Pe baritonul Daniel Filipescu l-am văzut pe scena Operei din București în „ Così fan tutte”, dar și în „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu – unde face un Farfuridi irezistibil – sau în „Rigoletto”, „Elixirul dragostei”, „Bărbierul din Sevilla”… Se pregătește, însă, acum, pentru noua și spectaculoasa montare de Don Giovanni care va deschide stagiunea viitoare.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Din ce fel de familie vă trageți? Părinții, bunicii au fost artiști?
Daniel Filipescu: Tata a fost inginer proiectant, iar mama arhitectă, iar acum sunt pensionari. Sunt un fel de artiști, pentru că tata pictează foarte frumos şi are voce de tenor… Și pentru că m-ați întrebat din ce familie mă trag, să știți că sunt câteva repere speciale în familia mea, de exemplu bunicul din partea mamei provine din familia Grant, a arhitectului care a proiectat podul Grant, și a reprezentat România la Olimpiada din ’36 de la Berlin, la proba de tir. Fratele străbunicului meu a fost un pictor cunoscut, Nicolae Grant, și avea legături cu familia Golescu, iar tatăl bunicului provenea din Scoția, era secretarul amabsadorului Marii Britanii la Bucuresti. Nu mi-am aflat tot arborele genealogic, dar o să mai cercetez, fiindcă e multă istorie în familia noastră…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Și cântați de mic?
Daniel Filipescu: Am cântat în biserică de la patru-cinci ani, solo, aveam o voce ca de soprană, cântam ca o fetiţă… Dar nu mi-am propus de la început să fac muzică, deși ascultam muzică clasică, îmi plăcea Mozart… Eu mă pregăteam să mă fac electronist, însă muzica a fost pentru mine o revelaţie și continuă să fie.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Totuși, cine v-a deturnat de la destinul de electronist?!…
Daniel Filipescu: La un moment dat, m-a ascultat un solist, Dorin Mara, şi mi-a spus că aş putea să fac canto. Apoi m-a prezentat doamnei Eleonora Enăchescu, m-am pregătit patru luni şi după aceea am luat cele mai mari note de admitere la Conservator, dintre băieţi. Nu mi-a fost ușor, dar m-a ajutat și m-a motivat foarte mult faptul că oameni de profesie au crezut în mine şi mi-au spus să mă ţin de drumul ăsta, cum a fost, de exemplu, domnul Grigore Constantinescu. Și, într-adevăr, a fost bine, am absolvit la clasa doamnei Enăchescu, iar apoi am lucrat la Opera Comică pentru copii, am colaborat trei ani cu trupa de turneu a Operetei din Viena, am lucrat şi la Filarmonica George Enescu, ca să nu mai vorbesc despre proiectele frumoase de aici, din operă, unde sunt de 16 ani… Iar dacă e să mă laud cu ceva extrem de interesant, am jucat de curând și într-un film, „Toni Erdmann”, un film foarte bun, care este şi nominalizat la Oscar, regizat de Maren Ade. Nu am un rol important, e rolul unui chelner, dar filmul e foarte bun. A avut o avanpremieră la Cinema Patria și m-au chemat și pe mine, a fost o onoare să stau chiar lângă regizoare. Iar acolo, pe platoul de filmare, cât am fost și eu, s-a dus vestea că sunt „cântăreţul de la Operă”, a venit la mine chiar Peter Simonischek, actorul din rolul principal, un mare actor, şi m-a întrebat: „Tu cânţi, tu ești cântărețul de la Operă?” Să fiu atât de aproape de el, chiar şi pentru un minut, el să mă întrebe ceva, iar eu să-i răspund… Pentru mine a fost ceva extraordinar…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dacă ați ajuns să jucați într-un film, înseamnă că aveți ceva experiență, că sunteți înscris într-o companie de casting pentru actori…
Daniel Filipescu: Da, este o pasiune pornită la îndemnul cuiva care mi-a zis „tu ai putea să faci şi asta”, și uite că am făcut și am primit mai multe proiecte. Fac şi reclame pentru Timişoreana, şi pentru Dacia… Îmi face plăcere să fac cât mai multe lucruri, chiar dacă asta înseamnă să muncesc mult. Acum sunt şi consultant la teatrul Stela Popescu. Sunt multe activități în același timp și poate că acum am mai neglijat studiul, dar îmi plac provocările, iar lucrul cu Andrei Şerban este marea mea provocare din această perioadă.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Pentru că vă pregătiți intens pentru Don Giovanni. Cum vă amintiți de prima întâlnire cu opera aceasta a lui Mozart?
Daniel Filipescu: Cu mare drag și cu emoție, eram solist tot aici, în 2006, la Opera din București, iar spectacolul îl avea ca regizor pe Ducu Darie, într-o montare mai clasică. Mie mi-a plăcut mult, mai ales că eu sunt genul… Walt Disney, îmi plac poveştile care se termină cu bine. (râde) Eu eram pe atunci un tânăr angajat, iar distribuţia era formată din artişti mari, valoroşi, iar eu eram uimit și entuziast și dornic să învăț foarte multe de la toți cei din jur. A doua oară spectacolul a fost regizat de doamna Anda Tăbăcaru-Hogea, cu o regie mult mai futuristă, chiar nonconformistă, iar eu am continuat să învăț… Dar recunosc că, de data aceasta, reprezentarea în regia lui Andrei Şerban este ceva cu totul deosebit. Este prima oară când lucrez cu dumnealui şi vă spun sincer că este o mare, mare bucurie, o uimire continuă, o revelaţie extraordinară pentru mine, și constat că nu doar eu, ci toți avem enorm de învățat de la un asemenea regizor, care vine cu un stil de lucru direct din Occident și răstoarnă totul într-un mod neașteptat, schimbă, recreează…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce poate fi schimbat la un personaj precum Masetto?
Daniel Filipescu: Atât firul poveştii, cât și caracterul pot fi schimbate… Până acum, într-o montare clasică, Masetto era mai morocănos și mai șters, însă acum, în versiunea cea nouă, devine un personaj mai puternic, o prezență mult mai accentuată, iar din relaţia cu ceilalţi iese mult mai mult în evidenţă, ceea ce nu poate fi decât o bucurie pentru mine, cel care îl interpretează… Sunt foarte fericit că fac parte dintr-o asemenea echipă. Este important să ai și un partener cu care să te potriveşti, atât din punct de vedere vocal, cât şi artistic, iar eu am două Zerline (râde) şi mă potrivesc cu amândouă!
Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunt roluri superbe în Don Giovanni, într-adevăr…
Daniel Filipescu: Gustave Flaubert spunea că primele trei cele mai frumoase creaţii ale lui Dumnezeu sunt: marea, „Hamlet” şi „Don Giovanni”. Eu sunt cu siguranță de acord cu prima şi cu ultima dintre cele trei alegeri ale lui Flaubert. Ador marea, iar „Don Giovanni” consider că este o operă splendidă, una dintre cele mai frumoase creații ale lui Dumnezeu. Culmea este că, deși sunt bariton, pe mine ariile de tenor din „Don Giovanni” mă ung pe suflet, acele arii îmi plac cel mai mult…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dincolo de scena Operei ce bucurii aveți, ce hobby-uri?
Daniel Filipescu: Să știți că am multe hobby-uri. Îmi place foarte mult să conduc şi am două motociclete. Am și o colecție de instrumente de suflat, am saxofon alto, clarinet, oboi, trompetă, am și vreo 120 de ceasuri și peste 300 de stilouri și pixuri, plus 10 clasoare filatelice de la bunicul și de la tata, pline cu timbre. Îmi face plăcere să caut și să găsesc obiecte noi pentru colecția mea. Nu sunt genul să-mi dau ultimii bani, dimpotrivă, îmi place să iau ieftin, dar să știu valoarea obiectului. În rest, în afară de muzică, îmi iau energia din sânul familiei, căci suntem o familie mare, noi suntem cinci copii, trei băieţi şi două fete, şi mulţi nepoţi, iar când ne strângem cu toţii, uit de toate greutățile.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Greutăți care vin din muzică?
Daniel Filipescu: Sigur că nu e tocmai ușor să înveţi o partitură cu 300 de pagini, dar dacă îți place ceea ce faci nu ți se mai pare așa și mergi înainte până regăsești frumusețea în ceea ce faci.
