fbpx

Marți, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat Parlamentului European la Strasbourg, axându-se pe amenințările la adresa „democrațiilor noastre”

de

Marți, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat Parlamentului European la Strasbourg, axându-se pe amenințările la adresa „democrațiilor noastre” Adresându-se președintei Sandu, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat: „Suntem cu toții profund impresionați de hotărârea, curajul și angajamentul dumneavoastră ferm față de poporul Republicii Moldova și de activitatea neobosită de orientare a Moldovei pe calea democrației. Suntem uniți în sprijinul pe care îl acordăm Republicii Moldova și căii sale democratice către aderarea la Uniunea Europeană.”

În discursul său în fața eurodeputaților, președinta Sandu a declarat că viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie vor fi cele mai importante din istoria sa, iar rezultatul va hotărî „dacă ne consolidăm ca democrație stabilă” sau (…) dacă „Rusia ne smulge de lângă Europa și ne transformă într-o amenințare la frontiera de est a Europei”. Aceasta a subliniat că lecția și avertismentul Republicii Moldova sunt următoarele: „dacă democrația noastră nu poate fi protejată, atunci nicio democrație din Europa nu este în siguranță”.

Maia Sandu s-a îndreptat apoi către procesul de aderare la UE, subliniind că multe dintre actualele țări ale UE nu erau democrații complete atunci când au aderat. Aceste țări au luptat împotriva dictaturilor și au depășit greutățile economice – și „niciuna dintre ele nu a făcut-o singură”. Președinta Sandu a subliniat, de asemenea, că, pentru Republica Moldova, aderarea la UE nu este doar un exercițiu tehnocratic, „este o cursă contra cronometru, pentru a ne ancora democrația în Uniunea Europeană, unde va fi protejată de cea mai mare amenințare: Rusia.”

Odată cu apropierea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, președinta Sandu a vorbit, de asemenea, despre războiul hibrid fără limite al Moscovei, „de o amploare nemaivăzută până la invazia pe scară largă a Ucrainei”. „Scopul Kremlinului este limpede”, a spus aceasta, „să captureze Republica Moldova prin intermediul urnelor de vot, să ne folosească împotriva Ucrainei și să ne transforme într-o rampă de lansare a atacurilor hibride asupra Uniunii Europene”.

„De aceea sunt atât de importante aceste alegeri. Apărându-le, protejăm nu numai Republica Moldova, ci și securitatea și stabilitatea regională” (…) „Republica Moldova poate fi un laborator. Dar ținta finală este Europa”, a adăugat președinta Sandu.

În încheiere, Maia Sandu a afirmat că Europa a rezistat – adaptându-se, reconstruind și transformând fragilitatea în forță. Protejând democrațiile fragile până când acestea devin puternice. Singura cale înainte este să ne apărăm democrațiile cu dinții și să o facem împreună.”

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.