Smaranda Vornicu: Fericirea ti-o construiesti pe caramizi trainice, care se numesc prietenie, umor, loialitate, bun simt, responsabilitate

de

Fiica celebrului realizator de televiziune Tudor Vornicu a preluat, pe TVR 1 si TVR HD, pupitrul emisiunii „De la A la… infinit”, emisiune legata iremediabil de numele ilustru si atat de iubit al tatalui sau. Prilej minunat de a o cunoaste mai bine, de a ne bucura de asemanarea sa in suflet si noblete cu cei care au crescut-o intru frumusete si iubire, de a cuprinde in paginile Tango-Marea Dragoste inca un om absolut extraordinar.

Tango – Marea Dragoste: Smaranda, daca ai putea face un bilant, numele tau ilustru mai mult te-a incurcat sau te-a ajutat? Ai fost de mai multe ori nevoita sa demonstrezi ca il meriti, ca esti la inaltimea lui, sau de mai multe ori ai castigat, doar prezentandu-te, dragostea oamenilor?
Smaranda Vornicu: Hai sa spunem ca scorul este egal. In unele imprejurari, am simtit presiunea acestui nume – la scoala, de exemplu, am fost intotdeauna „obligata” sa onorez acest nume. Nu as fi indraznit sa fiu scoasa la tabla sau sa ma prezint la un examen si sa nu stiu raspunsul corect, as fi intrat in pamant de rusine. Cat despre dragostea oamenilor, ea nu mi-ar fi apartinut niciodata doar prin numele pe care il port. Era, este dragostea lor pentru tatal meu, pentru ceea ce a facut si a reprezentat el, nu poti capitaliza pe ceva ce nu iti apartine. Trebuie sa castigi o astfel de dragoste prin ceea ce esti, sa o justifici prin propriile tale realizari.
Tango – Marea Dragoste: Ti-ai pus vreodata problema sa il schimbi, din iubire nebuna, cum fac femeile? De ce?
Smaranda Vornicu: L-am schimbat si l-am recapatat. Desigur ca e un nume pe care il port cu respect si pretuire, insa numele nu este decat o parte din noi, e sublimatul unei istorii de familie, al unei iubiri care a fost inca dinainte de a exista noi. Numele nu e egal cu renumele – pe acela il construiesti singur, asa cum spuneam si mai devreme. Numele nu te poate defini decat in masura in care il lasi sa te defineasca. Dincolo de asta, esti tu si viata, fata in fata, cu toate intalnirile minunate si cu toate infruntarile pe care nu le poti evita, oricare ar fi numele pe care il porti.

Asta e una dintre marile mele pareri de rau, ca nu l-a cunoscut pe nepotul lui. As fi vrut sa vad ce fel de bunic era, cum s-ar fi purtat, cum s-ar fi schimbat.

Tango – Marea Dragoste: Tatal tau cum a reactionat cand i-ai spus ca vrei sa te mariti?
Smaranda Vornicu: Nu cred ca s-a mirat cand i-am spus ca ma marit, eram deja de ceva vreme impreuna cu sotul meu, cu fostul meu sot, pentru ca intre timp ne-am despartit. Iar fostul meu sot e un tip binecrescut si educat, se placeau reciproc. Deci tatal meu n-a avut nimic de obiectat. Singurul lucru pe care l-a vrut pentru mine a fost sa fiu independenta, sa am o meserie care sa ma faca indepenedenta, sa nu depind de nimeni… Iar atunci, cand a fost cu maritisul, a vrut sa se asigure pana in ultima clipa ca fac lucrul cel mai bun pentru mine. Asa ca inainte sa plecam la cununia civila, m-a pus ca stau jos si mi-a spus: „E ultimul moment cand te mai poti razgandi. Puteti sa coabitati, sa vedeti cum e sa platiti facturile impreuna, sa duceti gunoiul amandoi, nu trebuie neaparat sa va casatoriti pentru asta. Mai stai cinci minute si gandeste-te bine…”
Tango – Marea Dragoste: Iar apoi, la scurt timp dupa casatorie ai ramas insarcinata…
Smaranda Vornicu: Cand a murit tata, eram gravida in sase luni. De la cimitir m-am dus direct la spital, pentru ca aveam o sarcina cu ceva probleme si, normal, dupa asemenea eveniment m-am simtit rau… Cand tata a murit, tocmai ma pregateam sa ma duc la spital, la Fundeni, unde era internat. M-a sunat mama si mi-a spus sa nu ma mai duc, ca nu mai e. Asta e una dintre marile mele pareri de rau, ca nu l-a cunoscut pe nepotul lui. As fi vrut sa vad ce fel de bunic era, cum s-ar fi purtat, cum s-ar fi schimbat. Dar el deja se schimbase cumva, pentru ca, in noaptea de Revelion, – el a murit in aprilie…- era la televiziune, iar noi ne pregateam sa facem revelionul in Club A, era petrecerea de Revelion. „Crezi ca e cazul sa te duci in fumaraia aia, in zgomotul ala, cu burticica ta?”, asa m-a intrebat. Si era prima data cand reactiona asa, pentru ca el era … nu dur, dar nici sentimentalo-blegos. Acesta e marele meu regret, ca tata nu l-a cunoscut pe fiul meu.
Tango – Marea Dragoste: Si apoi te-ai despartit…
Smaranda Vornicu: Da, de foarte mult timp.
Tango – Marea Dragoste: Si acum esti singura?
Smaranda Vornicu: Nu, sunt intr-o relatie de foarte multi ani, dar nu m-am mai casatorit. Nu pentru ca nu cred in aceasta institutie, dimpotriva, indemn pe toata lumea care simte nevoia sa faca acest pas. Dar eu nu tin mortis la ea, nu cred ca o hartie face relatia sa functioneze pe termen lung.
Tango – Marea Dragoste: Dar ce face relatia sa reziste?
Smaranda Vornicu: In primul rand, o prietenie foarte profunda si adevarata. Ziua are 24 de ore, iar pasiunea pura iti ocupa, totusi, foarte putin din astea 24 de ore. Oricat ar fi de frumos sa fie asa, in niciun caz dupa primii 5- 6 ani de relatie nu mai are aceeasi relevanta ca in prima zi. Conteaza mult mai mult prietenia, afinitatile, sa iti placa sa mananci aceleasi lucruri si in aceleasi locuri, sa ai acelasi gen de simt al umorului… Umorul mi se pare capital intr-o relatie, e important ca amandoi sa aiba ironie si sa fie capabili de autoironie, sa nu se ia prea tare in serios… Iar tandretea sa respire din gesturile mici, pline de respect, de gingasie, de cunoastere a celuilalt. Cu fiecare gand, cu fiecare cuvant, sa ii arati celuilalt ca iti e important si conteaza.
Tango – Marea Dragoste: Inevitabil, te intreb si asta: mergeai cu tatal tau in televiziune? Cum vedeai totul cu ochi de copil?
Smaranda Vornicu: Mergeam, desigur. Cred ca una dintre primele mele amintiri este legata de dudul cel mare din curtea studiourilor din strada Moliere. Apoi, imi amintesc de creioanele impecabil ascutite ale doamnei Cati, secretara tatalui meu si de manusile albe pe care le purtau monteusele – era ca un fel de magie, cu filmul care fasaia serpeste la final de rola derulata, cu intunericul misterios al cabinei de montaj, in care palpaia lumina micului monitor si vocile pitigaiate, atunci cand pelicula rula pe repede inainte. Mai sunt vacantele de vara, in care programele de Revelion se scriau pe plaja din Mamaia, cu Dan Mihaescu, Grigore Pop, Titi Acs, Octav Sava si Conti Barbulescu. Ma fascinau usile de tip burduf ale salilor de repetitie de la etajul 1 si biblioteca televiziunii, plina de carti pe care nu le gaseai in alta parte. Si oamenii, oamenii erau cu totii frumosi si pasionati si daruiti.
Tango – Marea Dragoste: Cum era tatal tau pentru tine si cum se transforma cand devenea un creator pe platourile de filmare?
Smaranda Vornicu: Cu noi, tata era un urs mare si bun. Desi era extrem de intransigent, alaturi de el ma simteam intotdeauna protejata. O adevarata enciclopedie, stia totul – de la obiceiurile pasarilor migratoare, trecand prin versurile lui Baudelaire si ajungand la detalii obscure din mitologia greaca. Un bon viveur prin definitie, binecuvantat cu o charisma iesita din comun. Omul de televiziune era tot el, in alta haina – perfectionist, neobosit, jucator de echipa, lider, vizionar. Colegii lui pot vorbi mai bine despre asta. Era consumat de pasiune pentru ceea ce facea. Putina lume stie insa ca Tudor Vornicu era un mare timid, un om care si-a depasit acest handicap facand exact ceea ce nu ii statea in fire, devenind o figura publica. Din dragoste pentru profesia lui.
Tango – Marea Dragoste: Cum s-au cunoscut parintii tai?
Smaranda Vornicu: S-au cunoscut cand tata era corespondent de presa la Paris, iar mama era insotitoare de zbor, pe cursa Bucuresti – Paris. S-au cunoscut, s-au simpatizat, iar el i-a zis la un moment dat „Te rog frumos, Mariana – asa o chema pe mama mea – am un caine de vanatoare si vreau sa i-l trimit tatalui meu in Romania. Te asteapta in aeroport fratele meu, colonel de pompieri… Maica-mea a zis „Da, sigur ca da.” Era iarna, era zapada. Avionul a facut escala la Viena, iar maica-mii, la Viena, i s-a facut mila si a zis: „Hai sa scot cainele, ca saracul sta de atatea ore in avion”. N-a stiut ca aeroportul de la Viena e plin de iepuri. Iar acela era un caine de vanatoare, Patou il chema, care s-a repezit si a tarat-o pe mama pe genunchi jumatate de aeroport, i-a rupt ciorapii. La vremea aceea, ciorapii de matase erau o comoara pentru orice femeie… Cand a ajuns la Bucuresti, mama i-a pus cainele in brate unchiului meu si i-a spus: „Sa nu ma mai caute Vornicu! Uite cum arat!” Apoi tata, spasit si vinovat, i-a trimis o duzina de perechi de ciorapi de matase si un buchet de trandafiri rosii si de acolo a inceput totul…
Tango – Marea Dragoste: Au stat o vreme in Franta?
Smaranda Vornicu: Impreuna, au stat patru ani si jumatate la Paris, iar de acolo au venit cu un perete de carti, doua biciclete si vreo 1000 de discuri de vinil… S-au intors cand mama era gravida cu mine. Noi ne-am nascut aici, in tara, eu in 1965 si fratele meu peste patru ani, in 1969.
Tango – Marea Dragoste: Cu cine semanati mai mult? Ce ati luat de la mama si ce de la tata?
Smaranda Vornicu: Si eu, dar si fratele meu Bogdan, suntem un fericit amestec al parintilor nostri. Bogdan seamana cu mine, dar are alte culori, e blond cu ochi albastri. De la tata, am luat cu siguranta profilul – e o trasatura care ne-a parvenit prin multe generatii de Vornici si de Gianetti, ramura italiana a familiei. Plus curiozitatea, setea de informatie si unele stari de melancolie blegoasa, cum zicea bunica. De la superba, eleganta si inteligenta noastra mama am luat zambetul, iar de la familia ei de olteni spiritul de supravietuitor, incapatanarea uneori amuzant de absurda. Sau absurd de amuzanta, cum preferati. Una peste alta, fara falsa modestie, cred ca parintii nostri – de acolo unde sunt amandoi – se pot declara multumiti de reusita formulei lor.
Tango – Marea Dragoste: Ce spuneai pe atunci ca vrei sa fii cand vei fi mare?
Smaranda Vornicu: La inceput, am vrut sa fiu arheolog. Apoi am vrut sa fiu critic de film. M-am apucat sa scriu poezie prin clasa a cincea si, de atunci, am tot scris.
Tango – Marea Dragoste: Si ce te-ai facut, de fapt?
Smaranda Vornicu: M-am facut om in toata firea si m-am apucat de stomatologie. Glumesc, desigur. Am facut stomatologie pentru ca, la vremea si la vremurile acelea, mi s-a parut ca o cariera medicala este ceea ce imi doresc. Tata voia sa fiu o femeie independenta din punct de vedere material si avea un respect aproape religios pentru practicantii medicinei. Fire romantica, eu m-am vazut facand apostolat si luand cu mana suferinta – mai precis, durerea de dinti – a oamenilor. Durere care poate fi atroce, dupa cum bine se stie. Prin anul doi de facultate, am realizat ca omisesem un mic detaliu: sunt stangace, o alta mostenire italieneasca. Iar unit-urile dentare din vremea comunista nu erau fabricate pentru stangaci. Asa ca m-am apucat sa scriu cu dreapta…
Tango – Marea Dragoste: Care a fost primul tau job si primul vis implinit in plan profesional? Dar primul vis la care ai renuntat?
Smaranda Vornicu: Primul meu job a fost cel de medic stagiar, in cadrul Facultatii de Stomatologie din Bucuresti, in Clinica de Pedodontie, sub „bagheta” doamnei profesor Livia Zarnea. Am practicat stomatologia cativa ani buni dupa terminarea facultatii, cu mare placere, mai ales ca lucram cu copiii, cei mai buni pacienti din lume.
Daca stau sa ma gandesc bine la primul vis implinit, cred ca este vorba despre un mic articol pe care Cornel si Monica Nistorescu mi l-au publicat – sa fi fost in 1990 – in „Expres”. Intr-un fel, mi-au repus destinul pe cursul lui firesc. La visele adevarate, cele mari, nu renunti niciodata, ele raman treze undeva, in cel mai mic si mai secret colt al sufletului tau.
Tango – Marea Dragoste: Cum a mers in paralel viata ta personala? O persoana atat de speciala, de sensibila cum esti tu a gasit de la inceput si a cunoscut cu adevarat si dragostea si fericirea?
Smaranda Vornicu: Dragostea si fericirea nu sunt niste permanente. Stiu ca traim intr-o cultura in care fericirea personala a devenit mai degraba o indatorire, ne antrenam pentru ea, scotocim peste tot dupa ea. Insa atat dragostea, cat si fericirea, au atatea culori si atatea fete incat uneori riscam sa nu le bagam in seama, asa grabiti si importanti cum suntem. Am avut parte – si multumesc cerului pentru asta – de dragoste si de fericire in mii si mii de feluri. Asa cum am avut parte si de tradare, durere si pierdere. Sensibila poate ca sunt, speciala – nu stiu, insa ceea ce stiu este ca nu poti spera intr-o permanenta stare de exaltare, de plutire vesnica. Fericirea ti-o construiesti pe caramizi trainice, care se numesc prietenie, umor, loialitate, bun simt si responsabilitate.
Tango – Marea Dragoste: Acum, in prezentul nostru intelept si apasat de crize mondiale, care crezi ca este formula fericirii si a linistii tale?
Smaranda Vornicu: Credeti ca traim un prezent intelept? Eu cred ca ne aflam intr-o zona de exces si ezitare, facand o echilibristica destul de periculoasa. Suntem rupti intre egoismul nostru de „consumatori” si bucatile angelice ale firii noastre. Linistea si fericirea le-am putea gasi in ziua in care vom descoperi dozajul corect intre cele doua. Am putea incepe prin a ne numara zilnic binecuvantarile, un exercitiu pe care il recomand tuturor – pentru mine functioneaza de minune.
Tango – Marea Dragoste: In viziunea ta exista viata si dupa viata sau… unde se opreste calatoria?
Smaranda Vornicu: Ceva exista „dupa” – nu se poate ca toata aceasta energie pe care o cuprindem in mintile si in sufletele noastre sa fie risipita. Imi place sa mi-o inchipui ca pe un nor albastrui, plutind undeva in Univers sau dincolo de el – din acest nor venim si inspre el ne intoarcem. Exista un roman SF care imi place foarte mult, daca discutam pe tema asta, „Imperiul ingerilor”, al lui Bernard Werber – eu am gasit acolo multe raspunsuri. Poate ca sunt niste raspunsuri poetice, insa mi s-au potrivit. Atunci cand crezi si cand te rogi, ai nevoie sa iti construiesti imaginea ta despre divinitate si despre vesnicie.
Tango – Marea Dragoste: Cum vei reflecta toate intelesurile si descoperirile tale in emisiunea pe care o prezinti?
Smaranda Vornicu: Inainte de orice altceva, mi-ar parea extrem de bine sa putem contribui – prin emisiunea „De la A la infinit” – la constructia unui alt fel de dezbatere publica. Una temperata, respectuoasa, concilianta. As vrea sa ne aducem aminte de toate ingredientele bune pe care le avem deja, de oamenii cu adevarat valorosi, dar sa o facem cu intelepciune si fara exces. Din suflet, cum s-ar zice. In afara de toate acestea, sa reinvatam sa privim in jur si sa descoperim ca se intampla si astazi, in anii astia ai crizelor de tot felul, lucruri extraordinare in imediata noastra apropiere. Iar tonul emisiunii va fi unul cald si calm, asa cum trebuie sa fie intr-o sambata dupa-amiaza, cand oamenii se refac dupa o saptamana de munca si se pregatesc pentru urmatoarea.
Tango – Marea Dragoste: Cum ai primit propunerea de a relua tu emisiunea tatalui tau si ce inseamna pentru tine acest pas?
Smaranda Vornicu: Am fost extrem de miscata de aceasta propunere a Televiziunii Romane, insa si extrem de preocupata. Am obligatia de a da tot ce am mai bun pentru reusita acestui proiect si sunt gata sa mi-l asum. Am o echipa care se coaguleaza, insa e formata din oameni extraordinari, care cred in acest format. Sunt convinsa ca, odata depasite primele asperitati firesti ale oricarui parcurs de acest fel, vom avea un produs de televiziune de foarte buna calitate.
Tango – Marea Dragoste: Cum te pregatesti pentru acest proiect, pentru fiecare aparitie? De unde iti iei si lumina si energia?
Smaranda Vornicu: Ma documentez, ma odihnesc – pe cat pot – si ma rog. In afara de asta, nu pot decat sa fiu eu. Recunosc ca toata tehnica inconjuratoare – camere, cabluri, monitoare si microfoane – poate fi extrem de intimidanta la inceput. Exista riscul sa devii un pic rigid din cauza atentiei pe care esti tentat sa i-o acorzi, insa invat, repede si sigur. O domesticesc, o imblanzesc, pana cand ma va lasa sa ma comport cu totul si cu totul natural.
Tango – Marea Dragoste: Ce carti citesti si care e cel mai important lucru pe care l-ai gasit recent intr-o carte?
Smaranda Vornicu: Am descoperit cartile Philippei Gregory, biografii usor romantate ale femeilor din casele Lancaster si Tudor. „Doamna apelor”, „Regina alba”, „Regina rosie” si cea mai recenta, „Printesa alba”. Le devorez pentru ca sunt scrise cu eleganta si privesc o istorie sangeroasa dintr-un punct de vedere inconfundabil feminin. Imi place sa inteleg mecanismele prin care poti face tot ce e mai bun din viata ta, din toate stelele si lacrimile pe care destinul ti le arunca in poala.
Tango – Marea Dragoste: Ce-ti place cel mai mult si de ce iti este cel mai frica?
Smaranda Vornicu: Cel mai mult? O felie de paine proaspata, prajita usor, cu un strat zdravan de unt deasupra. Frica nu imi este decat pentru cei dragi.
Tango – Marea Dragoste: Ce muzica asculti, ce parfum folosesti?
Smaranda Vornicu: Ascult cam orice muzica buna. Evident, ascult cu nostalgie muzicile tineretilor mele – disco si pop. Mai recent, am facut o pasiune pentru Pink, mi se pare extraordinara, ii ascult cantecele in bucla. Imi plac parfumurile cristaline, proaspete, citrice. Parfumul zilei este L’Eau Dahlia Noir de la Givenchy.
Tango – Marea Dragoste: Conteaza sa fii o femeie frumoasa, sa fii eleganta, cocheta?
Smaranda Vornicu: Da, conteaza. In primul rand, pentru tine, ca om. Ca sa ai acel zvacnet mandru in pas, cand stii ca arati bine. Ca sa te simti bine in pielea ta. Iar acest lucru nu vine nici din a te „inmuia” din cap si pana in picioare in logo-uri pretioase si nici din eticheta cu pretul hainelor tale. Vine din lucruri simple: cunoasterea si recunoasterea sincera a siluetei tale, alcatuirea unei garderobe versatile si potrivite firii si vietii tale de zi cu zi, intelegerea a ceea ce este cu adevarat clasic si indrazneala bine temperata in accesorizare.
Tango – Marea Dragoste: Dar banii sunt insemnati in existenta unei femei?
Smaranda Vornicu: Uneori. Alteori nu folosesc la absolut nimic. Dar asta nu e valabil doar pentru femei. Uneori te fac stapan, alteori sclav – depinde de ce parte a baricadei te afli. Cand ii produci tu, prin efort onest si demn, te fac libera si puternica. Atunci cand ii astepti de la altii, cand trebuie sa te guduri pentru ei, e neplacut. Ma intristeaza cand vad proslavit succesul feminin prin atarnarea la bratul si de portofelul masculin.
Tango – Marea Dragoste: Cat de departe se poate merge cu compromisul intr-o relatie de iubire sau de prietenie? Dar cu daruirea?
Smaranda Vornicu: De mers, se poate merge foarte departe. La un moment dat, imi propusesem sa scriu un roman despre arta compromisului la romani. Mi se pare ca avem o inclinatie in acest sens. Si cred ca a venit momentul sa invatam, cu totii, sa pretindem respect – in iubire, in prietenie, in societate. Pornind de la respectul pentru propria persoana. Cand te respecti pe tine, afli foarte repede cat de departe esti dispus sa duci compromisul si daruirea inteligenta.
Tango – Marea Dragoste: Care este cel mai important lucru pe care iti doresti sa il faci in viitor?
Smaranda Vornicu: Vreau sa scriu. Nimic nou in acest lucru, insa vreau sa scriu sistematic si disciplinat. Am cateva idei de roman si strang material pentru o biografie completa a tatalui meu. Inclusiv istoria fabuloasa a familiei sale, care incepe cu Josef Munziger, primul presedinte al Confederatiei Elvetiene, la 1851, continua cu un pasha de Djibouti, pe la 1871, ajunge pe plantatiile de arbori de cauciuc din Java, prin fratele strabunicului meu, Ernesto Gianetti, si face ca – la ora actuala – sa fim raspanditi din Italia pana in Romania, din Finlanda pana in Australia si din Indonezia pana in Guyana si Trinidad Tobago.
Tango – Marea Dragoste: Si te rog, in final, sa imi permiti sa imprumut pentru tine si intrebarile din Chestionarul lui Proust, care inchid fiecare editie din Vanity Fair.
Smaranda Vornicu: Ce coincidenta fericita! Vanity Fair este revista mea favorita, sunt abonata la ea. Si m-am intrebat de zeci de ori cum as raspunde la respectivele intrebari…

Care e ideea ta de fericire perfecta?
S. V.: Oameni dragi, un pahar de vin alb sec, o seara la Mediterana.

Care e cea mai mare teama a ta?
S. V.: Sa raman blocata in lift cu un agramat isteric.

Cu ce figura istorica te identifici cel mai mult?
S. V.: Cu Nefertiti, mai ales din profil.

Ce trasatura dispretuiesti cel mai mult la tine?
S. V.: Curiozitatea – ma face sa devin insuportabila.

Ce trasatura dispretuiesti cel mai mult la altii?
S. V.: Grosolania insensibila.

Care e cea mai mare extravaganta a ta?
S. V.: Trezirea tarzie, spre ora pranzului.

Care e calatoria ta favorita?
S. V.: Drumul spre casa.

Cand minti?
S. V.: Cand sunt intrebata daca mint. Uneori, dupa o sesiune de cumparaturi.

Ce sau cine este cea mai mare dragoste a vietii tale?
S. V.: Familia mea.

Cand si unde ai fost cea mai fericita?
S. V.: Oriunde am putut, de cate ori am avut ocazia. Mai ales in ziua cand s-a nascut fiul meu, Tudor.

Ce talent ti-ar placea cel mai mult sa ai?
S. V.: Sa pot canta – sunt complet afona.

Care este caracteristica ta cea mai puternica?
S. V.: Incapatanarea. Pot deveni de-a dreptul diabolica atunci cand imi doresc ceva. De exemplu, o pereche de pantofi.

Care e starea ta curenta de spirit?
S. V.: Contrariata – ma intreb daca am raspuns cum trebuie la acest chestionar.

Daca ai putea schimba un singur lucru in ceea ce te priveste, care ar fi acesta?
S. V.: As face mai mult sport.

Care e cea mai frumoasa parte a corpului tau?
S. V.: Creierul, probabil.

Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta?
S. V.: Fiul meu. Un copil e atingerea unui inger. Chiar si cand devine un tanar imposibil si talentat.

Unde ti-ar placea sa traiesti?
S. V.: Pe malul marii, probabil in Grecia. Mi s-a spus ca am trait acolo intr-o viata anterioara.

Care e ocupatia ta favorita?
S. V.: Fara nicio indoiala, lectura.

Ce calitate pretuiesti cel mai mult la un barbat?
S. V.: Umorul de buna calitate. Poate schimba destinul unei relatii.

Ce calitate pretuiesti cel mai mult la o femeie?
S. V.: Clasa – incap atat de multe si strabat atat de putine din acest cuvant!

Care e avutia ta cea mai importanta?
S. V.: Din nou, familia mea. Prietenii. Si un inel vechi, de la bunica.

Care e eroul tau literar favorit?
S. V.: Omul din La Mancha, Don Quijote.

Care e eroul tau in viata
S. V.: Maya Angelou.

Cum ti-ar placea sa mori?
S. V.: Ca intr-o scena din filmele cu sicilieni: centenara, cu totul clanul in jurul meu si cu o ultima vorba, extrem de inteleapta, pe buze.

Care e motto-ul tau?
S. V.: Un fragment din Maya Angelou: „Am invatat ca oamenii uita ce ai spus si uita ce ai facut, insa nu uita niciodata felul in care i-ai facut sa se simta.”

CITATE

Cu noi, tata era un urs mare si bun. Desi era extrem de intransigent, alaturi de el ma simteam intotdeauna protejata. O adevarata enciclopedie, stia totul – de la obiceiurile pasarilor migratoare, trecand prin versurile lui Baudelaire si ajungand la detalii obscure din mitologia greaca.

Am avut parte – si multumesc cerului pentru asta – de dragoste si de fericire in mii si mii de feluri.

Ma intristeaza cand vad proslavit succesul feminin prin atarnarea la bratul si de portofelul masculin.

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *