Beatrice Rancea: Munca ma tine in forma

de

Beatrice Rancea a colaborat cativa ani cu Opera Romana din Iasi, montand pe scena ieseana spectacole absolut exceptionale. Dupa ce s-au sustinut mai multe concursuri pentru ocuparea postului de director, in sfarsit, Beatrice Rancea s-a inscris in competitie si a castigat detasat postul oferit de Ministerul Culturii. “Munca, perseverenta, dorinta de a iesi totul perfect ma tin in forma”, a declarat Beatrice Rancea in repetate randuri.

Marea Dragoste / Tango: Care este primul lucru, legat de frumusete, pe care ti-l amintesti din copilarie?
Beatrice Rancea: Mi s-a povestit ca, in sambata in care m-am nascut, bunicul meu astepta la poarta spitalului, pentru ca pe atunci nu era voie sa se intre in spital. El isi dorea foarte tare o fetita. Dar  mama, pana in ultima secunda, a crezut ca sunt baiat, pe baza intuitiei ei, ca ecograf nu exista pe atunci. Iar cand a vazut ca n-a fost asa, a iesit la geam si a strigat „Tata, este o fetita!“. Si bunicul a zis: „Vai, ce bine, sa vezi ce fata frumoasa o sa se faca!“. Insa mama i-a raspuns: „Nu, taticule, e atat de urata, e ca o broasca!“. Asta pentru ca ma nascusem prematur si eram ingrozitor de galben-negricioasa, pentru ca aveam si icter, si m-au bagat in incubator. Asa ca prima informatie legata de frumusete pe care o am din copilarie tine de uimirea mamei fata de cat de urata eram!

Marea Dragoste / Tango: Dar dupa aceea te-ai transformat intr-o fetita frumoasa?
Beatrice Rancea: Dupa aceea, pentru ca mama mea este blonda cu ochii albastri, am fost obsedata toata copilaria mea de ochii albastri, voiam sa-i am si eu asa. Si m-au prins de nu stiu cate ori cu creionul chimic in ochi, incercand sa-mi colorez ochii. Nu m-am considerat o fetita frumoasa, pentru ca, evident, fetitele frumoase sunt blonde, sunt delicate, eu am fost baietoi de mica, m-am batut cu baietii, am jucat fotbal… Eram ingrozitor de inchisa la culoarea pielii si foarte, foarte slaba. De cand aveam patru ani, mama mea a inceput sa ma dea la dans, impotriva intregii familii, dar nici in scoala sau liceu n-am fost considerata o persoana frumoasa. Frumos e mult spus, nici macar nu intram in categoria celor care-ti sar in priviri, persoane cu un magnetism aparte, care te atrag cumva, chiar daca nu sunt foarte frumoase. Eu eram bruneta, si toata scoala de dans mi-am dorit roluri lirice, sa fiu lebada alba, dar eu, evident, dansam lebada neagra din Lacul lebedelor.
Dar nu m-a obsedat niciodata lucrul acesta, si poate de aceea n-am suferit niciun complex din aceasta cauza. Pentru ca sunt foarte multi copii care sunt complexati de mici, mai ales daca despre prietenii lor lumea zice vai, ce frumusica e, sau ce frumusel, iar ei sunt intr-un colt si nu-i baga nimeni in seama. Eu n-am avut problema asta, poate pentru ca am fost baietoasa si nici nu consideram ca ar trebui sa fiu o fetita frumoasa.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum s-a-ntamplat sa ajungi balerina, dintr-o fetita baietoasa?
Beatrice Rancea: Dansul m-a mai modificat, dar tot pe calitatile pe care le-am avut de mica –  am fost o dansatoare de tehnica, de caracter, nu am fost o lirica, asa cum sunt Julietele, cum e rolul Giselle, pe care n-as fi putut sa-l fac niciodata, pentru ca sunt roluri care cer o anumita conformatie, o anumita structura interioara…

Marea Dragoste / Tango: Nu ai fi putut sau nu te-ar fi distribuit intr-un astfel de rol?
Beatrice Rancea: Nu m-ar fi distribuit, pentru ca-ti trebuie anumite date fizice. Cum exista si o partitura, in dans, numita „silfidele“. Eu nu am fost o silfida niciodata, chiar daca am tinut foarte mult la silueta mea si nu m-am urcat pe scena cu mai mult de 48 de kilograme. Este ca si in canto, unde sunt mai multe tipuri de voci, unele sunt soprane, altele mezosoprane, si atunci trebuie sa te incadrezi intr-o anumita calitate a corpului si a segmentelor apropo de inaltime, de calitatile fizice pe care le ai.

Marea Dragoste / Tango: Si cum ti-ai descoperit pana la urma frumusetea, cum ai ajuns la imaginea pe care o ai acum, de femeie celebra si frumoasa, cu o imagine speciala?
Beatrice Rancea: Toate lucrurile astea le datorez in primul rand dansului, pentru ca fiind de o anumita structura si crescand in personalitate pentru anumite roluri, rolurile acelea m-au format foarte tare, fiind niste roluri foarte puternice, ca si caractere de personaj. Au contribuit si datele fizice personale, dar si personajele. Se spune ca tu aduci ceva fiecarui personaj pe care-l joci, dar si ele, personajele, pun ceva in sufletul tau, te marcheaza, intr-un fel.

Marea Dragoste / Tango: Deci se poate sa-ti gasesti frumusetea interpretand un personaj? Sau, formandu-ti personalitatea, sa iti schimbi si exteriorul?
Beatrice Rancea:
Eu cred ca da. Am primit un rol extraordinar la numai 24 de ani: mama Aase din Peer Gynt. Si, in perioada aceea, cand ma pregateam foarte mult pentru rolul asta, ma comportam altfel decat de obicei. Era o partitura extraordinara, la inceput personajul era la tinerete, iar in tabloul sase era batrana si-si astepta copilul, dupa foarte multi ani. In afara de faptul ca eram foarte machiata, trebuia sa capat o altfel de atitudine de-a lungul spectacolului, sa ma misc si sa gandesc ca personajul respectiv. Si asta te marcheaza. Si cand asculti o anumita muzica pe partitura respectiva, si asta te influenteaza. Una e sa asculti tot timpul Wagner (ca atunci cand am lucrat „Olandezul zburator“, si-mi puneam muzica de cand ma trezeam, de la micul dejun, de-mi ziceau toti: lasa-ne in pace, ca nu putem manca pe Wagner!) si altceva daca asculti Mozart. Te pregatesti altfel, te motiveaza in alt fel, lucrul asta lucreaza in tine si e imposibil sa nu se vada pe fata ta ca, de exemplu, altfel te simti cand pregatesti Mama Aase din Peer Gynt si altfel cand pregatesti Esmeralda sau Carmen. Am avut un alt rol extraordinar, in „Gura lumii“, in care interpretam o femeie complexata, foarte rea. „Gura lumii“ insemnau de fapt opt ciori, noi eram dansatoare imbracate in ciori, si eram relele satului. Era foarte frumos conceput spectacolul. Cea imbracata in alb se indragostea, insa barbatul ei pleca si ea ramanea cu noi. Si pana la urma eu eram cea mai rea dintre babe, si toate ajungeam s-o omoram. Nu mai stiu exact, parca Orson Wells spunea ca nu mai vrea sa joace o perioada personaje negative, pentru ca il influenteaza.

Marea Dragoste / Tango: Deci dansul si rolurile pe care le-ai avut ti-au format personalitatea…
Beatrice Rancea:
In primul rand dansul mi-a dat o anumita tinuta, o anumita atitudine, un anumit mod de a vedea lucrurile, viata, de a comenta persoanele din jur. Pentru ca se spune ca poti sa cunosti personalitatea sau problemele unui om si dupa tinuta. Si daca-l vezi din spate cum merge, iti poti da seama ce fel de om este. Un om vesel are o atitudine, un om cu probleme are alta atitudine. Eu inteleg oamenii dupa miscare, dupa cum merg sau danseaza.

Marea Dragoste / Tango: Cum ai invatat sa te machiezi, sa te imbraci? Ai un stil aparte…
Beatrice Rancea: Mie mi-a placut sa ma machiez singura pentru fiecare rol. Eu de vreo treizeci si ceva de ani imi dau cu un singur parfum, dar, cand dansam, aveam parfumuri pentru fiecare rol. Si tot aspectul exterior mi l-am gandit pentru personajele pe care le-am interpretat. Ajutam chiar si pictorul de costume, ii spuneam cam cum vad eu personajul. Bineinteles, acolo unde se putea, in spectacolele nou montate, pentru ca in partiturile clasice fiecare are acelasi costum.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum ai ajuns la independenta asta privind frumusetea, in ce fel de familie ai crescut? Majoritatea femeilor fac ce fac toate, se iau dupa moda, ajung sa poarte un fel de uniforma.
Beatrice Rancea: Nu mi-am propus niciodata sa fiu altfel decat altcineva, tot timpul mi-a placut sa ma simt eu bine in pielea mea. De exemplu, imi plac foarte mult culorile si nu stiu cum am ajuns sa ma imbrac numai in negru – asta se intampla exact in momentul in care am renuntat la dans, din cauza unui accident grav pe care l-am avut chiar pe scena. In perioada in care dansam aveam parul lung si rosu, pentru ca rosul este o culoare speciala pe scena. Apoi, dupa accident, mi-am vopsit si parul in negru. Si am inceput sa ma imbrac numai in negru.

Marea Dragoste / Tango: Dar n-ai mai incercat sa te imbraci si altfel, in alta culoare?
Beatrice Rancea: Nu pot. Nu suport. Si rochia de mireasa am avut-o tot neagra. Este ca in cazul parfumului, de multi ani ma dau numai cu unul singur, desi iubesc si altele…

Marea Dragoste / Tango: Cu ce parfum te dai?
Beatrice Rancea: Cu Ysatis, de la Givenchy. A fost o perioada, de vreo doi ani, in care s-a scos de pe piata. Atunci am incercat sa gasesc altul cu care sa-l inlocuiesc, dar de fiecare data cand imi dadeam cu alt parfum, mi se parea ca e altcineva lipit de mine. Si e valabil si pentru culoare. Nu ma mai pot imbraca in altceva.

Marea Dragoste / Tango:  Are legatura cu faptul ca se spune ca negrul te face sa pari mai slaba? Ai avut vreodata ingrijorari legate de silueta?
Beatrice Rancea: Evident, cat am dansat m-am preocupat foarte mult de felul in care arat pe scena. Mai mult de 48 de kilograme nu am avut in perioada aceea.

Marea Dragoste / Tango: Si ce anume mananca o balerina?
Beatrice Rancea: Nu mare lucru… Eu am renuntat la dans la 30 de ani, si apoi am revenit pe scena, dupa 15 ani. Iar pentru a putea sa revin am tinut un regim foarte drastic, am avut zile in care nu am mancat absolut nimic, pentru ca a trebuit sa slabesc 8 kilograme in mai putin de 3 saptamani. Deci trebuie sa faci un efort mare ca sa iti revii, mai ales ca, o data cu varsta, metabolismul e tot mai slab, nu se mai ard caloriile ca la 25 de ani…

Marea Dragoste / Tango: Ai revenit acum, din nou pe scena, in spectacolul de la Iasi. Cum de ai luat decizia sa revii?
Beatrice Rancea: Este un spectacol de teatru-dans, „Bal“, in coregrafia lui Yvette Bozsik, o artista extraordinara, de la Budapesta, cu care am avut o experienta nemaipomenita, pentru ca am putut sa interpretez un rol foarte important in coregrafia si regia ei. Daca nu era Yvette, nu as fi revenit pe scena. Dupa ce am renuntat la dans si am intrat la Regie, am mai avut propuneri sa colaborez cu teatre, ca dansator sau ca actor, dar am refuzat. Insa n-am vrut, n-as fi putut sa ratez aceasta intalnire, cu Yvette, si datorita ei am revenit pe scena. Si nici nu mi-am imaginat cat de mult simteam, sufleteste, nevoia de emotie si senzatia de implinire pe care le ai pe scena, ca interpret.

Marea Dragoste / Tango: Deci nu este acelasi lucru ca regizor!
Beatrice Rancea: Nu! Senzatiile sunt complet diferite! Pe mine de foarte putine ori m-a implinit sufleteste un spectacol de teatru pe care l-am facut, pentru ca niciodata nu mi s-a parut perfect, niciodata nu mi s-a parut bine… Ganditi-va ca, avand o distributie cu cel putin 30 de actori pe scena – mai ales ca eu, in general, am facut spectacole cu lume multa -, tot timpul am avut senzatia ca nu se intampla ceva bine, sau ca lumina nu a functionat in secunda in care am vrut, sau ca actorul nu a facut ce trebuia, deci niciodata nu am fost implinita ca regizor cum am fost ca interpret. De foarte multe ori imi spuneam: Doamne, ce bine era cand dansam eu, pentru ca stiam ce am de facut cu mine, cum imi iese mie bine! E greu sa ai grija de atata lume. Reusita depinde de foarte multi oameni si sunt prea multi factori ca sa spui ca, intr-adevar,  ai avut o seara perfecta ca regizor.

Marea Dragoste / Tango: Esti un soi de perfectionista, probabil, si in general oamenii te dezamagesc. Cum, in general, ne dezamagesc oamenii cand le cerem prea mult.
Beatrice Rancea: Da, sunt exact genul asta de regizor, spre disperarea interpretilor si a echipei tehnice cu care lucrez. Sunt prezenta la fiecare spectacol, adun echipa inaintea intrarii in scena, sa le spun ce ne propunem in seara respectiva, vorbim despre cum a fost spectacolul ultim, ce a mers bine, ce nu a mers bine. Nu sunt un regizor comod. Dar nici nu as putea fi altfel.

Marea Dragoste / Tango: Munca te tine in forma?
Beatrice Rancea:
Da, munca, perseverenta, dorinta de a iesi totul perfect ma tin in forma. Eu sunt genul de om care nu poate sa stea fara sa munceasca.

Citeste si Don Giovanni de la Iasi

 

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Imi place Beatrice.Admir puterea ei de munca si creativitatea si tenacitatea cu care a luat-o de la inceput in viata personala si particulara . Pacat ca nu este mediatizata mai mult.

    dani_m aprilie 18, 2011 7:30 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *