Decat sa ne para rau ca nu, mai bine sa ne fie rau ca da

Sapte baieti si-o remuscare   
„Am facut sex cu opt barbati, dintre care de unul imi pare rau ca i-am cedat“, am beneficiat eu de o confesiune, intr-o zi, din partea unei amice despre care avusesem intotdeauna impresia ca n-a mai cunoscut alt falus decat al sotului legitim.
Opt? Cifra n-ar fi foarte interesanta, daca n-ar fi fost altoita de acel „unul“ de care ii parea ei rau ca i-a daruit dulceata corpului catifelat (expresia ii apartine). Zic: de ce? (Fiindca speram ca, din aceste patru litere, sa aflu cand, cine, cum a fost, de ce n-a mai vrut si ce mai conteaza). Mi-a spus ca i-a parut rau fiindca nu s-a simtit deloc bine cu el, a fost o escapada anorgasmica si un timp eminamente pierdut, mai ales ca era chiar o imperechere ilicita: la ora aventurii cu pricina, ea era cu alt tip, in mod sa zicem oficial. Tip care fusese plecat nu stiu unde si ea se plictisea acasa, singura cu grija lenevitului.
Dupa evenimentele impulsive de la asternut, ea s-a umflat de plans, iar el, amantul ocazional, n-a stiut cum sa interpreteze hohotul ei. A crezut ca poate fusese virgina si acum isi plangea fecioria de salta camesa pe dansa. Dar, pe masura ce se trezea din aiureala excitatiei, el realiza ca asa ceva nu e cu putinta, deci ea trebuie sa aiba alt motiv de jale.
Ea i-a depanat remuscarile pe care le resimtea-n capul pieptului, dar nu si intortocheatele carari ale frigiditatii ei temporare. Nu de alta, dar inca nu se psihanalizase suficient si nu stia daca nu i-a priit fiindca simtea ca-l insala pe celalalt sau fiindca amantul era zevzec.
Ar fi avut, ce-i drept, ocazia sa afle adevarul, fiindca omul a mai vrut s-o vada, a cautat-o si-a rugat-o corespunzator, dar ea s-a strans ca o rama pe care-o trezesti din somn cu paiul si n-a mai vrut sa auda de el, pur si simplu.
Au trecut vreo cinci ani de la acest eveniment emotionant si amica mea inca regreta impactul sexual accidental din noaptea aia. Abia de-aici incolo ma intereseaza cazul, recunosc.

Ce bine-mi este si ce rau ma simt!
Cand si de ce regretam ca ne-am culcat cu un barbat? Cateodata, ne manifestam de parca lista cu parteneri de sex e pastrata la arhivele statului. Sau e afisata pe Internet. Admitem ca am facut dragoste, in mod consimtit, cu individul Ics, dar nu izbutim sa facem smotru prin constiinta si sa ne impacam cu situatia.
Trec ani de zile si inca ne bantuie intamplarea, am da orice s-o maturam din baza de date a memoriei. Ma intreb intruna de ce. Pentru ca nu ne-a fost bine fizic? Pentru ca nu se cade? Pentru ca nu-l iubeam? Pentru ca nu ne-a respectat direct proportional cu imensul nostru sacrificiu de a-i ceda?
Ma intreb si eu alaturi de voi, fiindca nu sunt scutita de aceste reactii bizare. Nu regret nicio „relatie de-o noapte“, n-am avut (pana acum) asa ceva, regret insa relatii intregi, latite pe zile, nopti, luni. Desigur, nu pe cele insemnate cu roz-bombon in jurnalul meu, nu pe cele in care dumnealor m-au iubit frumos si eu i-am iubit desucheat si splendid, indiferent cat m-au deceptionat ulterior.
Ii reneg in schimb, cu scuturaturi de cap vecine cu trauma cronica, pe cei care mi-au facut mai mult rau decat bine. Care m-au tratat ca pe o femeie careia, in nesfarsita lor gentilete, ei ii fac un serviciu. Care, desi stiau ca intre noi nu se urzeste nicio pasiune cinematografica, si-au vazut mai departe de arta lor de a ma amagi si de-a profita de context. Care m-au invatat, la urma urmei, care e diferenta dintre un lord si-un bou – drept care s-ar cuveni sa le multumesc, totusi.
Mai ales ca, ghinionul meu, nu-mi rasare-n cap nicio amintire despre o relatie scurta si sportiva care sa-mi fi tulburat simturile in asemenea hal, incat sa dau credit preferential evenimentelor erotice hazardante.
Citesc si eu, uneori, confesiuni senzuale despre nopti de amor liber, cu cate-un partener pe cat de intamplator, pe atat de bun si frumos. Vad filme stupide despre aventuri de-o noapte ale caror replici seismice dureaza toata viata. Ma documentez, cu jind si pofta, asupra relatiilor dezinhibate, fara coaja de regrete. Cu dezlantuiri fierbinti si scanteietoare, cu revelatii fizice inefabile.
Inca astept, desi, studiindu-ma cu meticulozitate, constat ca am ramas tributara povestilor de dragoste, unde noaptea zero vine dupa o dorinta crescanda, cultivata si amanata pervers, cu pofta impinsa pana la durere. Imi place sa cunosc un barbat inainte de a admite ca-l doresc si de a trece la etapa rascolitor-tactila.
Evident, scenariile din mintea noastra – pe de o parte plictisita de dezamagiri domestice, pe de alta parte incinsa de lava imaginatiei – arata ca niste bucati de paradis erotic, dar nu prea au corespondent in realitatea aroganta pe care o traim.

Non, je ne regrette rien…
Stiu multe femei care si-ar dori sa pliveasca din palmaresul amoros acele relatii care nu le-au adus niciun beneficiu fizic sau sufletesc. Variantele nu se exclud, sunt destule care ar accepta o relatie plina de insatisfactii sexuale, dar care, in schimb, e construita impecabil la nivelul comunicarii verbale, al prieteniei, al dragostei matasoase.
O femeie va intarzia mai degraba intr-o poveste proasta din punct de vedere erotic, daca (ne)fericitul protagonist furnizeaza alte avantaje (si aici le exclud pe cele materiale, aia e cu totul alta poveste). Desi au fantezii mai productive si mai socante decat ale barbatilor (fiindca au o minte mai artistica, dedata la imaginatie dezlantuita), femeile isi sufoca mai repede tentatia. Nu risca bunul mers al relatiei legitime de dragul unui orgasm multiplu memorabil.
Un barbat caruia i-a intrat in cap si-n hormoni ideea unei aventuri cu o anumita femeie nu se va lasa pana cand nu va materializa hachita. Nimic nu-l va opri, nici frica de taraboi conjugal, nici teama de efecte secundare necunoscute, cu atat mai putin constiinta.
O femeie se inaripeaza, la inceput, se infierbanta destul de rapid, ca un resou nervos, dupa care ea va gasi intotdeauna calea spre dusul rece. Fantezia e strivita cu flecul pantofului, e ucisa in fasa, e anihilata salutar. Nu e habotnicie, e doar spirit de conservare, prudenta mamoasa, simt practic.
Bine, asta nu inseamna ca bucuria de a nu fi cazut in pacat le va fi haina calda pentru sufletul frustrat, dupa ani si ani. Intotdeauna va fi acolo un „ce-ar fi fost daca“, un gand ascuns, o intrebare perpetua.
Exista totusi un moment in care o femeie va regreta acidulat ca nu a avut o aventura, atunci cand a avut ocazia. Asta va fi in ziua cand barbatul ei, pentru care s-a legat cu funii de catarg, ca sa nu-l insele cumva, se culca hotarat cu o pupaza oarecare, inseland-o, degajat si nesimtit, pe cea care si-a reprimat extazul de dragul moralei si de dragul soriciului lui.
E mai sanatos sa regreti ca te-ai culcat cu un barbat sau ca nu ai facut-o? O sa spuneti „depinde“, ca sa scapati de corvoada deciziilor. Ca sa fiu sincera, am intalnit multe femei care blestemau, deloc artistic, clipa cand au refuzat o aventura, ca sa-si tina constiinta apretata si casa intreaga. Pana in ziua cand sotul morocanos si-a tratat acreala culcandu-se cu una, doua, noua. Iar mariajul – conservat cu pretul febrei nocturne reprimate, al sacrificiilor etice si-al anorgasmiei conjugale – se face tandari oricum. Acela este momentul artezian al regretului atroce. De ce nu am avut eu o aventura inaintea lui?
„De ce ?“ am repetat intrebarea pentru amica mea. Nu stia clar, mi-a spus iarasi ca nu i-a priit fizic si ca „nu merita“ sa faca asa ceva. Pe urma, i-am explicat (cu o doza inofensiva de ironie picurata-n sinceritatea mea) ca, daca nu se culca niciodata cu obiectul regretelor actuale, n-ar fi stiut ca are ce regreta, logic. Si azi, in loc sa fie preocupata de kilometrajul aventurilor, ar fi delirat imaginandu-si ce noapte minunata ar fi petrecut cu protagonistul esecurilor ei de alcov.
Fidelitatea e un concept constipat, tocmai fiindca e definita prost. O amica mi-a spus candva ca si-a tradus partenerii numai cu vibratoare fiabile, de ultima generatie, si se intreba, in stil Radio Erevan, daca asta se pune la pacate sau dimpotriva, la judecata finala instanta va aprecia efortul ei de a nu se folosi de penisuri vii. Altcineva din grup a intrebat-o la cine se gandea cat folosea unealta, iar ea a raspuns ca de cele mai multe ori la Val Kilmer. „Deci l-ai inselat pe barbac-tu cu ala!“ a conchis comeseanul. Desi mi-era antipatic, admit ca aici avea dreptate. Si tocmai de aceea ma arunc la concluzia ca infidelitatea e ceva cu mult mai sofisticat decat o pereche de minciuni si-o pereche de testicule in plus in mariaj. Fidelitatea te ajuta sa mori linistit. Infidelitatea te ajuta sa traiesti linistit. Cei care spun ca adulterinii sunt stresati nu i-au cunoscut pe cei care s-au chinuit toata viata sa fie fideli – si, din pacate pentru ei, au reusit.