Manu Pencea – Ingeniozitatea din gene

– Mami, vreau placinta cu visine! interveni Carina.
Acela a fost momentul in care 100 de muschi faciali ai vanzatoarei au fost traversati de o grimasa din care am inteles ca limba noastra nu mai era demult, o comoara in adancuri infundata.
Frantuzoaica a chemat seful localului cu un dispozitiv de verificare a bancnotei.
– De ce faceti asta? am intrebat-o.
– Asa procedam cu strainii! raspunse, cu indiferenta.
Carina se invartea pe un picior, nu intelegea ce se intampla, iar cele cinci persoane de la coada ma priveau cu compasiune. Brusc eram in pielea unei infractoare luata la euro marunti de un juriu de consumatori. M-am regrupat insa imediat:
– Daca eram americanca, presupun ca mi-ati fi cerut un autograf! Va multumesc totusi ca-mi verificati banii, i-am scos dintr-o banca din Paris, niciodata nu se stie… Dar si dvs trebuie sa-mi multumiti ca v-am dat ocazia sa aveti o zi speciala, ca placintareasa. Am renuntat la comanda si am plecat.
Unui copil trebuie sa-i explici intotdeauna de ce DA si de ce NU. Ei bine, niciodata nu mi-a fost mai greu ca acum, sa-i explic de ce NU. Era prima data cand Carina cunostea un dispozitiv de verificare a “cetateniei”.
Acesta a fost Bienvenue-ul meu in Paris.
Dispozitivul de verificare functionase si cu zece ani in urma, tocmai de aceea Tavi, in ciuda acumularilor de prin laboratoarele de genetica, nu a acceptat sa ne stabilim in tara lui Voltaire.
15 august 2000. Pentru ca rezidenta de la institut avea aspect de hotel sindical, am decis sa ne personalizam studioul pentru urmatorii doi ani. In doua luni, ne cam prinsesem ca arondismentul 15, in fiecare week-end, devenea un vide-grenier fara vanzator. Saci negri luceau in bataia lunii pe marginea strazii, etichetati corect: Jucarii pentru copii 0 – 3 ani, PC 486, Robot de bucatarie defect, Mocheta lana 100%.
Daca la inceput, agatarea unui birou abandonat pe strada fusese o decizie absolut pragmatica, pentru instalarea unui computer, mai apoi, preocuparea de a investiga acest vide grenier devenise un pretext de joaca, cine, ce gaseste. Eram prinsi in joc, doi romani, un spaniol, doua italience, o rusoaica si un neamt cu care mai imparteam, seara, masa de bridge.
Nu ar fi gresit sa spunem ca noi am fost inisiatorii jocului. Instituisem chiar o comisie care viziona studiou, dupa studiou, pentru a evalua potentialul de designer al fiecaruia.
Ca sa iti faci o idee, cititorule, afla ca, la inceput, studioul nostru era mobilat cu un pat, 3 rafturi, doua scaune si un TV. In cateva luni, au aparut un lampadar, o masuta neagra cu blat ondulat, un covor moale de culoarea untului, un cos de rachita cu o claie de crengi uscate, iar, langa masuta, un fotoliu rosu deformabil. Eram in top, nu excelam prin calitatea lucrului gasit, ci prin maniera de a le combina.
De putina vreme, se lipise la grupul nostru si un francez combinat cu rusoaica. L-am asimilat fara probleme, desi il simteam un observator hiperactiv al decoratiunilor noastre.
Intr-o seara, cand ne pregateam sa mergem la un concert in buricul Parisului, ca sa onoram o invitatie, aud batai insistente in usa. Deschid, era dl. Talidot, administratorul.
– Ma scuzati ca va deranjez, realizez un control, pentru a ma asigura ca obiectele date in folosinta, sunt in buna stare.
Cu ochelarii pe nas, dl. Talidot a inceput sa masoare, in lung si lat, camera, privind atent obiectele straine rezidentei.
– As vrea sa-mi prezentati documentele de achizitionare a acestor obiecte, grai la un moment dat. Atunci am inteles ca era mana amorezului francez al rusoaicei.
– Nu avem asa ceva, sunt obiecte gasite pe strada. Noi le facem doar o reconversie. Nu vad care este problema? i-am raspuns.
– S-a facut o reclamatie la receptie ca aveti obiecte ce ar fi sustrase, continua Talidot.
– Domnule, de unde va ganditi ca ar putea fi sustras o masuta, de exemplu? Adica mergi in casa la un om, bei o cafea si apoi pleci cu ceasca lipita de masuta in spinare? Hai sa fim seriosi! raspunse Tavi nervos.
– De cand sunt in rezidenta, nimeni nu a carat atatea obiecte in studiou. Ia uite, un rotisor de inox, un lampadar, o mocheta. De unde domne, vin toate astea, de unde?! continua Talidot iscoditor.
– Uite cum facem, noi suntem in intarziere acum. Mergem la un concert. Dupa, va rog sa ne urmati, ca sa aflati adevarul, scurta Tavi intalnirea.
Satisfacut, Talidot a iesit din camera, in asteptarea plimbarii misterioase.
Era un concert intre donatori de lux, regi, investitori, stilisti. Ne imbracasem corect, dar, dupa cum aratam, parea ca noi am fi fost tinta donatiei, eu, intr-o camasa visinie si pantaloni de stofa kaki, Tavi, in sacoul grena de examene. Simteam un disconfort in plexul solar, intrasem accidental in lumea bogatilor.
Soprana, durdulie si vivanta, canta, in special, pentru primele randuri. Imi imaginam scaunele acelea ocupate de carduri multicolore in smokinguri si rochii foioase. Intre respiratiile si inspiratiile sopranei, dintre doua versuri, se mai auzea cate un sforait pronuntat, care chiar daca sfida actul artistic, spunea ceva in genul “cu cardul in buzunar, dormi linistit!”. La final, noi, spectatorii, am fost antrenati intr-un act de teatru experimental, prin aruncarea de trandafiri peste artista. Nu mai stiai daca se aplauda pentru prestatia sopranei sau sportiva a aruncatorilor de trandafiri de la balcoane. Grimasa sopranei ne-a facut sa intelegem ca nu-si dorea acest bonus floral de acupunctura, dar sala parea sa ignore mesajul. Nu, si nu, noi trebuia sa ii aratam ca o iubim, trebuia sa o snopim in trandafiri!
La intoarcere, asa cum promisesem, l-am cautat pe Talidot pentru a-i bate obrazul.
Eu, Tavi si Talidot, la plimbare. Ma uitam cu coada ochiului la Talidot, nu avea nimic diferit de noi, si ma gandeam ca Dumnezeu ne-a facut oameni, nu francezi, romani, americani, comunisti sau capitalisti.
– Unde mergem mai exact? intreba Talidot.
– Peste tot! raspunse Tavi. Ne plimbam prin arond. 15.
– Pana cand?insista receptionerul.
– Pana cand Trebuie? raspunse Tavi.
– Pana cand NE Trebuie! adaugai eu.
– Ce va trebuie? zise nelamurit de acest joc, Talidot.
– Acum nu stiu ce ne Trebuie, dar cand apare, recunoastem imediat ca este ce ne Trebuie! zise Tavi.
– Si daca nu ne trebuie nimic? ingana Talidot.
– Daca nu ne trebuie, nu vom gasi, dar eu zic ca ne Trebuie pentru dvs.! Surase Tavi.
– Pentru mine? Nu e adevarat! Mie nu imi trebuie nimic! se ratoi francezul.
– Ba va Trebuie, domnule Talidot! Sigur va Trebuie! Daca nu ati fi asa refractar la alte canale media decat cele frantuzesti, poate ati afla mai multe lucruri despre noi. Nici macar nu sunteti dezinformat , doar ignorant. Iar acum, noi nu facem decat sa va ajutam, zise pe un ton didactic, Tavi.

La un moment dat ne-am oprit intr-un scuar buruienos. Un sac negru desfacut releva roata unui aspirator.
– Am gasit ce ne Trebuie! zise Tavi
– Un aspirator jegos?! intreba receptionerul.
– Un non sens nu-i asa? Un aspirator jegos care face curatenie! Da, pentru ca dvs ne asigurati serviciile de menaj doar o data pe saptamana, luam acest aspirator. In acest moment, asta ne trebuie!
Intorsi la rezidenta, receptionerul a asistat la Schimbarea lucrului care Trebuie. Mi-am adus langa mine un vas cu apa calda. M-am asezat in genunchi si am afundat incet buretele in apa. L-am scos si l-am stors foarte putin. Am inceput sa il plimb pe coama aspiratorului negricios, clatind din cand in cand buretele. Priveam lucrul care Trebuie si care atat de usor fusese aruncat intr-o societate in care consumerismul e in floare. Fusese aruncat doar pentru ca trebuia curatat, altfel fiind functional. Receptionerul privea uimit transformarea. Il amutise grija cu care spalam obiectul, ca pe un copil.
Am schimbat apa si apoi l-am clatit. Din clabuci iesea un aspirator lucios de culoare bej. Mi-am ridicat privirea spre Talidot:
– Daca ati fi vazut aspiratorul in camera noastra, cu siguranta ne-ati fi acuzat ca l-am sustras!
Intimidat, Talidot si-a cerut scuze si s-a retras.
La un deceniu distanta, aflandu-ma prin Cismigiu, Carina a venit la Tavi cu o scandurica in mana:
– Tati, nu-i asa ca ar fi bine sa o luam acasa, sa imi fac un scaunel?
Tavi ma privi zambind si imi spuse:
– Asta se cheama ingeniozitatea din gene dl. Talidot!