Marin Sorescu – Ciorchine

de

Oprească trenurile-n gări,

Cu îngerii ciorchini pe scări

Și timp, în ceasul gării pus,

Doar de la infinit în sus!

 

Un vis habotnic ne lucrează

Cu vrăji străvechi. În vârf de rază

Țâșnită din pământ, trofeu,

Ești întâi tu, la urmă eu,

 

Amestecați într-un cuvânt,

Amestec sfânt de ești și sînt,

O goană tot gonind așa,

Un cal nebun mânat de-o șa…

 

Ah, trenurile alergând

Peste traversele din gând,

Din dorul meu făcându-și șine,

Alunecându-mă cu tine,

 

Ca printr-o plasă de visări…

Și eu, păianjen de cinci zări,

Prinzându-mă pe-același fir

Mă țes cu tine și mă mir.

 

 

Din volumul Apă vie, apă moartă, Scrisul Românesc, Craiova, 1987

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *