E nevoie de noi. E nevoie de doi? Ca atunci cand unul cade, celalalt sa iti spuna ca doar te-ai impiedicat. Ca atunci cand iti este dor, cineva sa iti bata in usa si sa iti spuna: “Am ajuns”…[sau]…E nevoie de tine? Ca atunci cand cazi, sa iti spui ca poti inainta si ranit. Ca atunci cand iti e dor, sa privesti in oglinda si sa recunosti ca doar tu ti-ai lipsit in tot acest timp.
In cele din urma, pentru tine si pentru noi e nevoie de timp. Pentru ca nu mai stim iubi. Nici cat am vrea, nici cat ni s-ar oferi. Si pentru ca, fie ca recunoastem sau nu, iubirea se plateste cel mai scump. Nu si-o mai ofera nimeni nici macar siesi pe gratis, pentru totdeauna. Caci ne speriem de basme. Caci ni s-au incurcat povestile din copilarie, iar din propriul scenariu rupem atat de multe foi (ne)gresit, incat modificam continutul.
Pueril sau nu, nu mai vad ca in zilele noastre, printul sa se lupte cu zmei si sa treaca prin nenumarate batalii pentru a-si salva sau castiga iubirea. Nu mai vad printese inchise in turn, care sa nu inceteze sa creada ca Fat-Frumos ce va sopti iubirea eterna in versuri albe…va ajunge.
Mai sper insa ca fiecare dintre noi este viteaz. Ca atunci cand te caut in vis si ma gasesc numai pe mine, am puterea sa te caut in continuare. Fara sa ma opresc. Fara sa obosesc. Sa te caut si sa te gasesc, perfectibil, in realitatea mea.
