Ce bucurie să poți deschide stagiunea cu cel mai iubit spectacol de operă al lumii, să aduci din nou, după o vară fierbinte și tăcută, muzica splendidă și aplauzele pline de emoție în sala mare a Teatrului Vasile Alecsandri din Iași! Beatrice Rancea, manager al Operei Naționale Române Iași a deschis stagiunea cu forță, grație și măiestrie artistică desăvârșite, aducând o premieră dorită de publicul ieșean: Carmen de Georges Bizet, în regia lui Karel Drgáč, coregrafia lui Carlos Vilán și sub bagheta dirijorală a lui Cristian Oroșanu.
Premiera de vineri,18 septembrie 2015, a adunat pe scenă o distribuție minunată, compusă din Carmen Topciu (Opera Brașov), Marius Vlad Budoiu (Opera Cluj), Bogdan Baciu (Opera am Rhein Dusseldorf), Ana Maria Donose (Opera Iași), Daniel Pascariu ( Opera București), Ioan Cherata (Opera Craiova), Cristina Grigoraș, Marinela Nicola, Florin Roman și Adrian Fermeșanu (Opera Iași).
Imediat după spectacol, am stat de vorbă cu regizorul ceh Karel Drgáč și cu coregraful argentinian Carlos Vilán, mari artiști, oaspeți de seamă și făuritori ai reușitei artistice primite cu enorm entuziasm de către publicul ieșean.
Karel Drgáč: Și peste 100 de ani, Carmen va rămâne tot cea mai populară operă a lumii
Marea Dragoste / revistatango.ro: Domnule Karel Drgáč, ați răsuflat ușurat, sunteți mulțumit de cum a ieșit cea dintâi premieră prezentată pe scena ieșeană a spectacolului regizat de dumneavoastră?
Karel Drgáč: Recunosc că de fiecare dată mă tem de ce este mai rău, apoi mă liniștesc văzând că totul iese bine. În seara asta totul a fost minunat, am simțit oamenii din sală fericiți și recunoscători și am primit reacția lor ca pe un dar foarte frumos, căpătat după trei luni de muncă susținută intens. Extraordinar este că totul va continua să se schimbe, oamenii aduc propriile lor idei și propria lor personalitate, propriile lor energii, iar spectacolul se modifică puțin de la o reprezentație la alta. Iar asta e foarte bine, așa și trebuie, nu-mi place atitudinea conservativă, închisă.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Aceasta a fost o distribuție specială pentru premieră, cu mulți invitați din afară, spectacolul se va juca și în alte distribuții.
Karel Drgáč: Este o altă distribuție, nu o distribuție secundară. Doar alta, fiecare este bună și specială. Pentru mine este important dacă pe scenă rămân relațiile dintre personaje, acestea sunt importate, muzica este mereu aceeași, dar dinamica poate fi ușor diferită de la un spectacol la altul.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ați regizat Carmen de mai multe ori în viață. Ce se schimbă de la o montare la alta?
Karel Drgáč: Și eu mă schimb. În tinerețe, puneam accentul mai mult pe povestea romantică, acum îmi doresc să scot în evidență și alte aspecte, care țin de personalitatea celor din poveste, de relațiile de gen care se stabilesc, poate chiar de viziunea politică asupra libertății. Povestea se ridică mai presus de anecdotică, ea a murit, el s-a sinucis. E o poveste de destin. Carmen este un persnaj emblematic, face lucrurile în felul său, fără compromisuri, e ceva ce ține de un drum în viață. Carmen e Carmen, ideile ei, destinul ei, încrederea ei sunt unice și acest lucru contribuie la faptul că opera aceasta, având și o muzică atât de puternică, va rămâne și peste 100 de ani, tot cea mai populară operă a lumii. Mă gândesc mereu la faptul trist și ciudat că lui Bizet nu i-a plăcut niciodată cu adevărat Carmen, nu s-a bucurat de splendoarea acestei muzici pe care a compus-o.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dumneavoastră aveți vreo operă preferată?
Karel Drgáč: Pentru mine este preferată cea la care lucrez în momentul prezent. În rest, îmi plac, probabil ca fiecăruia dintre noi, mai mult fragmente din opere. Îmi place mult duetul dintre Leonore și Florestan din Fidelio de Beethoven, de exemplu, dar sunt fragmente, arii, momente minunate în fiecare operă. Opera e un fel de esperanto între națiile lumii, ea duce cultura noastră mai departe și în zone în care, altfel, n-ar putea să ajungă. Cultura europeană se face cunoscută și pe celelalte continente prin muzică. Muzicienii sunt ambasadori. Vă dau exemplul lui Lang Lang, pianistul chinez care cântă cu mare succes – dacă o face bine sau mai puțin bine, asta e altă discuție, dar cu succes – datorită căruia milioane de copii cântă azi la pian. Poate că muzica europeană este viitorul nostru, ea ne va păsta cultura și valorile mai departe. Se face pretutindeni muzică electronică, muzică pe computer, dar Mozart nu poate fi făcut din nou, el este gata făcut și va rămâne veșnic! ( râde)
Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunteți fericit făcând această meserie? Fericirea vă vine din profesie sau, mai degrabă, din viața personală?
Karel Drgáč: Să fac operă este ceva fantastic, dar nu uit că nu asta este viața adevărată. Poate că dacă ai succes fulminant tot timpul nu mai ai timp să vrei altceva, dar o carieră, oricât de grozavă ar fi, nu poate să acopere totul. Eu simt că familia, dragostea, copiii sunt esențiale, de acolo îți iei adevărata putere. E minunat să ai un job de succes, dar e și mai bine când ai și o viața personală fericită.
Carlos Vilán: Nu există nici cei mai mari artiști, nici cel mai mare teatru, există doar momente mari, unice
Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunteți mulțumit de cum a ieșit spectacolul din seara aceasta?
Carlos Vilán: Sunt foarte mulțumit de cum a evoluat baletul, chiar dacă eu sunt incredibil de exigent. Au fost foarte multe ore de muncă pentru a ajunge aici, dar a fost o seară foarte reușită.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunt ore de muncă în căutarea perfecțiunii?
Carlos Vilán: Eu nu caut niciodată perfecțiunea, perfecțiunea este plictisitoare, dar excelența o caut mereu… Iar pentru a ajunge la excelență este nevoie de multă muncă și de multă pasiune. Fiecare moment, fiecare evoluție este irepetabilă, sunt momente unice, mâine va fi altfel, poimâine diferit, important este să pui ceva din sufletul tău în actul artistic, fiindcă publicul o să simtă acest lucru.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Există, totuși, probabil mari artiști, cele mai mari teatre din lume, unde lucrurile merg mai ușor?
Carlos Vilán: Nu, nu există nici cei mai mari artiști, nici cel mai mare teatru, există doar momente mari, unice… Ca dovadă că nu există cel mai mare teatru din lume, eu personal am plecat de la Madrid la New York, m-am suit in Concorde ca să ajung în trei ore în America, pentru a vedea Elixirul Dragostei la Metropolitan. Iar la momentul celebrei arii Una furtiva lagrima, în momentul de cea mai mare intensitate, tenorul a amuțit. Toți cei din sală ne priveam și nu înțelegeam, dar așa s-a întâmplat, tenorul acela, pe scena Metropolitanului, a fost absolut cumplit. Ca dovadă că nu există cel mai mare teatru – există doar teatre în care poți face momente excelente. Nici cel mai mare balerin nu există, fiindcă tehnica nu poate fi măsurată, poate tu ca spectator te așteptai să facă 20 de piruete și el a făcut doar cinci. Deci nu există criterii clare, singurul criteriu valabil este emoția. Dacă momentul a emoționat, atunci asta contează.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum poți să așezi emoția într-o coregrafie, cum poți să le ceri sau să le explici asta dansatorilor?
Carlos Vilán: Las sufletul să mă conducă să ajung la sufletul lor. Poate că uneori mă supăr, poate că țip, dar întotdeauna o fac cu respect și având exigența de a scoate puterea din dansul lor.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de mult lucrezi într-o zi, cât te antrenezi?
Carlos Vilán: Cât de mult pot. Până obosesc. Lumea care vine la spectacol merită tot ce e mai bun și tu trebuie să fii pregătit. Ei vor să primească emoția ta, dar emoția nu e la repetiții, e în spectacol, la repetiții faci în așa fel încât să nu mai fie nevoie la spectacol să te gândești la altceva decât la emoție.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Îți place în fiecare zi ceea ce faci?
Carlos Vilán: Sunt zile în care nu-mi place. Dar e firesc așa, e ca în iubire, nu poți să iubești la fel în fiecare zi, dar în marile iubiri nu te desparți, totuși, niciodată. Cred că vremurile grele, tensionate, pe care le trăim, ar trebui să ne învețe să fim mai conștienți de valoarea momentului prezent, singurul pe care îl avem cu adevărat. Trăim în prezent. Poți să te gândești la mâine, la viitor, dar viitorul se construiește din prezent.
