-l pun si pe scena sa cante ceva.
Marea Dragoste / Tango: La ce instrumente canta?
Ovidiu Lipan Tandarica: El canta la chitara. Studiaza chitara in Olanda, la Academia de Jazz. Si, sigur, studiaza compozitie, contrapunct… Are o trupa, o formatie care canta mai multe genuri si asta e foarte bine.
Marea Dragoste / Tango: Ati stiut de cand era el mic ca va fi si el muzician?
Ovidiu Lipan Tandarica: Cand era mic a inceput la tobe, la scoala de muzica era innebunit dupa tobe. Aveam tobe in casa, el le-a vazut si era foarte, foarte ritmic, un foarte bun baterist. Dar avand si pian in casa, eu, cand mi-aduceam aminte, cantam tot felul de piese romanesti si ii placea, asa ca a inceput sa cante si la pian. Dar se pare ca in ultimii ani s-a dovedit ca chitara este viata lui. Chitara clasica. Bine, canta si la chitara electrica, clar, dar el invata chitara care sa fie una cu el.
Marea Dragoste / Tango: Ce il invatati ca sa fie fericit?
Ovidiu Lipan Tandarica: Pana la 9 ani am stat cu el in fiecare zi, dupa aceea am inceput sa mai plec. Dar am avut o legatura foarte stransa si e un baiat foarte istet. Un cuceritor. Are o energie buna, stie sa asculte, e educat, are o educatie foarte buna, vorbeste engleza, olandeza perfect, franceza, acum a invatat italiana. Romaneste n-a invatat, dar intelege. Invata injuraturile mele in masina, in Germania, ca mai injuram pe romaneste. Era mic, mic si statea in spate si invata injuraturile, le repeta si el… (rade)
Marea Dragoste / Tango: Tot pe romaneste injurati in orice tara ati fi?
Ovidiu Lipan Tandarica: Da, da pe romaneste. Mai injuram si pe nemteste, dar cand eram singur in masina injuram pe romaneste si asta mic, vorbeam dupa aia in germana si el imi spunea sa nu mai injur, imi atragea atentia…
Marea Dragoste / Tango: Ati fost un tata bun sau aveti sa va reprosati ceva?
Ovidiu Lipan Tandarica: Nu, n-am ce sa-mi reprosez. Copilul asta a crescut, asa cum am crescut si eu, cu mantuirea lui Dumnezeu. Nu cu amenintarea ca Dumnezeu te pedepseste. Sunt familii care traiesc si spun: Dumnezeu vede, te bate Dumnezeu daca nu faci asta. Nu, la noi a fost ca Dumnezeu e atoate mantuitor si bun, Dumnezeu te mantuieste si te ocroteste. N-am trait cu frica lui Dumnezeu si asa dau invatatura mai departe catre copilul meu.
Marea Dragoste / Tango: Dar sot bun ati fost?
Ovidiu Lipan Tandarica: Sigur. Ca eu eram invatat de mic sa tin la casa, la familie, toti banii cat eram mic ii dadeam acasa lui mama-mare, tot ce castigam. Asa am facut si mare fiind, am dat mereu toti banii in casa. Eu n-am avut nevoie de bani pentru mine. Luam asa, doar pentru drum, in rest tot ce-aveam era pentru familie. Iar mai tarziu, sigur, fiind singur a trebuit sa ma orientez si sa incerc sa fiu mai calculat si sa stau pe picioarele mele si sa pot ajuta copilul in continuare, chiar si de la distanta. Alexander a primit bani de masina de doua ori, nu si-a luat-o, dar si-a luat motocicleta, si-a luat chitara. I-am dat si de chitara. E normal. Si cam tot ce fac e pentru el. Asta e adevarul. Mai cheltuiesc si eu, fiindca si eu calatoresc mult, unesc utilul cu placutul. Si mi-a placut mereu strainatatea, mi-a placut in vacanta. Dar nu sunt risipitor.
Marea Dragoste / Tango: Deci nu luati lucruri scumpe, nu aveti masini scumpe?
Ovidiu Lipan Tandarica: Am si masini. Imi place sa am o masina frumoasa. Eu nemergand cu motocicleta, ca mi-e frica sa merg, mi-am luat un Cabrio si merg cu Cabrio si am aceeasi senzatie si fara casca. De ce sa nu-mi iau, de ce sa nu ma simt bine? O fac de placere.

Sunt un om asezat si langa mine oamenii se schimba. Femeile isi dau seama de lucrul asta si foarte multe dintre ele s-au pocait

Marea Dragoste / Tango: Dar genul de femei de colectie cum au artistii? Femei tinere, foarte frumoase?
Ovidiu Lipan Tandarica: Au venit si au plecat. (rade) Cum au venit asa au plecat.
Marea Dragoste / Tango: De ce?
Ovidiu Lipan Tandarica: Pentru ca eu sunt un om asezat si langa mine oamenii se schimba. Femeile isi dau seama de lucrul asta si foarte multe dintre ele s-au pocait.
Marea Dragoste / Tango: Da? Le-ati adus pe calea ce buna?
Ovidiu Lipan Tandarica: Da, nu stiu de ce. Nu s-au dus in alta parte. Dar au inceput sa aiba o legatura mai puternica cu spiritualitatea, cu biserica, s-au spovedit, s-au dus la biserica, au avut un parinte duhovnic. Lucruri pe care nu le-au facut in viata lor, dar nu stiu de ce. Una dintre ele s-a pocait, s-a pocait de tot, pocait fara sex, doar cu vegetale, dimineata da in casa cu tamaie, cu mir. Si traieste foarte bine, e fericita. Nu stiu sa spun ce se intampla, dar se intampla. Si eu sunt foarte darnic, in felul meu de-a fi. Nu sunt genul acela de om dornic sa posed. Eu nu gasesc nici un fel de farmec sa am doar pentru mine. E de ajuns pentru toata lumea, care e problema? Si atunci asa ma detasez, si de bunuri, si de femei. Multe femei simt lucrul asta, ca nu ma atasez mai mult, ca dupa aceea sa sufar sau cine stie ce sa se intample, sa ma lucreze mental. Pentru ca asta se intampla. Fetele de mici sunt invatate sa lucreze mental, ca sa obtina tot ce isi doresc, sa ajunga pana la punctul la care isi doresc. Ca fata, ai un alt hormon, ai o alta gandire de a-ti insusi ce doresti. Pe mine nu pot sa ma lucreze. Nu stiu de ce. Am o simtire foarte feminina, simt lumea exact cum e si imi place tot ce e real. Si mai e ceva ce nu inteleg: de ce oameni care au bani trebuie sa arate ca niste verze?!
Marea Dragoste / Tango: Ca sa arate ca au bani.
Ovidiu Lipan Tandarica: Ca sunt varza. Merg cu niste rochii varza, au sclipiciuri, se uratesc. De ce nu poti sa fii natural si cu o chestie simpla, de bun gust, care costa si sa arati ca te simti bine? Daca nu stii ce e simplitatea, ce e firescul si nu-l apreciezi, te indepartezi de tine insuti. Iar asta inseamna ca nu mai stii cine esti, traiesti tot timpul cu alta masca. Intri in stari de depresie pe care nu poti sa ti le explici, pentru ca tu nu mai ajungi sa ai un echilibru. Si uite asa iti trece si timpul si nici nu-ti mai dai seama cand a trecut. E mare pacat. Pentru ca noi traim o singura data si ar trebui sa stim ce lasam aici si ce facem. Sa faci bine, sa creezi un echilibru, sa te bucuri de noua generatie, pentru ca asta e viitorul unei tari. Ma uit acum la Romania. Trebuie investiti foarte multi bani in educatie si in cultura. Totul e dat peste cap: televiziunea si media masluiesc totul. Daca dai un interviu, e ciopartit si iesi ca un retardat cand ai vorbit ceva. Iti pierde si ideile. Traim in… fabula Romania, Romania fabuloasa, stii, umflata si nereala, in care, ca sa te regasesti, trebuie sa fii foarte puternic, foarte intelept.

Puteam sa mor. Asta a fost o experienta trista, care m-a indepartat si mai mult de droguri. Multi artisti care iau droguri devin virtuosi si canta mai bine. Am tras si eu dintr-un hasis, dintr-o marijuana, un fum, atat. Dar a doua oara nu s-a mai intamplat.

Marea Dragoste / Tango: Ati devenit mai intelept odata cu anii, ne inteleptim pe masura ce inaintam in varsta?
Ovidiu Lipan Tandarica: Nu. Daca nu esti nascut cu asta nu te inteleptesti. Poti sa inveti, cate facultati ai avea, nu ajuta la nimic, uiti ce-ai invatat si ramai un cretin. Important e daca ai in tine, sa cultivi in tine o chestie pozitiva. Pentru ca numai asa se poate, diplomele alea nu le mananci. Ca eu n-am urmat un mod normal nici in perioada comunista, sa ma duc la scoala, sa-mi fac scolile cum trebuie, cum faceau altii. Am terminat cu chiu, cu vai, la Bucuresti. In Germania am intrat la o Academie de jazz, am inceput sa studiez muzica mai profund si mi-am facut un band.
Marea Dragoste / Tango: Oricum probabil daca ati fi facut aici Conservatorul, n-ati mai fi avut ce sa invatati in plus.
Ovidiu Lipan Tandarica: Nu stiu ce sa zic. Dar daca eu scriu acum o partitura sau fac un studiu de percutie si cineva mi-l poate canta dupa ce-a terminat Conservatorul e bine. Eu invat foarte greu la scoli. Si vreau sa pun problema si altfel… cam cati termina Conservatorul? Vreo 400 pe an. Ar trebui toti sa fie in stare sa scrie muzica si… nu e asa. Muzica e o vocatie in care, sigur, trebuie sa-ti insusesti elementele de baza, dar va spuneam, diplomele sunt diplome. Eu sunt nascut, cumva, sub o stea creativa care pe mine m-a ajutat in tot ceea ce fac. Pentru a evolua, pentru a strabate parcursul pe care l-am facut eu, iti trebuie o anumita doza de inteligenta si o stabilitate. Chiar daca am facut nebunii in viata, si toti am facut in diferite perioade mai zglobii, mai frumoase, iti trebuie totusi o seriozitate, o punctualitate, o disciplina fara de care nu se poate face nimic serios. Cand lucrezi, te scoli la sapte, sau chiar la sase, lucrezi trei zile sau o saptamana incontinuu la o lucrare, iar dupa ce dai 5-6 concerte esti terminat si, in continuare, pana si cand dormi, creierul tau canta. Si nu-ti plateste nimeni munca ta continua…
Marea Dragoste / Tango: Ati spus ca ati facut si nebunii. Ce ati facut, in anii aceia cu Phoenix, ati fumat marijuana, ati baut?
Ovidiu Lipan Tandarica: Nu, noi n-am avut asa ceva. Eu fumam mult tigari. Dar nu mai fumez de cativa ani. Ceai, alcool numai asa, de placere, un coniac bun, dar am avut si o experienta incredibila cu dragourile… Venise un prieten de-al nostru din Berlinul de Vest si, ca sa poata aduce droguri, strabatand intreaga Germanie, a venit cu o prajitura in care a pus ciuperci mexicane, marijuana, hasis, toate astea… Si nu mi-a spus! Iar eu am mancat din ea, ca mi-a placut, dar nu stiam ce contine. Si am stat la masa pana la trei dimineata, ca vorbeam, povesteam, si tot mancam din prajitura aia pana am inceput sa pic. Am avut pulsul enorm, nu stiu, 200 si ceva, 300, imi exploda inima. Ma uitam la mine si vedeam ca am picioare de doi metri si ceva, mergeam ca intr-un vis, aveam senzatia ca-mi intra picioarele in pamant. M-au dus la spital de urgenta si acolo doctorii ma intrebau daca am luat droguri si eu ziceam ca nu, nu, n-am luat nimic, fiindca nu stiam! Abia dupa aceea mi-a spus prietenul ala ce nebunie a facut. Puteam sa mor. Asta a fost o experienta trista, care m-a indepartat si mai mult de droguri. Multi artisti care iau droguri devin virtuosi si canta mai bine. Am tras si eu dintr-un hasis, dintr-o marijuana, un fum, atat. Dar a doua oara nu s-a mai intamplat. Pentru ca la mine nu se lipea. Eu cand sunt treaz sunt bun. N-am nevoie de droguri. N-as putea sa imi pierd constiinta. Trebuie sa fiu foarte lucid. Eu cu luciditate castig. Si, pe langa luciditate, am si nebunie, am in mine atata nebunie, incat si eul meu, pana si al treilea eu al meu incepe sa se cutremure…

  • Credit: Paul Buciuta / Marea Dragoste
  • Title: Ovidiu Lipan Tandarica

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • in 1969 Iasi,la Institutul Agronomic,am infiintat form.,,LIRA,,.Atunci l/am cunoscut pe Tandarica.El a cantat un timp cu Nancy Brandes la primul Rosu si Negru.pana in 1970/71 am mai avut tangente.Poate luam legatura.

    Bratulescu Iulian(Dan) octombrie 21, 2012 5:33 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *